15,959 matches
-
este întâlnită în adresări structurale oficiale. Verbele se conjugă după timp, mod, persoană, număr și diateză. Există trei diateze: activă, pasivă și medie. Se pot defini zece timpuri, dar spre deosebire de limbile romanice și, similar cu celelalte limbi germanice, se folosesc verbe auxiliare. Ordinea de bază a cuvintelor în propoziție este subiect-verb-obiect.
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
x" și "q". La fel ca și la vocale pronunția fiecăreia poate diferi foarte mult de la un cuvânt la altul. Învățarea corectă a pronunției se poate face doar prin memorarea pronunției fiecărui cuvânt în parte. Forma de infinitiv a majorității verbelor daneze se termină într-o vocală, care este litera "e" în general și sunt precedate de particula "at". Există câteva verbe care la infinitiv au însă alte terminații: "at bo" („a locui”), "at synes" („a gândi, a crede”), "at dø
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
corectă a pronunției se poate face doar prin memorarea pronunției fiecărui cuvânt în parte. Forma de infinitiv a majorității verbelor daneze se termină într-o vocală, care este litera "e" în general și sunt precedate de particula "at". Există câteva verbe care la infinitiv au însă alte terminații: "at bo" („a locui”), "at synes" („a gândi, a crede”), "at dø" („a muri”), "at gå" („a merge”), etc. Verbele se conjugă conform cu timpul gramatical, dar nu variază în funcție de persoană. Spre exemplu forma
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
este litera "e" în general și sunt precedate de particula "at". Există câteva verbe care la infinitiv au însă alte terminații: "at bo" („a locui”), "at synes" („a gândi, a crede”), "at dø" („a muri”), "at gå" („a merge”), etc. Verbele se conjugă conform cu timpul gramatical, dar nu variază în funcție de persoană. Spre exemplu forma de prezent se formează adăugând sufixul "-r" la forma de infinitiv a verbului (și eliminând "at"). Verbul "at komme" („a veni”) va fi așadar "kommer", indiferent de
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
synes" („a gândi, a crede”), "at dø" („a muri”), "at gå" („a merge”), etc. Verbele se conjugă conform cu timpul gramatical, dar nu variază în funcție de persoană. Spre exemplu forma de prezent se formează adăugând sufixul "-r" la forma de infinitiv a verbului (și eliminând "at"). Verbul "at komme" („a veni”) va fi așadar "kommer", indiferent de persoană sau dacă este vorba de singular ori plural: Această conjugare extrem de simplă a verbelor este însă încălcată de multe verbe neregulate cu conjugare proprie. Substantivele
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
crede”), "at dø" („a muri”), "at gå" („a merge”), etc. Verbele se conjugă conform cu timpul gramatical, dar nu variază în funcție de persoană. Spre exemplu forma de prezent se formează adăugând sufixul "-r" la forma de infinitiv a verbului (și eliminând "at"). Verbul "at komme" („a veni”) va fi așadar "kommer", indiferent de persoană sau dacă este vorba de singular ori plural: Această conjugare extrem de simplă a verbelor este însă încălcată de multe verbe neregulate cu conjugare proprie. Substantivele daneze au două genuri
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
prezent se formează adăugând sufixul "-r" la forma de infinitiv a verbului (și eliminând "at"). Verbul "at komme" („a veni”) va fi așadar "kommer", indiferent de persoană sau dacă este vorba de singular ori plural: Această conjugare extrem de simplă a verbelor este însă încălcată de multe verbe neregulate cu conjugare proprie. Substantivele daneze au două genuri gramaticale: Genul substantivelor daneze este diferit de cele române, iar pentru învățarea lui singura metodă este memorarea lui pentru fiecare substantiv în parte. Ca și
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
la forma de infinitiv a verbului (și eliminând "at"). Verbul "at komme" („a veni”) va fi așadar "kommer", indiferent de persoană sau dacă este vorba de singular ori plural: Această conjugare extrem de simplă a verbelor este însă încălcată de multe verbe neregulate cu conjugare proprie. Substantivele daneze au două genuri gramaticale: Genul substantivelor daneze este diferit de cele române, iar pentru învățarea lui singura metodă este memorarea lui pentru fiecare substantiv în parte. Ca și majoritatea limbilor germanice, daneza unește într-
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
în prezent mai există diverse varietăți regionale care își au originea în alte dialecte rurale mai vechi, limba vorbită și cea scrisă sunt standardizate și uniformizate. Ordinea cuvintelor în propoziție se face, ca și în majoritatea limbilor germanice, după principiul verbului pe locul al doilea, ceea ce presupune faptul că verbul finit apare pe poziția secundară în propozițiile enunțiative principale. Morfologia limbii suedeze este asemănătoare cu cea a limbii engleze, în sensul că în limbă cuvintele au relativ puține flexiuni. Există două
