16,541 matches
-
fi fost sete astfel că, unul dintre soldați i-a oferit vin într-un dovleac tăiat în două, denumirea în limba maghiară păstrând forma alterată <nowiki>"tök"</nowiki>, Béltek. Regelui i-a plăcut vinul și drept mulțumire i-ar fi dăruit localitatea soldatului. Registrul de Oradea Borovszky Samu: - Szatmár vármegye. Berei József: - Szatmár vármegye várai Dr. Vonház István - A Szatmár megyei német telepités, Pécs 1930 Flesch Ferdinand - 50 Rundbriefe, Ravensburg Dintr-un document din 1424 reiese că hramul bisericii a fost
Beltiug, Satu Mare () [Corola-website/Science/301757_a_303086]
-
că biserica este de dimensiuni mari și are două turnuri. Pe parcursul secolului al XVI-lea mănăstirea este părăsită, iar clădirea bisericii începe să se ruineze. Reconstruirea edificiului a fost inițiată de Alexandru Károlyi (1668-1743), descendent din neamul Kaplony, care a dăruit mănăstirea franciscanilor în 1711. Lucrările de restaurare a mănăstirii se extind pe o perioadă lungă de timp, deoarece primul călugăr franciscan a ajuns aici abia în 1719. În timpul lucrărilor de restaurare, biserica medievală cu două turnuri și trei nave absidate
Căpleni, Satu Mare () [Corola-website/Science/301759_a_303088]
-
catolice (otomanii), amintitul Ioan și alți câțiva frați și rude ale sale, fiind aruncați la pământ și uciși, au avut grijă să aducă serviciile lor pentru cinstirea Domnului nostru Regele (Sigismund de Luxemburg)”. Moșia Râușor și satul Șerel au fost dăruite „împreună cu toate folosințele acelui cnezat și cu toate ce țin de ele, anume pământurile de arătură lucrate și nelucrate, pădurile, dumbrăvile, mărăcinișurile, luncile, fânețele, apele și râurile curgătoare, dealurile și munții...” Documenta Romaniae Historica, D. Relații între Țările Române (1222-1456
Șerel, Hunedoara () [Corola-website/Science/300560_a_301889]
-
de danie din 20 iulie 1770 prin care Andrei și Toader Neculai dau schitului Cotumba partea lor din moșia Surdu (actualmente satul Hangănești, comuna Brusturoasa). În 1783, s-a întocmit un zapis prin care Lazăr Sabău, cu soția sa, Măriuța, dăruiesc schitului Cotumba 30 de prăjini de arat la Gura Leorzii și o falcie de loc de fân la Gura Sugurei. În 1777, mai 24, prin porunca boierilor Divanului Moldovei către Sandu, spătar de Comănești, se cere să se facă hotarele
Comuna Agăș, Bacău () [Corola-website/Science/300652_a_301981]
-
lea satul Stroești era obște liberă. La 10 aprilie 1520, voievodul Neagoe Basarab întărește mai multe sate mânăstirii Bistrița din județul Vâlcea. În acest document satul nu figurează, dovadă ca era obște de moșneni. Figurează însă: „Și încă a mai dăruit jupânița banului, jupânița Neagoslava, ațiganii anume: Corunga cu copiii lui și Goblița cu copiii lui” pomeniți ulterior în actele în care figurează și satul Stroești. Conform istoricului Aurelian Sacerdoțeanu, soția banului Barbu Craiovescu, Neagoslava, a fost o frumoasă din Stroești
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
1526. Tăbăci cu ceata lui din Stroești s-au plâns domniei și, în urma procesului, voievodul Radu de la Afumați întărește jupâniței Neagoslava, a lui Barbu Craiovescu, stăpânirea asupra satului Stroești. Stroeștenii au pierdut procesul, dar, spre a-i domoli, Neagoslava „"a dăruit Stroeștii toți și trei sălașe de ațigani sfintei mânăstiri de la Bistrița, ca să-i fie de cinste și de pomenire în veci. Însă cât va fi în viață mai sus-zisa jupaniță, singură să stăpânească satul și ațiganii mai sus-ziși, iar după
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
