16,541 matches
-
de la biserică nașa pune la căpătâiul copilului o monedă pe care mama o va păstra până la căsătoria acestuia. Atunci tânărul respectiv va cumpăra ceva de acest ban pentru perechea lui fără ca aceasta să știe și în momentul când i-l dăruiește zice în gând: „Să fiu văzut înaintea ta cum este văzut copilul mic înaintea părinților” (Maria Copil). Botezul este urmat totdeauna de o mică petrecere cu rudele apropiate și cu nașii. Toți duc daruri și-i urează copilului noroc în
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
nuntă țuica, vin sau „cider” - un suc fermentat din mere sau pere padurețe. Mâncarea era alcătuită din „zeamă” de „păsulă” boabe, „curitiu umplut cu pisat” și „coci” sau colac. Cine dorește pune un copil în brațele miresei, iar aceasta îi dăruiește un coc legat cu o fundiță, semn că va iubi copiii. Până nu de mult se fura mireasa iar nașii trebuiau s-o răscumpere. In ultima vreme se fură unul dintre pantofii miresei. După terminarea mesei începe „danțul miresei”. Grăitorul
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
care nuntașii pleacă. In ultima perioadă s-a renunțat la dansul miresei și parțial la învălit; banii și darurile le ia grăitorul, începând cu masa mirilor. Grăitorul zice: „Mnirele nostru-i în pielea goală pă sub chimeșe!”. Atunci mireasa îi dăruiește mirelui o cămașă albă. Urmează nașii, părinții, rudele apropiate și ceilalți nuntași. Drept daruri se dau banii cadouri, constând în lucruri utile viitorului cămin. Grăitorul glumește tot timpul făcându-i pe nuntași să râdă. Nuntașii care pun bani sunt anunțați
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
acest cult și a rezistat în forma ei veche până la incendiul din anul 1810 când este complet distrusă, fiind necesară construirea unei biserici noi. Până în anul 1867 biserica nu avea turn, acesta fiind construit de Avisalon Popp iar clopotul fiind dăruit de Gheorghe Obor. Ulterior anului 1916, clopotul a fost furat de unguri și dus la topit. După anul 1948 Biserica Unită (din sus) revine la cultul ortodox împreună cu toți enoriașii care aparțineau acesteia. Biserica din Jos a fost construită între
Râușor, Brașov () [Corola-website/Science/300959_a_302288]
-
metri mai scund. În aceeași perioadă, s-a introdus gazul metan, pentru încălzirea bisericii, în timpul iernii. În turnul bisericii, folosit drept clopotniță, se află un mecanism de orologiu, care nu mai funcționează, precum și trei clopote, dintre care unul a fost dăruit de către împăratul Iosif al II-lea și care păstrează inscripția cu anul turnării: "1771". Celelalte două clopote au fost achiziționate după Primul Război Mondial, în anii 1920, cu bani colectați de "vădenii" stabiliți în Statele Unite ale Americii. În turnul bisericii
Vad, Brașov () [Corola-website/Science/300979_a_302308]
-
filantropică, Spitalul Colțea. Actul original de donație nu s-a păstrat, dar conținutul său se regăsește în actele de proprietate ale Eforiei Spitalelor Civile, de unde putem afla că aceasta stăpânea în județul Brăila, printre altele, „"moșiile Doiceasa, Șchiaua și Lișcoteanca, dăruite de spătarul Mihail Cantacuzino."” Următorul sat care apare în documente este Filiu. Originile satului nu pot fi urmărite decât începând de la 1830, momentul în care, oficial, raiaua Brăilei revine la Țara Românească. Precum majoritatea satelor din zonă, satul s-a
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
al III-lea și datat la 1227 se spune: "Oamenii din neamul Nopoc-meste, venind înaintea noastră, ne-au arătat un privilegiu al regelui Coloman (1095-1116-n.a.)... Coloman ... mai înainte în cetatea Crasson a fost conducător Mesta, căruia regele i-a dăruit cetatea Crasson. Pământul său a fost Câmpia Bivolilor" (sau Zimbrilor) "și a fost numai câmpie. Dar el mai avea și pădurea Scecos. Iar numele susnumiților oameni sunt acestea: Tola, Vone, Dene, Stefan, Volcan, Poch, Bungi, Vich, Mic". Le-am mai
Crasna, Sălaj () [Corola-website/Science/301787_a_303116]
-
locul rămâne nelocuit aproape 300 de ani. În acest răstimp locuitorii își duc mai departe veacul în satul din pădure pe Valea Maotei în sus. În anul 1467 satul este confiscat de la groful Banfy de către Matei Corvin pentru infidelitate, și dăruit lui Kiss János și fratelui acesta Mihály, iar în anul 1553 satul aparține Cetății Ciceu și pentru care, în 1552, satul a plătit lui Panc Pál (comandantul cetății): 2 miei, 24 dinari, 6 pui, 24 dinari, 2 funți de unt
