15,319 matches
-
și interzise”. În teoria lui Durkheim, sacrul reprezenta interesele grupului, în special unitatea, care erau încorporate în simboluri de grup sacre sau totemuri. Profanul, pe de altă parte, implica preocupări individuale lumești. Durkheim a afirmat în mod explicit că dihotomia sacru/profan nu era echivalentă cu dihotomia bine/rău. Sacrul ar putea fi bun sau rău, la fel ca și profanul. Pretenția lui Durkheim de universalitate a acestei dihotomii pentru toate religiile/cultele a fost criticată de oameni de știință precum
Dihotomie sacru-profan () [Corola-website/Science/337008_a_338337]
-
grupului, în special unitatea, care erau încorporate în simboluri de grup sacre sau totemuri. Profanul, pe de altă parte, implica preocupări individuale lumești. Durkheim a afirmat în mod explicit că dihotomia sacru/profan nu era echivalentă cu dihotomia bine/rău. Sacrul ar putea fi bun sau rău, la fel ca și profanul. Pretenția lui Durkheim de universalitate a acestei dihotomii pentru toate religiile/cultele a fost criticată de oameni de știință precum antropologul britanic Jack Goody. Goody a remarcat, de asemenea
Dihotomie sacru-profan () [Corola-website/Science/337008_a_338337]
-
Pretenția lui Durkheim de universalitate a acestei dihotomii pentru toate religiile/cultele a fost criticată de oameni de știință precum antropologul britanic Jack Goody. Goody a remarcat, de asemenea, faptul că „multe societăți nu au cuvinte care să traducă termenii sacru sau profan și că în cele din urmă, la fel ca distincția dintre natural și supranatural, această dihotomie era mai degrabă un produs al gândirii religioase europene decât un criteriu universal aplicabil”.
Dihotomie sacru-profan () [Corola-website/Science/337008_a_338337]
-
O hierofanie este un act prin care se manifestă sacrul. Cuvântul este format prin unirea adjectivului grecesc "hieros" (în ; sacru/sfânt) cu verbul "phainein" (în ; a descoperi/a aduce la lumină). Cuvântul "hierofanie" apare frecvent în lucrările istoricului religiilor Mircea Eliade, care l-a preferat cuvântului mai constrictiv "teofanie" (apariție
Hierofanie () [Corola-website/Science/337007_a_338336]
-
O hierofanie este un act prin care se manifestă sacrul. Cuvântul este format prin unirea adjectivului grecesc "hieros" (în ; sacru/sfânt) cu verbul "phainein" (în ; a descoperi/a aduce la lumină). Cuvântul "hierofanie" apare frecvent în lucrările istoricului religiilor Mircea Eliade, care l-a preferat cuvântului mai constrictiv "teofanie" (apariție a lui Dumnezeu). Eliade susține că religia se bazează pe
Hierofanie () [Corola-website/Science/337007_a_338336]
-
în ; a descoperi/a aduce la lumină). Cuvântul "hierofanie" apare frecvent în lucrările istoricului religiilor Mircea Eliade, care l-a preferat cuvântului mai constrictiv "teofanie" (apariție a lui Dumnezeu). Eliade susține că religia se bazează pe o distincție clară între sacru (Dumnezeu, zei, strămoși mitici etc.) și profan. Potrivit lui Eliade, pentru omul tradiționalist, miturile conțin „descoperiri ale sacrului (sau supranaturalui) în Lume” — acestea fiind, de fapt, hierofanii. În hierofaniile înregistrate în mituri, sacrul apare sub formă de modele ideale (acțiuni și
