16,546 matches
-
Marthe Robert a efectuat o psihanaliza a românului în eseul sau "Românul originilor, originile românului" ( titlul originar, "Român des origines, origine du român" (ISBN 2-85181-191-6). În acestă pornind de la teoria « românului familial» extrasa dintr-un eseu celebru al lui Sigmund Freud și de la celebrul complex oedipian ea distinge între două
Teoria romanului () [Corola-website/Science/299180_a_300509]
-
Marthe Robert a efectuat o psihanaliza a românului în eseul sau "Românul originilor, originile românului" ( titlul originar, "Român des origines, origine du român" (ISBN 2-85181-191-6). În acestă pornind de la teoria « românului familial» extrasa dintr-un eseu celebru al lui Sigmund Freud și de la celebrul complex oedipian ea distinge între două mari categorii de român : 1. Românul « bastardului realist» 2. Românul «copilului găsit» Conform structurii ternare propuse de criticul literar Nicolae Manolescu, românul european s-ar putea
Teoria romanului () [Corola-website/Science/299180_a_300509]
-
Omida" (1985). Scriitor prolific, admirator al lui Thomas Hardy și al lui D.H. Lawrence și deopotrivă al lui Joseph Conrad și al lui Thomas Pynchon, pasionat de științele naturii, istorie și ocultism, si autor în egală măsură de volume de eseuri ("Aristocrații", 1964), nuvele ("Turnul de abanos", 1974), poezii, traduceri, prefețe, cronici literare și comentarii la albume de artă fotografică, John Fowles a trăit și a scris în Lyme Regis, Dorset. Fowles declară în 1998, cu ocazia lansării volumului de eseuri
John Fowles () [Corola-website/Science/299189_a_300518]
-
eseuri ("Aristocrații", 1964), nuvele ("Turnul de abanos", 1974), poezii, traduceri, prefețe, cronici literare și comentarii la albume de artă fotografică, John Fowles a trăit și a scris în Lyme Regis, Dorset. Fowles declară în 1998, cu ocazia lansării volumului de eseuri "Găuri de vierme", "" Nu mă interesează câtuși de puțin să fiu un scriitor faimos... Aș vrea doar să fiu un ins care a contribuit la perpetuarea enorm de dificilului meșteșug de a scrie române"".
John Fowles () [Corola-website/Science/299189_a_300518]
-
propria statuie", René Descartes considera ameliorarea umană unul dintre fructele abordării sale științifice, iar Marchizul de Condorcet specula asupra folosirii științei medicale pentru extinderea duratei vieții umane. În secolul XX, un precursor direct și influent al conceptelor transumaniste a fost eseul "Dedal: știința și viitorul" din 1923 al geneticianului J.B.S. Haldane, care prezicea că urmau să fie obținute mari beneficii din aplicații ale geneticii și altor științe avansate în biologia umană. Biologul Julian Huxley, fratele autorului Aldous Huxley (prieten din copilărie
Transumanism () [Corola-website/Science/299200_a_300529]
-
tarziu, Ion Caraion. 1 martie 1960 - Sentința în procesul Noica-Pillat, judecat de Regiunea a II-a Militară București, în care principalele capete de acuzare fuseseră legate de producerea și răspândirea a ceea ce ulterior s-a numit samizdat (Povestiri despre om, eseu filozofic de Constantin Noica, și „Așteptând ceasul de apoi“, român al lui Dinu Pillat) și a scrierilor dușmănoase ale românilor din exil Emil Cioran, Mircea Eliade, Vintilă Horia etc. Condamnările celor 23 de inculpați au mers de la 7 ani la
Cronologia disidenței anticomuniste în România () [Corola-website/Science/299203_a_300532]
-
Henri Wald, Alexandru Dragomir, Radu Cosașu, Gabriel Liiceanu sau Zigu Ornea. Este autor a numeroase lucrări de filosofie, estetică, istorie literară, monografie și memorialistică, în care sobrietatea speculației se împletește cu generozitatea tolerantă a interpretării. Studiind istoria ideilor și mentalităților, eseurile lui Ianoși pledează în general pentru nuanțare și analiză, împotrivindu-se maniheismelor în gândire care au avut, pentru istoria secolului XX în special, consecințe ideologice și practice devastatoare. De peste patru decenii, Ion Ianoși este profesor de filosofie și estetică la
