KorAP: Find »[drukola/base=autoare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...605 606 607 ...622 >

15,536 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

istoric: o limbă ergativă evoluează într-o limbă cu partiție ergativă, care devine, eventual, o limbă acuzativă. În schimb, în anumite limbi ergative, marcarea cazuală ergativă a rezultat din reinterpretarea construcțiilor pasive ca fiind active și tranzitive. Limbile investigate de autoare reprezintă un continuum istoric în care o limbă ergativă devine o limbă cu partiție ergativă prin reinterpretarea construcției antipasive. La rândul ei, o limbă cu partiție ergativă poate deveni acuzativă prin reinterpretarea construcției ergative tranzitive ca fiind pasivă. De exemplu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
rezultat din construcția antipasivă, în care argumentul în absolutiv a fost interpretat ca subiect), iar indoneziana este acuzativă (construcția antipasivă − absentă din stadiul actual al limbii − stă la baza structurii active tranzitive; există resturi ale sintaxei ergative în construcțiile pasive). Autoarea adaugă că evoluția istorică de la ergativ la acuzativ la nivelul sintaxei, care își are originea în construcția antipasivă, a fost demonstrată independent, pentru o limbă din afara familiei austroneziene, toba batak, de Schachter (1984)80. Două subdialecte ale limbii eschimose, nunavimmiutitut

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ulterioare (Manning 1996: 20). Johns (1987)84 a realizat o analiză a limbii inuktitut, o varietate a eschimosei, ajungând la concluzia că ergativitatea este un epifenomen care rezultă din interacțiunea dintre trăsăturile lexicale specifice unei limbi și principiile universale. Această autoare este cea care a impus tradiția "nominalistă" în studiul diacronic al ergativității. Franchetto (2007) analizează situația limbii amerindiene kuikuro, folosind teoria formulată de Alexiadou (2001) − situația din limbile ergative este similară cu cea a nominalizărilor din limbile acuzative − și cea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca urmare a influenței limbilor vecine, tibeto-birmane. Deși sursele diacronice din care se pot dezvolta tipare ergative sau acuzative au fost cercetate destul de mult, Mithun (2005) afirmă că se știe încă foarte puțin despre răspândirea tiparului ergativ prin contact lingvistic. Autoarea citează studiul lui Fortescue (1997)87, care demonstrează că, în ciukotă, construcția ergativă a apărut ca urmare a contactului cu limbile yupik. Autoarea prezintă situația a trei mici familii de limbi de pe Coasta Oregon, toate dispărute în secolul al XX

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mult, Mithun (2005) afirmă că se știe încă foarte puțin despre răspândirea tiparului ergativ prin contact lingvistic. Autoarea citează studiul lui Fortescue (1997)87, care demonstrează că, în ciukotă, construcția ergativă a apărut ca urmare a contactului cu limbile yupik. Autoarea prezintă situația a trei mici familii de limbi de pe Coasta Oregon, toate dispărute în secolul al XX-lea: alsea, siuslan și coosan, între care nu s-a dovedit că există o relație genetică. Toate cele trei familii de limbi au

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
încă din secolele XII−XVI, în cea mai timpurie fază a limbilor indo-europene moderne, exista o structură preergativă. Instrumentalul/genitivul nu era un caz distinct, din moment ce fuzionase cu alte cazuri oblice, cu excepția locativului, care a rămas distinct în multe limbi. Autoarea analizează evoluția sistemului trecutului și al perfectivului în limbile indo-europene, cu referire specială la hindi și la urdu, arătând că o evoluție asemănătoare caracterizează și limbile romanice. Montaut (2006) susține că tiparul ergativ și tiparul nominativ din indo-europeană reprezintă stadii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
făcut", cu agentul pronominal în cazul instrumental/genitiv și participiul predicativ acordat în gen și număr cu pacientul. Acesta este tiparul moștenit de actuala structură ergativă la perfect, diferit de cel care caracterizează structurile nominale de la prezent și viitor. Ipoteza autoarei este că în toate limbile indo-europene a existat o structură preergativă. În limbile vechi (braj, panjabi, marathi), predicația este o formă nominală care se acordă în gen și număr cu pacientul, iar agentul (dacă e exprimat) este la o formă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
semantic. Evoluția limbilor din est și a celor din vest a urmat aceeași logică, dar, la un moment dat, opțiunile au fost diferite: bengali: ciclul nominativ − preergativ − nominativ; hindi: ciclul: nominativ − ergativ. Ideea studiului din 2006 reia considerații anterioare ale autoarei. Montaut (1998b: 139) demonstrează că limbile indo-europene orientale (cu excepția limbii hindi) au avut o dublă evoluție: ergativizare și deergativizare. Construcția ergativă la aspectul perfectiv caracterizează azi grupul occidental al limbilor indo-europene și constituie un fapt de originalitate tipologică în familia