au retras în păduri pe valea pârâului Valea Seaca, unde au și rămas. Ulterior oamenii locului - excepție cei din satul Mândrișca - au fost împământeniți aici de Ștefan cel Mare în hotarele ținutului „Buciumeni” , noua vatră cât și răzășia moștenită fiind dăruite drept semn de prețuire pentru actele de vitejie. Acestea au fost vădite în lupta dată si câștigată de moldoveni la poalele codrului lui Făurel, când năvălitorii au fost învinși de locuitorii satelor din zona puși sub comanda lui Făurel Boghină
Valea Seacă, Bacău () [Corola-website/Science/300709_a_302038]
-
uneori se sfârșeau cu căsătorii fericite. La Somușca, ca și în alte sate catolice din Moldova fetele care ieșeau la horă purtau permanent în mâini un șervet și un buchețel de flori. Dacă fetei îi plăcea de un băiat, îi dăruia acestuia câteva flori, o bentiță cu mărgele (gherdan), precum și șervetul. Toate acestea vor fi purtate de flăcău astfel încât să fie văzute de către toată lumea ca semn al relației dintre cei doi. Puteau fi văzuți astfel, odinioară, în Somușca, la fel ca
Somușca, Bacău () [Corola-website/Science/300701_a_302030]
-
dintre cei doi. Puteau fi văzuți astfel, odinioară, în Somușca, la fel ca și în Cleja, Faraoani ori Galbeni, flăcăi care purtau cu mândrie flori și gherdane la pălărie și șervet la brâu. Nici flăcăii nu se lăsau mai prejos dăruind fetelor inele, mărgele, cercuri și nelipsitele „zale”. În cadrul ciclului familial, nunta ocupă un loc bine determinat prin latura ei spectaculară, prin implicarea (mai mult sau mai puțin directă) pe o scară mai largă a comunității rurale, dar mai ales prin
Somușca, Bacău () [Corola-website/Science/300701_a_302030]
-
ars (anforă), plină cu 85 de monede de argint. Acestea au fost înmânate unui institut Academiei Române din București". Acele monezi sunt o mărturie care dovedește existența așezărilor daco-romane de pe valea Cașinului. La data de 15 martie 1410, Alexandru cel Bun dăruiește prin hrisovul de la Suceava, lui Ghelebi Miclouș și fiilor săi, Domoncuș, Blaj și Iacob, pentru munca cinstită asupra țării, șase sate: Cașin, Ohtuz, Grozești, Stănișorești, Lăslăuani și Stoenești. Acest hrisov reprezintă primul document ce menționează existența în istorie a satului
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
numele Ferdinand și moare la puțin timp după botez. La 20 decembrie 1851 regina naște al doilea copil, o fiică botezată cu prenumele său, Isabela. De doi ani favoritul ei este ofițerul José María Ruiz de Arana. Regina va mai dărui dinastiei Bourbon din Spania încă trei infanți și cinci infante. Un singur băiat va ajunge la vârsta adultă: viitorul rege Alfonso al XII-lea, a cărui paternitate este atribuită, după zvonuri, căpitanului Enrique Puig Moltó. Regina Isabela a domnit din
Isabela a II–a a Spaniei () [Corola-website/Science/300855_a_302184]
-
stăpânul în mod repetat (ca de altfel și ulterior) intrând în posesia unor moșieri ca: Nemeth Ferenc, fam. Csaky sau Bocskai Istvan. Acesta din urmă a consolidat cetatea pe la 1559. La data de 1 Mai 1607 cetatea Sâniobului a fost dăruită de Rakoczi Zsigmond, principele Transilvaniei, moșierului Rhedey Ferenc care a reconstruit-o din temelii și a refăcut biserica din mănăstire. Aici se află de altfel și mormântul acestuia. În anul 1660 turcii au ocupat cetatea Oradiei, iar la data de
Sâniob, Bihor () [Corola-website/Science/300862_a_302191]
-
