16,853 matches
-
temă. Este, de asemenea, cadru didactic la Școala Postliceală Sanitară din Piatra Neamț. Membru al "Uniunii Scriitorilor din România" (din 1996) și al "PEN-Club" (din 1998). A fost vicepreședinte al "Alianței Civice" (2000), președinte al Filialei Neamț a "Fundației Memoria" (1994-2000), redactor-șef al revistei "Antiteze" (2010).
Vasile Baghiu () [Corola-website/Science/306864_a_308193]
-
Panonia. Ambele legende au ajuns la noi din și prin codexuri medievale din sec. al XIII-lea adică într-o epocă deja creștină. De aceea cercetătorii istorici consideră că nu ar fi cu totul de exclus faptul ca autorul (sau redactorul) codexurilor medievale să fi preluat elemente dinpovestirile biblice; într-adevăr, sunt evidente asemănările cu Buna-Vestire făcută de înger Mariei și cu narațiunea vieții lui Moise, care a fost împiedicat prin moarte să intre în pământul Canaan, spre care a condus
Álmos () [Corola-website/Science/306896_a_308225]
-
a fost un autodidact a demonstrat în nenumărate rânduri că știe istorie, cunoaște perfect amănunte care ar face onoare oricărui licențiat universitar. La București audiază cursurile de istorie ale lui Nicolae Iorga. La Chișinău duce o activitate publicistică bogată ca redactor dar și ca editor. În 1936 devine membru corespondent al Academiei Române iar în 1937 pleacă din Basarabia și se stabilește la București. În 1938 este angajat la "Institutul pentru Studiul Istoriei Universale". În 1940 Nicolae Iorga propune pentru premiere volumul
Gheorghe G. Bezviconi () [Corola-website/Science/306886_a_308215]
-
Institutului de Lingvistică „A.Philippide”, din Iași, a organizat colectivele de toponimie și de dialectologie, inițiind și conducînd numeroase anchete dialectale, în zona Moldova și Bucovina, lucrînd la "Atlasul Lingvistic Român pe regiuni. Moldova și Bucovina". De asemenea, a fost redactor șef la Anuarul de Lingvistică și Istorie Literară al Institutului, publicație care a reușit să atingă o înaltă ținută științifică. Practic, prin activitatea de la Institut, prin cea desfășurată la Catedră, precum și prin cea de conducător de doctorat, profesorul a reușit
Vasile Arvinte () [Corola-website/Science/306936_a_308265]
-
(n. 4 octombrie 1970, Turnu Severin) este un scriitor român. Din 1990 trăiește în Timișoara. Este scriitor, jurnalist, editor și om de televiziune. Realizator și moderator al emisiunii de televiziune "Piper pe limbă" (TVR Timișoara), redactor al revistei "Orizont," editorialist al revistei "24 FUN," publicist comentator la "Banatul Azi." Lucrează la Aquatim, pe postul de consilier. Licențiat al Facultății de Arte și Design, secția Istoria și Teoria Artei, Universitatea de Vest Timișoara (2011), si licențiat al
Robert Șerban () [Corola-website/Science/307790_a_309119]
-
Vlad Țepes în Ianuarie", "Noapte albă", "Hotărârea" și altele. În 2007 a lansat romanul "Dracula Land, Dracula Parc", tradus în limbile engleză, maghiară și germană. Este laureat al premiilor Uniunii Scriitorilor din România și ale Consiliului Culturii din România. Este redactor fondator al revistei Familia seria a V-a în 1965, unde lucrează până în 1977, când devine director al Teatrului de stat din Oradea. A fost primul primar al Oradiei, ales liber după revoluție. Este membru fondator al Partidului Democrat și
Mircea Bradu () [Corola-website/Science/307793_a_309122]
-
al științei academice. Opera sa din domeniul istoriei a suportat însă toate consecințele dogmatismului impus de ideologia marxistă, dominantă la acea epocă, pretentând teoria "etnogenezei moldovenești" în teritoriul dintre Prut și Nistru. Începând din anul 1967, Iachim Grosul a fost redactor-șef al Enciclopediei Sovietice Moldovenești. De asemenea, a contribuit la studierea istoriei agrare a Basarabiei în secolul al XIX-lea, publicând peste 280 de lucrări științifice și de propagare a științei, cum ar fi: "Țăranii Basarabiei (1812-1861)" (1956); "Reforma țărănească
