15,723 matches
-
au adoptat sistemul (32 în total), a pus bazele unui sistem monetar internațional. Trebuie notate două absențe de talie: Regatul Unit și Imperiul German. Totuși, eșecul "congresului monetar internațional" din 1867 cantona "Uniunea" în statutul de zonă monetară. "Uniunea Monetară Latină" a știut să-și adapteze principiile la problemele variațiilor schimburilor și cursurilor metalelor, dar cu prețul unei renegări a principiilor adoptate inițial. Convențiile succesive (1874, 1878, 1885, 1893, 1908) ale "Uniunii Latine" au orientat-o în două direcții îndepărtate de
Uniunea Monetară Latină () [Corola-website/Science/323184_a_324513]
-
Uniunea" în statutul de zonă monetară. "Uniunea Monetară Latină" a știut să-și adapteze principiile la problemele variațiilor schimburilor și cursurilor metalelor, dar cu prețul unei renegări a principiilor adoptate inițial. Convențiile succesive (1874, 1878, 1885, 1893, 1908) ale "Uniunii Latine" au orientat-o în două direcții îndepărtate de principiile fondatorilor "Convenției din 1865". Uniunea a evoluat cu rapiditate spre un monometalism aur. Uniunea Latină (în , în , în , în , în ) este o organizație internațională, fondată în 1954, prin "Convenția de la Madrid
Uniunea Monetară Latină () [Corola-website/Science/323184_a_324513]
-
prețul unei renegări a principiilor adoptate inițial. Convențiile succesive (1874, 1878, 1885, 1893, 1908) ale "Uniunii Latine" au orientat-o în două direcții îndepărtate de principiile fondatorilor "Convenției din 1865". Uniunea a evoluat cu rapiditate spre un monometalism aur. Uniunea Latină (în , în , în , în , în ) este o organizație internațională, fondată în 1954, prin "Convenția de la Madrid", care reunește țări ale lumii în care se vorbește cel puțin una dintre limbile romanice, pentru punerea în valoare și difuzarea moștenirii culturale și
Uniunea Monetară Latină () [Corola-website/Science/323184_a_324513]
-
un derivat al numelui propriu Austria, care este o latinizare a Österreich, numele german pentru Austria. Acest cuvânt este derivat din Ostarrîchi, care apare pentru prima dată în 996. Aceasta, la rândul său, este, probabil, o traducere a Marcha Orientalis latină, care înseamnă "frontieră de est" (și anume delimitarea frontiera de est a Sfântului Imperiu Roman). A fost o marcă a Marelui Ducat de Bavaria, condus de către Casa de Babenberg de la AD 976. În secolul al 12-lea, în temeiul Orientalis
Austrieci () [Corola-website/Science/323336_a_324665]
-
primelor roade", adică în dimineața duminicii de după Sâmbăta Mare, care în creștinism este ziua învierii lui Isus din Nazaret, și reprezintă atât eliberarea de sub păcat cât și supremația față de natură. În limba română termenul "jubileu" derivă din termenul ebraic "Iovel" (via latină ""), care la rândul său derivă din "Iovhel", și înseamnă (corn de) "berbec". Cuvântul „Iovel” mai indică un trombon din corn de berbec sau bivol numit șofar, care este folosit special pentru a anunța intrarea în acest an, la sărbătoarea trâmbițelor
Jubileu (biblic) () [Corola-website/Science/323360_a_324689]
-
numit șofar, care este folosit special pentru a anunța intrarea în acest an, la sărbătoarea trâmbițelor până peste un an când se răsună din nou din trâmbiță. J.P.Mallory și D.Q. Adams au propus o etimologie alternativă a termenului latin jubileu (tălmăcit "răsunet", ca în termenul irlandez ilach "țipăt de victorie", Engleza nouă yowl, Greacă iuzo "răsunet"), fiind derivat din rădăcină proto-indo-europeană *ju- "răsunet de bucurie", făcând în mod eficient termenul ebraic un termen împrumutat din limbile indo-europeane vecine. Rânduiala
Jubileu (biblic) () [Corola-website/Science/323360_a_324689]
