18,350 matches
-
Minn“. Am întrebat-o pe proprietara prăvăliei cine a fost Minn, dar nu a știut să-mi spună. Dangăte de clopote îndepărtate îmi aduc aminte că e zi de duminică. Azi cerul s-a acoperit de nori. Am urmărit îndelung norii și mi-am dat seama că niciodată în viața mea nu am făcut acest lucru, niciodată n-am stat, pur și simplu, să mă uit la nori. În copilărie, eram prea mânat de neastâmpăr ca „să-mi pierd vremea“ în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
zi de duminică. Azi cerul s-a acoperit de nori. Am urmărit îndelung norii și mi-am dat seama că niciodată în viața mea nu am făcut acest lucru, niciodată n-am stat, pur și simplu, să mă uit la nori. În copilărie, eram prea mânat de neastâmpăr ca „să-mi pierd vremea“ în asemenea fel. Și mama nu mi-ar fi dat voie. În timp ce scriu toate astea, mă aflu pe peticul de iarbă din spatele casei, unde am așezat un scaun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
neastâmpăr ca „să-mi pierd vremea“ în asemenea fel. Și mama nu mi-ar fi dat voie. În timp ce scriu toate astea, mă aflu pe peticul de iarbă din spatele casei, unde am așezat un scaun, perne, și niște scoarțe. E seară. Nori pântecoși, greoi, de culoarea ardeziei, ceva mai luminoși către contururile bulbucate, plutesc alene, pe un cer de aur noroios și totuși radiant, creînd un efect de luciu mat. La orizont s-a tras o linie argintie, zimțuită, licărind ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pietrele frumoase pe care le-am colecționat. Nu m-am hotărât încă dacă arată caraghios sau nu. E o zi noroasă și suflă o briză rece, iar marea radiază o lumină stranie, de culoarea cafelei. Spre seară, obișnuita cavalcadă a norilor. Stânci [i promontorii gigantice, clădite din norii aurii, maiestuoși, cu contururi uriașe tivite cu spumă de aur curat. Am încercat să aprind un foc de vreascuri în cămăruța roșie, dar coșul s-a apucat iar să fumege. Am dereticat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Nu m-am hotărât încă dacă arată caraghios sau nu. E o zi noroasă și suflă o briză rece, iar marea radiază o lumină stranie, de culoarea cafelei. Spre seară, obișnuita cavalcadă a norilor. Stânci [i promontorii gigantice, clădite din norii aurii, maiestuoși, cu contururi uriașe tivite cu spumă de aur curat. Am încercat să aprind un foc de vreascuri în cămăruța roșie, dar coșul s-a apucat iar să fumege. Am dereticat și am făcut curățenie în casă. Ce satisfacție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Mătușa, și unchiul se profilau în imaginația mea ca niște mari figuri romantice, pline de semnificație, focare ale unor emoții obscure, într-o copilărie care, în felul ei, era curios de pustie. Și erau totodată figuri îndepărtate, încețoșate, învăluite în nori, în parte pentru că interesul lor față de mine era atât de marginal. Aveam senzația că niciodată nu mă văd cu adevărat, că nici măcar nu se prea uită la mine. Cu vărul James însă, lucrurile stăteau cu totul altfel. În mod tacit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
zăcut gol, în ploaia călduță, pe podul lui Minn, privind cum se prăvăleau valurile lustruite în cavitatea îngrădită. Chiar și pe o zi liniștită, apa dă buzna înăuntru și îndărăt, în puhoi tumultuos. Noaptea trecută, întrucât cerul era acoperit de nori, mi-a fost cu neputință să-mi verific teoria dacă „fața fantomatică“ pe care am văzut-o a fost sau nu o reflecție a lunii. Dar acum sunt sigur că nu a fost decât o iluzie optică și deci nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
spre casă. Drumul spre hotel fusese plăcut, dar acum se lăsaseră frigul și întunericul și, pe când mă apropiam de Capul Shruff, soarele apusese, deși un giulgiu de lumină zăbovea încă pe cerul de un azuriu compact, radios, spălat de orice nor. Luceafărul se ivise uriaș și scânteietor deasupra mării, în apropierea unei bucăți de lună anemică și fadă; începeau să clipească și punctulețele palide ale altor stele. Câțiva lilieci mari fâlfâiau în jurul stâncilor. Când am trecut pe lângă cazanul lui Minn, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
radiază intensitate, dar când vreau să o reconstitui în absența lui, nu reușesc să evoc decât unele trăsături izolate, și nu un tot coerent. Poate că nu e o față prea coerentă. S-ar zice că plutește asupr\-i un nor cețos, care ține de - sau poate că este chiar - ideea mea că James e negru sau murdar. În același timp, rânjetul lui băiețesc, stupid, cu dinții pătrați, îl face adeseori să pară imbecil. Fața lui „tulbure“ nu-i ascunsă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