Hierofanie () [Corola-website/Science/337007_a_338336]
-
care l-a preferat cuvântului mai constrictiv "teofanie" (apariție a lui Dumnezeu). Eliade susține că religia se bazează pe o distincție clară între sacru (Dumnezeu, zei, strămoși mitici etc.) și profan. Potrivit lui Eliade, pentru omul tradiționalist, miturile conțin „descoperiri ale sacrului (sau supranaturalui) în Lume” — acestea fiind, de fapt, hierofanii. În hierofaniile înregistrate în mituri, sacrul apare sub formă de modele ideale (acțiuni și porunci date de zei, eroi etc.). Manifestându-se ca un model ideal, sacrul conferă lumii o valoare
Hierofanie () [Corola-website/Science/337007_a_338336]
-
religia se bazează pe o distincție clară între sacru (Dumnezeu, zei, strămoși mitici etc.) și profan. Potrivit lui Eliade, pentru omul tradiționalist, miturile conțin „descoperiri ale sacrului (sau supranaturalui) în Lume” — acestea fiind, de fapt, hierofanii. În hierofaniile înregistrate în mituri, sacrul apare sub formă de modele ideale (acțiuni și porunci date de zei, eroi etc.). Manifestându-se ca un model ideal, sacrul conferă lumii o valoare, o direcție și un sens: „manifestarea sacrului înalță ontologic lumea”. Potrivit acestui punct de vedere
Hierofanie () [Corola-website/Science/337007_a_338336]
-
miturile conțin „descoperiri ale sacrului (sau supranaturalui) în Lume” — acestea fiind, de fapt, hierofanii. În hierofaniile înregistrate în mituri, sacrul apare sub formă de modele ideale (acțiuni și porunci date de zei, eroi etc.). Manifestându-se ca un model ideal, sacrul conferă lumii o valoare, o direcție și un sens: „manifestarea sacrului înalță ontologic lumea”. Potrivit acestui punct de vedere, toate lucrurile trebuie să imite sau să se conformeze modelelor sacre stabilite prin hierofanii pentru a avea o realitate adevărată: pentru
Hierofanie () [Corola-website/Science/337007_a_338336]
-
de fapt, hierofanii. În hierofaniile înregistrate în mituri, sacrul apare sub formă de modele ideale (acțiuni și porunci date de zei, eroi etc.). Manifestându-se ca un model ideal, sacrul conferă lumii o valoare, o direcție și un sens: „manifestarea sacrului înalță ontologic lumea”. Potrivit acestui punct de vedere, toate lucrurile trebuie să imite sau să se conformeze modelelor sacre stabilite prin hierofanii pentru a avea o realitate adevărată: pentru omul tradițional, lucrurile „își dobândesc realitatea și identitatea numai în măsura
Hierofanie () [Corola-website/Science/337007_a_338336]
-
de zei, eroi etc.). Manifestându-se ca un model ideal, sacrul conferă lumii o valoare, o direcție și un sens: „manifestarea sacrului înalță ontologic lumea”. Potrivit acestui punct de vedere, toate lucrurile trebuie să imite sau să se conformeze modelelor sacre stabilite prin hierofanii pentru a avea o realitate adevărată: pentru omul tradițional, lucrurile „își dobândesc realitatea și identitatea numai în măsura participării lor lntr-o realitate transcendentă”.