Iachim Grosul () [Corola-website/Science/307801_a_309130]
-
n. 4 octombrie 1942, Botoșani) este un poet român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. s-a născut pe data de 4 octombrie 1942, în orașul Botoșani. În 1974 absolvește Facultatea de Ziaristică din București. În perioada 1968-1971 lucrează ca redactor la cotidianul "Clopotul". Este numit vicepreședinte al Comitetului județean de cultură și artă Botoșani, post pe care îl va păstra până în 1983, când devine director al Teatrului dramatic "Mihai Eminescu". În perioada 1990-1997 lucrează la "Gazeta de Botoșani" ca publicist-comentator
Dumitru Ignat () [Corola-website/Science/307809_a_309138]
-
mai mulți ani ca jurnalist la reviste din Transilvania, a colaborat la cele de informare științifică și a fost corespondent la Cluj al Agenției de presă Agerpres transmițând informații cu caracter științific. În anul 1974 este transferat la București ca redactor al Agerpres. În paralel cu activitatea jurnalistică, el a publicat mai multe cărți pentru copii dintre care cele mai cunoscute sunt "Racheta albă" (1975) și "Stejara" (1977). Cărțile sale au fost publicate de Editura Ion Creangă, singura editură pentru copii
Ludovic Roman () [Corola-website/Science/307823_a_309152]
-
franceză, a Universității din București. A participat la fondarea, în 1977, a "Cenaclului de Luni" condus de criticul literar Nicolae Manolescu. Până în 1990 a lucrat ca defectolog (la Tâncăbești, Snagov), logoped și psiholog clinician (la Pitești). După 1990 a fost redactor și redactor-șef la revistele "Argeș" (1990) și "Calende" (1991-1993). A publicat articole, la un moment dat chiar săptămânal, în revistă Contrapunct. A înființat și a condus editurile "Calende" (1991), "Didactica Nova" (1992) și "Editură Vlasie" (1993). În 1994 demisionează
Călin Vlasie () [Corola-website/Science/307826_a_309155]
-
Universității din București. A participat la fondarea, în 1977, a "Cenaclului de Luni" condus de criticul literar Nicolae Manolescu. Până în 1990 a lucrat ca defectolog (la Tâncăbești, Snagov), logoped și psiholog clinician (la Pitești). După 1990 a fost redactor și redactor-șef la revistele "Argeș" (1990) și "Calende" (1991-1993). A publicat articole, la un moment dat chiar săptămânal, în revistă Contrapunct. A înființat și a condus editurile "Calende" (1991), "Didactica Nova" (1992) și "Editură Vlasie" (1993). În 1994 demisionează din toate
Călin Vlasie () [Corola-website/Science/307826_a_309155]
-
Jules-Albert de Dion. Din acest motiv, Dion, împreună cu alți câțiva opozanți ai lui Dreyfus (printre care Adolphe Clément și Édouard Michelin), a înființat un ziar sportiv rival, pe care l-a denumit "L'Auto". Henri Desgrange a fost angajat ca redactor șef al noului ziar astfel înființat. Acesta fusese un ciclist proeminent și deținea, împreună cu Victor Goddet, velodromul din cadrul arenei Parc des Princes. De Dion îl cunoștea pe Desgrange datorită reputației pe care acesta și-o câștigase în ciclism, dar și
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
strălucit niciodată și ca atare, Goddet a fost nevoit să accepte un sprijin financiar din partea lui Émilion Amaury, a cărui ofertă a ajutat la organizarea Turului în perioada postbelică. Magnatul media, Amaury, a acordat acest ajutor financiar cu condiția ca redactorul său sportiv, Félix Lévitan, să i se alăture lui Goddet în organizarea Turului. Cei doi au conlucrat, Goddet ocupându-se de latura sportivă, iar Lévitan de cea financiară. Lévitan a început să recruteze sponsori, uneori acceptând de la aceștia chiar și