va reacționa ostaticul? Poate că această teamă era cea care impregna acum uriașa scenă pustie din fața mea. Era o zi însorită, dar răcoroasă, cu puțin vânt. Albastrul întunecat al mării își schimba nuanțele, sub un cer palid, cu un singur nor mare, gălbui strălucitor, plutind deasupra orizontului, ca o lungă zdreanță de mătase. Purtam jerseul irlandez primit de la Doris. Am început să cercetez marea prin binoclu. Scrutam suprafața fremătătoare, împroșcată cu pete albe, și mă lăsam pradă unei anxietăți crescânde, dându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
plicticos, ești tu, Charles. Plicticos! La revedere. A intrat în mașină și a trântit portiera. Automobilul a țâșnit ca o rachetă roșie în direcția satului. Am privit în urma ei. Curând, pe drum nu s-a mai văzut nimic decât un nor de praf, și un cer de un albastru șters pe deasupra. Un timp am avut senzația că o să înnebunesc dacă am să reflectez prea mult la ceea ce mi-a spus Rosina despre ce se întâmplase în trecut. Restul acelei zile (înainte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
febră. Vremea, intuindu-mi starea de spirit, sau poate chiar molipsindu-se de ea, a devenit mai dogoritoare, apăsată de acea căldură compactă, neînfiorată de vreo suflare, care prevestește furtuna. Lumina se întunecase deși soarele pârjolea dintr-un cer fără nor. Mă simțeam slăbit, străbătut de frisoane de parcă aș fi clocit o gripă. Impresia mea că Hartley ar fi bolnavă lua din ce în ce mai mult forma unei certitudini. Ochii îi scânteiau, mâinile îi erau fierbinți. Mirosul îmbâcsit din camera ei devenise miasma dintr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
briză. Marea era de un calm amenințător, total netedă, sticloasă, lucioasă, uleioasă, de un azur uniform. Pe întreaga întindere a orizontului țâșneau fulgerări mute, iluminații extraordinare, ca niște vaste, foarte îndepărtate focuri de artificii, sau ca lugubre experiențe atomice. Nici un nor, nici un tunet, doar aceste uriașe izbucniri de lumini fugitive, silențioase, galben-alburii. Discutasem cu Hartley, discutasem despre trecut, gustasem din nou acel fluid de pură comunicare dintre noi, de care încercam să mă conving că se adâncește și se întărește. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
gât, și o haină albă, de vară. De obicei nu se preocupa de îmbrăcăminte, dar, în felul lui special, putea arăta uneori și sclivisit. Fața cu nasul acvilin îi era înnegrită de barba care-i creștea nestăvilit, și de acel nor curios, care părea întotdeauna să plutească asupră-i, probabil ca efect al ochilor foarte închiși la culoare. Părul brun îi era răvășit și neîngrijit. Mi s-a năzărit dintr-o dată gândul că, dacă nu mai era în armată, de ce a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din apă, marea începu să-și schimbe starea de spirit. Se dezlănțui un vânt brusc. Valurile potolite își sporiră vigoarea, crescând în înălțime și în forță. Le auzeam urlând în cazan. Jos, spre orizont, se închegase o fâșie lungă de nori pufoși, dar soarele cobora glorios, pe o întindere de lumină festiv albastră, fără nor. Gilbert și Titus se așezaseră acum în umbra aruncată de turn pe iarbă. Îi auzeam cântând Eravamo trecidi. În mod deliberat, impusesem din nou o stare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
brusc. Valurile potolite își sporiră vigoarea, crescând în înălțime și în forță. Le auzeam urlând în cazan. Jos, spre orizont, se închegase o fâșie lungă de nori pufoși, dar soarele cobora glorios, pe o întindere de lumină festiv albastră, fără nor. Gilbert și Titus se așezaseră acum în umbra aruncată de turn pe iarbă. Îi auzeam cântând Eravamo trecidi. În mod deliberat, impusesem din nou o stare de interimat minții mele înnebunite, profund îndurerate. Era, într-adevăr, limpede că tot ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dragă? — Da. Îmi luă mâinile și începu să mi le sărute. — Lizzie, Lizzie, unde ești? se auzi vocea lui Gilbert. Se întunecase aproape total, deși pe mare stăruia încă o geană de lumină, acolo unde soarele scufundat ilumina dunga de nori albi, ce străluceau ca niște lampioane palide peste valurile care se repezeau către uscat. Fluxul se înălța. — Lizzie, vino la noi, vrem să ne cânți „Voi che sapete“. Într-o clipă se îndepărtă de mine, întinzându-și o gambă lungă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să fi devenit difuză și ușor haotică, asemenea ultimului stadiu al unei petreceri reușite. Sau poate că în memoria mea toate lucrurile au devenit confuze. Peste stânci se lăsase o lumină, deși nu-mi mai amintesc de unde venea. Poate că norii își irizau încă luminozitatea. Se ivise și o lună, cioplită inform și pătată, mare și anemică, de parcă ea însăși ar fi fost un nor. Spuma nervoasă de la buza mării părea fosforescentă. Am început să hoinăresc în căutarea lui Lizzie, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