Ion Ianoși () [Corola-website/Science/299196_a_300525]
-
politice erau foarte populare, deși erau ilegale. În România democratică, acest tip de glume încă sunt destul de populare, deși subiectele s-au schimbat: acum politicienii sunt văzuți ca niște corupți, zgârciți sau nebuni naționaliști . Cum Ben Lewis a scris în eseul său, "Comunismul era o mașină de produs umor. Teoriile sale economice și sistemul represiunii au creat inevitabil, situații haioase. Au existat și glume despre fascism sau nazism, dar acestea nu au creat o realitate absurdă, stupidă, cum a creat comunismul
Umor românesc () [Corola-website/Science/299221_a_300550]
-
copiii poartă în suflete germenele răului. Aceasta este tema primului său roman, "The Lord of the Flies", din 1954 (trad." Împăratul muștelor", 1969) care a cunoscut un enorm succes imediat după apariție. Urmează alte 11 romane și două volume de eseuri, tratând, toate, aceeași temă. În 1983, în discursul de recepție a premiului Nobel, Golding se arăta uimit de obstinația cu care oamenii caută semnele deznădejdii lăsate de el în opera sa. „Eu nu mă simt deloc deznădăjduit” , spunea el cu
William Golding () [Corola-website/Science/299224_a_300553]
-
un model și o actriță faimoasă din India, Padma Lakshmi. Stilul său narativ, un amestec de mit și fantezie cu realitate, a fost pus în descendența realismului magic. Rushdie este de asemenea autor al mai multor romane și volume de eseuri care privesc lumea contemporană cu luciditate și uneori cu sarcasm. Și-a făcut debutul editorial în 1975 cu romanul "Grimus", dar romanul care l-a impus definitiv a fost "Copiii în miez de noapte", care a primit și prestigiosul Booker
Salman Rushdie () [Corola-website/Science/299223_a_300552]
-
publicate într-un singur volum "Ziua cea lungă piere". De-a lungul timpului petrecut în Est a scris și "Literatura engleză: Manual pentru studenți", aceasta fiind, de fapt, prima carte publicată a lui Burgess (dacă nu punem la socoteală un eseu publicat în copilărie la secțiunea de tineret a ziarului londonez "Daily Express"). În 1959, după ce locuise pentru o vreme în Marea Britanie, Burgess a acceptat o altă slujbă în Orient, de această dată la Colegiul Sultan Omar Ali Saifuddin, în Bandar
Anthony Burgess () [Corola-website/Science/299222_a_300551]
-
n. 25 februarie 1949, Beirut, Liban) este un romancier libanez de limbă franceză supranumit "Domnul Orient" în țara sa de adopție, Franța. Este un romancier prolific și larg apreciat, fiind tradus în peste douăzeci de limbi. debutează în 1983 cu eseul "Cruciadele văzute de arabi", urmat de "Leon Africanul" (1986) și de "Samarcand", în 1988, pentru care i se va decerna "Prix des Maisons de la Presse". Ulterior, scriitura sa cunoaște alte dimensiuni, urmând o serie de romane foarte bine primite de
Amin Maalouf () [Corola-website/Science/299830_a_301159]
-
cerești. O mare parte din timp Gauss și-a petrecut-o la noul observator, terminat în 1816. Publicațiile sale din această perioadă includ "Disquisitiones generales circa seriem infinitam", o tratare riguroasă seriilor, "Methodus nova integralium valores per approximationem inveniendi", un eseu practic pentru aproximarea integralelor, "Bestimmung der Genauigkeit der Beobachtungen", o discuție despre estimatorii statistici și "Theoria attractionis corporum sphaeroidicorum ellipticorum homogeneorum methodus nova tractata", operă inspirată de metodele geodeziei. În 1818 i se cere un studiu geodezic al ținutului Hanovrei