-
2 la 8), și de reprezentanți ai familiilor nobiliare din Roma (de la 2 la 4). Cu excepția a trei oficiali curiali și a unui pastor, cardinalii erau „principi cu concepții laice, care nu se îngrijeau de viața spirituală a niciune biserici latine cu membrii ei”. Când a murit Inocențiu al VIII-lea, numele cardinalilor Gherardo și Sanseverino (ambii numiți in pectore), nu fuseseră făcute publice, și deci erau ineligibili pentru a participa la conclav; numele ambilor au fost însă dezvăluite ca act
Conclavul papal din 1492 () [Corola-website/Science/323389_a_324718]
-
și „inventar al banilor”, "monetărie", "demonetizare", adjectivul "monetar" / "monetară", din sintagmele "sistem monetar" / "emisiune monetară", verbele "a monetiza" / "a demonetiza" sunt considerate corecte. Cuvântul fiduciar este un împrumut din franceză, "fiduciaire", care, la rândul său, este un împrumut din limba latină, "fiduciarius", un derivat al substantivului latin "fiducia", "fiduciae" „încredere”, derivat, la rândul său al cuvântului latin "fides", "fidei"„credință”, „crezare”, „încredere”, fie direct din latină, "fiduciarius". O monedă fiduciară este o monedă (sau mai general, un instrument financiar) a cărei
Monedă fiduciară () [Corola-website/Science/323378_a_324707]
-
adjectivul "monetar" / "monetară", din sintagmele "sistem monetar" / "emisiune monetară", verbele "a monetiza" / "a demonetiza" sunt considerate corecte. Cuvântul fiduciar este un împrumut din franceză, "fiduciaire", care, la rândul său, este un împrumut din limba latină, "fiduciarius", un derivat al substantivului latin "fiducia", "fiduciae" „încredere”, derivat, la rândul său al cuvântului latin "fides", "fidei"„credință”, „crezare”, „încredere”, fie direct din latină, "fiduciarius". O monedă fiduciară este o monedă (sau mai general, un instrument financiar) a cărei valoare se bazează pe încrederea publicului
Monedă fiduciară () [Corola-website/Science/323378_a_324707]
-
a monetiza" / "a demonetiza" sunt considerate corecte. Cuvântul fiduciar este un împrumut din franceză, "fiduciaire", care, la rândul său, este un împrumut din limba latină, "fiduciarius", un derivat al substantivului latin "fiducia", "fiduciae" „încredere”, derivat, la rândul său al cuvântului latin "fides", "fidei"„credință”, „crezare”, „încredere”, fie direct din latină, "fiduciarius". O monedă fiduciară este o monedă (sau mai general, un instrument financiar) a cărei valoare se bazează pe încrederea publicului în valoarea sa, chiar și atunci când materia care este suportul
Monedă fiduciară () [Corola-website/Science/323378_a_324707]
-
este un împrumut din franceză, "fiduciaire", care, la rândul său, este un împrumut din limba latină, "fiduciarius", un derivat al substantivului latin "fiducia", "fiduciae" „încredere”, derivat, la rândul său al cuvântului latin "fides", "fidei"„credință”, „crezare”, „încredere”, fie direct din latină, "fiduciarius". O monedă fiduciară este o monedă (sau mai general, un instrument financiar) a cărei valoare se bazează pe încrederea publicului în valoarea sa, chiar și atunci când materia care este suportul acestei monede (monedă metalică, bancnotă, monedă electronică sau altele
Monedă fiduciară () [Corola-website/Science/323378_a_324707]
-
Crasna, care cereau retrocedarea la ținutul Transilvaniei a ceea ce se chema atunci Partium, anexat Ungariei. La 16 august 1861, în casa vicarului Demetriu Coroianu, la o adunare a intelectualilor ține o cuvântare, iar apoi este desemnat să redacteze în limba latină un protest împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria. Are apoi grijă ca protestul să se generalizeze în întreg Ardealul. În 18 noiembrie 1861, inițiază și organizează o întrunire politică la Băsești pentru “chemarea la luptă pentru afirmarea drepturilor națiunii române”. La