Hierofanie () [Corola-website/Science/337007_a_338336]
-
roagă separat, la Masjid al-Haram toți oamenii se roagă împreună. Pelerinii stau toți în curte pentru ritualul tawaf care constă în înconjurarea Kaabei de 7 ori, în sensul contrar acelor de ceasornic. În această curte se mai află două monumente sacre: piatra lui Ibrahim (în arabă: maqăm Ibrăhīm), o piatră asociată în Islam cu descrierea coranică a reconstrucției Ka'bei de către Ibrahim și Ismael și sfântul izvor Zamzam. În imediata apropiere se află două dealuri între care pelerinii trebuie să alerge
Moscheea Sfântă din Mecca () [Corola-website/Science/328511_a_329840]
-
pământului, cu alte divinități de tunete și apa). Other sculptures are of officials, craftsmen, foreigners (mainly Europeans), animals, [[legendary creature]]s and ancestors. Case din MBARI dura ani de zile pentru a construi în ceea ce este privit ca un proces sacru. Atunci când cele noi sunt construite, cele vechi sunt lăsate să se descompună. Una dintre structurile unice ale culturii Igbo a fost Nsude Piramidele, în orașul Nud, în Abaya, nordul Igboland. Zece structuri piramidale au fost construite din lut / noroi. Astăzi
Igbo (popor) () [Corola-website/Science/336414_a_337743]
-
persane, indiene sau din separarea sunnită-șiită. O altă figura reprezentativă a acestui curent este cea a lui Muhammad Abdu care susținea că metoda cea mai sigură de alungare a elementelor neislamice este ca unitatea islamică să se contureze în jurul valorilor sacre ale islamului. Totodată, acesta nu privea elementele turcice că fiind perturbatoare, ci din contra, le punea sub spectrul unității musulmane. Astfel se consideră că un stat național islamic trebuie să aibă la baza princii că al-igtihad și as-sura în structura
Naționalism arab () [Corola-website/Science/331049_a_332378]
-
secretelor construcției. De-a lungul anilor în care piramida este ridicată, faraonul cere din ce în ce mai multă forță de muncă și resurse din teritoriile sale. La început mulți egipteni au început munca la piramidă cu cântec și veselie, considerând totul o misiune sacră, dar după ani de trudă, cântecul a fost înlocuit de durere și de biciul soldaților faraonului. Prințesa Nellifer (Joan Collins) sosește în Egipt ca ambasadoare a provinciei tributare a Ciprului. Afirmând că provincia sa este săracă și nu mai poate
Ținutul faraonilor () [Corola-website/Science/331061_a_332390]
-
-o”). Culorile alb și negru au, de asemenea, o simbolistică în Islam. Albul, cea de-a doua culoare asociată Islamului, simbolizează puritate și pace, iar numeroși musulmani poartă haine albe când participă la rugăciunea de vineri sau în timp ce efectuează ritualuri sacre specifice pelerinajului. Musulmanii decedați sunt de obicei înveliți în alb, deoarece o pânză albă simplă este mai puțin scumpă, și este interzis pentru musulmani să cheltuie sume mari de bani pe înmormântări. În timpul Califatului Islamic, facțiunile combatante au preluat anumite
Culori în islam () [Corola-website/Science/331105_a_332434]
-
externi și coloanele aflate la distanțe mici . Pereților exteriori și interiori , precum și coloanele , au fost acoperite cu fresce și sculpturi hieroglifice și picturale vopsite în culori strălucitoare . Multe motive de ornamentare egiptene sunt simbolice , cum ar fi scarabeul , sau gândacul sacru , discul solar , și vulturul . Alte motive comune includ frunze de palmier , planta papirus , și mugurii și florile de lotus, hieroglifele au fost înscrise în scopuri decorative , precum și pentru a înregistra evenimentele istorice sau vrăji . În plus , aceste fresce picturale și
Arhitectura Egiptului antic () [Corola-website/Science/331107_a_332436]
-
coloanele aflate la distanțe mici . Pereților exteriori și interiori , precum și coloanele și dane , au fost acoperite cu fresce și sculpturi hieroglifice și picturale vopsite în culori strălucitoare . Multe motive de ornamentare egiptene sunt simbolice , cum ar fi scarabeul , sau gândacul sacru , discul solar , și vulturul . Alte motive comune includ frunze de palmier , planta papirus , și mugurii și florile de lotus, hieroglifele au fost înscrise în scopuri decorative , precum și pentru a înregistra evenimentele istorice sau vrăji . În plus , aceste fresce picturale și
Arhitectura Egiptului antic () [Corola-website/Science/331107_a_332436]