Carl Friedrich Gauss () [Corola-website/Science/299817_a_301146]
-
atenție deosebită pentru ritmul narațiunii și echilibrul fiecărui capitol. Zola pregătea ciorne înainte să scrie pagini definitive. Niciuna din aceste ciorne nu a supraviețuit și, cum el lucra mereu singur, nu există dovezi concrete ale existenței lor. Câteva bucăți de eseu, cuprinzând un paragraf sau o frază, au fost găsite, dar nimic sistematic. Este aproape sigur că această etapă intermediară a creației a fost distrusă intenționat, la fel ca în cazul lui Hugo. Istoricii literaturii sunt încă nedumeriți de această absență
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
metodelor sale de lucru o descriere prea inexactă, folosindu-se prea mult de o logică rigidă... » Itinerariul literar al lui Émile Zola este inițial marcat de o ezitare. Scriitorul nu știe dacă să se îndrepte spre poezie, teatru, roman sau eseu și își tergiversează debutul. Poezia îl atrage, chiar scrie multe poeme, unul din ele este trimis la Hachette unde se face remarcat. Totuși poezia pare să nu aducă niciun beneficiu pe termen scurt. Teatrul în schimb permite ascensiunea rapidă în
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
nefericită pentru actrița Élise Devoyod, (1885, îl cunoaște pe editorul Lemerre, adevărat mecena al poeților parizieni. Devine lector la editură acestuia (1869). Este mobilizat în gardă națională (1870). Sub diferite pseudonime, publică versuri, articole, pastișe. Își face debutul editorial cu eseul "Alfred de Vigny" (1868). Sub semnătură , publică la Lemerre volumul de poezii "Poèmes dorés" (Poeme aurite)în anul 1873. Înlătura din culegerea de versuri "Le Parnasse contemporain" publicată de editură Lemerre în 1875, poeziile lui Verlaine, Mallarmé, Charles Cros. Devine
Anatole France () [Corola-website/Science/299900_a_301229]
-
tașism) în Franța. Conform criticilor vremii, ar fi existat diferențe structurale sau, cel puțin, calitative între reprezentanții informalismului european (care ar fi mai puțin radical și mai apropiat de post-cubism) și expresioniștii abstracți americani (care ar fi mai „viguroși”; în eseul din 1955 intitulat "American-Type Painting", criticul Clement Greenberg îi promovează drept cea mai „înaintată” (în sensul de avangardă) direcție a artei moderniste; caracterul „american” al respectivilor pictori ar fi dat de folosirea pânzelor de mari dimensiuni și de libertatea de
Artă abstractă () [Corola-website/Science/299281_a_300610]
-
materiale transparente sau translucide, încă noi la acea vreme (plexiglas sau fibra de sticlă, de pildă). Despre minimalism s-a scris că ar fi consecința „înțelegerii greșite” a formalismului lui Greenberg. Un alt critic formalist, Michael Fried, a criticat în eseul „Artă și obiectualitate” ("Art and Objecthood") din 1967 tendința minimaliștilor de a realiza obiecte „teatrale” care necesită o relație activă cu observatorul și nu pot exista în sine, spre deosebire de arta modernistă care putea fi observată fără ca privitorul să altereze logica
Artă abstractă () [Corola-website/Science/299281_a_300610]
-
Dostoievski mai călătorește cu Nikolai Strahov în Elveția și vizitează orașele din nordul Italiei: Torino, Livorno și Florența. În 1863 își publică impresiile într-un jurnal de călătorie, "Însemnări de iarnă despre impresii de vară", ce îndeplinește și rolul unui eseu despre Europa și Rusia. Dostoievski este convins că Europa a devenit un continent muribund, și-a pierdut spiritualitatea și nu mai este un model demn de urmat pentru poporul rus. În 1861 Dostoievski o cunoaște pe Apollinaria (Polina) Prokofievna Suslova
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