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
ori în afara Franței și de două ori în interiorul ei.” La începuturi, Turul Franței era urmărit doar de către organizatorii săi, jurnaliștii de la revista "L'Auto". De altfel, cursa fusese creată tocmai pentru a spori vânzările acestui ziar aflat în derivă și redactorul său, Desgrange, nu avea niciun motiv să permită publicațiilor concurente să profite de pe urma acestei competiții. Primele ziare acreditate să participe în Turul Franței, excluzând "L'Auto", au apărut abia în anul 1921 când 15 mașini de presă au fost rezervate
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
poetei Alice Călugăru monografia Tragicul unei vieți și al unei operei literare. Ca membru al Societății Filologilor din România a susținut comunicări științifice despre D.Cantemir, I. Slavici, M. Eminescu, L. Blaga, T. Arghezi, L.Rebreanu, G. Călinescu. A fost redactor al Radioteleviziunii Române, secretar literar la Teatrul Național din Tg. Mureș, lector la Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureș și la Facultatea de Jurnalism a Universității „Dimitrie Cantemir”, consilier al Direcției pentru Cultură Mureș. Este senior-editor la Societatea Română
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]
-
consilier al Direcției pentru Cultură Mureș. Este senior-editor la Societatea Română de Radiodifuziune, Studioul Regional de Radio Tg. Mureș, colaborator permanent la Radio România Cultural și Radio România Internațional, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor al revistei „Târnava”, secretar al Despărțământului Central Mureș al Astrei, președintele Fundației Culturale „Cezara”, doctor în filologie și științele comunicării. A inițiat concursurile naționale de creativitate artistică Jocul de-a ziua cea bună și Vreme trece, vreme vine, Festivalul Fanteziei
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]
-
își continuă studiile la Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a Universității de Stat din Chișinău (1972-1976). A lucrat în calitate de bibliotecar-șef la Biblioteca științifică a Universității de Stat (1976-1988), apoi bibliograf la Colegiul de Traduceri al Uniunii Scriitorilor din Moldova; redactor la ziarul "Glasul Națiunii" (1990-1991). Din 1991 este secretar științific la Centrul Național de Studii Literare și Muzeografie "M.Kogălniceanu" (Muzeul Literaturii Române). A debutat cu versuri în ziarul raional în 1971; editorial - în volumul colectiv "Dintre sute de catarge
Călina Trifan () [Corola-website/Science/307956_a_309285]
-
În anul 1978, devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Este autorul selecției pentru antologia de poezii, poeme și eseuri " Fața pâinii" în anul 1979, urmând o a doua ediție în anul 1985. În perioada 1978-1981, Ion Hadârcă lucrează în calitate de redactor, apoi șef de secție la Editura Literatura artistică din Chișinău. Demisionează de la editură în anul 1981 din motive ideologice, neîmpărtășind politica cenzurii oficiale, care se înăsprise mult în perioada tipăririi în Occident a romanelor lui Soljenițîn și a activizării mișcării
Ion Hadârcă () [Corola-website/Science/307966_a_309295]
-
stat, precum și pentru eradicarea proprietății private asupra pământului și mijloacelor de producție. Romanul a avut un mare ecou în epocă, fiind introdus în manualele școlare ca lectură obligatorie și temă posibilă de examen. În această perioadă, scriitorul a lucrat ca redactor la ziare, reporter, corespondent special, publicând numeroase reportaje din actualitatea socialistă (înființarea de gospodării agricole, depășirea planului în industrie, inovații realizate de muncitori etc.), pamflete îndreptate împotriva dușmanilor externi ai țării, articole de critică literară, evocări istorice etc. La Conferința