-
iar tăgăduitorii nu au nici un oblăduitor.” (Coran, 47:11) Unul dintre înțelesurile cuvântului "wali" care a suscitat interes în exegeza coranică și apoi în proiectarea sensului în diverși indivizi sau comunități, a fost cel de ”prieten”. Într-unul dintre hadith-urile sacre ("qudsi" -în care cel care vorbește este însuși Dumnezeu prin gura Profetului Muhammad), relatate de către : "Mesagerul lui Dumnezeu" "a spus: “Dumnezeu Atotputernicul a spus, ‘Oricine are o neînțelegere cu un prieten (wali) al Meu, îi declar război. Supusul Meu nu
Wali () [Corola-website/Science/334283_a_335612]
-
de «consens» (ijmaa), cât și pe cea de interpretare personală bazată pe analogie (qiyas)”, pentru a elimina posibilitatea apariției inovației ( în arabă: بدعة bid‘a). În cazul în care apar situații în care nu există un răspuns clar în textele sacre, școala hanbalită nu acceptă cutuma, așa cum o fac juriștii care aparțin școlilor malekită sau hanefită, bazându-se, în schimb, pe hadith-uri mai vulnerabile, pe opiniile individuale ale însoțitorilor profetului Muhammad. Autorii hanbaliți nu văd mântuirea decât în ascultarea servilă față de
Școala hanbalită () [Corola-website/Science/334294_a_335623]
-
și imposibilitatea sa de a putea valorifica adevărul aflat. Ea pune accent pe factorul divinație și pe realitatea morală provocată de el. Revelația este provocată de un „litomant” care poate descifra viitorul din „configurația arbitrară a pietrelor”, un specialist al sacrului care are capacitatea de a depăși limitele condiției umane. Aflat în concediu în localitatea Movilă de pe litoralul românesc al Mării Negre, tânărul diplomat Alexandru Emanuel face cunoștință cu Vasile Beldiman, un fost marinar și paznic de far, care avea harul ereditar
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
ghicitor în pietre”. Culianu considera că apelul la divinație stă la baza descifrării procedeului literar al prozatorului, iar criticul literar Monica Lovinescu l-a numit pe Mircea Eliade „litomantul incomparabil al literaturii române”. Tema principală a nuvelei o constituie experiența sacrului, care nu este precedată de unele semne ca în alte nuvele eliadești, ci anticipată de un act divinator. Ghicirea destinului se face de către cititorul în pietre Vasile Beldiman, prin cercetarea locului unde se așază oamenii, loc care nu este ales
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
apelativul de „Împărăteasa” simbolizându-i calitatea de inițiată. Emanuel este inițiat în două rânduri prin intermediul prezicerilor, mai întâi direct de Beldiman și apoi indirect de Adriana. Periplul său nocturn pare o rătăcire labirintică soldată cu eșec deoarece personajul refuză inițierea sacră, evitând s-o întâlnească pe Adriana. Cele două simboluri prezente în nuvelă (pietrele și marea) sunt elemente primordiale generatoare de viață, aflate în opoziție: solid vs. lichid, concret vs. abstract, având rolul de a evidenția căutarea fără oprire a statorniciei
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
fi cel original. Aceasta este menționată, de asemenea, și drept "Capela Sfintei Elena". Biserica principală a fost construită între 548 și 565, și mănăstirea a devenit un loc de pelerinaj major pentru adepții Ecaterinei, precum și pentru alte relicve și locuri sacre de acolo. Mănăstirea Sfânta Ecaterina supraviețuiește și este un depozit celebru de artă creștină timpurie, arhitectură și manuscrise iluminate care rămâne deschis pentru turiștii și oamenii de știință care o vizitează. Locul este sacru pentru creștinism și islam. În cartea
Ecaterina din Alexandria () [Corola-website/Science/335127_a_336456]
-
precum și pentru alte relicve și locuri sacre de acolo. Mănăstirea Sfânta Ecaterina supraviețuiește și este un depozit celebru de artă creștină timpurie, arhitectură și manuscrise iluminate care rămâne deschis pentru turiștii și oamenii de știință care o vizitează. Locul este sacru pentru creștinism și islam. În cartea sa "Cultul Sfintei Ecaterina din Alexandria în Europa medievală timpurie", Christine Walsh discută despre o „Ecaterină istorică” și conchide: „După cum am văzut, cultul Sfintei Ecaterina din Alexandria își are, probabil, originea în tradițiile orale
Ecaterina din Alexandria () [Corola-website/Science/335127_a_336456]