15,536 matches
-
atrag atenția asupra faptului că o teorie a realizării argumentelor trebuie să ia în calcul mai mult decât simpla alegere a subiectului și a obiectului, deoarece verbe care au caracteristici aspectuale asemănătoare nu au aceleași posibilități de realizare argumentală. Soluția autoarelor este legată de complexitatea evenimentului. Structura evenimentului definește relațiile ierarhice între argumente, iar analiza subevenimentelor trebuie să țină seamă de numărul și tipul de subevenimente, de natura și de identitatea participanților la fiecare subeveniment, precum și de natura relațiilor temporale dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
evenimentului. Structura evenimentului definește relațiile ierarhice între argumente, iar analiza subevenimentelor trebuie să țină seamă de numărul și tipul de subevenimente, de natura și de identitatea participanților la fiecare subeveniment, precum și de natura relațiilor temporale dintre subevenimente. După aceste criterii, autoarele deosebesc evenimentele simple (de exemplu, cele descrise de verbele de stare) de evenimentele complexe (de exemplu, cele descrise de verbele cauzative). (c) Abordarea cauzală (Levin și Rappaport Hovav 2005: 117) postulează existența unor "lanțuri cauzale" ale participanților la eveniment și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
stick with a rock/A rock broke the stick 'John a rupt bățul cu o piatră/O piatră a rupt bățul' (c) Flies swarm in the room/The room swarms with flies ' Muștele roiesc în cameră'/' Camera roiește de muște'. Autoarea arată că, în română, neutralizarea raporturilor cazuale subiect − obiect este aproape inexistentă, reducându-se la un număr extrem de mic de situații: Ion continuă/începe discuția/Discuția începe Ion a urcat prețul/Prețul a urcat. Pană Dindelegan (1972a: 56, nota 2
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru inacuzativitate 103, așa cum au arătat Burzio (1986), Rosen (1981), și că în anumite limbi, alternanța cauzativă este asociată cu diferențe morfologice. Relația semantică dintre cele două variante este următoarea: subiectul variantei inacuzative și obiectul variantei tranzitive poartă același rol. Autoarele (Levin și Rappaport Hovav 1995: 80) observă că multe verbe citate ca inacuzative prototipice (break 'a se rupe', dry 'a se usca', open 'a se deschide'), în special cele de schimbare de stare, participă la alternanța cauzativă. Levin și Rappaport
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dar nici verbe ca shudder 'a tremura' și laugh 'a râde', în cazul cărora agentul extern nu poate controla activitatea. Teoria formulată de Smith este asemănătoare cu cea propusă de Levin și Rappaport Hovav (1995), conceptele folosite de cele două autoare fiind cauzare externă și cauzare internă. Diferența dintre acestea, comentează Matsuzaki (2001: 79), este aceea că o propoziție ca The vase broke ' Vaza s-a spart' este interpretată de Smith ca "vaza se poate sparge fără intervenția unei cauze", iar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbele denotând evenimente care au cauză externă implică două subevenimente: [A FACE] CAUZĂ [A DEVENI stare]. Verbele cu cauză internă sunt predicate monadice, iar verbele cu cauză externă sunt predicate diadice, care au drept argumente participantul pasiv și cauza externă. Autoarele arată că nu există cauză externă fără variație de tranzitivitate. În engleză, multe verbe de schimbare de stare care acceptă alternanța sunt deadjectivale (pentru că multe adjective descriu stări). Proprietățile permanente, spre deosebire de cele temporare, nu pot fi cauzate extern. Levin și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
formate în limba engleză cu sufixele -ize și -ify nu se pot detranzitiviza, chiar dacă aceste afixe au fost caracterizate ca fiind cauzative, pentru că descriu eventualități care nu pot fi îndeplinite în absența Agentului (Levin și Rappaport Hovav 1995: 102−105). Autoarele observă că verbele cu alternanță nu exercită, de obicei, restricții semantice asupra argumentelor − Cauză Externă, Agent, Instrument, Circumstanțial, Forță Naturală. Clasa de verbe cu alternanță este caracterizată de lipsa completă de specificare a evenimentului cauzator (de unde și posibilitatea diverselor tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
exercită, de obicei, restricții semantice asupra argumentelor − Cauză Externă, Agent, Instrument, Circumstanțial, Forță Naturală. Clasa de verbe cu alternanță este caracterizată de lipsa completă de specificare a evenimentului cauzator (de unde și posibilitatea diverselor tipuri de subiect). Pornind de la această constatare, autoarele (Levin și Rappaport Hovav 1995: 107) formulează condiția de detranzitivizare: un verb care denotă un eveniment având cauză externă poate lăsa argumentul Cauză neexprimat numai dacă natura acestei cauze a rămas complet nespecificată. Levin și Rappaport Hovav (1995: 110) arată