confuze. Peste stânci se lăsase o lumină, deși nu-mi mai amintesc de unde venea. Poate că norii își irizau încă luminozitatea. Se ivise și o lună, cioplită inform și pătată, mare și anemică, de parcă ea însăși ar fi fost un nor. Spuma nervoasă de la buza mării părea fosforescentă. Am început să hoinăresc în căutarea lui Lizzie, care dispăruse. Toată lumea părea să rătăcească pe stânci, ținând în mână pahare în echilibru precar. O bufniță țipa undeva înspre uscat, iar glasurile intermitente ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urmă, m-am gândit cât de straniu se reverbera vocea ei. Părea aproape amplificată. Cânta, probabil, în interiorul turnului. Mă aflam încă în apropierea casei și am pornit-o spre turn, prin ceea ce părea acum ca un decor cufundat în întuneric. Norii luminoși se stinseseră, luna se împuținase dar era ceva mai strălucitoare, nu încă scânteietoare, într-un cer siniliu de miez de vară, pe care se iveau răzlețe scăpărări de lumină. Auzeam glasul lui Lizzie cântând, chemându-mă, din nou și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în ce măsură voi putea juca față de el rolul de „tată“. Îmi dădusem seama că Gilbert, ba chiar și Peregrine, vedeau relația mea cu Titus în cu totul altă lumină. Cât timp stătusem și meditasem, ploaia contenise și, printre maldăre butucănoase de nori plumburii, soarele reușea să se strecoare și să strălucească peste o lume udă leoarcă. Pajiștea mustea de apă, stâncile arătau ca niște bureți. Îi auzeam de sus pe Gilbert și pe Lizzie strigându-și unul altuia, primul din pod, unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dat buzna afară din încăpere, m-am încâlcit în șiragurile perdelei de mărgele și am coborât scara în salturi. Am străbătut gâfâind holul și ajuns în pragul ușii din față aproape că am căzut, de parcă aș fi pătruns într-un nor gros de neputință și deznădejde, care mă vlăguia până la leșin. Îl auzeam pe James coborând scările în urma mea. Se părea că se întâmplase ceva cumplit pe drum. Prima persoană pe care am văzut-o a fost Peregrine, în picioare lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
zeii trebuiau să-mi dea un semn. Vremea continua să se mențină caldă. Marea își redobândise reflexele de giuvaer purpuriu smălțuit cu pete de smarald. Scânteia ispititoare sub ochii mei, ca în prima zi când venisem aici. Pluteau și câțiva nori, nori planturoși, lenevoși, moarați cu luciri de aur și sidef, hoinărind languros peste mare, și irizând lumină. Îi priveam și mă miram singur că mă lăsasem atât de copleșit de obsesie, încât nu mai eram în stare să admir minunățiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trebuiau să-mi dea un semn. Vremea continua să se mențină caldă. Marea își redobândise reflexele de giuvaer purpuriu smălțuit cu pete de smarald. Scânteia ispititoare sub ochii mei, ca în prima zi când venisem aici. Pluteau și câțiva nori, nori planturoși, lenevoși, moarați cu luciri de aur și sidef, hoinărind languros peste mare, și irizând lumină. Îi priveam și mă miram singur că mă lăsasem atât de copleșit de obsesie, încât nu mai eram în stare să admir minunățiile din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
albastrul acela sumbru, rece, nordic care, chiar și în miezul unei zile de vară, îți poate transmite o glacială amenințare. Și cerul avea o înfățișare nordică, un albastru palid, răcoros, care se ivea ici-colo, în frânturi, printre mese compacte de nori ce lopătau cu repeziciune. Lumina soarelui ba răzbătea ba dispărea în timp ce străbăteam drumul familiar, iar bolovanii din golf, mari, sferici, se bombau într-o surprinzătoare varietate de forme petrificate, grotești, brăzdate de umbre și ciupite de petele ierburilor marine și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]