18,686 matches
-
par a fi prea convinși. Atunci le arăt și cea de a doua legitimație, cea de jurnalist, spunându-le că legea îmi permite să fac fotografii în spațiul public, iar trotuarul de lângă stația de metrou chiar este spațiu public. Toată lumea tace, traversăm din nou un moment-cheie, cel care pare a fi șeful lor și care cred că a dat ordinul de a fi reținut nu vrea să recunoască eșecul logicii sale de „identificare” în fața celorlalți, așa că ia încă o dată rucsacul meu
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
poftă dintr-o țigaretă. Suflă fumul prin geamul întredeschis. Este ursuz, nu prea are chef de vorbă, dar dacă tot l-am întrebat ceva... „Pelerini de autocar ziceți ? Da, există, mai mult bărbați și femei în vârstă, prea puțini tineri.” Tace din nou, iar trage din țigară. Nu prea știu ce să-l întreb. „Cântă în timpul mersului ?”, întreb, mai mult la nimereală, îmi aduc aminte de excursiile noastre pionierești din anii 1980. „Da, mai cântă uneori câte ceva. Se înfrățesc.” Nu-și
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
îmbătător. Mama și cele două fiice au intrat și ele în acțiune, tot prin a îmbrăca un șorț alb, apoi au început să distribuie la rând hrana, însoțită de un pahar de vin sau de suc, după cum dorea fiecare. Sunt tăcute, eficiente, ascultă de tatăl vizibil încântat de rolul asumat și de efectele acțiunii în curs de desfășurare. Am urmărit cu atenție acțiunea : succesul ei a constat în transmiterea unei imagini de curățenie și igienă impecabile (o pomană de la oameni curați
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Ora 14.30-15.00. Din motive pe care noi nu le putem cunoaște, rândul stă pe loc de aproximativ o oră. Am obosit, tăcere, dialog înghețat, așteptare și atât. După ce a trecut de „Cotul Donului”, chiar și Doamna Mariana a tăcut cu totul, după ce m-a chestionat serios „ce tot scrii în carnetul ăla mic, cu scoarțe negre ?”. Eu i-am răspuns că notez gânduri și idei, care-mi trec prin cap în clipele acestea deosebite, să nu le uit. Nu
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
cu fapte și lucruri din pelerinaje despre care oamenii și Biserica nu prea vor să vorbească”. Femeia își schimbă brusc atitudinea și-mi spune, destul de aspru, „auziți, în Biserică nu merge cu gri. Ori e albă, ori e neagră”. Apoi tace brusc, se duce în celălalt capăt al standului, mimând aranjarea unor cărți răsfoite și apoi abandonate alandala de pelerini. Printre acestea se află și Biblia alimentară a doctorului nutriționist Gh. Mencinicopschi, pe care scrie mare, vizibil, „Ediție nouă !”, mărturie a
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
și ceea ce numim generic „mersul lumii”, decât noi ceilalți, conectați 24/24 ore la Internet și lecturi de bibliotecă. De fapt, cred că „biblioteca” nu ajută deloc în astfel de cazuri. Am ajuns și la poarta mănăstirii. Maria, mai degrabă tăcută în timpul călătoriei, se apropie de mine, își împreunează mâinile în poală așa cum numai un țăran știe să o facă, se ridică pe vârfuri (am uitat să precizez că este foarte scundă), aproape că îmi șoptește la ureche cu o voce
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Sanchis, nu foarte îndepărtate ca morfologie și manifestare a religiei populare de unele sărbători de la noi (Mănăstirea Nicula), efectele secundare ale introducerii difuzoarelor au avut în timp urmări neprevăzute : celelalte „voci” din pelerinaj s-au stins, corurile spontane rurale au tăcut, muzica și dansurile populare din marginile locului de pelerinaj, specifice Portugaliei, au dispărut (Sanchis, 1997 : 249). Difuzorul anihilează deci spontaneitatea pelerinajelor populare, dar „disciplinează” global nu doar pelerinajul, ci și corpul fizic al pelerinilor - Tia de Nora vorbește de „coregrafia
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
și-o arogase. "M-am întors acasă/ Ca un om care a ieșit să cumpere medicamente/ Și s-a întors după douăzeci de ani./ Nevasta m-a întrebat: unde ai fost?/ Copii m-au întrebat: Unde ai fost?/ Eu eram tăcut, tremurând ca un șoarece". Pe ruinele visului comunist, realitatea vieții de zi cu zi a polonezilor apare din ce în ce mai deprimantă. "Visătorul Fourier a profetizat frumos/ Că marea se va transforma în limonadă./ Și nu este așa?/ Ei beau apă de mare
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
