15,944 matches
-
extindere a căii ferate. Inaugurarea s-a făcut pe porțiuni în anul 1879. Astfel, la 10 iunie 1879, s-au pus în funcțiune tronsoanele Ploiești-Câmpina și Sinaia-Predeal-Brașov. Tronsonul Câmpina-Sinaia a rămas închis până la 1 decembrie 1879, circulația între cele două gări fiind asigurată de compania feroviară română cu trăsurile. Aceasta a fost dată și ea în folosință la al aceluiași an. Predealul a primit rolul de gară de frontieră între Austro-Ungaria și România. După Primul Război Mondial, Transilvania a fost alipită
Calea ferată Ploiești–Brașov () [Corola-website/Science/319616_a_320945]
-
Sinaia-Predeal-Brașov. Tronsonul Câmpina-Sinaia a rămas închis până la 1 decembrie 1879, circulația între cele două gări fiind asigurată de compania feroviară română cu trăsurile. Aceasta a fost dată și ea în folosință la al aceluiași an. Predealul a primit rolul de gară de frontieră între Austro-Ungaria și România. După Primul Război Mondial, Transilvania a fost alipită României și întreaga porțiune a căii ferate a trecut pe teritoriul românesc. Cum la început trenurile ce veneau dinspre București și mergeau spre Brașov trebuia să
Calea ferată Ploiești–Brașov () [Corola-website/Science/319616_a_320945]
-
și întreaga porțiune a căii ferate a trecut pe teritoriul românesc. Cum la început trenurile ce veneau dinspre București și mergeau spre Brașov trebuia să-și mute locomotiva la Ploiești pentru a-și schimba sensul de mers, s-a construit gara Ploiești Vest, pentru a deservi acest oraș, fără schimbarea sensului de mers al trenului. La începutul anilor 1930 a fost propusă electrificarea căii ferate, dar CFR a decis ca din motive financiare să se folosească locomotive Diesel și nu Diesel
Calea ferată Ploiești–Brașov () [Corola-website/Science/319616_a_320945]
-
1969, întreaga linie de la Brașov la Ploiești și mai departe la București era electrificată. În 1998 s-au anunțat lucrările de modernizare a liniei, cu finanțare prin Banca Europeană de Dezvoltare. Lucrările au presupus schimbarea infrastructurii liniei și reamenajarea unor gări, astfel încât trenurile să poată circula cu viteze de până la 150 km/h. Lucrările au demarat în 2002 pe tronsonul București-Câmpina și s-au încheiat în 2004, iar lucrările pe tronsonul Câmpina-Predeal s-au finalizat în decembrie 2011. Întreaga cale ferată
Calea ferată Ploiești–Brașov () [Corola-website/Science/319616_a_320945]
-
50 Hz). Ea este intens frecventată atât de trenuri de călători, cât și de trenuri de marfă. Ea este principala legătură între București și orașele din Transilvania, făcând parte din magistrala CFR 300. Tronsonul Câmpina-Predeal este reabilitat cu fonduri UE. Gara Câmpina a fost extinsă în cadrul acestui proiect cu cel puțin un peron și un pasaj de trecere. <br style="clear:both;">
Calea ferată Ploiești–Brașov () [Corola-website/Science/319616_a_320945]
-
României, iar căile ferate din Transilvania au fost preluate de compania feroviară română de stat CFR. În urma Dictatului de la Viena (1940), teritoriul Transilvaniei a fost împărțit între România și Ungaria, ca și calea ferată descrisă aici: granița se afla între gările Vidrasău și Ungheni (în , denumirea gării este astăzi "Gral. Nicolae Dăscălescu"). În 1944 calea ferată a redevenit românească. Tronsonul de la Alba Iulia la Războieni este electrificat și cu linie dublă. Aceasta este o parte importantă a căilor ferate din România
Calea ferată Alba Iulia–Târgu Mureș () [Corola-website/Science/319645_a_320974]
-
au fost preluate de compania feroviară română de stat CFR. În urma Dictatului de la Viena (1940), teritoriul Transilvaniei a fost împărțit între România și Ungaria, ca și calea ferată descrisă aici: granița se afla între gările Vidrasău și Ungheni (în , denumirea gării este astăzi "Gral. Nicolae Dăscălescu"). În 1944 calea ferată a redevenit românească. Tronsonul de la Alba Iulia la Războieni este electrificat și cu linie dublă. Aceasta este o parte importantă a căilor ferate din România, precum și a magistralelor feroviare internaționale. Pe
Calea ferată Alba Iulia–Târgu Mureș () [Corola-website/Science/319645_a_320974]
-
linie dublă. Aceasta este o parte importantă a căilor ferate din România, precum și a magistralelor feroviare internaționale. Pe aici trec zilnic mai multe trenuri accelerate. În plus, există și un puternic trafic de marfă; la Teiuș se află o mare gară de mărfuri. Prin comparație, tronsonul de la Războieni la Târgu Mureș are o importanță mai mică; el nu este electrificat și are linie simplă. În anul 2009 circulau zilnic pe acest tronson circa 10 trenuri accelerate și șapte trenuri personale. <br
Calea ferată Alba Iulia–Târgu Mureș () [Corola-website/Science/319645_a_320974]