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lăsa argumentul Cauză neexprimat numai dacă natura acestei cauze a rămas complet nespecificată. Levin și Rappaport Hovav (1995: 110) arată că, în engleză, există perechi verbale identice morfologic − un verb intranzitiv cu cauză internă și un verb cauzativ −, pe care autoarele le numesc perechi cauzative (diferite de cele care participă la alternanța cauzativă, care caracterizează numai verbele inacuzative): The soldiers marched to the tents ' Soldații au mărșăluit până la cort' The general marched the soldiers to the tents ' Generalul i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și evenimente cu cauză externă. Soluția separării inacuzativelor primare (nu acceptă alternanța cauzativă) de cele derivate (acceptă alternanța cauzativă) nu este unanim acceptată − pentru critici aduse modelului de analiză propus de Levin și Rappaport Hovav (1995), vezi supra, 4.3. Autoarele au formulat mai multe argumente în favoarea ideii că există diferențe între inacuzativele primare și cele derivate. Analiza cauzativă nu poate fi extinsă la toate clasele de verbe; clasa inacuzativelor nu este omogenă, așa cum nici clasa tranzitivelor nu e omogenă (Levin
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de valențe; (h) rolul Agent este flexibil de la verb la verb și de la o limbă la alta. 5.2.7. Van Hout (2004: 62) susține că alternanța argumentală/cauzativă apare ca urmare a faptului că telicitatea impune proiecția obiectului direct. Autoarea preia de la Tenny (1994) ideea că există o legătură puternică între telicitate și obiectul direct, aspectul fiind implicat în interfața Lexicon−Sintaxă și demonstrează cu date din neerlandeză, valabile pentru toate limbile germanice, că telicitatea are nevoie de tranzitivitate. 5
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
la membrul intranzitiv al alternanței; această morfologie este împărțită de predicatele pasive și reflexive și are forma unui pronume, a unui clitic sau a unui element din flexiunea verbală. Morfologia de detranzitivizare apare în absența argumentelor externe. Pentru verbele deadjectivale, autoarele propun o soluție diferită (Alexiadou și Anagnostopoulou 2004: 121, 133): anticauzativele deadjectivale sunt de bază, iar cauzativele sunt derivate prin adăugarea unui nivel cauzativ înalt; anticauzativele sunt mai complexe decât cauzativele și pasivele. 5.3.2.1. Modelul lui Chierchia
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
extern e realizat > structură inergativă reflexivă; ● reducerea rolului extern > rolul intern e realizat > structură inacuzativă. Reinhart (1991) încearcă să găsească răspuns la întrebarea când e posibil ca un verb cu două roluri să-l absoarbă pe cel extern în Lexicon. Autoarea observă că variantele tranzitive ale verbelor ergative acceptă ca subiect Instrumentul sau Cauza nonagentivă (spre deosebire de inergative și tranzitive): Max/the storm/the stone broke the window 'Max/furtuna/piatra a spart geamul'. Reinhart (1991, 1996) susține că este util ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
schimbări de stare, atunci este și Cauza acestei schimbări; diferența dintre Agent și Cauză este dată de prezența vs absența trăsăturii [+m]; [+m] presupune [+ Animat], nu și invers. Acest sistem dă seamă de diferența dintre Instrument și Cauză, în legătură cu care autoarea propune următoarea generalizare: Un rol Cauză este Instrument dacă și numai dacă un rol Agent este de asemenea realizat în derivare sau presupus în interpretare. Reinhart (1996) atrage atenția asupra faptului că setul de verbe [+c] este exact setul de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fi reduse, vor fi reduse numai cele [+c−m]. Un verb [+c] nu poate avea intrare atât inacuzativă, cât și reflexivă. Varianta reflexiv-inacuzativă este posibilă și când nu există morfologie reflexivă. Problema reflexivelor este reluată în Reinhart și Siloni (2004). Autoarele (Reinhart și Siloni 2004: 159) observă că, în ultimele două decenii, abordarea inacuzativă a reflexivelor a devenit populară în special în tratarea reflexivului romanic: subiectul verbelor reflexive este obiect de adâncime, ca și subiectul inacuzativelor. Reflexivele nu trec însă testele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
operații sunt universale, dar nivelul la care se aplică este o alegere parametrică: (a) Lexicon: ebraică, engleză, rusă, maghiară, neerlandeză; (b) Sintaxă: limbile romanice, sârbo-croată, cehă, greacă, germană. Aceste operații sunt: reflexivizarea, expletivizarea (decauzativizarea) și saturarea. Și în acest studiu, autoarele pledează împotriva analizei inacuzative a reflexivelor. (A) Reflexivizarea este operația care generează verbe reflexive de la intrări tranzitive. Verbul reflexiv denotă o acțiune în care argumentul Agent acționează asupra lui însuși. Aceeași morfologie apare și cu alte tipuri de predicate: reciproce
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din analiza construcțiilor cauzative din franceză reiese că reflexivele funcționează ca intranzitivele. Verbele reflexive sunt derivate prin operații lexicale (prin reflexivizare) care afectează rolul tematic intern, legându-l de rolul tematic extern și blocând astfel așezarea sa în poziția obiectului. Autoarele propun următorul parametru: Parametrul Lex−Syn: GU permite operațiilor de aritate să acționeze în Lexicon și în Sintaxă. Operațiile de aritate prin care se reduce valența au întotdeauna efectul de a suprima realizarea sintactică a unui rol tematic al verbului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