în conducerea centrală a partidului" (Apostol: 1998, 158-159). Maurer avansează însă o versiune substanțial diferită a acestui episod politic. Când Drăghici și Ceaușescu s-au opus nominalizării lui Apostol în funcția de secretar general al partidului, acesta din urmă a tăcut, aspect care nu îl menționează în memoriile sale. Primul ministru și-ar fi dat atunci "seama că lucrurile nu mai sunt simple". Dezavuându-l pe ministrul de Interne Drăghici, pe care îl considera, probabil întemeiat, "omul rușilor", Maurer, confident de
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
lui Ceaușescu drept secretar general nu a mai fost votată în Biroul Politic, ci direct în CC. "Și acolo, crezând, probabil, că înainte s-a căzut de acord asupra propunerii în cadrul Biroului Politic, s-au uitat unii la alții, au tăcut și au votat "pentru"" (Betea: 2001b, 210). În plus, Maurer susține că opoziția lui Drăghici și Ceaușescu față de numirea lui Apostol în locul lui Dej s-a desfășurat într-un cadru oficial, Biroul Politic, nu neoficial, de abia ulterior fiind convocate
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
de zile n-am știut nimic de el. Ei, l-au prins pe drum, l-au Împușcat, asta e. După o săptămână vine tata cu o căruță și cu un om: „Hai, Îmbrăcați-vă și plecăm de aici” - „Ce, cum?” - „Tăceți din gură, veniți cu mine”. Și ne ia pe mine, pe soră-mea și pe mama, ne-a pus În căruță, a adus cu dânsul și niște mămăligă, niște mâncare... Ce se Întâmplase? Uite ce ne-a povestit: M-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mea: și că mă Întrețin singură, și că n-am familie și așa mai departe. Ei, odată și-a permis un bețivan și mi-a spus „jidovcuță rea din Bucovina”, dar pe urmă și-a cerut scuze și eu am tăcut. De fapt și de drept, cuvântul „jidan” n-ar fi fost atât de hulitor cum e acum dacă sub Antonescu nu s-ar fi spus asta de dimineață până seara și dacă persecuțiile n-ar fi fost atât de mari
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
la prima baracă - ei m-au luat cu: „Du-te dracului, nouă nu ne trebuie străini, ai venit să furi...”. Eu am stat acolo ca o nenorocită, nici n-am răspuns. Și deodată mi-am pierdut răbdarea și am zis: „Tăceți din gură, că imediat ce-am să mă pot mișca am să mă duc la ai mei - nici eu nu vreau să stau aici cu voi”. Și cineva mi-a recunoscut vocea, a venit și a fost foarte fericită că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
venit un neamț, căci i se părea suspect. Eram Într-un maldăr de cartofi, Într-o baracă de zid. Stăteam chitic. Cred că dacă mă vedea mă Împușca. A intrat, s-a uitat și a plecat. Nu știu cum am reușit să tac, deoarece tendința mea era să țip și să urlu, să fug... Nu am fugit - am tăcut. În lagărul A, la un moment dat m-am pierdut de grup. Vine un neamț patron cu monoclu, haine de piele și face selecție
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
baracă de zid. Stăteam chitic. Cred că dacă mă vedea mă Împușca. A intrat, s-a uitat și a plecat. Nu știu cum am reușit să tac, deoarece tendința mea era să țip și să urlu, să fug... Nu am fugit - am tăcut. În lagărul A, la un moment dat m-am pierdut de grup. Vine un neamț patron cu monoclu, haine de piele și face selecție, dar numai de copii. Toți erau mai mari decât mine. Îi selectează pe toți, În afară de mine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mii de ani. Aceasta ne e poarta spre-un sacru jurământ,/ etern prezent, trecut și viitor;/ distanțele din noi iar cresc și scad crescând,/când sinele reintră adânc în jocul lor./ Acesta ni-i destinul, destinu-n univers,/un spațiu care tace și așteaptă// să ne-amintim orașele prin care-am mers/ și să reluăm urcușul treaptă după treaptă./ Dar, mult prea adorată Isis,/când trupurile noastre vor muri,/și ne vom re-ntâlni în vis/ce am gândit și am iubit
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
poate fi atinsă fără un program inițiatic definit de maeștrii săi. A auzi murmurul veșnic al lui Memnon în noi, cu mentalul perfect potolit, este a auzi pe Dumnezeu rostindu-se pe El însuși. Dumnezeu își toarce numele singur. Dacă tăcem, îl auzim și noi. De aceea, cea mai mare rugăciune, cea mai importantă, singura care există în fond, este integrarea acestui murmur, după ce a fost perceput, în centrul ființei noastre. Și toată ruga noastră spre Dumnezeu e să ne îngâduie