-
și Xbox 360. Jocul se bazează pe evenimentele de la sfârșitul anilor '50. Personajul principal este Vito Scaletta, de mic delincvent, fost soldat de război, întors la mama sa la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Când acesta ajunge în gară este așteptat de vechiul și bunul său prieten, Joe Barbaro, cu care va încerca să își facă o viață mai bună. La început viața lui este una normală că a oricărui emigrant venit pentru a trăi The American Dream (Visul
Mafia II () [Corola-website/Science/319662_a_320991]
-
său chiar și la mulți ani după decesul acestuia. Începând din 1924 Hidesaburō Ueno, profesor la catedra de agricultură a Universității din Tokio, l-a ținut pe ca animal de companie. Pe durata vieții stăpânului său, îl însoțea dimineața la Gara Shibuya urmând ca la întoarcerea acestuia de la serviciu să-l aștepte în același loc din apropierea gării și să se întoarcă împreună acasă. Cei doi și-au continuat rutina zilnic până în 21 mai 1925, când Ueno nu s-a mai întors
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
catedra de agricultură a Universității din Tokio, l-a ținut pe ca animal de companie. Pe durata vieții stăpânului său, îl însoțea dimineața la Gara Shibuya urmând ca la întoarcerea acestuia de la serviciu să-l aștepte în același loc din apropierea gării și să se întoarcă împreună acasă. Cei doi și-au continuat rutina zilnic până în 21 mai 1925, când Ueno nu s-a mai întors seara din obișnuita sa călătorie cu trenul deoarece suferise un atac cerebral la universitate în acea
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
zilnic până în 21 mai 1925, când Ueno nu s-a mai întors seara din obișnuita sa călătorie cu trenul deoarece suferise un atac cerebral la universitate în acea zi. Profesorul a murit și nu s-a mai întors niciodată în gara unde prietenul său îl aștepta și unde a continuat să-l aștepte, prin mulțimea călătorilor, timp de nouă ani. Hachikō a intrat în posesia altor proprietari, dar a evadat cu obstinație, apărând mereu la vechea sa casă unde fusese crescut
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
altor proprietari, dar a evadat cu obstinație, apărând mereu la vechea sa casă unde fusese crescut de profesorul Ueno. În cele din urmă, a realizat că profesorul Ueno nu mai locuia acolo așa că s-a dus să îl caute în gara unde îl însoțise de atâtea ori înainte. În fiecare zi, Hachikō a așteptat întoarcerea stăpânului său, dar niciodată nu și-a mai văzut prietenul printre călătorii coborâți din tren. Prezența sa zilnică și privirea fixă asupra trenului a atras atenția
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
a atras atenția celor care călătoreau frecvent (navetiști) și care văzuseră anterior câinele alături de profesorul Ueno. Aceștia i-au adus alimente și l-au hrănit pe durata așteptării sale. Situația a continuat timp de nouă ani, Hachikō apărând zilnic în gară exact în momentul în care trenul sosea în gara Shibuya. Tot în 1925, un student al profesorului Ueno a văzut câinele în Gara Shibuya și l-a urmărit până la casa lui Kikuzaboro Kobayashi, fostul grădinar al lui Ueno) și unde
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
care văzuseră anterior câinele alături de profesorul Ueno. Aceștia i-au adus alimente și l-au hrănit pe durata așteptării sale. Situația a continuat timp de nouă ani, Hachikō apărând zilnic în gară exact în momentul în care trenul sosea în gara Shibuya. Tot în 1925, un student al profesorului Ueno a văzut câinele în Gara Shibuya și l-a urmărit până la casa lui Kikuzaboro Kobayashi, fostul grădinar al lui Ueno) și unde a aflat informații despre istoria vieții lui Hachikō. La
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
au hrănit pe durata așteptării sale. Situația a continuat timp de nouă ani, Hachikō apărând zilnic în gară exact în momentul în care trenul sosea în gara Shibuya. Tot în 1925, un student al profesorului Ueno a văzut câinele în Gara Shibuya și l-a urmărit până la casa lui Kikuzaboro Kobayashi, fostul grădinar al lui Ueno) și unde a aflat informații despre istoria vieții lui Hachikō. La scurt timp după această întâlnire, fostul student a publicat un recensământ documentat al rasei
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
La scurt timp după această întâlnire, fostul student a publicat un recensământ documentat al rasei Akita din Japonia. Din cercetările sale a rezultat faptul că existau numai 30 de exemplare de rasă pură, printre acestea aflându-se și Hachikō din Gara Shibuya. Studentul s-a întors frecvent să-l viziteze pe Hachikō și a publicat de-a lungul anilor o serie de articole referitoare la remarcabilul său devotament. În 1932, unul dintre articolele publicate în unul dintre cele mai mari ziare