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
ruină și locul rămâne nelocuit aproape 300 de ani. În acest răstimp locuitorii își duc mai departe veacul în satul din pădure pe Valea Maotei în sus. 1467 Satul este confiscat de la groful Banfy de către Matei Corvin pentru infidelitate, și dăruit lui Kiss János și fratelui acestuia Mihály. 1553 Satul aparține Cetății Ciceu pentru care în 1552 satul a plătit lui Panc Pál (comandantul cetății): 2 miei, 24 dinari, 6 pui, 24 dinari, 2 funți de unt, 50 dinari, la Răteag
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
dependințe. Harnicul preot Mureșan Ionel, cu mari jertfe ale locuitorilor, ridică o biserică de zidărie în locul bisericii de lemn căzute în ruină. Clopotul ridicat de autorități în timpul războiului și trimis la fabrica de muniție este înlocuit cu unul mai mare dăruit de prof. Văleanu Ion. Înainte de al doilea război mondial, ideile fasciste nu au prins în rândurile sătenilor în ciuda tuturor încercărilor. Când prefectul de Someș, la ordinul dement al lui Carol al II-lea, ordonă jandarmilor din Gâlgău să scoată din
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
descoperite aici. Numele localității provine de la un pod de gratii aflat în centrul comunei, peste raul Dâmbovnic. Denumirea satului Drăghinesti provine de la numele unui căpitan al lui Mihai Viteazul, Barbu Draghinescu, căruia după bătălia de la Neajlov, domnitorul țării i-a dăruit drept răsplată această moșie. Denumirea satului Farcaseni provine de la numele stolnicului Radu Farcasanu, care a avut în proprietate aceasta moșie. Acesta se trage dintr-o veche familie boierească din zona Romanațiului, județul Olt. Strămoșul acestei familii boierul Farcasanu era membru
Comuna Gratia, Teleorman () [Corola-website/Science/301803_a_303132]
-
regelui Ludovic I . După anul 1405 cetatea este donata de regii maghiari fiilor lui Drag și Balc, descendenți din familia maramureșană a Drăgoșeștilor . După moartea ultimului descendent al familiei Dragffy (Dragoș) în anul 1555, văduva lui Ioan Zapolya, regina Izabella, dăruiește domeniul familiei Bathory. Dintr-un document din anul 1566 când Transilvania s-a aflat pentru o perioadă scurtă în stăpânirea împăratului Maximilian aflăm că domeniul Cetății Chioarului era împărțit în 12 voivodate. Satul Luminișu (Secătura) împreună cu alte 7 sate făcea
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
marile reforme de după războaie, dispare iarăși în epoca comunistă, revenind după revoluția din 1989. Forma obștească nu și-a mai regăsit originea la Bordești după nici una din aceste reforme. În 1646 moșnenii din Bordești vindeau o parte de moșie și dăruiau Domnului Matei Basarab "“un loc de pomet, cât se va alege, să-și facă Măria Sa metoh. Așijderea și Măria Sa, căt se va îndemna să ne facă bine”". Anii tulburi de la sfârșitul domniei l-au împiedicat pe "“domnul prea creștin”" să
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
sau la nașii de botez sau de cununie după caz. Acest obicei încă se mai păstrează chiar dacă a mai suferit mici adaptări. După ce se încheie colindatul, se pregătește un colac sau pâine învelită într-un ștergar (prosop) alături de care se dăruiesc și obiecte vestimentare sau de altă natură. Ajunși la destinație, se rostește în limba ucraineană sau română cuvintele: "bună seara sfânta seară, m-a trimis mama și tata cu vecera" primind în schimb binecuvântarea și urările de bine pentru cei
Comuna Pardina, Tulcea () [Corola-website/Science/301857_a_303186]
-
ulițe ale satului sunt drepte și paralele cu DN 15D, Vaslui-Roman. În nordul satului curge pârâul "Hanului" care-și are izvoarele la aproximativ 2 km nord-est. Prima atestare documentară a satului provine din 1 martie 1493 când Ștefan cel Mare dăruiește unui credincios slujbaș al său, Ion aprodul, ""...satul Scanțirești pe Bârlad"" pe care-l cumpărase de la "Ivul Mândrea și nepoții săi" cu suma de "100 de zloți tătărăști". Nu peste mult timp Ion aprodul moare așa că, neavând copii, frații săi
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
iunie 1638 se mai atestă două proprietăți în Baineț, cea a lui Grigore pârcălab și cea a lui Nicolae Cucăza Petriceaico, pe care, din porunca lui Vasile Lupu Vodă, le vor hotărnici trei boieri. În 4 noiembrie 1745, Dumitrașco Bainschi dăruiește nepotului său, Ion Flondor, fiul lui Șerban Flondor, partea din Baineț moștenită de la tatăl său, „Vasile Bainschi, ce se trage de pe moșu’ (deci, bunicul) Orăș hatman”. În 22 iulie 1758, Ioan Flondor, mazil de Cernăuți, și Ilie Stroici își disputau
