20,565 matches
-
Unit (pe un ton violent) evacuarea imediată a Maltei. Guvernul britanic, condus de Henry Addington în acea perioadă, a răspuns printr-un ultimatum: Malta să mai rămână sub ocupație britanică încă 10 ani, iar francezii să evacueze imediat Olanda. Ultimatumul britanic rămase însă fără răspuns, situație în care ambasadorul Regatului Unit părăsi Parisul. Napoleon Bonaparte acceptă in extremis cererile britanic pentru Malta, la 13 mai 1803, în schimbul dreptului de a ocupa Taranto și Otranto în Italia. Acest gest în favoarea menținerii păcii
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
răspuns printr-un ultimatum: Malta să mai rămână sub ocupație britanică încă 10 ani, iar francezii să evacueze imediat Olanda. Ultimatumul britanic rămase însă fără răspuns, situație în care ambasadorul Regatului Unit părăsi Parisul. Napoleon Bonaparte acceptă in extremis cererile britanic pentru Malta, la 13 mai 1803, în schimbul dreptului de a ocupa Taranto și Otranto în Italia. Acest gest în favoarea menținerii păcii s-a dovedit a fi însă ineficient. Primul consul consideră că războiul este inevitabil în această situație. Lipsa de
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
de a utiliza Pomerania suedeză ca bază militară împotriva Franței, în schimbul unei plăți, a dus la crearea celei de-a treia Coaliții. Guvernul suedez a rupt relațiile diplomatice cu Franța, după executarea lui Louis Antoine, Duce de Enghien. Primul ministru britanic William Pitt "cel Tânăr" a dus între 1804 și 1805 o activitate diplomatică asiduă, orientată spre formarea unei noi coaliții împotriva Franței. Suspiciunile reciproce ruso-britanice au scăzut în fața mai multor greșeli politice franceze și, până în aprilie 1805, cele două puteri
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
cele două puteri au semnat un tratat de alianță. Marea Baltică era dominată de Rusia, iar pentru Marea Britanie era important ca Rusia să furnizeze în continuare produsele sale valoroase, ca lemn, gudron și cânepă, bunuri cruciale pentru "Royal Navy" (flota militară britanică). Faptul că Marea Britanie sprijinise Imperiul Otoman împotriva incursiunilor rusești spre Marea Mediterană, a fost trecut cu vederea. Dornică de răzbunare, după ce fusese învinsă de două ori, Austria s-a alăturat coaliției câteva luni mai târziu. Înainte de formarea celei de-a treia
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
treia Coaliții, Napoleon constituise o forță de invazie - "Marea Armată" ("La Grande Armée") - cu scopul de a lovi direct Anglia, Această forță era cantonată în șase tabere, la Boulogne, în nordul Franței. Deși n-au pus niciodată piciorul pe pământ britanic, trupele lui Napoleon au beneficiat de o instrucție atentă, pentru orice alte posibile operațiuni militare. La început, această armată avea aproximativ 200.000 de oameni, organizați în șapte "corpuri de armată" (mari unități de infanterie care aveau și aproximativ 36
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
început Austria a fost totuși reticentă, dar crearea Regatului Italiei, satelit al imperiului francez, și anexarea Republicii Liguria de către același imperiu a schimbat total situația politică, astfel încât la 11 iunie 1805 Austria s-a alăturat și ea coaliției, primind subvenții britanice. De asemenea și Suedia s-a alăturat coaliției. În această situație, atragerea Prusiei a devine obiectul unei aprige lupte diplomatice între Franța și Rusia. Franța încercase încă din 1802 să aducă Prusia în sistemul ei de alianțe. În august 1805
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
prima intenție a lui Napoleon a fost să invadeze Marea Britanie, scop pentru care constituise deja forța de invazie - "Marea Armată" ("La Grande Armée") - în taberele de la Boulogne. Pentru a reuși, francezii trebuiau să se asigure că "Royal Navy" (flota militară britanică) va fi în imposibilitate de a împiedica flota franceză de invazie, miza fiind controlul Canalului Mânecii. Principalele forțe ale flotei franceze erau ancorate în porturile Brest, în Bretania, și Toulon, pe coasta mediteraneană. Escadre mai mici erau și în alte porturi
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
Brest, în Bretania, și Toulon, pe coasta mediteraneană. Escadre mai mici erau și în alte porturi de pe coasta franceză a Atlanticului. Spania, aliata Franței în acel moment, punea la dispoziție flota sa militară, cantonată în porturile Cádiz și Ferrol. Flota britanică beneficia de un corp de ofițeri bine instruiți și cu o bogată experiență navală. Prin contrast, cei mai buni ofițeri din marina franceză au fost fie executați, fie concediați din serviciu, în prima perioadă a Revoluției Franceze. Ca rezultat, singurul
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