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
un Cuvânt, pe care trebuie să admitem că nu-l cunoaștem, l-am pierdut și-l vom căuta până la sfârșitul veacurilor. Dar, fiind atât de simpli vrem să găsim răspunsuri la misterele vieții fără a asculta în primul rând vocea tăcută din noi. Doar sinele relevat poate cuceri. Nu ne cere nimic dar oferă puterea lui Dumnezeu, rupându-ne lanțurile, îndepărtând furiile și devenind maeștri călători, cuceritori cosmici, să înlocuim răul cu dragoste în fiecare celulă. Învățăturile și cuvintele lui Isus
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
perete, într-un beci din Koln, distrus de bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial scria: Cred în soare chiar și atunci când nu strălucește Cred în dragoste chiar și atunci când n-o simt. Cred în Dumnezeu, chiar și atunci când El tace. Legătura necesar transcendentă apare foarte clar în toate formele religioase care ne înconjoară. Ilie în carul lui de foc împrăștie fulgere și tunete în iulie. Creștinii l-au transformat în sfânt recuperând, astfel, un idol vechi de care niciun popor
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
scris însămânțând cultura în limbajul tainic al alegoriei. Nu vă mirați. Poeții, toți poeții sunt Un singur, ne-mpărțit, neîntrerupt popor. Vorbind, sunt mulți. Prin evii ce se nasc și mor, Cântând, ei mai slujesc un grai pierdut de mult... Ei tac ca roua. Ca sămânța. Ca un dor. Ca apele ei tac, ce umblă sub ogor, și-apoi sub cântecul privighetorilor izvor ce fac în rariște, izvor sonor 1096. Deci morala poate fi că tăcerea e de aur și nu toate
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Poeții, toți poeții sunt Un singur, ne-mpărțit, neîntrerupt popor. Vorbind, sunt mulți. Prin evii ce se nasc și mor, Cântând, ei mai slujesc un grai pierdut de mult... Ei tac ca roua. Ca sămânța. Ca un dor. Ca apele ei tac, ce umblă sub ogor, și-apoi sub cântecul privighetorilor izvor ce fac în rariște, izvor sonor 1096. Deci morala poate fi că tăcerea e de aur și nu toate tainele pot fi împărtășite, poate chiar nici sub carcasa metaforei, prin
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de lemurii. Iar trupul meu, ah numai trup, în umedul văzduh pândit era, prelung, depropriul său duh, ca de-un străin. Și slobod foarte, încă neluat în stăpânire era lutul diafan și lăudat. Fără duminecă și fără de-nceputuri mă ascundeam tăcut sub vegetale scuturi, în foi, printre liane, sub ecuatorul căldurii, iubit de șerpi, de flori și de lemurii 1141. În cadrul realizării actului de creație apar frecvent percepții halucinatorii sau viziuni care nu pot fi altceva decât proiecții ale unor conținuturi
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ziua de-apoi e ca orice altă zi. Îndoaie-ți genunchii, frânge-ți mâinile, deschide ochii și miră-te. Omule, ți-aș spune mai mult, dar e-n zadar și-afară de-aceea stele răsar și-mi fac semn să tac, și-mi fac semn să tac1225. Drumul începe în lumea copilăriei, la timpul în care conștiența nu se desprinsese încă de sufletul istoric, de inconștientul colectiv 1226. Suspendarea realității alături de separarea individuală, după ce a intervenit, devine o etapă bine conturată
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
noi, e inima trează. Sunt grele visuri? halucinare? Pe cer, în fund, se ilustrează O conștiință din noaptea mare1253. Iată cum se păstrează cuvântul și tainele ar putea fi împlinite, mirul este pregătit. În curând va să coboare Duhul Sfânt: Tăceți cu mine, cum toate clopotele tac! ... În albia muțeniei mele așez un cuvânt și ‚nalt pădure trag pe părțile-amândouă ca gura mea în umbră deplină să zacă1254. Puntea poate fi un curcubeu pe care nu are voie inițiatul să treacă
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
visuri? halucinare? Pe cer, în fund, se ilustrează O conștiință din noaptea mare1253. Iată cum se păstrează cuvântul și tainele ar putea fi împlinite, mirul este pregătit. În curând va să coboare Duhul Sfânt: Tăceți cu mine, cum toate clopotele tac! ... În albia muțeniei mele așez un cuvânt și ‚nalt pădure trag pe părțile-amândouă ca gura mea în umbră deplină să zacă1254. Puntea poate fi un curcubeu pe care nu are voie inițiatul să treacă, ci pe sub el, ca în luntrea
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]