15,959 matches
-
de "ea" și "ei". Lei este forma de politețe a lui tu (care este folosit doar pentru o singură persoană, familiar, pentru copii, sau pentru a se ruga la Dumnezeu), iar similar, Loro este forma de politețe pentru voi. Infinitivul verbelor italiene are una dintre următoarele terminații, ori "-are", "-ere" sau "-ire". Majoritatea verbelor italiene sunt regulate. Întrebările sunt formate prin creșterea intonației la sfârșitul propoziției, ca și în majoritatea limbiilor europene, posibil prin inversarea subiectului și verbului de asmenea, ca
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
este folosit doar pentru o singură persoană, familiar, pentru copii, sau pentru a se ruga la Dumnezeu), iar similar, Loro este forma de politețe pentru voi. Infinitivul verbelor italiene are una dintre următoarele terminații, ori "-are", "-ere" sau "-ire". Majoritatea verbelor italiene sunt regulate. Întrebările sunt formate prin creșterea intonației la sfârșitul propoziției, ca și în majoritatea limbiilor europene, posibil prin inversarea subiectului și verbului de asmenea, ca și în limba română (vezi exemplele de mai jos). Această conjugare de bază
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
pentru voi. Infinitivul verbelor italiene are una dintre următoarele terminații, ori "-are", "-ere" sau "-ire". Majoritatea verbelor italiene sunt regulate. Întrebările sunt formate prin creșterea intonației la sfârșitul propoziției, ca și în majoritatea limbiilor europene, posibil prin inversarea subiectului și verbului de asmenea, ca și în limba română (vezi exemplele de mai jos). Această conjugare de bază este folosită pentru a indica că ceva se întâmplă în acest moment. "Exemple:" mangiare, "a mânca". guardare, "a se uita" "Exemplu:" lèggere, "a citi
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
asmenea, ca și în limba română (vezi exemplele de mai jos). Această conjugare de bază este folosită pentru a indica că ceva se întâmplă în acest moment. "Exemple:" mangiare, "a mânca". guardare, "a se uita" "Exemplu:" lèggere, "a citi" Unele verbe regulate terminate în "-ire" se conjugă normal, iar altele de conjugă în funcție de "-isco". Nu este altă posibilitate decât cea de memorare care cum se conjugă. "Exemplu:" partire, "a pleca" "Exemplu:" capire, "a înțelege". Limba italiană standard are un set de
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
greacă, a făcut din aceasta o limbă de cult, dar și de cultură pan-europeană. Greaca, ca și multe alte limbi indo-europene, este o limbă flexionară "neaglutinantă" și "ne-ergativă". De exemplu, substantivele au cinci cazuri, trei genuri și trei numere, verbele au trei voci, trei persoane și trei numere ca și multe alte forme. Mai jos se află declinarea articolului hotărât în greaca veche: Greaca modernă nu are cazul dativ, cu excepția unor expresii precum "en taxei". Restul formelor sunt puțin schimbate
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
hotărâte cât și cele nehotărâte sunt proclitice. Tipologia sintaxei este de obicei SVO, dar schimbările sunt comune. Astfel ca majoritatea limbilor romanice, în spaniolă se poate pierde pronumele personal, când nu este necesar din punct de vedere al contextului. Flexiunea verbelor în spaniolă este una dintre cele mai complexe arii ale gramaticii spaniole. La fel ca în limba română, verbele limbii spaniole conțin informații mult mai multe decât în limba engleză, printre care: timp, număr (singular și plural), persoană, politețe (tu
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
majoritatea limbilor romanice, în spaniolă se poate pierde pronumele personal, când nu este necesar din punct de vedere al contextului. Flexiunea verbelor în spaniolă este una dintre cele mai complexe arii ale gramaticii spaniole. La fel ca în limba română, verbele limbii spaniole conțin informații mult mai multe decât în limba engleză, printre care: timp, număr (singular și plural), persoană, politețe (tu/dumneavoastră), mod, aspect și diateză. Există 16 paradigme distincte de conjugare a verbelor în limba spaniolă (seturi de forme
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
La fel ca în limba română, verbele limbii spaniole conțin informații mult mai multe decât în limba engleză, printre care: timp, număr (singular și plural), persoană, politețe (tu/dumneavoastră), mod, aspect și diateză. Există 16 paradigme distincte de conjugare a verbelor în limba spaniolă (seturi de forme pentru fiecare combinație de timp și mod - timpul se referă la când are loc acțiunea, iar modul la siguranța sau nesiguranța subiectului), plus o paradigmă incompletă (imperativul), precum și trei forme non-temporale (infinitiv, gerunziu și
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