din punct de vedere tactic. Planul lui Napoleon era ca cele două flote, franceză și spaniolă, din Mediterana să străpungă blocada și să se îndrepte spre Brest, iar apoi, împreună cu flota franceză din Brest, să oprească în Canalul Mânecii navele flotei britanice, asigurând astfel o traversare sigură pentru navele de transport ale forței de invazie. Pe hârtie, planul părea perfect, dar a dovedit lipsa de cunoștințe a lui Napoleon despre războiul naval și sfaturile proaste ale unor ofițeri incompetenți; toate acestea au
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
naval și sfaturile proaste ale unor ofițeri incompetenți; toate acestea au dus în final la o înfrângere care a marcat pentru o lungă perioadă flota franceză. Pentru a câștiga superioritatea navală în Canalul Mânecii, sau cel puțin pentru a îndepărta flota britanică din acea zonă, fusese pus la punct și un plan complex de atragere a britanicilor departe de Canalul Mânecii, prin amenințarea posesiunilor engleze din Indiile de Vest; acest plan a eșuat însă atunci când flota franco-spaniolă condusă de amiralul Villeneuve nu a
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
în timpul bătăliei de la Capul Finisterre, desfășurată pe 22 iulie 1805. Escadrele din Brest și Rochefort au eșuat în încercarea lor de a face joncțiunea cu flota principală a lui Villeneuve, iar aceasta s-a întâlnit pe neașteptate cu o escadră britanică în largul Capului Finisterre. Bătălia respectivă (rămasă în istorie și sub numele ""la bataille des Quinze-Vingt"", pentru că s-au înfruntat 20 de nave franco-spaniole cu 15 nave britanice) s-a terminat indecis din punct de vedere tactic, dar din punct
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
lui Villeneuve, iar aceasta s-a întâlnit pe neașteptate cu o escadră britanică în largul Capului Finisterre. Bătălia respectivă (rămasă în istorie și sub numele ""la bataille des Quinze-Vingt"", pentru că s-au înfruntat 20 de nave franco-spaniole cu 15 nave britanice) s-a terminat indecis din punct de vedere tactic, dar din punct de vedere strategic englezii au ieșit în avantaj, deoarece flota lor nu a putut fi îndepărtată de zona Canalului Mânecii. Ulterior, flota britanică l-a blocat pe Villeneuve în
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
de nave franco-spaniole cu 15 nave britanice) s-a terminat indecis din punct de vedere tactic, dar din punct de vedere strategic englezii au ieșit în avantaj, deoarece flota lor nu a putut fi îndepărtată de zona Canalului Mânecii. Ulterior, flota britanică l-a blocat pe Villeneuve în portul Cádiz, unde acesta a preferat să stea într-o relativă inactivitate, cu toate mesajele imperative de la Napoleon, prin care acesta îi cerea să treacă la acțiune. În sfârșit, flota franco-spaniolă a ieșit în
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
preferat să stea într-o relativă inactivitate, cu toate mesajele imperative de la Napoleon, prin care acesta îi cerea să treacă la acțiune. În sfârșit, flota franco-spaniolă a ieșit în larg pe 19 octombrie 1805, îndreptându-se spre Neapole, dar flota britanică, la comanda căreia se afla amiralul Horatio Nelson, a interceptat-o și a învins-o în bătălia de la Capul Trafalgar, pe 21 octombrie. În această luptă, amiralul Nelson și-a pierdut viața, fiind ucis de un trăgător de elită francez
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
în Regatul Unit, "If It Hâd Happened Otherwise" (), editata de John Collings Squire. Din cele 11 texte ale ediției originale, unul din cele mai cunoscute este "If Lee Hâd Not Won the Battle of Gettysburg" (), a cunoscutului om de stat britanic Winston Churchill. Churchil, printr-o dublă „cursa” contrafactuală a titlului, analizează posibilele consecințe ale schimbării cursului istoriei moderne americane dacă generalul Robert E. Lee, al Armatei Confederate, în loc să piardă, fiind învins de generalul George G. Meade, ar fi câștigat Bătălia
Istorie contrafactuală () [Corola-website/Science/319968_a_321297]
-
în 1551 și Tripolitania, integrându-le Imperiului Otoman. După războiul italo-turc (1911-1912), Italia cucerește țara, iar otomanii se retrag. Cirenaica se apară de italieni, dar în 1931 este învinsă și Libia devine colonie italiană. Între 1940-1943, alături de trupe franceze și britanice, Libia se opune forțelor germano-italiene. După victoria aliaților, Franța administrează Tazzan-ul, iar Regatul Unit Tripolitania și Cirenaica. În 1947 teritoriul Libiei intră sub tutela ONU. În 1951 aceste trei regiuni administrative sunt unite intr-un stat federal independent, având în
Istoria Libiei () [Corola-website/Science/319987_a_321316]
-