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
stomacul și nici nu au cauzat decesul acestuia. Corpul său împăiat și bunurile (zgarda) sunt păstrate la Muzeul Național de Științe al Japoniei din Ueno, Tokio. În aprilie 1934, o statuie de bronz a fost ridicată în onoarea sa în fața Gării Shibuya (), la ceremonia de dezvelire fiind prezent chiar și Hachikō. Statuia a fost reciclată pentru eforturile de război din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar Societatea pentru Refacerea Statuii Hachikō l-a însărcinat pe Takeshi Ando, fiul artistului
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
Takeshi Ando, fiul artistului original, cu ridicarea unui nou monument. Statuia a fost finalizată în august 1948 și reprezintă astăzi un loc popular de întâlnire. Este poziționată în apropierea "Hachikō-guchi" ("Ieșirea Hachikō"), una dintre cele cinci căi de acces către Gara Shibuya. "The Japan Times", ziar japonez de limbă engleză, a făcut o glumă la 1 aprilie 2007 bazându-se pe celebritatea statuii, susținând că aceasta a fost furată. O statuie asemănătoare se găsește în orașul de origine, în fața gării din
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
către Gara Shibuya. "The Japan Times", ziar japonez de limbă engleză, a făcut o glumă la 1 aprilie 2007 bazându-se pe celebritatea statuii, susținând că aceasta a fost furată. O statuie asemănătoare se găsește în orașul de origine, în fața gării din Ōdate și încă una a fost ridicată în 2004 pe un piedestal din piatră adus din gara Shibuya în fața Muzeului Câinelui Akita din Ōdate. În fiecare an, pe 8 martie, devotamentul lui Hachikō este onorat printr-o ceremonie solemnă
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
2007 bazându-se pe celebritatea statuii, susținând că aceasta a fost furată. O statuie asemănătoare se găsește în orașul de origine, în fața gării din Ōdate și încă una a fost ridicată în 2004 pe un piedestal din piatră adus din gara Shibuya în fața Muzeului Câinelui Akita din Ōdate. În fiecare an, pe 8 martie, devotamentul lui Hachikō este onorat printr-o ceremonie solemnă de comemorare la Gara Shibuya din Tokio, ceremonie la care participă sute de iubitori de animale. Hachikō a
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
încă una a fost ridicată în 2004 pe un piedestal din piatră adus din gara Shibuya în fața Muzeului Câinelui Akita din Ōdate. În fiecare an, pe 8 martie, devotamentul lui Hachikō este onorat printr-o ceremonie solemnă de comemorare la Gara Shibuya din Tokio, ceremonie la care participă sute de iubitori de animale. Hachikō a fost subiectul filmului din 1987, în regia lui Seijirô Kôyama. Filmul a reprezentat un succes, dar a fost și ultimul pentru compania producătoare Shochiku Kinema Kenkyû-jo
Hachikō () [Corola-website/Science/319726_a_321055]
-
parte componentă a României, iar căile ferate din Transilvania au fost preluate de compania feroviară română de stat CFR. La 6 decembrie 1918 "Regimentul 15 Războieni" al Armatei Române de sub comanda maiorului Vasile Nădejde a trecut Mureșul și a ocupat Gara “Kocsárd” ("Cucerdea"). Cu acest prilej, maiorul Vasile Nădejde s-a adresat mulțimii spunând: Această gară și acest nod de cale ferată, fiind ocupate de unități ale "Regimentului 15 Războieni", se va numi de acum "Războieni"”". Imediat localnicul Ioachim Mureșan, membru
Calea ferată Cluj–Războieni () [Corola-website/Science/319730_a_321059]
-
română de stat CFR. La 6 decembrie 1918 "Regimentul 15 Războieni" al Armatei Române de sub comanda maiorului Vasile Nădejde a trecut Mureșul și a ocupat Gara “Kocsárd” ("Cucerdea"). Cu acest prilej, maiorul Vasile Nădejde s-a adresat mulțimii spunând: Această gară și acest nod de cale ferată, fiind ocupate de unități ale "Regimentului 15 Războieni", se va numi de acum "Războieni"”". Imediat localnicul Ioachim Mureșan, membru al gărzii naționale, a înlocuit tabla cu vechea denumire cu o alta, pe care era
Calea ferată Cluj–Războieni () [Corola-website/Science/319730_a_321059]
-
ferată, fiind ocupate de unități ale "Regimentului 15 Războieni", se va numi de acum "Războieni"”". Imediat localnicul Ioachim Mureșan, membru al gărzii naționale, a înlocuit tabla cu vechea denumire cu o alta, pe care era scris numele de Războieni. Astfel Gara Cucerdea Secuiască a fost redenumită în Războieni, iar satul din apropiere, "Feldioara", în Războieni-Cetate. În urma Dictatului de la Viena (1940), teritoriul Transilvaniei a fost împărțit între România și Ungaria, ca și calea ferată descrisă aici: granița se afla în dreptul actualei halte
Calea ferată Cluj–Războieni () [Corola-website/Science/319730_a_321059]