KorAP: Find »[drukola/base=omorî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...605 606 607 ...662 >

16,540 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

Nu e nimeni acolo! — Ești sigură? — Absolut sigură. Rowe se simți părăsit și indignat: cu ce drept plecase Jones de la postul său? se Întrebă el. Auzind pași pe coridor, spuse În grabă: — Trebuie să Închid telefonul. — Vor Încerca să te omoare pe Întuneric, mai spuse vocea, Înainte să se deschidă ușa. Era Hilfe. — Vino, domnule! Ești așteptat de toți. Cine era? — În timp ce dumneata, Îi scriai un bilet domnului Trench, eu i-am spus doamnei Dermody unde pot fi găsit dacă mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
precum aceea a unui alt invitat, pe care Rowe nu-l putea identifica pe Întuneric. Stătea cu urechea la pîndă și aștepta: va avea răgazul să-și elibereze mîinile dacă va auzi un pas În spatele lui? „Vor Încerca să te omoare pe Întuneric.“ Acum nu se mai Îndoia de seriozitatea acestui avertisment. Da, primejdia era reală; așteptarea asta Încordată Îi amintea de altcineva care așteptase la fel, zile În șir, pînă ce mila lui crescuse Îndeajuns de mult, căpătînd proporțiile monstruoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ne țineam toți de... protestă Hilfe. În clipa asta, toți ceilalți se uitară la Rowe. — Și-a smuls mîna dintr-a mea, spuse domnișoara Pantil. Doctorul Forester rosti Încet: — PÎnă nu vine poliția, nu mai ating cadavrul. Cost a fost omorît cu un fel de briceag școlăresc... În văzul tuturor, Rowe Își duse repede mîna la buzunarul rămas gol. — Doamna Bellairs nu trebuie să fie amestecată În povestea asta, urmă doctorul Forester. Orice ședință de spiritism este istovitoare, dar cea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ieși Împreună cu Rowe. Closetul se afla la etaj. De pe palier putură auzi vocea egală și Învăluitoare a doctorului Forester, În odaia doamnei Bellairs. — Nu mi-e rău, Îi șopti Rowe lui Hilfe. Să știi Însă, că nu eu l-am omorît... — Firește că nu, dar trăim o dramă adevărată, rosti Hilfe, cu un entuziasm cam nepotrivit cu momentul. — Bine, dar cine l-a omorît? Și de ce? Nu știu, dar o să aflu. Și apucîndu-l de braț cu un gest prietenos și liniștitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Nu mi-e rău, Îi șopti Rowe lui Hilfe. Să știi Însă, că nu eu l-am omorît... — Firește că nu, dar trăim o dramă adevărată, rosti Hilfe, cu un entuziasm cam nepotrivit cu momentul. — Bine, dar cine l-a omorît? Și de ce? Nu știu, dar o să aflu. Și apucîndu-l de braț cu un gest prietenos și liniștitor, Îl trase În closet, apoi Încuie ușa În urma lor. — Să știi Însă, omule, că trebuie neapărat să fugi, continuă el. Altminteri, au să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
o convingă. Doar nu Împlinise nici opt ani! Vedea În vis fereastra zăbrelită a camerei copiilor, de la etajul al doilea. Deodată, la fereastra asta apăru fața bătrînei sale dădace, care-i făcea semn să intre În casă. „Mamă, mi-am omorît soția, și sînt căutat de poliție!“ repetă el. Dar maică-sa zîmbi și-i spuse, scuturînd din cap: „Băiețelul meu n-ar fi În stare să omoare nici o muscă“. N-avea timp de pierdut: dinspre celălalt capăt al pajiștii aceleia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
sale dădace, care-i făcea semn să intre În casă. „Mamă, mi-am omorît soția, și sînt căutat de poliție!“ repetă el. Dar maică-sa zîmbi și-i spuse, scuturînd din cap: „Băiețelul meu n-ar fi În stare să omoare nici o muscă“. N-avea timp de pierdut: dinspre celălalt capăt al pajiștii aceleia lungi și atît de pașnice, de dincolo de cercurile jocului de crochet, pe sub umbra falnicului pin somnoros, se apropia soția vicarului, cu un coș plin cu mere. Înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ajungă lîngă ei, trebuia neapărat s-o convingă pe maică-sa, dar nu-i veneau pe buze decît vorbe copilărești: „Ba da, ba da, ba da!“ Maică-sa se lungi În șezlong și-i spuse surîzătoare: „Băiețelul meu n-ar omorî nici măcar un gîndac.“ (Avea obiceiul să cam Încurce expresiile curente.) „Ba tocmai de aceea, ba tocmai de aceea“, stărui el, dar maică-sa Îi spuse, făcînd un semn cu mîna spre soția vicarului: „E doar un vis, dragul meu, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