veto pentru blocarea rezoluției. După încheierea summit-ului de la Paris, aproximativ 20 de aeronave militare franceze au fost implicate în operațiunea declanșata de armata franceză în Libia, De asemenea, nave americane au lansat primele rachete asupra Libiei, iar un submarin britanic a lansat mai multe rachete Tomahawk spre artileria antiaeriană a Libiei.[4] Rusia și China și-au exprimat regretul față de bombardamentele coaliției internaționale din Libia.[ 5]. La final, războiul a adus victoria revoluționarilor libieni, susținuți de NATO. Ostilitățile sunt încă
Istoria Libiei () [Corola-website/Science/319987_a_321316]
-
Elizabeth "Beth" Kimberly Tweddle (n. 1 aprilie 1985, Johannesburg, Africa de Sud) este o gimnastă britanică. Tweddle a fost campioană mondială în anul 2006 și campioană europeană la paralele. Ea a fost prima gimnastă de origine britanică care a câștigat o medalie la campionatul european și cel mondial și este considerată cea mai de succes gimnastă
Beth Tweddle () [Corola-website/Science/315899_a_317228]
-
Elizabeth "Beth" Kimberly Tweddle (n. 1 aprilie 1985, Johannesburg, Africa de Sud) este o gimnastă britanică. Tweddle a fost campioană mondială în anul 2006 și campioană europeană la paralele. Ea a fost prima gimnastă de origine britanică care a câștigat o medalie la campionatul european și cel mondial și este considerată cea mai de succes gimnastă britanică din toate timpurile. Ea este, de asemenea, campioană națională, câștigând titlul șase ani consecutivi, între 2001 și 2007. Tweddle s-
Beth Tweddle () [Corola-website/Science/315899_a_317228]
-
Tweddle a fost campioană mondială în anul 2006 și campioană europeană la paralele. Ea a fost prima gimnastă de origine britanică care a câștigat o medalie la campionatul european și cel mondial și este considerată cea mai de succes gimnastă britanică din toate timpurile. Ea este, de asemenea, campioană națională, câștigând titlul șase ani consecutivi, între 2001 și 2007. Tweddle s-a născut în Johannesburg, Africa de Sud, unde tatăl ei era angajat temporar și s-a mutat în Anglia cu familia ei
Beth Tweddle () [Corola-website/Science/315899_a_317228]
-
la paralele, în cadrul Campionatului European de la Patras, Grecia. La Campionatul Mondial din același an, Tweddle s-a clasat pe locul patru la paralele. În 2003, Tweddle a concurat la Campionatul Mondial și a câștigat medalia de bronz, fiind prima gimnastă britanică care a câștigat vreodată o medalie la mondiale. În 2004, Elizabeth a concurat la Campionatul European, câștigând o medalie de argint la paralele și plasându-se pe locul cinci pe echipe. Beth a fost selectată să participe la Jocurile Olimpice de la
Beth Tweddle () [Corola-website/Science/315899_a_317228]
-
la mondiale. În 2004, Elizabeth a concurat la Campionatul European, câștigând o medalie de argint la paralele și plasându-se pe locul cinci pe echipe. Beth a fost selectată să participe la Jocurile Olimpice de la Athena 2004, ca membră a echipei britanice. Tweddle s-a clasat pe locul 11 pe echipe și locul 19 la individual compus. La finala Cupei Mondiale din Birmingham, Tweddle a câștigat o medalie de argint la paralele și s-a clasat pe locul cinci la sol. În
Beth Tweddle () [Corola-website/Science/315899_a_317228]
-
probele. La Campionatul Mondial din 2005, Beth s-a clasat pe locul patru la sol și locul trei la paralele. Din cauza accidentării de la paralele, Tweddle s-a retras de la sol. În anul 2006, Tweddle a devenit prima gimnastă de origine britanică care a câștigat o medalie de aur la Campionatul European, obținând medalia de aur la paralele. În octombrie 2006, Tweddle a devenit prima campioană mondială de origine britanică, câștigând la paralele cu scorul de 16.200 la Campionatul Mondial din
Beth Tweddle () [Corola-website/Science/315899_a_317228]
-
de la sol. În anul 2006, Tweddle a devenit prima gimnastă de origine britanică care a câștigat o medalie de aur la Campionatul European, obținând medalia de aur la paralele. În octombrie 2006, Tweddle a devenit prima campioană mondială de origine britanică, câștigând la paralele cu scorul de 16.200 la Campionatul Mondial din 2006, organizat în Aarhus, Danemarca. Tweddle a câștigat în iulie 2007 campionatul național pentru a șaptea oară la rând. Mai târziu în același an, a concurat cu echipa
Beth Tweddle () [Corola-website/Science/315899_a_317228]
-
aprilie 2008, Tweddle a câștigat o medalie de argint la sol și s-a clasat pe locul patru la paralele. La campionatul național, Beth a concurat doar la paralele din cauza unei accidentări la genunchi. Tweddle a fost selectată pentru echipa britanică care a concurat la Jocurile Olimpice din 2008. La Beijing, Beth a concurat la sol și paralele. S-a calificat în finala de la paralele, prinzând în final locul patru, cu un scor de 16.625. Tweddle a absolvit Universitatea John Moores
Beth Tweddle () [Corola-website/Science/315899_a_317228]