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
indo-europene, însă utilizarea termenului a fost extinsă și la alte procese sintactice și morfologice care funcționează pe baza acelorași distincții. Relațiile gramaticale nu par a fi potrivite pentru a descrie anumite fenomene din limbile ergative. Al doilea aspect remarcat de autoare și important pentru discuția de față este acela că, din moment ce subiectul unui verb intranzitiv poate fi Agent sau Pacient, nu se poate stabili o corespondență 1 la 1 între rolurile semantice și relațiile gramaticale. Relația tranzitiv/ intranzitiv este simplificatoare − limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
simplificatoare − limbile ergative au distincțiile tranzitiv/intranzitiv și Agent/Pacient, dar nu au aceeași corespondență între cazuri și relațiile gramaticale ca limbile acuzative − subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv poartă același caz, absolutivul (din analiză, rezultă că autoarea recunoaște existența categoriei subiectului în limbile ergative). În cadrul gramaticii relaționale, Palmer (2007 [1994]: 1) afirmă că sistemul gramatical al limbilor familiare nu este specific și altor limbi, iar terminologia tradițională nu este potrivită pentru descrierea tuturor limbilor. Palmer (2007 [1994

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cazul atribuit de verb. De aici, ar rezulta că antipasivul apare numai în limbile ergative, pentru că antipasivul reprezintă o atribuire de tip Nom.−Ac., sufixul antipasiv fiind o formă de avansare a verbului, care poate atribui Cazul acuzativ. Nash (1998a) − autoare care a susținut și anterior acest tip de analiză (Nash 19955: în limbile acuzative există o categorie funcțională suplimentară, v, situată între TP și VP, care legitimează cazul structural) − face aceeași opțiune de interpretare: ergativitatea este un fenomen morfosintactic superficial

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectul verbului tranzitiv; o limbă este acuzativă dacă obiectul unui verb tranzitiv este tratat diferit de subiectul unui verb tranzitiv și de subiectul unui verb intranzitiv, criteriul fiind marcarea morfologică: afix cazual atașat proiecției NP sau marcă pronominală atașată verbului. Autoarea își continuă astfel demonstrația: verbul este în legătură mai strânsă cu argumentul marcat − A în limbile ergative, O în limbile acuzative. Ipoteză: marcarea specială este expresia unei relații de localitate (tematică sau configurațională între un argument și un centru funcțional

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Abs. și Nom. sunt asemănătoare numai pentru că sunt Cazuri obligatorii în cele două tipuri de limbi. 2.5. Alte abordări generative ale distincției tipologice acuzativ/ergativ Levin și Massam (1985) analizează ergativitatea de suprafață în cadrul teoretic GB. Teoria celor două autoare este că în limbile acuzative verbul atribuie Cazul acuzativ argumentului intern care rămâne in situ, iar argumentul extern trebuie să se deplaseze în Spec,IP, unde primește nominativul; în limbile ergative, verbul atribuie absolutivul, iar I finit, ergativul (propunerea a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
legitimate în interiorul proiecției VP și urcă în poziții externe. Nash (1997: 137) arată că pronumele de dialog (de persoanele 1 și 2) sunt legitimate mai sus decât alte argumente nominale, la un nivel la care distincția ergativ−absolutiv e blocată. Autoarea (Nash 1997: 137) corelează existența partiției cu parametrul topicii: numeroase limbi SOV au partiție personală, iar limbile VSO nu au, de obicei, partiție personală. Nash (1997: 137) formulează următoarea generalizare: Generalizarea persoană−timp: Partiția personală este atestată în limbile ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
hit 'a lovi' impune aceeași marcare morfologică a verbului ca și subiectul unui verb inacuzativ cu sensul be tall 'a fi înalt', iar subiectul tranzitiv și subiectul unui verb inergativ cu sensul cry 'a plânge' sunt marcate morfologic la fel. Autoarea nu menționează nimic despre faptul că această limbă are caracteristici de tip ergativ, prin urmare, probabil că, subiacent, optează pentru analiza "inacuzativă" a limbilor ergative (vezi supra, 2.1.). Și Nash (1995) adoptă ideea că verbele sunt inacuzative atât în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în I ca să primească nominativul. 3.2.3. Abs. = Nom. și Ac.; Erg. = Erg. Legate (2008: 55−57 și în alte lucrări − vezi Bibliografia) susține că S și O nu primesc același Caz în toate limbile ergative. În funcție de acest criteriu, autoarea identifică două clase de limbi ergative: (a) în prima clasă, absolutivul este realizarea morfologică "default" a trăsăturii Cazului abstract, folosită atunci când nicio realizare a unei trăsături de Caz specifice nu este disponibilă; cazul morfologic "default" este inserat atât pentru Cazul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2.3.). În ceea ce privește tipul de Caz abstract reprezentat de ergativ, există opinii diferite. Legate (2008: 55−56) arată că relația dintre cazul morfologic și Cazul abstract poate fi descrisă astfel: cazul morfologic realizează trăsăturile Cazului abstract, într-o morfologie postsintactică. Autoarea critică ideea că acordul și cazul sunt fenomene pur morfologice, subliniind, încă o dată, faptul că realizările morfologice ale Cazului abstract evidențiază relația imperfectă dintre morfologie și sintaxă. Două tipuri de trăsături cazuale abstracte sunt atribuite/verificate în sintaxă (în PM

