19,447 matches
-
a țării. Carol II era un Hohenzollern, dar un Hohenzollern foarte straniu. Bismarck spunea: Wir sind nicht in die Welt gebören um glücklich zu sein, sondern um unsere Pflicht zu tun. Ce însemna fericirea sau datoria pentru Carol? Argetoianu, cu simțul său aparte în ceea ce privește analogiile istorice, a afirmat odată într-un interviu acordat presei (pe care Iorga l-a dezaprobat violent) că Prințul Carol semăna cu Frederic cel Mare din perioada tinereții sale3. Am putea medita asupra drumului urmat de dinastia
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
un pretext bun ca să abolească democrația, iar Iorga urma să-i servească drept instrument în tranziția aceasta. Carol se putea folosi de el pentru că îl cunoștea pe Iorga. Regele îl copleșea pe Iorga cu ordine și decorații, făcînd apel la simțul datoriei al acestuia, la ego-ul său și chiar măgulindu-i familia 39. Trecerea la regimul personal al regelui a debutat astfel în spatele impresionantei fațade conferită de Iorga noii administrații. Numirea guvernului părea să constituie o decizie luată de Camarilă 40
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
O viață de om așa cum a fost, scrisă într-o splendidă limbă română. După părerea doamnei Liliana Pippidi-Iorga, Iorga a scris cartea aceasta ca replică la apariția unei biografii oportuniste scrisă de bibliotecarul său, Barbu Theodorescu (un admirator plin de simț practic al lui Iorga)88. Doamnei Catinca nu i-a plăcut această biografie măgulitoare și voit selectivă, ca, de altfel, nici lui Iorga. Doamnei Catinca (mai mult decît lui Iorga) nu-i plăcea Theodorescu. Iorga era mai tolerant. Știa că
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
secolului al XX-lea. Iată o mostră din cotidianul legionar, care ilustrează măsura în care legionarii urau burghezia: "În terminologia legionară nu există loc pentru burghezie nu numai în accepție lingvistică, ci dintr-un motiv mult mai imperativ și rațional, simțul etic al Legiunii. Burghezia nu înseamnă nimic; ea reprezintă un mod de viață ostil existenței legionare: individualismul. Legiunea va rezolva radical problema burgheziei. Prin însuși numele de Legiune a Arhanghelului Mihail, ea se află în conflict flagrant cu individualismul burghez
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
chestiunii evreiești reclamau de la el, după părerea lui Iorga, un fel de acțiune prezumtivă. Din nefericire, în vîrtejul confuz al celei de a doua jumătăți a anului 1937, acest om mare, acest titan intelectual își pierduse o mare parte a simțului perspectivei și al proporției. Iorga nu reușea să facă distincție între ceea ce se afla pe plan secundar și ceea ce era esențial. Și-a permis să fie dus de val, nefiind în stare să delimiteze politicianismul de onoare sau pur și
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
nu-i erau pe plac, dar acest patriot dîrz a înțeles că nu putea face întotdeauna ceea ce ar fi vrut să facă și nici măcar să facă ceea ce ar fi trebuit să facă, ci numai ceea ce putea să facă pe moment. Simțul strict militar al legii, ordinii și disciplinei al lui Antonescu era incompatibil cu dinamismul revoluționar al unor mișcări ivite de coșmarul camerelor de tortură ale lui Carol. Iar Antonescu, "dat fiind lungul său trecut prooccidental" nu era sigur că nemții
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
vindicativă, Panaitescu a făcut tot posibilul ca să agraveze în fel și chip situația financiară a lui Iorga. În zilele acelea, mulți "demnitari" ai vechiului regim erau cercetați pentru delapidarea banilor publici. Dat fiind că Iorga era incoruptibil și nu avea simțul problemelor financiare, nu avea nici o "rezervă" pusă deoparte, așa cum aveau atîția alții! Dificultățile financiare au început imediat după neîncasarea primului salariu. Aceste dificultăți erau vizibile, dar ceea ce îl îngrijora mai mult pe Iorga era imposibilitatea de a-i plăti pe
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
al unui proces organic. Anomaliile din politica românească nu au făcut decît să-i întărească ulterior îndoielile. Frustrările lui sînt un memento al faptului că, din toate poverile pe care un democrat moderat (sau chiar o ființă umană cu bun simț) le suportă într-o țară săracă din lumea a treia cum era pe atunci România -, speranțele exagerate pot deveni cea mai grea povară dintre toate. Ca intelectual, Iorga era un dușman înverșunat al oricărei dictaturi. (El a reușit de multe
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