o paradigmă incompletă (imperativul), precum și trei forme non-temporale (infinitiv, gerunziu și participiu trecut). Cele 14 timpuri regulate sunt de asemenea divizate în șapte timpuri simple și șapte timpuri compuse (cunoscute ca timpul perfect). Cele șapte timpuri compuse sunt formate cu verbul auxiliar "haber" urmat de participiul trecut. Verbele pot fi folosite în alte forme, cum ar fi prezentul progresiv, dar în tratatele de gramatică acesta nu este de obicei tratat ca un timp special, ci mai degrabă ca o construcție verbală
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
non-temporale (infinitiv, gerunziu și participiu trecut). Cele 14 timpuri regulate sunt de asemenea divizate în șapte timpuri simple și șapte timpuri compuse (cunoscute ca timpul perfect). Cele șapte timpuri compuse sunt formate cu verbul auxiliar "haber" urmat de participiul trecut. Verbele pot fi folosite în alte forme, cum ar fi prezentul progresiv, dar în tratatele de gramatică acesta nu este de obicei tratat ca un timp special, ci mai degrabă ca o construcție verbală perifazică. Majoritatea celor mai folosite verbe sunt
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
trecut. Verbele pot fi folosite în alte forme, cum ar fi prezentul progresiv, dar în tratatele de gramatică acesta nu este de obicei tratat ca un timp special, ci mai degrabă ca o construcție verbală perifazică. Majoritatea celor mai folosite verbe sunt neregulate. Celelalte se împart în trei conjugări regulate, în funcție de terminația infinitivului: "-ar", "-er" sau "-ir". Verbele "-ar" sunt cele mai numeroase și mai regulate; de obicei verbele noi adoptă forma "-ar". Verbele "-er" și "-ir" sunt mai puține și
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
gramatică acesta nu este de obicei tratat ca un timp special, ci mai degrabă ca o construcție verbală perifazică. Majoritatea celor mai folosite verbe sunt neregulate. Celelalte se împart în trei conjugări regulate, în funcție de terminația infinitivului: "-ar", "-er" sau "-ir". Verbele "-ar" sunt cele mai numeroase și mai regulate; de obicei verbele noi adoptă forma "-ar". Verbele "-er" și "-ir" sunt mai puține și includ mai multe verbe neregulate. În cazul limbii spaniole există trei modele de conjugare simple: Tabelul mai
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
ci mai degrabă ca o construcție verbală perifazică. Majoritatea celor mai folosite verbe sunt neregulate. Celelalte se împart în trei conjugări regulate, în funcție de terminația infinitivului: "-ar", "-er" sau "-ir". Verbele "-ar" sunt cele mai numeroase și mai regulate; de obicei verbele noi adoptă forma "-ar". Verbele "-er" și "-ir" sunt mai puține și includ mai multe verbe neregulate. În cazul limbii spaniole există trei modele de conjugare simple: Tabelul mai jos indică similarități în conjugarea cuvintelor derivate din latinescul între spaniolă
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
construcție verbală perifazică. Majoritatea celor mai folosite verbe sunt neregulate. Celelalte se împart în trei conjugări regulate, în funcție de terminația infinitivului: "-ar", "-er" sau "-ir". Verbele "-ar" sunt cele mai numeroase și mai regulate; de obicei verbele noi adoptă forma "-ar". Verbele "-er" și "-ir" sunt mai puține și includ mai multe verbe neregulate. În cazul limbii spaniole există trei modele de conjugare simple: Tabelul mai jos indică similarități în conjugarea cuvintelor derivate din latinescul între spaniolă și alte limbi romanice. Se
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
se împart în trei conjugări regulate, în funcție de terminația infinitivului: "-ar", "-er" sau "-ir". Verbele "-ar" sunt cele mai numeroase și mai regulate; de obicei verbele noi adoptă forma "-ar". Verbele "-er" și "-ir" sunt mai puține și includ mai multe verbe neregulate. În cazul limbii spaniole există trei modele de conjugare simple: Tabelul mai jos indică similarități în conjugarea cuvintelor derivate din latinescul între spaniolă și alte limbi romanice. Se poate observa că modelul flexiunii este aproape identic cu cel în
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
cardinal se observă următoarele particularități față de română: Numeralul ordinal se formează din numeralul cardinal + articolul hotărât: "shasile „al șaselea”, "noaulu „al nouălea”. Se formează numerale colective și de la "trei", "patru" etc.: "amindoi", "amintrei", "aminpatru", "amintsintsi" etc., cu varianta "shamindoi" etc. Verbele aromânești sunt clasate în patru conjugări, ca cele din română, cu cele două variante (fără sufix și cu sufix) la conjugările I și a IV-a. Iată conjugarea verbelor regulate: Indicativul prezent este forma de bază a verbului în gramatica
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