scrise de femei“. Acum, maică-sa Îl asculta cu un zîmbet speriat, dar Îl lăsa să vorbească: de data asta el era stăpînul visului. „SÎnt căutat pentru o crimă pe care n-am făptuit-o, urmă el. Vor să mă omoare pentru că știu prea multe. De aceea m-am ascuns În acest adăpost subteran, deasupra căruia nemții distrug metodic Londra cu bombele lor. Îți amintești de biserica St. Clement și de clopotele ei? Au distrus-o. Au distrus și strada Sf.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
senzaționale În goana automobilului - dar să știi, dragă mamă, că așa e viața acum. Asta am reușit cu toții să facem din lumea noastră, de cînd ai părăsit-o. Eu Însumi, micul tău Arthur, care n-ar fi În stare să omoare nici măcar un gîndac - am ajuns un criminal. Lumea a fost plămădită din nou după tiparul romanelor lui William Le Queux!“ Ochii maică-sii, zugrăviți parcă pe perete, Îl priveau Îngroziți; neputîndu-le Îndura căutarea, Își lipi buzele de peretele metalic al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Într-o ascunzătoare nu poți sta la infinit; de acolo, o auzi iar pe dădacă: „N-am să te spun maică-tii, dar să nu te prind că mai faci așa ceva! Maică-ta crede că nu ești În stare să omori nici o muscă! Nu știu, zău, ce-i cu tine!“ Nimeni nu pricepea că fapta lui izvora dintr-un sentiment groaznic și Înfricoșător: mila. PÎnă aici, visul lui fusese amestecat cu amintiri, dar mai departe deveni pe de-a-ntregul numai vis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
fusese arestat, nici unul dintre ei n-a mai vrut să-l cunoască. Numai bietul Henry Wilcox, prostănacul, i-a rămas prieten, repetînd oribila formulă, prea des folosită În legătură cu el: „Știu că ești nevinovat, tu n-ai fi În stare să omori nici o muscă“. Își aducea aminte ce mutră făcuse Wilcox, Într-o zi cînd Îi răspunsese „Nu sînt deloc nevinovat. Eu am omorît-o!“ După aceea dispăruse și Wilcox, cu despotica lui nevastă pasionată de hochei (pe consola căminului se Înșirau trofeele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
chip. — Eu o să plec, spuse Rowe. Nici n-aș fi venit dacă... — Ba nu, rămîi, Îl Întrerupse Henry. Tu știi bine ce Înseamnă asta... Se opri ca să-l privească, parcă pentru prima oară de cînd intrase, apoi adăugă: — Mi-am omorît și eu nevasta. Aș fi putut s-o rețin, s-o lovesc... Nu mai știi ce vorbești, Henry! protestă maică-sa. Ce-o să creadă domnul? — Mamă, e Arthur Rowe! — Ah! exclamă doamna Wilcox, și În aceeași clipă dinspre stradă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ușor să-și bea În tăcere laptele cald și să adoarmă pe vecie. Rowe nu știuse niciodată dacă teama de moarte fusese mai cumplită decît suferința sau dacă nu cumva soția lui ar fi preferat să moară. Apucase bățul și omorîse șobolanul rănit, pentru a scăpa el Însuși de priveliștea suferinței... Toate aceste Întrebări Rowe și le punea zilnic, și-și dădea aceleași răspunsuri, din clipa cînd nevastă-sa Îi luase din mînă ceașca de lapte, spunîndu-i: „Ce gust ciudat are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
au dreptul să urască, dar eu n-am acest drept. După cum vezi, am scăpat... neatins. — Dar fața dumitale? — A, vorbești de cicatrice? S-ar fi putut datora unui accident de automobil. La urma urmei, nimeni n-avea intenția să mă omoare. — Crezi?! — Doar nu sînt o persoană importantă. (Digby vorbise așa, la Întîmplare.. se agățase de o ipoteză, cînd de fapt n-avea nici un temei să facă vreo presupunere.) Nu-i așa că nu sînt o persoană importantă? Întrebă el cu neliniște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
așa? Dacă ne-am lua după el, am crede că răul suprem pe care-l putem face unui semen al nostru este să-l ucidem. De murit, trebuie să murim cu toții, și fiecare dintre noi se teme de moarte, dar omorînd un om Îl scăpăm de această teamă, care altfel ar crește an de an... Și apoi, nu e neapărat nevoie să urăști ca să ucizi: poți ucide pe cineva pentru că-l iubești...“ Digby simți din nou o strîngere de inimă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Poole? — A venit la mine o dată - nu mai țin minte precis cînd anume - și a vrut să-mi ia un cozonac pe care-l cîștigasem la o tombolă. A urmat un bombardament aerian. Cred că Poole a Încercat să mă omoare pentru că n-am vrut să-i dau cozonacul - era un cozonac făcut cu ouă adevărate... Credeți că și eu sînt nebun, nu-i așa? Întrebă el cu neliniște În glas. N-aș spune chiar asta, răspunse domnul Prentice, Îngîndurat. Viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