în vis, i-a făgăduit că va birui pe vrăjmași. Pentru aceasta, dând război, i-a biruit pe ei; pentru care biruința, a luat de la împăratul mare mulțumită și cinste. Însă sfanțul mulțumea mai mult împăratului cerului, Domnului, fiindcă-i dăruise lui biruința peste toată nădejdea, pentru o mică facere de bine ce făcuse. Căci mai înainte de începerea războiului, veni la el un sărac tânguindu-și nevoia și cerând milostenie; iar sfanțul, milostivindu-se asupra întâmplării lui, a rupt o bucată
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
în visul sau, în fața stând și zicându-i: " Fiindcă M-ai hrănit găsindu-Mă flamand, si M-ai adăpat, însetat fiind, si, gol fiind, M-ai îmbrăcat, pentru această voi fi cu tine și te voi întări și-ți voi dărui biruința asupra vrăjmașilor". Atunci sfanțul, mulțumind lui Dumnezeu, s-a lepădat de lume și de ale lumii, si a ales mai mult petrecerea monahiceasca. Și după ce s-a îndeletnicit în sihăstrie șapte ani și s-a deprins în dumnezeieștile Scripturi
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
Lup, Pugna, familii care trăiau în zona Cetate. Numele de Căian este amintit din 1456 când regele Ungariei Ladislau al V-lea îl deposedează de satele Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Spermezeu pe Ion din Herina pentru necredință și dăruiește aceste sate lui Ioan și Nicolaie Farcaș, fiii lui Toma Farcaș. Documentele care vorbesc despre Căian continuă, astfel este amintit în 1485 Kiss Kaioni ;1577-1607 Kis Caion - 16117, 1733, 17508, 1760 - 17629, 1808 - Kayanumike, 1850, 1877 - Kayanu Mik, 1900 - 1921
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
acoperișul era din paie și stuf, în fiecare primăvară, înainte de Paște, tinerii din sat, flăcăi și fete participau la repararea acoperișului și la ungerea cu humă a pereților, material care se găsea din belșug pe Holm. Acestei biserici i-a dăruit Logofătul Teodor Balș, stăpânul Darabanilor, Sfânta Evanghelie legată în alamă aurită și semnată de donator în anul 1857, care a fost apoi mutată în noua biserică de cărămidă, ctitorită în mijlocul satului. Legenda păstrată în sat spune că înainte de construcția bisericii
Bajura, Botoșani () [Corola-website/Science/300889_a_302218]
-
din epoca fierului. Sunt numeroase și descoperirile aparținând epocii dacice și epocii romane. Primele documente care vorbesc despre acest teritoriu apar în secolul al XII-lea în anul 1228 și 1230 (în anul 1228 Andrei al II-lea, regele ungariei, dăruiește lui “Dionisie” marele vistier, moșia Saplac, confiscată de la baronul Simion. Pe teritoriul acetei moșii se aflau și satele Șieuț, Rustior Sebis și Lunca. În aceste documente se amintește de râul Șieu. În documentele din 13 mai 1319 când Carol Robert
Șieuț, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300894_a_302223]
-
pe vatra fostului sat Vlădeni (Săliște, conform legendei) și întemeiază satul Costești. Satul Costești din lunca Siretului este atestat documentar prin actul dat de Ștefan al II-lea Tomșa (1611-1615) Mănăstirii Solca (Anexa 3). La 18 martie 1615 Ștefan Tomșa dăruiește Mănăstirii Solca, ctitorită de el „satul numit Costești pe râul Siret și mori pe apa Siretului cu toate hotarele și cu toate veniturile-fost ascultător de Ocolul și de curțile noastre din Botoșani“. La recensămintele (catagrafiile) populației Moldovei efectuate în anii
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
și 1774, de către Imperiul Țarist, apare în fișa de recensământ localitatea Cornul din ținutul Botoșanilor, alcătuită din 24 e locuitori, șase case în care locuiai șase familii. În cadrul catagrafiei din 1772 - 1773, în cadrul Ocolului Siret - Botoșani, este trecut satul Costești, dăruit Mănăstirii Salcea, „ cu 23 case locuite și două case goale, cu 22 moldoveni semtiți, un vornic, un vatman, un bejenar sosit în acest an, care încă nu-i supus la bir”. Catografia din anul 1774 înregistrează satul Costești cu cătunul
