16,375 matches
-
mutră posomorâtă și retrasă, victima bosumflată și inocentă a unor mașinațiuni pline de cruzime. A adormit pe când treceam pe la periferia orașului Bridgeport pe autostrada I-95, dar până atunci nu a făcut mai nimic altceva decât să se uite pe geam, fără îndoială rumegând gânduri negre la adresa celor doi unchi diabolici. După cum aveau să o demonstreze evenimentele, mă înșelam. Lucy era mai dotată decât credeam eu și, în loc să stea acolo fumegând de furie, ea plănuia și gândea, utilizându-și inteligența considerabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
în când, câte un chip omenesc. Nu aveam nimic împotriva acestei schimbări de program. Ce-mi păsa mie dacă ajungeam acasă la Pamela la ora trei sau la cinci? Acum, că Lucy deschisese iar ochii și se uita atent pe geamul din spate, mă simțeam atât de vinovat pentru ceea ce îi făceam, încât voiam să întârzii acest moment cât mai mult cu putință. Am deschis atlasul rutier Rand McNally și am studiat harta statului Vermont. — Ia-o pe la ieșirea 3, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mașina undeva, în lateral, invizibilă de la cele două ferestre mari tăiate în fațada clădirii dărăpănate, cu un singur nivel. Și da, premiul dublu a constat în faptul că s-a întâmplat ca atât eu, cât și Tom să stăm cu spatele la geam. Dar cum Dumnezeu a putut să gândească suficient de repede ca să transforme prezența unui automat cu Coca-Cola aflat afară (și poziționat în mod fericit la nici trei metri de mașina noastră) într-o armă care să contracareze Soluția Burlington? Am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
iar bietul om nu reușise să reziste farmecelor mele. Îți mulțumesc, David, i-am zis. Îți mulțumesc că ai crezut în mine și că ai înțeles ce soție bună ți-am fost... Ceva mai târziu în aceeași zi, a acoperit geamurile camerei cu scânduri. Ce sens mai are o închisoare, dacă deținutul se poate furișa pe fereastră, nu? Apoi, cu multă amabilitate, iubitul meu soț a adus sus toate lucrurile pe care le depozitaserăm în pivniță după Edictele de Duminică ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
dar fără cultură”. Poveste veche și mereu surprinzătoare. De la „cocalari” la „baroni” și „moguli”, ea a împînzit țara și a populat imaginarul colectiv. Unii dintre ei au început să-și facă însă temele culturii de firmă și au dispărut în spatele geamurilor fumurii ale multinaționalelor. Mult mai puțin evident a fost cazul „oamenilor de cultură”, posesori ai unui solid savoirăvivre, dar nu și al unui savoirăfaire potrivit poziției sociale în care i-a plasat concursul de împrejurări din 1996. Cei 15.000
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cu molozul ce rămîne după ridicarea casei. În gospodărie, ne vor întîm pina gardul de uluci legați cu sîrmă, cerdacul și cișmeaua pentru udat zarzavaturile. Vom intra apoi pe ușa prinsă în balamale în odăile cu dușumea și tavan, cu geamuri, cercevele și pervaz, acoperite cu peră dele. În bucătărie se află soba și niște rafturi pentru farfurii. În dormitor, un pat cu saltea, eventual un divan, și dulapul cu fote, marame, năframe, dar și chimire. În spatele casei se mai află
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
prezent ? Păi stați să vă explic : a fost odată ca niciodată... Scutecele națiunii A venit primăvara, s-a făcut cald, drept care pe român, în afară de asteniile/isteriile de sezon, a început să-l tragă corentu’. Am deschis un pic, de pildă, geamul unui autobuz, trăgînd în piept o gură de aer (relativ) proaspăt de afară. Nu a trecut un minut și un tînăr zdravăn l-a închis la loc sub nasul meu, aruncîndu-mi o privire ucigătoare. Altă dată a fost rîndul unei
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
sîntem singurul popor din lume pe care îl trage curentul !” - se minunează o tînără revenită de la studii. „șapte ani am stat în Canada și nu am auzit pe nimeni văitîndu-se de așa ceva. Ei bine, cînd vedeai pe cineva că închide geamul într-un mijloc de transport, puteai să fii sigur că e român. E o boală națională... și știi care e culmea ?”, realizează fata într-un tîrziu. „Că și pe mine mă trage curentu’ ! O dată mi s-a umflat și o
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