istorice ale lui Iorga, el nu a dat peste nici o manifestare a acelei uri aproape instinctive, a acelui antisemit insurmontabil pe care îl cunoaște atît de bine din vremea cînd trăia în Europa răsăriteană, care devine aproape un "al șaselea simț" acolo și apare la suprafață nediscriminatoriu atunci cînd antisemiții est-europeni vin chiar și întîmplător în contact cu evreii! După părerea lui Iorga, evreii nu aveau nici un fel de "drepturi organice" în România, așa că le cerea să se asimileze. Asimilarea constituie
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
îi asigurau fascinația oratorică a conferințelor sale. Era captivant, cucerind emotivitatea celor care îl audiau. Am putea vorbi despre Iorga omul numai la modul superlativ. Bun la suflet și milos, puritan în gusturi, mai mult decît incoruptibil, aproape lipsit de simțul valorii banului, el constituia un contrast flagrant față de contemporanii săi români. Trebuie să adăugăm că era totodată un fiu, soț și tată iubitor. A fost un cetățean patriot exemplar, punînd bunăstarea țării sale înaintea propriei sale bunăstări. În ciuda dragostei lui
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
un „barbar“, și (dacă îmi amintesc bine) un „monstru înnebunit de putere“, să fie brusc cotropit de sentimentul că nu s-a gândit niciodată la sine însuși. Dar asta-i realitatea. De fapt, nu dețin decât în foarte mică măsură simțul propriei mele identități. Într-adevăr, numai de curând m-a încercat această nevoie de a scrie ceva care să fie personal, dar să aibă în același timp și valoare de reflecție generală. În zilele când scriam lucruri lipsite de consistență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să-i clădesc o scară spiralată și o cămăruță de lucru în vârf, numai că, în ciuda a ceea ce se crede despre mine, nu sunt bogat. Casa asta de la mare mi-a înghițit grosul economiilor. Oricum, am o pensie substanțială, grație simțului practic de care a dat dovadă draga mea de Clement, cu mulți ani în urmă. Trebuie să-mi strâng cureaua. În apropierea turnului, am descoperit niște vestigii arheologice atrăgătoare, ce dovedesc totodată că nu sunt singura persoană care a întâmpinat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
e angajat într-o discuție cu vecinul din cealaltă parte. Numai așa te poți concentra asupra farfuriei tale. Nu, categoric, nu agreez aceste scene formale care, de cele mai multe ori, țin mai curând de vanitate, de prestigiu și de un fals simț al „bunei-cuviințe“ mondene, decât de adevăratul instinct de ospitalitate. Dimpotrivă, la haute cuisine inhibă ospitalitatea, din moment ce acei care nu pot, sau nu vor, să o practice, șovăie să-i invite la ei pe adepții bucătăriei elaborate, de teamă să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
există unele alimente (ca, de pildă, pastă de anșoa, ficat, cârnăciori, pește) care dețin o poziție strategică în regimul meu, și de care nu m-aș dispensa decât cu părere de rău; aici, hedonismul triumfă asupra unui capricios și rușinat simț moral. Poate că ar fi trebuit să renunț cu totul la carne, dar acum, după ce discuțiile s-au tărăgănat atâta, mă îndoiesc dacă o voi face vreodată. De astă dată, voi descrie casa. Se numește Capul Shruff. Cap, înțeleg; e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
încercat să aprind un foc de vreascuri în cămăruța roșie, dar coșul s-a apucat iar să fumege. Am dereticat și am făcut curățenie în casă. Ce satisfacție extraordinară îți procură curățirea diverselor obiecte! (Să fie o satisfacție legată de simțul proprietății? Presupun că da.) Am măturat holul și scările. Am spălat plăcile mari de gresie din bucătărie (foarte mulțumitor). Am spălat și vaza cea urâtă de pe palier și am lustruit măsuța ponosită din lemn de trandafir (mi-a fost recunoscătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acest fapt sau să-l sublimeze într-o notă de spiritualitate. Și obsesia te împinge la muncă grea. Eu unul am muncit întotdeauna (și i-am muncit și pe alții) ca un demon. Educația dată de mama mi-a insuflat simțul de obligativitate a muncii. Mama nu stătea niciodată inactivă și nu tolera inactivitatea la alții. Tatei îi plăcea să facă o serie de reparații și ajustări prin casă, dar uneori ar fi preferat să zacă privind în gol, urmărind cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trăsătură generată de însuși altruismul ei părea să anuleze orice fel de jug, și trăiam într-o lume de aur. Firește, nu-mi făcea niciodată vreun reproș. S-ar fi zis că, pur și simplu, ținea să-mi