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
este menționat pentru prima dată într-un document din 17 mai 1473, emis la București de către domnitorul muntean Radu cel Frumos, sub forma „Sâtlani”: "„A binevoit Domnia Mea cu a sa bunăvoință, cu inima mea curată și luminată și am dăruit această atotcinstită și cu frumoasă față și preacinstită, care este deasupra tuturor cinstelor și darurilor, această de față poruncă a domniei mele, jupânului Stoica Naneș și vărului lui, Tatomir și nepoților lui, Manea și Stoica [...], ca să le fie satele anume
Beclean, Brașov () [Corola-website/Science/300934_a_302263]
-
boier Oreș fiul lui Vlad și de la acesta din urmă se pare că a aparut numele Vlădeni . În timpul Sfîntului Voievod Ștefan cel Mare moșia pe care se află localitatea era în proprietatea Sfintei Mănăstiri Putna . În anul 1765 Alexandru Mavrocordat dăruiește moșia Vlădeni boierului Iordache Balș . În actuala vatra a satului , pînă la anul 1906 a existat o bisericuța de lemn cu hramul “Sfanțul Nicolae” care a fost închisă în anul mai sus amintit de o comisie a Sfintei Mitropolii deoarece
Comuna Vlădeni, Botoșani () [Corola-website/Science/300931_a_302260]
-
Feldioara, Prejmer, Râșnov și Sânpetru. Prima atestare documentară a așezării datează însă de la 21 martie 1240, la 15 ani după alungarea Cavalerilor Teutoni din aceste teritorii. Într-un document redactat atunci, regele Béla al IV-lea spune ...am hotărât să dăruim sfântului și venerabilului convent al mănăstirii Cisterciților, ca ajutor pentru cheltuielile sale, ce se vor face în fiecare an pentru folosul obștesc, al capitulului întregului ordin, unele biserici din Țara Bârsei în părțile Transilvaniei, și anume cetatea Feldioara (Castrum Sanctae
Hărman, Brașov () [Corola-website/Science/300946_a_302275]
-
printr-un hrisov domnesc emis la Tîrgoviște în ziua de Sfântul Gheorghe a anului 1452 de către Ioan Vlad al III-lea Voievod ""stăpânitorul a toată Vlahia cu Dachia Ardialului a părților de cătră munte, anume de la Amlaș Făgăraș"", care îi dăruiește boierului său Stanciu Mailat și fraților, fiilor acestuia Oprea și Dragomir precum și nepoților: Ca martori semnează 14 boieri de divan cu vârste cuprinse între 79 și 109 ani. Istoricul Antal Lukacs crede că datele din acest document au fost falsificate
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
pentru prima dată într-un document emis de Papa Grigore al IX-lea, în 1235, cu numele de „Sarcam”. În 1372, comuna e menționată ca „oppidum Scherkkegen” (târgușorul Șercaia). Printr-un document din 10 iunie 1417, Mircea cel Bătrân a dăruit satul Șercaia familiilor Borcea și Călian din Vad, cu specificarea unor părți de hotar a căror toponimie se menține și astăzi. În 1429, localitatea e menționată ca „Sorkingen”. Atunci se vorbește pentru prima dată despre biserica localității. Pe harta lui
Șercaia, Brașov () [Corola-website/Science/300969_a_302298]
-
încăperea în care stau începând cu capul ei, de la masă spre ușă. Dacă măsuratul se termină cu capul, i-l taie și-l mănâncă; dacă se termină cu coada, îi taie coada și găina scapă.( Ileana Copil) Când vând sau dăruiesc animale sau păsări, ca să nu-și dea norocul, se taie din păr ori pene zicând: „Norocul mneu și rămâie acasă”. Cântatul coțofenei în apropierea casei e un semn rău și ea se alunga spunându-i-se: „Sărcăli-ț-ai de
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]