îmi revin în minte zeci și zeci de scene din auto buzele de navetiști din timpul comunismului, cu treizeci de grade afară și oameni claie peste grămadă înăuntru, cărora le curgea sudoarea șiroaie. Dar n-ar fi deschis unul un geam ! Iar dacă, Doamne ferește, cuiva i-ar fi trecut prin cap o asemenea inițiativă revoluționară, din cincizeci de guri asudate izbucnea același strigăt de luptă : „Trageeee !...”. Pe de altă parte, am călă torit și în India cu autobuzele și trenurile lor
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
strigăt de luptă : „Trageeee !...”. Pe de altă parte, am călă torit și în India cu autobuzele și trenurile lor, de zeci de ori mai aglomerate decît ale noastre, și pe călduri și mai mari. Doar că acolo autobuzele nu au geamuri, iar trenurile fie au ventilatoare din metru în metru (la clasa întîi), fie merg cu toate geamurile deschise (la clasa a doua). Pe ei nu-i trage însă corentu’... M-am gîndit de multe ori la această „boală națională”, dar
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
trenurile lor, de zeci de ori mai aglomerate decît ale noastre, și pe călduri și mai mari. Doar că acolo autobuzele nu au geamuri, iar trenurile fie au ventilatoare din metru în metru (la clasa întîi), fie merg cu toate geamurile deschise (la clasa a doua). Pe ei nu-i trage însă corentu’... M-am gîndit de multe ori la această „boală națională”, dar nu m-am întrebat niciodată de unde ni se trage. Povestea fetei întoarse din Canada mi-a trezit
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
lucruri de tot soiul, ca o magazie, mă loveam de ele, fără să le văd. Într-un colț am dat de niște găleți goale, le-am răsturnat. Nu tu scaun, nu tu masă. O fereastră mică, cu un ochi de geam spart. Am lăsat pe așa-zisul pat pătura primită, rulată ca un balot, și m-aș fi culcat în clipa aia, dacă nu mi-ar fi fost atât de frig. Mă durea totul, din cap până-n picioare, până-n picioarele ude
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nu-i prost, nici bolnav la cap, a văzut bine asta, încă de ieri. Dar Nicu nu se simțea în apele lui. Răspunse: — Azi e sâmbătă și sunt necăjit. Și eu, constată sec străinul, uitându-se tot la ochiul de geam cu spărtură ca un soare cu raze. Soarele era spart și rece. Nicu ar fi preferat să fie întrebat „De ce?“ și să-i povestească de portmoneul pe care-l căutase toată dimineața zadarnic. Lui îi putea spune. Dacă bărbatul era
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pentru asta și tot meritase să facă drumul. Se așeză lângă rănit și se cufundă în gânduri, ignorând iscodelile bărbatului bine hrănit, cu piciorul în ghips. Îi era prea cald, camera era prea mică și soba prea aproape, așa că întredeschise geamul și inspiră cu putere aerul rece de-afară. Văzu o birjă care opri la intrare și, curând, sora îl introduse pe domnul Neculai Procopiu, care se așeză tăcut pe cealaltă parte a patului. Pentru el un spital, un sanatoriu erau
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de oră înainte de plecarea trenului, cum se cerea, ci cu o jumătate de oră, bagajul se cântărise, avea 32 de kile, scăpaseră de el. Le fusese deci ușor să se mute la Costache. Afară era sumbru, fulgii se lipeau de geam, își arătau o clipă desenul înstelat, apoi se topeau, dar înăuntru le era bine, era lumină, se simțeau la adăpost, iar discuția se depăna mai ușor decât oricând. Era ca și cum ai avea musafiri, dar nu și grijile de gazdă care
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Doctorul stătea cu ochii pe ei, nu trecea săptămână să nu întrebe despre „bolnava noastră“ și să-i dea sfaturi medicale, fără să obosească să i le repete. Oare de ce făcea asta? Se pomeni cu un bulgăre de zăpadă în geam, își luă steaua cu beteală și fugi afară, lăsând-o pe frumoasa Pestrița adormită în bucătărie, pe masă. Acum avea, pe lângă o mamă, o colecție de castane zbârcite și-o vacă fără uger, un porumbel viu, care era, de fapt
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
am gândit cum ar arăta viața noastră dacă s-ar inversa lucrurile: în fiecare zi ceață deasă, de nu te vezi om cu om, și numai în unele zile fericite, o dată sau de două ori pe an, aer limpede, ca și cum geamul lăptos și opac al văzduhului e șters de o mână nevăzută și devine transparent. Ce bucurie ar simți oamenii numai fiindcă ar putea să vadă, ce miracol li s-ar părea aerul invizibil și fără culoare. Dar așa, nu se
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