de stilul inedit al publicației, care îmbină cu măiestrie discuția temelor publice cu elemente de viață privată și lasă impresia cititorului că pătrunde în intimitatea scriitorului. Dostoievski continuă să cultive în articolele sale un melanj de specii jurnalistice și beletristice: eseul, memoriile, povestirea, schița, analiza (psihologică, politică, literară), sinteza, satira, pamfletul, polemica, alegoria sau corespondența cu cititorii. Un asemenea material eterogen, inegal tematic, dar și calitativ, poate fi încadrat doar cu foarte mare greutate de criticii literari. De altfel, antologiile de
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
soției; « mă întrerupeau cu aplauze furtunoase la fiecare pagină, uneori chiar la fiecare frază. Eu citeam tare, cu patos. Când am proclamat la sfârșit unitatea universală a umanității, sala părea să fi intrat în isterie » Constantin Staniukovici laudă discursul în eseul său "Jubileul lui Pușkin și cuvântarea lui Dostoievski" și constată că « limbajul lui Dostoievski chiar seamănă cu o predică. El vorbește cu tonul unui profet [...] este foarte profund, sincer și înțelegem că vrea să stârnească emoțiile ascultătorilor ». Gleb Uspenski își
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Nașterea tragediei" de Nietzsche, Nikolai Berdiaev declară: « Creația lui Tolstoi este apolinică. Cea a lui Dostoievski dionisiacă.. Ritmul febril al prozei dostoievskiene, accentul pus pe individualitate, abundența dialogului și a monologului - toate acestea sunt caracteristici inconfundabile ale artei dramatice. În eseul "Dostoievski și romanul-tragedie", Viaceslav Ivanov remarcă: Opera lui Dostoievski este adesea asociată cu orașul Sankt Petersburg, un simbol al peisajelor urbane schimbătoare, despiritualizate de fenomenul modernizator, în care ființe marginalizate, inadaptabile se confruntă cu « maladii apocaliptice » precum nihilismul și materialismul
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
socratic și satira menipee. Grație libertății maxime a personajelor sale de a alege binele sau răul, necondiționate de istorie, ereditate sau condiție socială, Dostoievski este considerat un gânditor existențialist, la fel ca Søren Kierkegaard, Friedrich Nietzsche sau Jean-Paul Sartre. În eseul "Existențialismul este un umanism", Sartre consideră afirmația lui Dostoievski din "Frații Karamazov" « Dacă Dumnezeu nu există, totul va fi permis » punctul de plecare al crizei existențiale. În vidul moral creat de ateism prin expulzarea lui Dumnezeu se nasc monștri nihiliști
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
din subterană" însă, scriitorul va aborda teme psihologice și spirituale mai complexe. Nuvela "Însemnări din subterană" este împărțită stilistic și structural în două părți. Prima parte este un monolog, ale cărui idei, aparent dezordonate, se încheagă treptat într-un veritabil eseu filozofic. A doua parte, situată la șaisprezece ani înaintea primeia, adoptă forma unei narațiuni la persoana I. Protagonistul monologului (și, în același timp, naratorul) este un individ mizantrop și cinic de 40 de ani, fără nume, cunoscut ca "omul din
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Dostoievski mărturisește: « Cunoștințele mele în filozofie sunt slabe, dar nu și dragostea pentru ea; dragostea mea pentru ea este puternică » . Poate de aceea conceptele filozofice ale scriitorului s-au întipărit mai ușor în conștiința cititorilor prin intermediul ficțiunii și nu al eseurilor sau al articolelor junalistice. Dostoievski a expus în operele sale idei despre om, existența lui Dumnezeu, iubire, nemurire, libertate, sinucidere, consecințele etice ale nihilismului și ale ateismului, originea răului sau esența însăși a vieții. Romanele sale prezintă adesea sisteme de
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]