16,454 matches
-
Mă ridic și eu. Mara fuge către Paul, iar eu respir ușurat. Tati, am găsit o libelulă. O să vezi că o să zboale. Paul nu înțelege, dar o aprobă fără să comenteze. Îmi aruncă o privire scurtă, iar eu schițez un zâmbet și dau din umeri. Peste un sfert de oră, Roxana o întreabă pe Mara dacă nu vrea să facă pipi. Ba da, vleau. Roxana merge cu Mara în casă, iar eu mă ridic ca un hoț și merg spre piscină
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
că am trecut prin tot felul de perioade, mai bune și mai rele. Că uneori am avut bani mulți, iar alteori am rămas lefter, și că tot am ieșit cumva la liman. Mă ascultă în timp ce mă privește atent. Afișează un zâmbet cam neclar. La un moment dat mă întrerupe. Scuze, chiar am uitat complet, dar trebuia să sun pe cineva, de-acum vreo oră, e important. Puteți să mă așteptați câteva minute în anticameră? Îi spun că nu-i nici o problemă
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
oameni. Tatăl, mama, fiul, fiica, bunica, bunicul, cealaltă bunică, celălalt bunic. Toți zâmbesc spre chelneriță. Mă uit la chelneriță și observ că ține telefonul ca pe un aparat foto. Say cheese. Mă uit spre familia fericită. Toți stau nemișcați, cu zâmbetele încremenite pe fețe. În capul mesei, tata își dezvelește cu generozitate maxilarul superior. Între degete ține delicat un copănel imens, ca pe un trofeu. Mama are ruj pe incisivi. Fiul plusează și scoate la iveală și mandibula, aparent fără efort
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
scoate la iveală și mandibula, aparent fără efort. Are îngrijorător de mulți canini. Fata poartă un aparat dentar, așa că zâmbește argintiu. Cei patru bunici rânjesc și ei, cu abnegație. Bunicile au plăci, bunicii au implanturi. Chelnerița declanșează blitzul și toate zâmbetele rămân stocate într un card de memorie. Familia iese din nemișcare, generațiile își întorc nasurile spre farfurii. No, one more, one more. (Chelnerița vrea să câștige un concurs de fotografie.) Într-o clipă, tot grupul revine în poziția de zâmbet
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
zâmbetele rămân stocate într un card de memorie. Familia iese din nemișcare, generațiile își întorc nasurile spre farfurii. No, one more, one more. (Chelnerița vrea să câștige un concurs de fotografie.) Într-o clipă, tot grupul revine în poziția de zâmbet. Chelnerița xeroxează poza inițială, apoi toată lumea se întoarce la mestecat. În stânga mea, cuplul de îndrăgostiți care se urăsc se pregătește de plecare. Cocktailul a rămas pe masă, neatins. Bebeloiul începe să urle, cu furie. În fața mea, la o masă liberă
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
care așteaptă un chelner sau sfârșitul lumii. Privirea lui se oprește în ochii mei. Vreau să-mi cobor ochii spre farfurie, dar nu reușesc. Câteva secunde ne uităm unul la altul, fără expresie. Apoi capitulez și schițez o umbră de zâmbet. Ochii lui Nick Nolte se luminează. Îmi zâmbește cald și face un gest scurt, cu mâna, ca și cum mi-ar spune poftă bună. Enjoy. Bebeloiul urlă ca din gură din șarpe. Fără întrerupere. Tatăl lui îl ia în brațe. Bebeloiul continuă
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
tren se pregătește de coborâre Mariana. Liniștită, cu obrazul puțin încordat, cu ochelarii de soare acoperindu-i ochii albaștri, cu mâinile puțin nervoase, ține strâns între degete geanta de voiaj. O îmbrățișez repede, apoi îi iau bagajul. Schimbăm două-trei cuvinte, zâmbete, ea înțelege, dar nu schițează nici un gest simte bucuria ce mă stăpânește. Stăm la umbră sub galeria de viță sălbatică din curtea mea. Mariana fumează neîntrerupt; nu avem ce să ne spunem. Propun să bem o cafea în oraș. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
coniac, limba mea se dezleagă, nu mai zâmbesc reținut, îi pun tot felul de întrebări. Răspunsurile ei sunt scurte afirmații și negații. Vrea, totuși, să mă convingă că în viața ei toate merg bine. Obrazul nu i se destinde deloc, zâmbetul e unul forțat, schițat. Pe aleea principală vine spre noi patrona barului, însoțită de un bărbat. O urmăresc atent cu privirea, Mariana nu-și dă seama, vorbește puțin, pe un ton egal, dar eu nu aud nimic. Patroana e o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cu teamă lângă el, îl privi câteva clipe, apoi spuse: Așa se întâmplă întotdeauna, lovește în dulapul ăsta sau izbește cu pumnii în pereți până cade la pământ răpus de oboseală. Unchiul zăcea la picioarele noastre, încălțat și cu un zâmbet ciudat pe buze. Părea mulțumit de el însuși: poate de data asta reușise mai multe lovituri. Dinspre el venea un sforăit ușor, liniștit, ca de copil. Iar eu mă gândeam, fără să vreau, la maică-sa, "crăcănata", cum îi spunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