n-ar mai exista afară, parcă nu mai există decât înlăuntru. Astăzi am fost toată ziua întoarsă pe dos de o veste căzută ca un trăsnet: biata Safta a citit în Universul (le adună după ce le citim noi, pentru șters geamuri), că unul din cumnații ei - familia ei e din Boheni, în Oltenia - a fost îngropat de viu, sub pietre. Eu aș interzice asemenea știri, dacă aș avea putere! Și era descris totul cu lux de amănunte, cum s-a întâmplat
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de miniștri au îndrăznit să-și contrazică public bărbații, după ce Fleva și Filipescu au mai făcut niște adunări la care între taberele opuse „s-a încins o bătaie crâncenă cu bastoane și scaune care lovesc pe mulți și sparg multe geamuri“, până ce „combatanții sunt despărțiți de poliție“, monahul Ghenadie de la Căldărușani a fost văzut din nou binedispus și zâmbind sau poate râzând în barbă. La câteva zile după aceea, simbolic parcă, a murit Baronzi, autorul romanului Misterele Bucureștilor. Lui Procopiu i
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
tarlalele între ele, precum și drumul spre siloz nu erau pietruite. În urma vehiculelor, rămâneau nori de praf atât de dens, încât nu se vedea înainte nici măcar la zece metri. Tocmai trecuse pe lângă ei un alt camion în viteză. Din ambele părți geamurile glisante erau deschise larg. Nu se știe prin ce minune, în cabină a intrat și un sticlete rătăcit care zbura în neștire pe deasupra capetelor lor. Erau numai ei doi: Bidaru și șoferul militar băiat tânăr, fără experiență. Acesta, încercând să
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
erau deschise larg. Nu se știe prin ce minune, în cabină a intrat și un sticlete rătăcit care zbura în neștire pe deasupra capetelor lor. Erau numai ei doi: Bidaru și șoferul militar băiat tânăr, fără experiență. Acesta, încercând să închidă geamurile glisante pentru a nu lăsa norul de praf să pătrundă în cabină și să alunge în același timp pasărea rătăcită care-l încurca la condus, a pierdut controlul volanului și s-au trezit amândoi într-un șanț de la marginea drumului
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
matinală de sfârșit de iulie. Se simțea încă răcoarea nopții de vară. Un cer senin fără urme de nori. Soarele, ca o portocală aruncată dintr-o livadă celestă, își făcuse deja apariția la orizont. Razele sale pătrundeau prin fereastra cu geam rabatabil al compartimentului, pentru a se opri pe chipurile călătorilor. Se prevestea încă o zi caniculară. Pasagerii deveniseră mai volubili și chiar mai politicoși. Poftiți, luați loc! îl invită persoana, căreia tânărul nostru Bidaru îi cedase locul la începutul călătoriei
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
din toate direcțiile, în învălmășeala ce s-a produs în fața "Ambasadei", Bidaru și-a pierdut tocul de la pantoful drept. Orice încercare de a-l recupera era zădarnică. S-ar putea ca cineva să îl fi aruncat chiar în unul din geamurile sparte deja ale "Ambasadei" sau în parbrizele celor câtorva autoturisme întoarse cu roțile în sus de mulțimea tinerilor furioși. Se considera un om distrus. Erau singurii lui pantofi și pentru zilele de lucru și pentru cele de sărbătoare. Americanii își
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în parbrizele celor câtorva autoturisme întoarse cu roțile în sus de mulțimea tinerilor furioși. Se considera un om distrus. Erau singurii lui pantofi și pentru zilele de lucru și pentru cele de sărbătoare. Americanii își vor repara clădirea, vor înlocui geamurile sparte cu altele noi, vor aduce și alte autoturisme, dar el cum își va recupera paguba? Tocul acela afurisit îi blocase întreaga lui activitate propusă pentru acea după-amiază: s-a dus și întâlnirea cu prietena, poate chiar și masa de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nu mai mult: "Așa sunt mătușile săritoare și bune la suflet!" * * * Așa-zisul compartiment, ca de altfel întregul vagon, nu era altceva decât o ruină recondiționată pe roți de fier: aproape toate componentele hârbuite și uzate de atâta întrebuințare, iar geamul glisant, fixat într-o poziție din care nu se mai putea urni, făcea imposibilă orice încercare de a-l deschide. Bara metalică de deasupra lui demonstra faptul că odată a fost dotat și cu perdele. Pe pereții laterali atârnau rămășițele
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]