16,546 matches
-
Review, Evans a hotărât să devină romancieră, și își fixează o declarație-program în unul din ultimele sale eseuri pentru Review: "Silly Novels by Lady Novelists". Eseul critica subiectele triviale și ridicole ale ficțiunii acelor timpuri scrisă de femei. În alte eseuri, ea lăudase realismul romanelor scrise în Europa la acea vreme; accentul asupra unei povestiri realistice devenind clar în toată ficțiunea ulterioară a ei. De asemenea, ea și-a creat un nou pseudonim - George Eliot. Acest nume bărbătesc a fost ales
George Eliot () [Corola-website/Science/301521_a_302850]
-
Adams a prezidat Senatul SUA și adeseori a avut votul decisiv pentru măsuri care să sporească puterile guvernului național, în general, sau acelea ale președinției în particular. Adams a conferențiat în senat despre îndatoririle acestuia. A publicat o serie de eseuri "Discursuri despre Davila" (1791) care comentau în mare dezordinea civilă cu referință specială la revoluția franceză. Spre deosebire de Washington, Adams avea rivali la președinție și ar fi trebuit să fie mai flexibil. În schimb, el i-a pemis lui Alexander Hamilton
John Adams () [Corola-website/Science/300726_a_302055]
-
ani după dispariția lor fizică. O bună delimitare teoretică a domeniului poate fi descoperită în studiul teoreticianului francez Phillipe Lejeune, "Pactul autobiografic". Astfel, pe lista speciilor literaturii autobiografice propusă de Lejeune, alături de memorii, biografie, roman personal, poem autobiografic, autoportret sau eseu, figurează și jurnalul intim.
Jurnal intim () [Corola-website/Science/300752_a_302081]
-
nouă metamorfoză, ele au fost absorbite în curentul mai larg al criticii literare cunoscut sub titulatura teoriei reader’s response, în vogă în universitățile americane începînd cu anii 70. Nici intelectualii români n-au fost departe de asemenea cercetări. În eseul său "Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici" publicat în volumul Teze și antiteze, Camil Petrescu invoca gestaltismul ca motor al redactării dramei sale Danton, în care ar fi dorit să recompună structura Revoluției Franceze, fapt ce a presupus o documentare
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
se mută la Dublin. Câtva timp Swift este secretar al lordului Berkeley, guvernatorul Irlandei, iar în 1701 i se încredințează o parohie. În 1704 Swift publică primele lucrări. Una dintre ele, ""The Battle of the Books"" ("Bătălia cărților"), este un eseu pe tema disputei "cu privire la autorii antici și moderni", în care Swift demonstrează superioritatea anticilor, ceea ce echivala cu o adoptare a doctrinei literare a clasicismului. O a doua lucrare, ""The Tale of a Tub"" ("Povestea unui butoi"), este o colecție de
Jonathan Swift () [Corola-website/Science/300836_a_302165]
-
pe tema disputei "cu privire la autorii antici și moderni", în care Swift demonstrează superioritatea anticilor, ceea ce echivala cu o adoptare a doctrinei literare a clasicismului. O a doua lucrare, ""The Tale of a Tub"" ("Povestea unui butoi"), este o colecție de eseuri pe teme religioase, în care autorul afirmă că nici una dintre formele existente ale bisericii nu este păstrătoare adevărată a creștinismlui primitiv. În cartea ""Prediction for the Ensuing Year 1708"" ("Preziceri pentru anul 1708"), semnată Isaac Bickerstaff, ia în derâdere credința
Jonathan Swift () [Corola-website/Science/300836_a_302165]
-
în treacăt, calificîndu-l drept «serafic, muzical, dar monoton». Rânduri mai consistente îi va dedica Ovidiu Papadima (pe atunci cronicarul literar al Gândirii) într-o carte a cărei reeditare ar fi oportună: «Creatorii și lumea lor» (București, 1943). În ce privește articolele și eseurile politico-filosofice ale lui Ilariu Dobridor, ele au trecut, în mare parte, în câteva volume (unele cu puternic ecou în epocă): «Problema tineretului» (București, 1936), «Organizarea minciunii, I» (București, 1937), «Decăderea dogmelor, I» (București, 1941, cu versiune germană - «Dogmendekadenz» - în același
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
că și-a descoperit înzestrarea pentru poezie. Se stabilește definitiv la Paris în 1903, unde își începe colaborările literare în diverse publicații, după ce - inca din 1902 - își vădise talentul de critic de artă în paginile revistei ""L'Européen"", unde publicase eseuri despre operele de artă admirate în muzeul din Nürnberg. Devine în scurtă vreme unul dintre cei mai populari membri ai comunității artistice a Parisului, client obișnuit al localurilor ""Le băteau lavoir"" și ""Le lapin agile"" din Montmartre. Printre prietenii și
Guillaume Apollinaire () [Corola-website/Science/298588_a_299917]
-