acrobații prin aer să le ocolească cu bine. Unii aruncau priviri încruntate, el n-avea însă timp să răspundă nici la saluturile cunoscuților, ca om respectat ce era pentru munca pe care o făcea și o făcea totdeauna dezinteresat, cu zâmbetul pe buze. Tot udând și săpând mici rigole prin care apa se strecura la rădăcinile plantelor aici, arătăm că domnul A nu era un gospodar oarecare, primăvara avea grijă să întindă pe terenul din fața blocului, pe care-l vom numi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cu gura în jos, uitată pe un șervețel de masă, amintea de prezența de curând, acolo, a unei persoane. Toate astea m-au readus cu tot ce simțeam în ziua și clipa aceea. Mătușa mea m-a întâmpinat cu un zâmbet ușor, de om pe care nu-l deranjează surprizele, cu o veselie reținută. După ce m-a invitat să iau loc, m-a întrebat curioasă cum de m-am gândit să o vizitez. I-am răspuns că eram în trecere prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
a servit ca pe vremuri cu o dulceață de caise cu sâmburi gustoși, muiați de sucul gros și dulce. Atunci am văzut ferestruica dinspre curte. Era deschisă. Pe peretele din casă, am deslușit în razele soarelui portretul unei tinere cu zâmbet diafan. Am început să număr anii. Mă întrebam, desigur, dacă se aflase pe perete și la ultima mea prezență. Mă îndoiam, era pentru prima oară când îl vedeam după mult timp. Uitasem de el și de acea ființă încântătoare creionată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
fi să apară hingherii! Le-aș spune eu în ce cartier periferic, mizer, uitat de lume își găsesc ei de lucru. Până atunci, rănit cum sunt, revăd în minte tabloul de pe peretele din casa mătușei mele, fata aceea încântătoare cu zâmbetul fericit, pe care am imortalizat-o așa cum n-ar fi făcut-o nimeni altul, un zâmbet așteptat de mult de mine, căutător solitar, colindător cu pași tăcuți prin orașele de pretutindeni, risipite pe câmpiile nesfârșite din sud. Înainte de a pleca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
își găsesc ei de lucru. Până atunci, rănit cum sunt, revăd în minte tabloul de pe peretele din casa mătușei mele, fata aceea încântătoare cu zâmbetul fericit, pe care am imortalizat-o așa cum n-ar fi făcut-o nimeni altul, un zâmbet așteptat de mult de mine, căutător solitar, colindător cu pași tăcuți prin orașele de pretutindeni, risipite pe câmpiile nesfârșite din sud. Înainte de a pleca spre timpul nenăscut încă, obosit de atâta mers și venit, voi aștepta pe bănci arcuite singurătatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
frecvent e mult mai simplă: "Economia ți-a folosit la ceva?" Primul impuls pe care-l am e acela de a satisface gradul de așteptare al interlocutorului (evident, întrebarea este pusă cu tendință, interlocutorul, privindu-te în ochi, cu un zâmbet compătimitor pe față, parcă te îndeamnă, hai, spune că nu!) și să zic: Da, într-adevăr, această facultate nu mi-a folosit la nimic..." Numai că iată ce se întîmplă: articulând pe jumătate fraza, observi că acest "da, într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
regăsim (omul este făcut după chipul și asemănarea Lui). Adevărata mântuire se află în noi, în puterea de a ne elibera spiritul de conveniențe, de angoase, de monștrii misticismului. Divinul concretizat, substanțializat, este supus umanului: Persiflarea mitului reînvierii descoperă sub zâmbetul sarcastic al autorului o meditație tulburătoare asupra naivității cu care ne pregătim pentru moarte, lăsând responsabilitatea faptelor noastre în grija unei forțe exterioare: . Personajul are revelația finală a propriei existențe, apelându-se. Gestul semnifică lupta împotriva destinului, înfruntarea divinității, ca
Avatarii conştiinţei-de-sine. De la existenţialismul kierkegaardian la parabola literară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
mă scuzați, domnule ambasador, cred că m-am exprimat greșit. M-am ridicat de pe fotoliu, semn că audiența luase sfârșit. Din acel moment până la plecarea lui din salon, jurnalistul continuă să se scuze. La ieșire i-am întins mâna, cu zâmbetul pe buze. După vreo zece minute, Teo intră în biroul meu și începu și el să se scuze. L-am invitat să ia loc pe scaun și i-am spus opinia mea sinceră: Cred că prietenul tău grec are dublă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
