15,415 matches
-
că cele câteva ore matinale le erau mai scumpe decât toate iubirile sublime din viața lor. Da, dimineața aceea cenușie, mată, chemările înăbușite ale sirenelor și prezența lor complice în inima urgiei ucigașe a Istoriei... Deci, despre braseria aceea de la gară vorbea Pașka... Clopoțelul m-a scos din încurcătură. Ascultătorii mei și-au stins țigara și au năvălit în clasă. Iar eu, perplex, îmi spuneam că nici unul dintre stilurile mele - nici cel adoptat când le vorbeam „proletarilor”, nici cel pentru „tehnocrați
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ridicată în toată forța ei bestială, și femeia care își zgârie lacul de pe unghii în timp ce îi este posedată partea de jos a trupului, și poșetuța de pe Pont-Neuf, și „Verdun”-ul, și tot acel talmeș-balmeș franțuzesc, care îmi otrăvește tinerețea! În gara din Saranza am rămas un moment pe peron. Din obișnuință, căutam silueta Charlottei. Apoi, cu o mânie zeflemitoare, mi-am spus că sunt un prost. De data aceasta nu mă aștepta nimeni. Bunica nici nu avea habar de vizita mea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aducea nu avea nimic de-a face cu cel pe care îl luam în fiecare vară ca să vin în orașul acela. Am ajuns la Saranza nu dimineața, ci seara. Iar convoiul, incredibil de lung, prea lung și prea masiv pentru gara aceea mică de provincie, s-a pus în mișcare și a plecat mai departe spre Tașkent - spre hotarele asiatice ale imperiului. Urghenci, Buhara, Samarkand, ecoul traseului mi-a răsunat în cap, trezind o tentație orientală, dureroasă și profundă pentru fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
slab, cu chipul palid, cu ochii triști. Tușea adesea. Plămânii îi fuseseră arși într-unul dintre primele atacuri cu gaz. Și nu părăsind rândurile marii parade a venit el spre Charlotte, întinzându-i „Verdun”-ul. Îi înmânase talismanul acela la gară, în ziua plecării ei spre Moscova. Era sigur că avea să o revadă în curând. Într-o zi, mi-a vorbit despre viol... Vocea ei liniștită avea un accent care părea să spună: „Bineînțeles: știi deja despre ce este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
alergând. Eu încă aș mai fi putut să sar. Dar Charlotte nu... Am rămas în deschizătura care se umplea de un vânt din ce în ce mai puternic. Traseul potecii noastre s-a pierdut în imensitatea stepei. Nu, nu eram neliniștiți. Știam că o gară sau alta avea să oprească goana trenului nostru. Mi se părea că Charlotte era, într-un fel, mulțumită de aventura noastră neprevăzută. Privea câmpia învolburată de furtună. Părul, fluturând în vânt, i se răsfira pe față. Îl dădea la o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
femeie se deschidea spre un șir de clipe visate. În care „limba uimirii” pe care o mânuiam eu avea să fie pe înțelesul celorlalți. Planeta aceea era totuna cu lumea care se desfășura în goana vagonului nostru. Da, totuna cu gara în care trenul se oprea în sfârșit. Cu peronul pustiu, spălat de ploaie. Cu rarii trecători năpădiți de grijile lor zilnice. Totuna cu lumea aceea, dar văzută altfel. Ajutând-o pe Charlotte să coboare, am încercat să definesc acel „altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vedea acea altă planetă, trebuia să te porți într-un fel deosebit. Dar cum? - Hai să mergem să mâncăm ceva, mi-a spus bunica, smulgându-mă din gândurile mele, și s-a îndreptat spre restaurantul plasat într-una din aripile gării. Sala era goală, mesele - fără tacâmuri. Ne-am instalat lângă fereastra deschisă, pe care se vedea o piață mărginită de copaci. Pe fațadele clădirilor se vedeau fâșii lungi de pânză roșie cu lozincile lor obișnuite în cinstea Partidului, a Patriei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nouă densitate: greutatea răcoroasă a copacilor, geamurile strălucitoare spălate de ploaie, roșul lozincilor de pe fațade, scrâșnetul umed al roților, cerul încă învolburat. Simțeam că, puțin câte puțin, ceea ce trăiam noi în sala aceea goală se desprindea de momentul prezent, de gara aceea, de orașul necunoscut, de viața lui cotidiană... Frunzișuri grele, pete roșii, alungite, pe fațade, asfalt ud, scrâșnet de cauciucuri, cer gri-violet. M-am întors spre Charlotte. Ea nu mai era acolo... Și nu mai este restaurantul acela dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aceea, de orașul necunoscut, de viața lui cotidiană... Frunzișuri grele, pete roșii, alungite, pe fațade, asfalt ud, scrâșnet de cauciucuri, cer gri-violet. M-am întors spre Charlotte. Ea nu mai era acolo... Și nu mai este restaurantul acela dintr-o gară pierdută în mijlocul stepei. Ci o cafenea pariziană - iar dincolo de geam, o seară de primăvară. Cerul gri și violet, încă vijelios, scrâșnetul mașinilor pe asfaltul ud, exuberanța proaspătă a castanilor, roșul storurilor restaurantului din cealaltă parte a pieței. Și eu, după