Ioan Maniu () [Corola-website/Science/324017_a_325346]
-
Franței și al lui Alfonso al II-lea al Toulouse-ului. A cucerit regatul Siciliei de la Hohenstaufeni și a început să cucerească pământuri în Mediterana de est. Totuși, Războiul Vesperilor Siciliene l-a obligat să abandoneze planurile de reconstruire a Imperiului Latin. Prin căsătoria cu Beatrice, moștenitoarea lui Raymond Berengar al IV-lea de Provence, a fost conte de Provence și Forcalquier începând cu 1246. În 1247, fratele lui, Ludovic al IX-lea, l-a făcut conte de Anjou și de Mâine
Carol I al Neapolelui () [Corola-website/Science/324062_a_325391]
-
constituționale. Datorită granițelor naționale în continuă mișcare din Balcani, albanezii fuseseră marginalizați ca popor. Cel mai important factor unificator al albanezilor, limba vorbită, era lipsită de o formă literară și de un alfabet recunoscut. Albanezii aveau de ales dintre alfabetele latin, chirilic sau arab, fiecare având susținătorii lui, orientați diferit din punct de vedere politic sau religios. În 1908, la doar o lună după ce o rebeliune a Junilor Turci în Macedonia și Kosovo la care au participat și albanezi s-a
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
sperând că în acest fel își vor cuceri dreptul la autonomie în cadrul imperiului. Junii Turci au anulat interdicția asupra organizării învățământului în limba albaneză. Ca urmare, intelectualii albanezi au hotărât în cadrul unei întâlniri din Manastir din 1908 să folosească alfabetul latin. Noul guvern otoman a încercat să facă apel la solidaritatea islamică și pentru aceasta a apelat la clerul musulman în încercarea de impunere a alfabetului arab. În ciuda presiunilor, albanezii au refuzat să accepte să se supună campaniei de „otomanizare” prin
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
aduc înapoi lumina"” și respectiv „"Cei care se întorc la întuneric"”. O notă de subsol sugerează că Lordul din Nexus a primit numele de „"Xar"” de la cuvântul rusesc „"țar"” care, la rândul său, este cel mai probabil derivat din titlul latin „"Cezar"”. Orașul Patryn „"Abri"” a fost numit astfel după cuvântul din limba franceză cu sensul de „"adăpost"”. Pe baza acestei serii de romane Legend Entertainment a creat în 1994 jocul video pentru MS-DOS Death Gate. Există și un joc nelincețiat
The Death Gate Cycle () [Corola-website/Science/324240_a_325569]
-
(de Courtenay) (1217, Constantinopol - octombrie 1273, Napoli) a fost ultimul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol. A fost fiul mai tânăr al Yolandei de Flandra, sora primilor doi împărați latini de Constantinopol, Balduin I și Henric I. Soțul Yolandei, Petru al II-lea de Courtenay, a fost cel de al treilea împărat și a
Balduin al II-lea de Constantinopol () [Corola-website/Science/324330_a_325659]
-
(de Courtenay) (1217, Constantinopol - octombrie 1273, Napoli) a fost ultimul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol. A fost fiul mai tânăr al Yolandei de Flandra, sora primilor doi împărați latini de Constantinopol, Balduin I și Henric I. Soțul Yolandei, Petru al II-lea de Courtenay, a fost cel de al treilea împărat și a fost succedat de fiul său, Robert I, la a cărui moarte în 1228 succcesiunea a trecut
Balduin al II-lea de Constantinopol () [Corola-website/Science/324330_a_325659]
-
cărui moarte în 1228 succcesiunea a trecut asupra fratelui său mai mic, Balduin al II-lea, pe atunci un copil în vârstă de 11 ani. Confruntați cu minoratul lui Balduin, dar mai ales cu faptul că la vremea respectivă, Imperiul Latin de Constantinopol se afla într-o avansată stare de declin, baronii latini din Constantinopol l-au ales pe Jean de Brienne (rege titular al Ierusalimului) ca împărat-regent pe viață, urmând ca Balduin să preia guvernarea asupra provinciilor asiatice ale Imperiului