dizolve orice simț al datoriei față de ea și că nu dorea altceva decât să se pună în slujba fericirii mele. Exprimată astfel, situația pare să sugereze oarecare cruzime din parte-mi. Dar, în realitate, Lizzie a dat dovadă de cel mai profund și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu pe tine. Ea și cu mine vom hotărî împreună ce-i de făcut, și tu nu ai nici un rol. Și dacă o mai lungești mult pe-aici, ai să faci insolație. În timp ce vorbeam, deveneam conștient de redeșteptarea vechiului, familiarului simț de posesivitate, dorința de a înșfăca și de a reține, care nu se manifestase în gândurile mele mai recente legate de Lizzie. Poate că fusese un miracol, sau poate mai curând o lipsă de imaginație, acea „idee abstractă“ de care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
scufundase în întuneric. Iar stelele păreau să se miște, și aproape că percepeai rotația cerurilor ca pe un fel de trosnet vast, numai că acum nu se mai întâmpla nimic, nici țâșniri de stele, nici prăbușiri de stele pe care simțurile omenești să le poată sesiza sau măcar concepe. Totul era mișcare, totul era schimbare, și acestea erau, într-un fel, vizibile și totuși inimaginabile. Iar eu nu mai eram eu, ci ceva țintuit pe jos ca un atom, un atom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mare, senzuală, și cu înfățișarea de licean tuns scurt. Și, după toate probabilitățile, era un barbar și un violent. Un tiran, probabil un gelos cronic, un câine posac și înciudat, un tip limitat, închis în el însuși, lipsit de orice simț al bucuriei de viață. În toți acești ani, Hartley fusese o captivă. Poate că, la început, se gândise să evadeze; dar, treptat, căzuse, așa cum se întâmplă cu multe dintre femeile izolate și tiranizate, într-un soi de crescândă deznădejde. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
consola. Dar, totodată, doream din ce în ce mai mult, și cu o violență care aproape că pârjolea tandrețea, să fie a mea, să o posed trup și suflet. Chiar din momentul recunoașterii, dorința fizică, stârnită, tulburată, se sucise și se răsucise în mine, simțurile fiindu-mi în permanent dialog cu gândurile, pentru că, pe măsură ce mă căzneam să contopesc imaginea ei din tinerețe cu cea de la bătrânețe, doream tot mai mult să o doresc. A ajunge la dorință însemna o încercare capitală, un calvar, o caznă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ornamentele de alamă, perdelele sinistre, clopoțelul soneriei, nu mă impresionau deloc, toate erau imateriale, imaginare. Prefăcătorii, după cum spusese el. Ce mă impresionase pe mine era o anume calitate a acelei groaznice conversații în sine, amprenta multor, multor ani care trecuseră, simțul forței și trăinicie coliviei. Și totuși, poate că nu era nevoie decât să-i spun lui Hartley: „Vino!“, [i va veni. Dar trebuia să decid cum și când să-i spun acest „vino!“, iar decizia părea să ridice alte dificultăți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-l făurisem, încât nu reflectasem nici un moment la aspectele acestei întâlniri. Intențiile mele se avântau mult mai departe, iar speranțele se închegau în mozaicul unui viitor mult mai puțin neplăcut. Acum însă eram proiectat brusc în prezent, și năpădit de simțul confuz și alarmant a ceea ce pusesem la cale. De îndată ce l-a văzut pe Titus, Hartley s-a oprit locului și chipul ei a suferit o transformare teribilă. Gura i s-a căscat și i s-a lăsat urât în jos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
expresie nouă, blândă, îngândurată; și, cu toate că era atât de tristă, părea mai tânără, mai asemănătoare cu vechea Hartley, și totodată mai vie, mai puțin apatică, mai inteligentă. Încrederea mea a renăscut. Poate că, în cele din urmă, i-am stârnit simțul libertății. Poate că planul meu a fost totuși bine gândit. Era vorba de o cură, o cură psihologică. Și pe dată am hotărât că cel mai mic semn de slăbiciune din parte-mi ar fi fatal. Trebuia să fiu categoric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
limbajul ăsta eufemistic. Mă iubești. Foarte bine, dar într-un mod ireal, într-un vis, într-un fel de ar-fi-putut-să-fie. Zău așa, toate astea s-au terminat de mult și noi continuăm să visăm. — Hartley, n-ai nici un pic de simț al timpului prezent, nu poți trăi în prezent? Trezește-te și încearcă. — Eu trăiesc în perspective lungi, nu în momente spontane, prezente, nu înțelegi... sunt măritată, trebuie să mă întorc în locul căruia îi aparțin. Dacă ai să mă duci la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]