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cap. Femeia aceea îmi este foarte apropiată. Vocea ei, felul ei de a gândi îmi plac. Și îi cunosc armonia trupului... „Și dacă aș putea să-i vorbesc despre clipa aceea de acum douăzeci de ani, din mijlocul stepei, în gara aceea pustie?” îmi spun eu și știu că nu am s-o fac. În seara îndepărtată de acum douăzeci de ani, Charlotte se ridică deja, își aranjează părul privindu-se în geamul ferestrei deschise și plecăm. Iar pe buzele mele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
șterge o vorbă niciodată cutezată: „Iar dacă ea este încă atât de frumoasă, în ciuda părului alb și a atâtor ani trăiți, e pentru că prin ochii, prin trupul ei, transpar toate clipele acelea de lumină și de frumusețe...” Charlotte iese din gară. O urmez, îmbătat de revelația mea indicibilă. Iar noaptea se răspândește asupra stepei. Noaptea care durează deja de douăzeci de ani în Saranza copilăriei mele. Am revăzut-o pe Charlotte după zece ani, timp de câteva ceasuri, când mergeam în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trebuia deja să plec. Călătoria aceea nu cunoștea decât doi timpi: sosirea într-un oraș necunoscut și plecarea dintr-un oraș ale cărui fațade abia începeau să-mi freamete sub privire. Acum șase luni soseam la München și, ieșind din gară, îmi spuneam cu mult simț practic că trebuie să găsesc un hotel, apoi un apartament cât mai aproape de noul meu post, la radio... La Paris, dimineața am avut iluzia trecătoare a unei adevărate reîntoarceri: pe o stradă, nu departe de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îmi spuneam cu mult simț practic că trebuie să găsesc un hotel, apoi un apartament cât mai aproape de noul meu post, la radio... La Paris, dimineața am avut iluzia trecătoare a unei adevărate reîntoarceri: pe o stradă, nu departe de gară, o stradă încă somnoroasă în dimineața aceea cețoasă, am văzut o fereastră deschisă și interiorul unei încăperi ce respira un calm simplu și cotidian, dar misterios pentru mine, cu o lampă aprinsă pe masă, o comodă veche din lemn întunecat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
niciodată cursul lent și discret. De la imaginea vagă a unei femei înveșmântate în negru, care traversa pe jos un oraș de frontieră, visul meu se îndreptase spre o viziune mai realistă. Mă vedeam mergând s-o iau pe bunica de la gară, însoțind-o până la hotelul în care avea să trăiască în timpul șederii ei la Paris. Apoi, o dată încheiată perioada de cea mai neagră mizerie, începusem să-mi imaginez un interior mai confortabil decât o cameră de hotel, unde Charlotte s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
alocuțiuni solemne etc. (D. Fleurdorge, 2005, p. 95; vezi și J.W. Dereymez et alii, 1998; A. Young, 2003). Inaugurarea reprezintă o ceremonie extrem de flexibilă: ea se poate referi la clădiri de utilitate publică (muzee, școli, sedii ale organismelor statului, gări și aeroporturi, complexuri de apartamente etc.), la obiective economice mărețe (canale care leagă fluvii și mări, tuneluri, poduri de anvergură, porturi, fabrici etc.), la realizări deosebite ale științei, la monumente istorice (reamenajate), la structuri militare etc. Frecvent, din dorința de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de inaugurare, Marc Abélès (1990a) prezintă morfologia unui șir de inaugurări și de alte rituri politice efectuate de președintele François Mitterand În 14 februarie 1986: a) sosirea la Nevers, la ora 11.00, cu un tren special, pentru inaugurarea noii gări de aici (timp de 30 de ani, Înainte de a deveni președinte, Mitterand a fost deputat de Nevers); b) primirea de către oficialitățile locale; c) trecerea În revistă a unui detașament militar; d) Întâmpinarea președintelui de către mulțime; e) tăierea panglicii, intrarea solemnă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
g) discursurile președintelui și ale altor oficialități; h) depunerea unei coroane de flori În memoria muncitorilor de la căile ferate, morți În timpul luptelor antifasciste; i) oferirea unui exemplar cu dedicație a celei mai recente cărți publicate de președinte pentru librăria din gara Nevers; j) dialog spontan cu mulțimea; k) vizita la târgul expozițional regional și la noua hală (aflată În construcție) care va găzdui această manifestare tradițională. Inaugurarea de la Nevers se Încheie aici, cu toate că parcursul politic și ceremonial al președintelui Mitterand a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fiindcă l-a-nșelat dându-i un sac de haine, în care nu era haine, ci pastramă, și nu pastramă adevărată de oaie, ci de ovrei. 