Balduin al II-lea de Constantinopol () [Corola-website/Science/324330_a_325659]
-
Balduin al II-lea, pe atunci un copil în vârstă de 11 ani. Confruntați cu minoratul lui Balduin, dar mai ales cu faptul că la vremea respectivă, Imperiul Latin de Constantinopol se afla într-o avansată stare de declin, baronii latini din Constantinopol l-au ales pe Jean de Brienne (rege titular al Ierusalimului) ca împărat-regent pe viață, urmând ca Balduin să preia guvernarea asupra provinciilor asiatice ale Imperiului Latin odată cu împlinirea vârstei de 20 de ani. De asemenea, Balduin urma
Balduin al II-lea de Constantinopol () [Corola-website/Science/324330_a_325659]
-
de Constantinopol se afla într-o avansată stare de declin, baronii latini din Constantinopol l-au ales pe Jean de Brienne (rege titular al Ierusalimului) ca împărat-regent pe viață, urmând ca Balduin să preia guvernarea asupra provinciilor asiatice ale Imperiului Latin odată cu împlinirea vârstei de 20 de ani. De asemenea, Balduin urma să o ia în căsătorie pe Marie of Brienne, fiica lui Jean cu cea de a treia soție a sa, Berenguela de Leon, iar la moartea viitorului său socru
Balduin al II-lea de Constantinopol () [Corola-website/Science/324330_a_325659]
-
a reușit să obțină o sumă de bani din partea regelui Franței, Ludovic cel Sfânt. De asemenea, în 1249 s-a aflat alături de regele Ludovic la asediul asupra Damiettei în Egipt, în cadrul cruciadei a șaptea. În paralel cu evenimentele din Imperiul Latin, Balduin se îngrijește de chestiunile legate de succesiunea Flandrei. Astfel, în 1237 obține sprijinul regelui Ludovic cel Sfânt al Franța și al contesei de Flandra, reușește să aranjeze lucrurile astfel încât sora sa Margareta să piardă puterea, iar el să devină
Balduin al II-lea de Constantinopol () [Corola-website/Science/324330_a_325659]
-
Balduin I (iulie 1172 - cca. 1205), primul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol, conte de Flandra ca Balduin al IX-lea și conte de Hainaut ca Balduin al VI-lea, a fost unul dintre cei mai proeminenți lideri ai Cruciadei a patra, care a avut ca rezultat cucerirea Constantinopolului, cucerirea celei
Balduin I de Constantinopol () [Corola-website/Science/324339_a_325668]
-
al VI-lea, a fost unul dintre cei mai proeminenți lideri ai Cruciadei a patra, care a avut ca rezultat cucerirea Constantinopolului, cucerirea celei mai mari părți a Imperiului Bizantin (numit pe atunci "Imperiul Romaniei" de către occidentali) și întemeierea Imperiului Latin de Constantinopol. Există și opinia potrivit căreia încheierea acestei cruciade a fost marcată de bătălia de la Adrianopol din 1205 , în care Balduin I a pierdut o confruntare decisivă împotriva țarului Ioniță Caloian, conducătorul statului vlaho-bulgar, și și-a petrecut ultimele
Balduin I de Constantinopol () [Corola-website/Science/324339_a_325668]
-
de aceste evenimente, se îmbarcase către Țara Sfântă. Abia ajunsă la Acra, a aflat de alegerea soțului ei ca împărat la Constantinopol, însă a încetat din viață în august 1204, fără să mai apuce să îl vadă pe acesta. Imperiul Latin de Constantinopol a fost organizat pe baza principiilor feudale din Europa Occidentală; împăratul se afla în vârful acestei ierarhii, primind părți din teritoriul cucerit. Principala parte care i-a revenit noului împărat consta în orașul Constantinopol, părțile adiacente acestuia atât
Balduin I de Constantinopol () [Corola-website/Science/324339_a_325668]