patru" etc.: "amindoi", "amintrei", "aminpatru", "amintsintsi" etc., cu varianta "shamindoi" etc. Verbele aromânești sunt clasate în patru conjugări, ca cele din română, cu cele două variante (fără sufix și cu sufix) la conjugările I și a IV-a. Iată conjugarea verbelor regulate: Indicativul prezent este forma de bază a verbului în gramatica aromânei. Cea de persoana I singular constituie cuvântul-titlu pentru verbe în dicționare. Exemple de conjugare: La imperfect, persoana a III-a plural este identică cu a III-a singular
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
shamindoi" etc. Verbele aromânești sunt clasate în patru conjugări, ca cele din română, cu cele două variante (fără sufix și cu sufix) la conjugările I și a IV-a. Iată conjugarea verbelor regulate: Indicativul prezent este forma de bază a verbului în gramatica aromânei. Cea de persoana I singular constituie cuvântul-titlu pentru verbe în dicționare. Exemple de conjugare: La imperfect, persoana a III-a plural este identică cu a III-a singular. Perfectul simplu se folosește mai frecvent decât perfectul compus
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
română, cu cele două variante (fără sufix și cu sufix) la conjugările I și a IV-a. Iată conjugarea verbelor regulate: Indicativul prezent este forma de bază a verbului în gramatica aromânei. Cea de persoana I singular constituie cuvântul-titlu pentru verbe în dicționare. Exemple de conjugare: La imperfect, persoana a III-a plural este identică cu a III-a singular. Perfectul simplu se folosește mai frecvent decât perfectul compus. Se deosebesc verbele cu accentul pe desinență (cele de mai jos) și
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
aromânei. Cea de persoana I singular constituie cuvântul-titlu pentru verbe în dicționare. Exemple de conjugare: La imperfect, persoana a III-a plural este identică cu a III-a singular. Perfectul simplu se folosește mai frecvent decât perfectul compus. Se deosebesc verbele cu accentul pe desinență (cele de mai jos) și cele cu accentul pe rădăcină. La cele cu accentul pe desinență, persoana I plural este fără -ră-, iar persoana a II-a plural tot fără -ră- și cu desinențele -at, -ut
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
pe desinență (cele de mai jos) și cele cu accentul pe rădăcină. La cele cu accentul pe desinență, persoana I plural este fără -ră-, iar persoana a II-a plural tot fără -ră- și cu desinențele -at, -ut, -it. La verbele cu accentul pe rădăcină (unele verbe de conjugarea a III-a), persoana I singular are desinența -sh(u): "scosh(u) „scosei”, "aprimshu „aprinsei”, "dush(u)" „dusei”. Perfectul compus se formează cu formele complete ale verbului auxiliar am „a avea”. Mai
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
și cele cu accentul pe rădăcină. La cele cu accentul pe desinență, persoana I plural este fără -ră-, iar persoana a II-a plural tot fără -ră- și cu desinențele -at, -ut, -it. La verbele cu accentul pe rădăcină (unele verbe de conjugarea a III-a), persoana I singular are desinența -sh(u): "scosh(u) „scosei”, "aprimshu „aprinsei”, "dush(u)" „dusei”. Perfectul compus se formează cu formele complete ale verbului auxiliar am „a avea”. Mai mult ca perfectul sintetic a dispărut
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
desinențele -at, -ut, -it. La verbele cu accentul pe rădăcină (unele verbe de conjugarea a III-a), persoana I singular are desinența -sh(u): "scosh(u) „scosei”, "aprimshu „aprinsei”, "dush(u)" „dusei”. Perfectul compus se formează cu formele complete ale verbului auxiliar am „a avea”. Mai mult ca perfectul sintetic a dispărut în aromână, fiind înlocuit cu unul analitic, format cu auxiliarul "am" la imperfect : Viitorul se poate forma în mai multe feluri, dintre care cel mai răspândit este cu verbul
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
verbului auxiliar am „a avea”. Mai mult ca perfectul sintetic a dispărut în aromână, fiind înlocuit cu unul analitic, format cu auxiliarul "am" la imperfect : Viitorul se poate forma în mai multe feluri, dintre care cel mai răspândit este cu verbul auxiliar "voi" „a vrea” la persoana a III-a singular a indicativului prezent la toate persoanele ("va") + conjunctivul prezent (vezi mai jos): "va s-căntu" „voi cânta”. Viitorul anterior se formează cu "va" + conjunctivul perfect compus: "va s-am căntată" „voi
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
a III-a nu diferă de cea de la indicativ prezent:. Conjunctiv imperfect: "s-căntam". Conjunctiv perfect compus: "s-am căntată". Conjunctiv mai mult ca perfect: "s-aveam căntată". Condiționalul-optativ prezent este sintetic: Condiționalul-optativ perfect se formează cel mai adesea din imperfectul verbului "voi" la forma unică "vrea" + condiționalul prezent: "vrea s-căntarim" „aș fi cântat”. La imperativ, în afară de formele de persoana a II-a asemănătoare cu cele din română (imperativul propriu-zis), mai sunt forme și pentru persoana I, cu conjuncția "as", din greacă
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]