208 Macabrul este la fel de ingenios estompat și în C.F.R. Raport către șeful mișcării, din partea șefului unei gări, prin transferul interesului de pe situație asupra modalității de exprimare a ei, reacția umoristică rezultând ca medie între sentimentul de groază stârnit de știrea sinistră și cel de bucurie în fața depistării inferiorității comice, derivate din inabilitatea de ordin lingvistic: În noaptea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dee... Ștefan: Cam puțin. Daa...Dee... Ce spune? Bogoiu (deodată devenit solemn): Dragul meu... Vezi... Viața... Înțelegi... Ștefan (îl priveste atent, căutând să descifreze încurcătura lui): Nu înțeleg. Bogoiu: Nici eu.223 În piesa următoare, mercantilismul și cameleonismul șefului de gară, fixismul și intransigența absurdă a personajului-orologiu Domnișoara Cucu, mimetismul și insensibilitatea mascate în eleganță și aroganță, evidente la Grig, capriciile și plictiseala Monei trimit tot la ipostaze caracteriale creionate în Momentele și în comediile lui Caragiale. De fapt, în ambele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
toate însușite cu naturalețe de coruptul primar Arzăreanu, personajul central al piesei. Sub pretextul lăudabil al ajutorării populației sărace în pragul Crăciunului, Arzăreanu și consilierul Nicu Flancu achiziționează lemne pe banii primăriei, asigurându-și un profit considerabil. Șantajat de șeful gării să plătească pentru vagoanele necesare transportului, primarul încearcă inițial să-și utilizeze soția pe post de negociator și, neizbutind, încearcă și reușește să-i convingă pe consilieri să recurgă la "Fondul milelor" pentru mituirea lui Galan. Declanșând mecanismul obligării prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
milelor" pentru mituirea lui Galan. Declanșând mecanismul obligării prin favoruri, dobândește nu doar acordul vechilor opozanți, reprezentanți ai fostului regim "exploatator", ci și sfaturi prețioase de la acești veterani politici, precum și informații privind relația extraconjugală a soției cu respectivul șef de gară. Dintr-un impuls de moment, trimite o telegramă Direcției Căilor Ferate reclamându-l pe Galan, dar neagă paternitatea sesizării când realizează că ancheta ar putea avea urmări extrem de neplăcute pentru propria persoană. Destituirea odăiașului Taman pentru cei cinci lei pretinși
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
găunos al lui Farfuridi este o neîntrecută "demonstrație" de prolixitate. În aceeași preocupare a autorului de a exploata în registrul comicului greșelile de construcție sintactică, se înscriu și mostrele de stil birocratic: C.F.R. Raport către șeful mișcării din partea șefului unei gări, În stilul și cu sintaxa" Monitorului Oficial". Pe de altă parte și concentrarea abuzivă, conducând la omiterea unor termeni esențiali pentru clarificarea sensurilor, generează comicul prin paralogisme 121 ale spunerii, de tipul ,,Cuțitu os" sau ,,Pupat toți piața independinți" (Telegrame
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al rapoartelor oficiale sau al declarațiilor din ciclul Post-restant. Toate aceste texte savuroase dau impresia că sunt "culese" și reproduse întocmai de către un autor a cărui contribuție se reduce la selectarea mostrelor de "comunicare" scrisă. Hipotextul caragialian (Raport către șeful gării..., Proces-verbal, vorbăria fără frâu a cucoanei din Art. 214, etc.) se cristalizează prin identificarea agramatismelor și a paralogismelor care asezonează un stil prolix, cultivat cu ingenuitate de personajele cu funcția de expeditori sau subsemnatari, lesne încadrabili în tipologia semidocților caragialieni
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și singularitatea personajului literar ca instanță narativă. Astfel, în prima variantă, tânărul Murivale, angajat al unei uzine din Bistrița pentru care transportă digitroane, se împrumută de la șeful său, inginerul Sache, pentru a-și putea achita taxiul care îl adusese în gara Brașov. Aflând în tren de decesul poetului Nichita Stănescu, se decide instantaneu să-și părăsească bagajul, șeful și implicit, serviciul, pentru a lua un alt tren spre București, cu scopul de a merge la funeralii. În lipsa banilor, achită contravaloarea biletului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
astfel avem de-a face, întrucâtva, cu un textualism avant la lettre."6 Veritabile mostre de "regii textuale" caragialiene sunt piese precum Telegrame, Urgent!, Antologie, În stilul și cu sintaxa "Monitorului oficial", C.F.R. Raport către șeful mișcării din partea șefului unei gări etc., în care scriitorul își limitează contribuția la simpla selectare, colectare și ordonare a eșantioanelor de discursuri extraliterare. Deși mult mai complicat, prin aplicarea simultană a procedeului "păpușilor rusești" și a colajului, acest joc textual de factură caragialescă se recunoaște
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]