1909, cu xilogravuri de André Derain). Atras de pictură, îi aduce în atenția publicului pe Picasso, Douanier Rousseau, Henri Matisse și Georges Braque. Asista la nașterea cubismului și devine unul dintre animatorii și teoreticienii curentului, fapt consfințit în 1913 de eseul "Leș peintres cubistes", apărut în revista de sub conducerea lui ""Leș Soirées de Paris"". Apollinaire propune termenul de ""orfism"" pentru a descrie tendința către abstracția absolută în pictură lui Robert Delaunay, termen care i se putea aplica la fel de bine și lui
Guillaume Apollinaire () [Corola-website/Science/298588_a_299917]
-
al său, "Cimitirul din Praga", publicat în 2010, este un "best-seller". a fost președintele Școlii Superioare de Studii Umaniste, Universitatea din Bologna, și membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford. A scris texte academice, cărți pentru copii și multe eseuri. Eco s-a născut în orașul Alessandria, din regiunea Piemont (nordul Italiei). Tatăl său, Giulio, a fost contabil, apoi guvernul l-a angajat să participe la trei războaie. În timpul celui de al II-lea război mondial, Umberto și mama sa
Umberto Eco () [Corola-website/Science/298589_a_299918]
-
dintre reprezentanții de frunte ai avangardei culturale italiene, numărîndu-se printre fondatorii revistelor "Marcatre" și "Quindici". Din 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). Este autor de române, eseuri, tratate academice și cărți pentru copii. Profesor de semiotica la câteva dintre cele mai celebre universități europene și americane, Umberto Eco a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera să științifică, Eco este socotit unul
Umberto Eco () [Corola-website/Science/298589_a_299918]
-
semiotica la câteva dintre cele mai celebre universități europene și americane, Umberto Eco a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera să științifică, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor și o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului. Strălucitoarea să opera beletristica, începută în 1980 cu "Numele trandafirului", este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj și pentru abundență simbolurilor și aluziilor culturale. În
Umberto Eco () [Corola-website/Science/298589_a_299918]
-
a urmat la Galați și București. De foarte tînăr și-a descoperit dexterități de activist social: la 12 ani a devenit cercetaș, iar la 16 ani s-a înscris în societatea culturală "Înfrățirea românească". Din adolescență a scris poezii și eseuri ("Conștiința națională la români", ” Cine e poetul românismului”). La sfârșitul ocupației germane din Primul Război Mondial, își manifestă bucuria de a fi trăit momentul 1 Decembrie 1918 printr-un discurs în fața Universității din București. Ajutat de I. G. Duca, ministrul
Mircea Vulcănescu () [Corola-website/Science/298600_a_299929]
-
Socială, pînă în 1935. S-a despărțit de soția sa, Anina Rădulescu-Pogoneanu. Pe 27 aprilie 1930 s-a căsătorit cu Margareta Ioana Niculescu, o altă fostă colegă de facultate, profesoară de liceu. Între timp, a publicat articole pe teme religioase, eseuri filosofice și texte de economie politică; a mers în campaniile monografice organizate de profesorul D. Gusti; a conferențiat cu diverse ocazii și a participat la emisiunea ”Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română. Pe 13 octombrie 1931 a ieșit în public asociația
Mircea Vulcănescu () [Corola-website/Science/298600_a_299929]
-
fiecare an, a petrecut numai câteva săptămâni la Oxford în perioada profesoratului. Iubitul său de o viață și tovarăș a fost poetul Chester Kallman. A murit la Viena în 1973. Auden a scris o cantitate considerabilă de critică literară și eseuri și este coautor al unor piese dramaturgice alături de prietenul său Christopher Isherwood, dar este cunoscut, în primul rând, ca poet. Opera sa este caracterizată printr-o varietate excepțională, de la forme tradiționale riguroase, la forme originale, totuși complicate, ca și măiestria
Wystan Hugh Auden () [Corola-website/Science/298637_a_299966]
-
de omagiile care nu relevă și nu respectă legătura organică dintre tot ceea ce am creat vreodată ca artist și lupta mea actuală împotriva celui de-al ""treilea Reich"). A scris opt romane, peste treizeci de povestiri, o dramă epică, numeroase eseuri; un amplu jurnal și o răsfirată corespondență îi întregesc opera. Faima i-au statornicit-o cele patru romane mult cunoscute, "Casa Buddenbrook", "Muntele vrăjit", tetralogia "Iosif și frații săi", "Doctor Faustus" - împreună cu patru romane mai puțin cunoscute, "Alteța regală", "Lotte
Thomas Mann () [Corola-website/Science/298678_a_300007]
-
și frații săi", "Doctor Faustus" - împreună cu patru romane mai puțin cunoscute, "Alteța regală", "Lotte la Weimar", "Alesul", "Mărturisirile escrocului Felix Krull". Dintre povestiri, celebre cu deosebire sunt "Tonio Kröger", "Moarte la Veneția", "Mario și vrăjitorul", "Capetele schimbate" și "Legea". Majoritatea eseurilor a consacrat-o unor scriitori, cu precădere germani, dar și ruși, precum și câtorva filosofi, psihologi și compozitori germani.