hotelului sala imensă, care își aștepta invitații, imediat ce ne oprisem lângă intrarea în restaurant, ușile se deschiseră larg și începu afluența continuă a invitaților. Din acel moment, cu fețele destinse, eliberate de stresul preocupărilor ca totul să iasă bine, cu zâmbetul satisfacției pe buze, am început să le urăm "bine ați venit" sau "welcome" zecilor de prieteni ai României, ai noștri. Îmi amintesc cu plăcere prima convorbire cu șeful recunoscut al comunității greco-cipriote, domnul Glafkos Clerides. Eram încântat de limpezimea gândirii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
ea am învățat să nu-mi construiesc carapace de piatră, ci să învelesc sufletul în scoarța vieții, pentru a putea veșnic înflori. Așa am perceput-o, așa am simțit-o pe Viorica Cortez, ființa gata să ne ofere lacrima și zâmbetul contopite în voce caldă și suflet mărinimos. Mulțumiri tuturor celor care au aderat și au contribuit la realizarea acestei cărți, biblie a biografiei de artist liric pentru multe generații viitoare. Citiți Cortez. Veți cunoaște bine nu unul, ci doi oameni
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
supă de vită, legendarele chifteluțe cu tarhon, un cocoșel de munte la tavă sau un ficat de vițel cu mere caramelizate), cu mult dulce ărecunosc, sunt dependent de prăjiturile de la Eric Kayser, "cele mai bune din Paris"), cu ceai aromat, zâmbete curajoase și umbre de lacrimi. Trei săptămâni, înapoi pe Saint-Germain și rue Saint-Dominque sau, mai târziu, pe rue Monge, pe lângă magazinele de trandafiri, bijuterii afgane, pe lângă Cluny și rue de la Harpe, am dumicat episoade și istorii, piese dintr-un puzzle
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
a-l aduce la Operă pe Mario del Monaco. Zice: "Dragă, ajung în fața ușii lui și nu îndrăznesc să intru. Era o gălăgie la el, un scandal monstru! Nu aveam timp, așa că bat la ușă. Del Monaco, tot numai un zâmbet, mă poftește înăuntru, mi-o arată pe soția lui și zice: «Iată ce înseamnă să vii cu nevasta la spectacol! Atât de tare m-a enervat, că îmi vine să o arunc la WC și să trag apa după ea
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
Mon cœur s’ouvre à ta voix" a dovedit remarcabilul control al res pirației și... m-a lăsat pe mine fără. În culise, după spectacol, Viorica era caldă, fermecătoare și mereu cu ușa deschisă pentru fanii ei, răsfățându-i cu zâmbete, hohote de râs și strângeri de mână, oricât de lungă ar fi fost coada și de înaintată ora. Deși au trecut mulți ani de când nu am mai văzut-o pe con tinent, o asigur că publicul american și New Yorkul
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
telefonul cu Dvs. a fost cel mai frumos cadou. Chiar a fost. Îi zâmbesc la telefon unei femei frumoase, aflate la Salzburg, o legendă a operei pentru spectatorii ameri cani, ro mâni, francezi sau australieni în egală măsură. știu că zâmbetul se simte în voce, și atunci când cânți, și atunci când vorbești. Îi zâmbesc și unui gând, pe care îl las, deocamdată, gând. Boris Godunov. Grand Théâtre, Geneva, 1981 — Momentul preferat din zi? — Înainte, nu aveam timp nici măcar să îmi dau seama
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
bine, te-am văzut...", îmi spune de spectacolele de la Scala cu mine la care a fost. Deodată se apropie de noi camerele de televiziune și niște fotografi și s-o vezi cum se întoarce, cu mine de mână, numai un zâmbet, cu toate inelele la vedere. Rar am văzut o divă care să iasă așa de repede la iveală din propria-i piele! — Cum de ați cântat la Florența așa de târziu? — Era Riccardo Muti acolo și... nu eram unul dintre
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
o carieră lungă, ce, iată, continuă chiar și astăzi! Nu vorbesc de talent, pentru că acesta reprezintă un dar al Cerului. Era extrem de muzicală, era splendidă, o adevă rată artistă și, neapărat trebuie spus, avea și are un caracter minunat. Împărțea zâmbete oricui și simțeam la ea disponi bilitatea de a te asculta, de a-ți fi alături. Eram... destul de înzestrate amândouă. Un lucru pe care l-am admirat întotdeauna la Viorica a fost dedicația totală față de personaj, ceea ce este destul de rar
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]