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
au originea în alte dialecte rurale mai vechi, limba vorbită și cea scrisă sunt standardizate și uniformizate. Ordinea cuvintelor în propoziție se face, ca și în majoritatea limbilor germanice, după principiul verbului pe locul al doilea, ceea ce presupune faptul că verbul finit apare pe poziția secundară în propozițiile enunțiative principale. Morfologia limbii suedeze este asemănătoare cu cea a limbii engleze, în sensul că în limbă cuvintele au relativ puține flexiuni. Există două genuri, dar niciun caz gramatical, și se face distincție
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
al limbii germane moderne, având genurile masculin, feminin și neutru. Genurile masculin și feminin s-au unit ulterior pentru a forma un "gen comun" împreună cu sufixul "-en" și cu articolul hotărât "den", în contrast cu genul neutru, cu formele "-et" și "det". Verbul era de asemenea și mai complicat: includea modurile conjunctiv și imperativ, conjugarea lor făcându-se în funcție de persoană și număr. Prin secolul al XVI-lea, cazurile și sistemul de genuri din cadrul vorbirii colocviale și a literaturii profane a fost redus la
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
dezvoltare poate fi urmărită plecând încă de la nordica veche. Multe dintre dialectele rurale vorbite în orașele mici ca Orsa din zona Dalarna sau Närpes din Österbotten, prezintă aspecte fonetice și gramaticale foarte distincte, cum ar fi forma de plural a verbelor sau flexiunile arhaice ale cazurilor. Aceste dialecte sunt cel mai adesea foarte greu de înțeles pentru suedezii din alte regiuni, dar majoritatea vorbitorilor sunt și fluenți în suedeză standard. Unele dialecte sunt atât de localizate geografic încât sunt limitate unor
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
suedeza modernă, genitivul este reprezentat de terminația enclitică "-s", care se atașează postpus unui substantiv. În limba scrisă formală, era considerat corectă să se poziționeze marca de genitiv "-s" după substantiv, dar astăzi sunt folosite destul de des alte construcții gramaticale. Verbele sunt conjugate în funcție de timpul gramatical. Un grup de verbe (cele care se termină în "-er" la timpul prezent) creează în mod special modul imperativ (în general rădăcina verbului), dar la majoritatea verbelor modul imperativ este identic cu forma de infinitiv
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
care se atașează postpus unui substantiv. În limba scrisă formală, era considerat corectă să se poziționeze marca de genitiv "-s" după substantiv, dar astăzi sunt folosite destul de des alte construcții gramaticale. Verbele sunt conjugate în funcție de timpul gramatical. Un grup de verbe (cele care se termină în "-er" la timpul prezent) creează în mod special modul imperativ (în general rădăcina verbului), dar la majoritatea verbelor modul imperativ este identic cu forma de infinitiv. Participiul perfect și prezent sunt folosite adesea ca verbe
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
-s" după substantiv, dar astăzi sunt folosite destul de des alte construcții gramaticale. Verbele sunt conjugate în funcție de timpul gramatical. Un grup de verbe (cele care se termină în "-er" la timpul prezent) creează în mod special modul imperativ (în general rădăcina verbului), dar la majoritatea verbelor modul imperativ este identic cu forma de infinitiv. Participiul perfect și prezent sunt folosite adesea ca verbe adjectivale: Spre deosebire de engleză și alte limbi, suedeza nu folosește participiul perfect pentru a forma prezentul perfect sau trecut. În
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
astăzi sunt folosite destul de des alte construcții gramaticale. Verbele sunt conjugate în funcție de timpul gramatical. Un grup de verbe (cele care se termină în "-er" la timpul prezent) creează în mod special modul imperativ (în general rădăcina verbului), dar la majoritatea verbelor modul imperativ este identic cu forma de infinitiv. Participiul perfect și prezent sunt folosite adesea ca verbe adjectivale: Spre deosebire de engleză și alte limbi, suedeza nu folosește participiul perfect pentru a forma prezentul perfect sau trecut. În schimb, la verbul auxiliar
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
verbe (cele care se termină în "-er" la timpul prezent) creează în mod special modul imperativ (în general rădăcina verbului), dar la majoritatea verbelor modul imperativ este identic cu forma de infinitiv. Participiul perfect și prezent sunt folosite adesea ca verbe adjectivale: Spre deosebire de engleză și alte limbi, suedeza nu folosește participiul perfect pentru a forma prezentul perfect sau trecut. În schimb, la verbul auxiliar "har" (a avea), "hade" (am, ați, etc) este urmat de o formă specială, prezentă și în română