Valeriu Emil Galan () [Corola-website/Science/308318_a_309647]
-
al lui Pârvulescu. A făcut parte din „conducerea operativă”, alături de Emil Bodnăraș, Iosif Rangheț, Ana Pauker, Vasile Luca, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Teohari Georgescu. Văduv din 1942, Pârvulescu a avut o relație amoroasă cu Ana Toma - soția lui Sorin Toma (viitorul redactor-șef al ziarului Scînteia, aflat în anii războiului în URSS). Ana Toma a fost ulterior martoră a acuzării în "Procesul Pătrășcanu", învinuindu-i de trădare pe membrii Secretariatului condus de Ștefan Foriș și cu „dovada” propriei sale neglijențe. Iar , președinte
Constantin Pârvulescu () [Corola-website/Science/308324_a_309653]
-
a fost capturarea unor documente care conțineau numele unor agenți din rețelele organizate de serviciul românesc de informații în colaborare cu KGB, dat fiind că Legația României din Berna era, de fapt, "un centru de spionaj". Stoffel fost de asemeni redactor-șef al revistei Neue Literatur, din 1959, când sediul redacției a fost mutat la București, până la pensionarea sa, în 1984. Are un fiu, Pavel (Paul) Stoffel, stabilit în San Francisco, S.U.A..
Emmerich Stoffel () [Corola-website/Science/308348_a_309677]
-
soți le trimit fotografia și îi roagă să treacă pe la ei în vizită. Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. Regizor secund a fost Mariana Calotescu, soția lui Virgil Calotescu, iar operator filmări combinate Nora Irimescu. Redactor muzical a fost Valentin Curocichin. Muzica este interpretată de Orchestra de Jazz a Radioteleviziunii Române dirijată de Cornel Popescu. Melodia „Unde ești, draga mea din București?” este cântată de Luigi Ionescu. Filmul "" a avut parte de un mare succes la
Căsătorie cu repetiție () [Corola-website/Science/308346_a_309675]
-
(n. 1909, în comuna Sândominic (ung. Csíkszentdomokos), județul Harghita - d. 22 mai 1983, Brașov) scriitor, redactor al revistei "Nepi Egyseg"' A invatat meseria de lăcătuș mecanic, mai tarziu și-a deschis atelier de tâmplărie metalică în Brașov. După 1934 din Partidul Maghiarilor s-a separat MADOSZ, și el a devenit conducătorul filialei din Brașov, iar din
Gyárfás Kurkó () [Corola-website/Science/308349_a_309678]
-
1944, la Brașov a luat ființă o nouă formațiune politică a etnicilor maghiari, noul organism intitulându-se Uniunea Populară Maghiară, iar devenind apoi și președinte al noii formațiuni politice, până în 1947. Tot atunci pune baza revistei Nepi Egyseg, a cărei redactor va fi până în 1947.În acești ani lupta pentru drepturi colective ale minorităților, probleme înaintate și în Parlament unde a ajuns ales de membri UPM. Propunerea de lege a rămas fără răspuns. În 1949 Gyárfás Kurkó a fost arestat, împreună cu
Gyárfás Kurkó () [Corola-website/Science/308349_a_309678]
-
de științe economice în 1951. Debutează ca jurnalist în timpul studenției (în 1950), la revista "Contemporanul". În 1956, cu ocazia pregătirii congresului Uniunii Tineretului Muncitor, Nicolae Ceaușescu îl invită pe (deși cei doi nu se cunoscuseră anterior) să ocupe funcția de redactor-șef al ziarului "Scînteia tineretului" - va rămâne aici până în 1960. Vreme de doi ani este director general al Agerpres. După o pauză de trei ani, va reveni în jurnalism în 1965, de data aceasta ca redactor-șef la "Scînteia", unde
Dumitru Popescu () [Corola-website/Science/308341_a_309670]