melted ti (with a candle) ' Gheața a fost topită cu o lumânare' (b)*The icei melted ti with a candle ' Gheața s-a topit (singură) cu o lumânare'. Prin reflexivizare, cele două roluri tematice disponibile sunt atribuite aceluiași argument sintactic. Autoarele susțin că operația de reflexivizare nu este o operație de reducere (cum spune Chierchia), ci o operație care ia două roluri tematice și formează un rol tematic complex, adică o operație de concentrare (engl. bundling). Reflexivizarea implică reducerea cazuală. Parametrul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sintactice", reflexivizarea este o operație productivă; orice verb tranzitiv al cărui argument extern poate fi interpretat ca având trăsătura [+m] se poate reflexiviza; în limbile "lexicale", reflexivizarea este limitată, clasele de verbe reflexive lexicale fiind cam aceleași în diverse limbi. Autoarele observă că reflexivul implicând un argument în dativ este posibil numai când parametrul este setat în sintaxă: Jean s'est acheté une voiture 'Jean și-a cumpărat o mașină'123. Forma morfologică se este tipică rezultatelor (output) operațiilor de aritate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Diferențele semantice dintre cele două structuri au fost semnalate în multe studii. Pană Dindelegan (1999 [1974]: 91) atrage atenția asupra diferențelor semantice foarte mici, nesesizabile, între structuri de tipul Ploaia (se) pornește, Copacii (se) îngălbenesc. Și în GALR II: 162 autoarea remarcă existența variantelor libere pentru același tipar de construcție: (s-)a albit de ziuă (vezi supra, 2.5.). Reinhart (1996: 8) vorbește despre situația în care un verb are atât variantă reflexivă, cât și inacuzativă (nereflexivă), exemplificând cu verbul neerlandez
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
intranzitivă este aleasă atunci când entitatea din poziția subiectului are proprietăți suficiente pentru a produce procesul, iar varianta reflexivă, când proprietățile entității din poziția subiectului sunt insuficiente pentru a produce procesul, adică atunci când un Cauzator extern este implicit. Aplicând teste sintactice, autoarea a ajuns la concluzia că variantele cu se au comportament de tip inacuzativ, iar cele fără se, de tip inergativ. Dobrovie-Sorin (2004: 4) observă că analiza propusă de Labelle se confruntă cu următoarea problemă: pentru un verb de schimbare de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
alegerea comportamentului inacuzativ (cu se) sau a celui inergativ (fără se). ● Manoliu-Manea (1993: 83−85) analizează situația verbelor care exprimă o schimbare naturală de culoare sau de condiție fizică din punctul de vedere al topicalității: pe parte sau pe întreg. Autoarea arată că incoativele reflexive sunt alese atunci când schimbarea este considerată ca fiind o activitate care presupune o participare intensă a subiectului referent (întreg sau parte). Verbele care se referă la pierderea culorii sau a greutății, la o mișcare în acord
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ia în considerare un Agent extern). Din punct de vedere sintactic − arată Manoliu-Manea (1993: 77) −, construcția acuzativ-locativă din română este centrată pe întreg (M-am tăiat la deget), iar cea cu dativ/acuzativ, centrată pe parte (Mi-am tăiat degetul). Autoarea (Manoliu-Manea 1993: 79−80) atrage atenția asupra faptului că, în cazul reflexivelor verbelor tranzitive ce exprimă faptul că întregul suferă/este afectat, construcția cu acuzativul este mai frecvent expresia unui subiect nonagentiv − întregul nu a acționat deliberat pentru a afecta
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
exprimarea posesiei, acuzativul exprimând un grad mai mare de afectare a posesorului: Mă închei la cămașă (centrat pe întreg)/ Îmi închei cămașa (centrat pe parte). Condiția "inalienabil" pare să fie mai strictă pentru dativ decât pentru acuzativ (Lamiroy 1998: 40). Autoarea propune o ierarhie a afectării posesorului: Ac − D − G. Verbele care acceptă dativul posesiv sunt verbe de acțiune ce produc o schimbare în care e implicat posesorul; apare mai rar cu verbele de stare, care lasă posesorul neafectat (Lamiroy 1998
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mai subtilă: focusul e plasat pe activitate în cazul construcției cu se (în condițiile existenței unei cauze externe), pe când în cazul verbului nonreflexiv focusul e plasat pe participant (care are proprietățile necesare pentru a produce activitatea). Analiza propusă de această autoare este compatibilă, numai într-o anumită măsură însă, și cu ipoteza lui Kemmer (1994), care a arătat că evenimentele descrise de construcția cu se implică un grad mai mic de complexitate și un grad mai mare de elaborare a evenimentului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]