diamantele În locuri de rușine, care nici nu pot fi pomenite. Eu Însumi sînt În căutarea unui obiect care nu este, poate, mult mai mare decît un diamant... Un cozonac, spui?... Și de ce nu, mă rog?... Totuși, nu te-a omorît! — Memoria mea mai are Încă atîtea goluri! — Unde anume a venit să te vadă? — Nu-mi amintesc. De mulți ani din viața mea nu-mi pot Încă aduce aminte. — Uităm foarte ușor ceea ce ne-a făcut să suferim. — Aproape c-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
că Începi să-ți aduci aminte, domnule Rowe? Va să zică se numea Jones și lucra pentru agenția Orthotex. Ce te-a făcut să te duci acolo? Dacă nu-ți amintești, o să-ți spunem noi. Credeai că cineva a vrut să te omoare - În legătură cu un cozonac pe care-l cîștigaseși la o tombolă, din Întîmplare, după ce o doamnă pe nume Bellairs Îți dezvăluise greutatea cozonacului. Te-ai dus apoi să cauți adresa doamnei Bellairs, la sediul organizației Mamelor libere - dacă nu cumva această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
pe Cost-Travers-Ford: ședea pe scaunul rezervat clienților, aplecat Înainte, În fața oglinzii triple, cu beregata tăiată de foarfecele pe care-l ținea Încă Între genunchi. Murise ca un legionar roman. „De data asta, Își spuse Rowe În sinea lui, l-am omorît cu adevărat“. Și parcă-l auzi din nou spunînd la telefon: „În ceea ce mă privește, urmă domnul Ford, nu mai am nici o speranță. Absolut nici una.“ CAPITOLUL II CURĂȚENIA „Mai bine te-ai preda!“ Micul duce 1 Doamna Bellairs avea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ieșit bine, spuse el. Ar trebui să-i prindem de vii, ca să vorbească. O clipă am rămas uluit de curajul lui, zise Rowe. E un curaj neobișnuit pentru un croitor... deși țin minte o poveste cu un croitor care a omorît un uriaș. Omul ăsta era mai degrabă un uriaș decît un croitor. Nu pricep de unde avea atîta curaj. În timp ce taxiul traversa parcul măturat de rafale de ploaie, domnul Prentice Îi spuse, pe neașteptate: — Mila e o pacoste. Se spune că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
omul posomorîndu-se. Îmi pare rău, dar mi-am pierdut memoria În urma unui accident. Abia de curînd a Început să-mi revină, fragmentar. Cine ești? — SÎnt Henry, Henry Wilcox. — Spui că am venit aici... la o Înmormîntare? — Nevastă-mea a fost omorîtă. Cred că ai aflat din ziare. I-au dat o medalie. După ce-ai plecat, mi-a părut rău... mă rugaseși să-ți Încasez un cec. Știi cum e la Înmormîntare! Rowe măsură cu privirea drumul, pînă la poarta parcului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
mulțime de tăvi și cratițe de aramă; un bufet vechi de stejar, o pendulă elvețiană cu cuc și cu ornamente sculptate În formă de plante agățătoare. — Noaptea trecută a fost la fel de Îngrozitoare, urmă el. Știai că doctorul Forester a fost omorît - și Poole la fel? — Nu. — Nu-ți pare rău? Doar erau prietenii dumitale! Nu, nu-mi pare rău. Ba chiar mă bucur. Din clipa aceea, Rowe Începu să spere. — Dragul meu, rosti ea cu blîndețe, toate ți se amestecă În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
nu trimiți scrisoarea. Între timp, aștepta liniștit Într-un alt apartament. Și totuși, ai rămas În viață! exclamă Rowe. — Da. SÎnt În viață, datorită ție. Și chiar au Început să aibă din nou Încredere În mine - Willi nu și-ar omorî sora, decît dacă i s-ar părea imperios necesar. Are ceea ce numește el „ sentimentul familiei“. Eu reprezentam un pericol numai din pricina dumitale. Aceasta nu-i patria mea. Ce interes aș fi avut ca dumneata să-ți recapeți memoria? Erai fericit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
să faci? Nu știu, răspunse el, aruncînd o privire deznădăjduită În jur. Pe bufetul de stejar se afla un sfeșnic de alamă masiv, care strălucea ca nou; Rowe Îl apucă și bîigui În chip de scuză: A Încercat să mă omoare... — Bine, dar doarme. Ar fi o crimă! — N-o să lovesc decît dacă voi fi atacat. — Era atît de bun cu mine cînd Îmi juleam genunchii! Copiii cad totdeauna și-și julesc genunchii... Ce groaznică e viața! Și plină de ticăloșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]