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
alternanțe precum încorporarea numelor. Davison (2004) adoptă tot ipoteza statutului de Caz structural al ergativului: acesta nu este legat de rolurile tematice, chiar dacă multe subiecte tranzitive ergative poartă rolul tematic Agent; ergativul este legitimat de proiecțiile funcționale Timp și Aspect (autoarea folosește spre exemplificare limba hindi). Davison (2006) mai arată că hindi, urdu și alte limbi înrudite din sudul Asiei au o proprietate comună în ceea ce privește cazurile morfologice care marchează subiectul și obiectul: subiectul celor mai multe verbe tranzitive primește ergativul în majoritatea construcțiilor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
capacitatea de apariție a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat prin mărci proprii fiecărei limbi; (c) trăsătură logico-semantică actanțială/argumentală, constând în capacitatea verbului/predicatului de a apărea într-o configurație cu doi actanți. Comună acestor accepții − subliniază autoarea − este capacitatea verbului/predicatului, în calitate de centru de grup, de a-și asocia două grupuri nominale, dintre care unul este așezat obligatoriu în poziție de subiect. Această accepție strict sintactică este legată de teoria complementelor directe sau indirecte (Blinkenberg 196050) care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este paralelă cu Cazul ergativ (Caz lexical, prepozițional). Diferența dintre limbile ergative și cele acuzative constă în faptul că proiecția argumentelor în D-Structură este inversă 68. Numai în nominalizări și în limbile ergative Agentul este un argument intern veritabil. Autoarea reia acest subiect în Alexiadou (2001), arătând și mai tranșant că sintaxa DP din limbile acuzative este similară cu sintaxa limbilor ergative. Construcții ca the destruction of the city by the enemy 'distrugerea orașului de către dușman' au un corespondent direct

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unei nominalizări în care Agentul este exprimat printr-o structură posesivă: John's destruction of the city '(lit.) distrugerea lui Ion a orașului'; (b) legată de construcții ca: the destruction of the city by the enemy 'distrugerea orașului de către dușman'. Autoarea sintetizează astfel relația dintre sistemul acuzativ, cel ergativ și nominalizări: Sistem acuzativ Sistem ergativ Nominalizări A nom. erg. PP S nom. abs. gen. P ac. abs. gen. Alexiadou (2001: 166) Într-o abordare care merge în aceeași direcție, Coon și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativ a fost însă pentru prima dată folosit în lingvistica românească de Pană Dindelegan (1999 [1974]: 82−96), în capitolul al IV-lea, "Construcții rezultate din transformare". Pornind de la clasificarea cauzativelor propusă de Lyons (1968) − ergative, morfologice, lexicale și perifrastice − autoarea se oprește asupra cauzativelor ergative de tipul Frigul crapă piatra, Vântul flutură steagul 5, Mama adoarme copilul, ajungând la următoarea definiție a ergativității: prezența unui verb cu formă neschimbată în construcția de bază intranzitivă și în construcția tranzitivă transformată, schimbarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Haegeman 1994: 323 etc. − vezi infra, 4.1.1.) și proprietatea comună de a nu admite vecinătatea unui nominal în acuzativ. Definiția foarte largă a pasivului, a cărui unică trăsătură definitorie este inversarea dintre subiect și obiectul direct, îi permite autoarei să subordoneze pasivului atât construcțiile reflexive cu subiect de adâncime neexprimat (Fereastra se aburește, Pulsul se accelerează, Ridurile se adâncesc), cât și toate construcțiile ergative ( Ședința începe, Fântânile seacă, El îmbătrânește). Definiția largă a pasivului determină identificarea a trei tipuri

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
caracterizate prin nedefinire, rezultată din neexprimarea fie a Agentului, fie a Cauzalului. Diferențele semantice dintre varianta reflexivă și cea nereflexivă (Ploaia pornește/Ploaia se pornește; Copacii îngălbenesc/Copacii se îngălbenesc) sunt foarte mici. În privința ponderii celor trei variante de pasiv, autoarea observă că varianta reflexivă este cea mai productivă în română, pe când cea ergativă este mai puțin productivă decât celelalte două și mai puțin productivă față de limbi, precum engleza. Spre deosebire de engleză, în română, trecerea obiectului direct în poziția subiectului se asociază

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pe cele "derivate", vezi infra, 3.2.1.) și numai pe cele de schimbare de stare. Ca urmare a unei abordări strict sintactice, analiza nu dă seamă de distincția dintre pasivul cu se și verbele ergative reflexive, punct asupra căruia autoarea va reveni în studii ulterioare. 2.3. În DSL sunt prezentate diversele accepții ale termenului ergativ (în concepția morfologică asupra cazului, în teoria localistă, în clasificarea tipologică a limbilor). De la acestea, termenul s-a extins la verbe și construcții din

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]