Thomas Mann () [Corola-website/Science/298678_a_300007]
-
după care, începând din 1575 are turburări mintale cu idei de persecuție și acte de violență, ceea ce determină internarea sa în ospiciul "Sant'Anna" din Ferrara. În timpul celor șapte ani petrecuți acolo revede și prelucrează epopea "Ierusalimul eliberat" și redactează eseuri, dialoguri și poezii. La intervenția Ducelui Alfonso de Mantua, este eliberat din ospiciu în luna iulie a anului 1586. Tasso rămâne un timp în la Curtea ducală din Mantua și termină acolo tragedia în versuri ""Il re Torrismondo"" (1587). Părăsește
Torquato Tasso () [Corola-website/Science/298695_a_300024]
-
artiști progresând spre reprezentație abstractă. Folosința lui van der Leck a culorilor primare a avut o influență semnificativă asupra lui Mondrian. Cu Theo van Doesburg, Mondrian a fundat revista De Stijl ("Stilul" în neerlandeză), în care a publicat primele sale eseuri despre teoria sa, care a numit-o neoplasticism. Mondrian a publicat, de asemenea, "De Nieuwe Beelding in de Schilderkunst" ("Noul Plastic în Pictură") în douăsprezece serii în 1917 și 1918. Aceasta a fost prima exprimare semnificativă în scris a teoriei
Piet Mondrian () [Corola-website/Science/298683_a_300012]
-
din perioada interbelică, de la Cluj la București, preia conducerea acesteia de la Cezar Petrescu, devenind directorul și mentorul ei și - după cum lăsa să se înțeleagă - inițiatorul curentului gândirist, axat pe autohtonism, neo-ortodoxism și naționalism. În "Gândirea" au apărut numeroase articole și eseuri programatice care vor defini orientarea politică naționalistă a curentului gândirist, tributar ortodoxismului militant și prezentând similitudini cu fascismul italian. Crainic a considerat chiar că nazismul (național socialismul german) era opțiunea ideală, cea mai corectă pentru România. A publicat mai multe
Nichifor Crainic () [Corola-website/Science/298724_a_300053]
-
pentru a fi utilizabilă, deși a fost bine concepută. Mare filosof al Iluminismului, a contribuit prin erudiția sa debordantă și prin calitățile sale inovatoare la dezvoltarea a numeroase domenii. S-a distins atât în roman, teatru, critică, cât și în eseu. Dar acest om curios și avid de cunoaștere a rămas mai înainte de toate în posteritate prin intermediul "Enciclopediei," la care a lucrat fără odihnă mai mult de 20 de ani. El avea certitudinea că numai erudiția poate să facă să triumfe
Denis Diderot () [Corola-website/Science/298727_a_300056]
-
Astfel, în 1759, publică în "Corespondența literară" a lui Grimm primul său "Salon", ceea ce face din Diderot unul din fondatorii criticii de artă. În plus, Diderot acordă o mare importanță artei în "Enciclopedie". "Enciclopedia" tocmai este interzisă după publicarea "Spiritului", eseu filosofic de Helvétius care rănește considerabil Biserica. Diderot, lucrând la criticile sale de artă, nu dorește să abandoneze un astfel de proiect pentru care lucrează din 1747. Cum d`Alembert renunțase, Diderot urmează singur această sarcină. După el, este indispensabil
Denis Diderot () [Corola-website/Science/298727_a_300056]
-
în sistemul educațional rus. Călătoriile sale sfârșesc prin a-l slăbi și la întoarcerea la Paris va scrie din ce în ce mai puțin. Printre ultimele sale opere se numără "Paradox asupra comediei" (1773-1778, publicat în 1830), "Convorbirea unui filosof cu doamna mareșal"*** (1776), "Eseu asupra domniei lui Claude și a lui Nero" (1778). În 1781, va scrie ultima sa operă dramatică "E bun? E rău?". Bătrân și bolnav, abandonează ideea de a publica toate operele sale necunoscute. Sophie Volland, amnta sa cu care se
Denis Diderot () [Corola-website/Science/298727_a_300056]
-
Teoriile, care în mod sistematic nu admit nici o contradicție, respingând probele evidente constatate empiric, sunt pseudoștiințifice și capătă astfel - datorită unor interese de grup, fanatismului sau nepăsării - un caracter ideologic. Popper a descris falsificabilitatea cu ajutorul observațiilor următoare, parafrazate dintr-un eseu din 1963 numit „Prezumții și infirmări” ("Conjectures and Refutations"): Deși principiul falsificabilității propus de Popper este util pentru a deosebi discipline științifice autentice de pseudoștiințe (cum sunt astrologia, homeopatia, etc.), în mod practic falsificarea ipotezelor științifice nu e prezentă în
Falsificabilitate () [Corola-website/Science/299583_a_300912]
-
tatăl lui Teodor Baconschi. A urmat liceul la Chișinău și la Râmnicu Vâlcea. Între 1946 și 1949 a frecventat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul "Poezii". A fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). Dacă în primii ani poezia sa este apropiată de
Anatol Baconsky () [Corola-website/Science/299609_a_300938]