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
majoritatea verbelor modul imperativ este identic cu forma de infinitiv. Participiul perfect și prezent sunt folosite adesea ca verbe adjectivale: Spre deosebire de engleză și alte limbi, suedeza nu folosește participiul perfect pentru a forma prezentul perfect sau trecut. În schimb, la verbul auxiliar "har" (a avea), "hade" (am, ați, etc) este urmat de o formă specială, prezentă și în română, denumită supin, și folosită doar în acest scop (câteodată aceasta este identică cu forma de neutru a participiului perfect): Când se apelează
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
ați, etc) este urmat de o formă specială, prezentă și în română, denumită supin, și folosită doar în acest scop (câteodată aceasta este identică cu forma de neutru a participiului perfect): Când se apelează la diateza pasivă și se folosește verbul "att bli", este folosit participiul trecut: Mai există și o altă modalitate de a forma diateza pasivă prin adăugarea sufixului "-s", și eliminând terminația "r" care era marca timpului prezent: Într-o propoziție subordonată, verbul auxiliar "har" este opțional și
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
diateza pasivă și se folosește verbul "att bli", este folosit participiul trecut: Mai există și o altă modalitate de a forma diateza pasivă prin adăugarea sufixului "-s", și eliminând terminația "r" care era marca timpului prezent: Într-o propoziție subordonată, verbul auxiliar "har" este opțional și de obicei este omis, mai ales în suedeza scrisă. Modul conjunctiv este câteodată folosit cu unele verbe, dar este din ce în ce mai rar, iar câțiva vorbitori percep cele câteva verbe uzuale (cum ar fi "vore" sau "månne
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
pasivă prin adăugarea sufixului "-s", și eliminând terminația "r" care era marca timpului prezent: Într-o propoziție subordonată, verbul auxiliar "har" este opțional și de obicei este omis, mai ales în suedeza scrisă. Modul conjunctiv este câteodată folosit cu unele verbe, dar este din ce în ce mai rar, iar câțiva vorbitori percep cele câteva verbe uzuale (cum ar fi "vore" sau "månne") ca și conjugări separate, majoritatea rămânând doar o mulțime de expresii idiomatice. În locul sistemului de cazuri gramaticale, suedeza folosește numeroase prepoziții, în
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
marca timpului prezent: Într-o propoziție subordonată, verbul auxiliar "har" este opțional și de obicei este omis, mai ales în suedeza scrisă. Modul conjunctiv este câteodată folosit cu unele verbe, dar este din ce în ce mai rar, iar câțiva vorbitori percep cele câteva verbe uzuale (cum ar fi "vore" sau "månne") ca și conjugări separate, majoritatea rămânând doar o mulțime de expresii idiomatice. În locul sistemului de cazuri gramaticale, suedeza folosește numeroase prepoziții, în mod similar celor întâlnite în limba engleză. Asemănător limbii germane moderne
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
unele expresii, cum ar fi "till fots" și "till sjöss" („pe jos” și „la mare”, genitiv). Fiind o limbă germanică, sintaxa suedezei prezintă unele similarități cu cea din engleză și germană. Forma de bază a cuvintelor în propoziție este subiect - verb - obiect (SVO), cu specificația că în propozițiile principale se folosește principiul verbului pe locul al doilea, dacă propoziția începe cu adverb, locuțiuni adverbiale sau fraze dependente (de exemplu "I dag går jag där" „Astăzi merg acolo”). Locuțiunile prepoziționale sunt poziționate
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
și „la mare”, genitiv). Fiind o limbă germanică, sintaxa suedezei prezintă unele similarități cu cea din engleză și germană. Forma de bază a cuvintelor în propoziție este subiect - verb - obiect (SVO), cu specificația că în propozițiile principale se folosește principiul verbului pe locul al doilea, dacă propoziția începe cu adverb, locuțiuni adverbiale sau fraze dependente (de exemplu "I dag går jag där" „Astăzi merg acolo”). Locuțiunile prepoziționale sunt poziționate conform ordinii loc - mod - timp, ca în engleză, iar adjectivele preced substantivul
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
și italice și face parte dintr-o ramură mare a limbilor romanice. Pronumele sunt în general puțin necesare în italiană și sunt folosite mai ales pentru a elimina ambiguitatea în înțelesul unei propoziții. De obicei, ca și în română, terminația verbului dă informații despre subiect. Lei și Loro (scrise cu L mare) au un înțeles special în plus față de înțelesurile lor de "ea" și "ei". Lei este forma de politețe a lui tu (care este folosit doar pentru o singură persoană
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]