Baineț, Suceava () [Corola-website/Science/301927_a_303256]
-
o comună în județul Suceava, Bucovina, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Cea mai veche atestare a localității Bilca este actul de danie din 23 mai 1436 prin care urmașii lui Alexandru cel Bun și Ștefan dăruiesc o „Braniște” lui Stan Babici, fraților săi, care va face parte din așezarea „Vicovelor” din care se desprinde comuna Bilca ca așezare de sine stătătoare, până atunci ca domeniu al Mănăstirii Putna. Învățătorul bilcan Pamfil Cuciurean notează în autobiografia sa
Comuna Bilca, Suceava () [Corola-website/Science/301930_a_303259]
-
vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (95,83%), dar existau și minorități de romano-catolici (1,65%), luterani\evanghelici (0,68%) și mozaici (0,83%). Restul locuitorilor erau: greco-catolici (1 persoană) și adventiști (2 persoane). Terenul pentru clădirea bisericii a fost dăruit de Balan Dumitru și fiul său Toader și de Sofian Ilie. Biserica parohială este așezată în partea de sus a parohiei. Este zidită din piatră și cărămidă, în anul 1868, prin grija preotului Tomovici Grigorie, a învățătorului Brăilean Gheorghe și
Comuna Bilca, Suceava () [Corola-website/Science/301930_a_303259]
-
de unde izvoraște râul Verehia. Botoșanița Mare este atestata la 30 martie 1492 printr-un document de danie a lui Ștefan cel Mare. Domnitorul Moldovei cumpăra jumătate din satul Botoșenița de pe Horăit de la un anume Luca, parte pe care apoi o dăruia slugii sale Stanciul și surorilor sale. În secolul al XVI-lea părți din Botoșenița ajungeau proprietate a uricarului Cârstea Mihăilescu, iar în secolul al XVII-lea aceleași părți erau în proprietatea lui Vasile Hulubei și a rudelor sale, familiile Tăcu
Botoșanița Mare, Suceava () [Corola-website/Science/301933_a_303262]
-
Bosanci este una dintre cele mai vechi așezări din județul Suceava, fiind situat la aproximativ 8 km sud-est de municipiul Suceava. Prima atestare documentară a satului Bosanci datează din 14 august 1432, când "„Ilie Voievod (fiul lui Alexandru cel Bun) dăruiește boierului său Isaiea satele Tișăuți, ... jumătate din Bosancea, Selajănii, Dobrovleanii...”" În anul 1774 a fost construită în satul Bosanci o biserică de lemn de către meșterii populari Chiril Ungureanu și Crăciun Cazac. După anexarea părții de nord a Moldovei de către Imperiul
Comuna Bosanci, Suceava () [Corola-website/Science/301932_a_303261]
-
numit, începând din 1783 și 1784, Capucodrului și „Capucodrului încoace de apa Moldovei”, pentru a se diferenția de Capu Câmpului, numit, tot pe atunci, „Capucodrului dencolo de apă”. În 21 decembrie 1514, când, după ce cumpărase satul București, Bogdan-Vlad Vodă îl dăruia Mănăstirii Voroneț, s-a făcut și o hotarnică, reluată și de hotarnicele de mai târziu, în care se întâlneau, printre altele, toponimele La Vlad, Câmpul lui Miclin, Pârâul Bălcoaiei, Pârâul Muncelului, Pârâul Runcul, Pârâul Toplița, Pârâul Voroneciorul, Poiana, Țarina lui
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
străbuni localnici unui neam lipsit de memorie. Ca iobagi ai călugărilor de la Mănăstirea Voroneț, bucureștenii Bucovinei au fost, generație de generație, martorii deselor conflicte hotarnice dintre călugării de la Moldovița, care stăpâneau Berchișeștii (cumpărat de Petru Rareș de la Toader Corlat și dăruit mănăstirii), și cei de la Voroneț, care stăpâneau Capu Codrului. „Certurile mănăstirești”, cum le numea cărturarul interbelic Procopie Jitariu, în superba monografie folclorică a satului său natal, Berchișeștii, au dominat secolele cu „neînțelegeri, neîntrerupte sfezi, urmate de reclamații, de judecăți, de
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
acestea, datorită acurateții filonului de folclor autentic, înregistrate și aflate de ani buni în arhivele unor televiziuni din țară și străinătate. Localitatea Fundu Moldovei este atestată documentar pentru prima dată într-un hrisov al lui Ioan Grigore Calimah, prin care dăruiește Mariei jitniceroaiei mai mulți munți din ținutul Câmpulung Moldovenesc, în 1761: "adică muntele Cucoșul, muntele Găina, Valea Porșescul, muntele Petrișul, muntele Mestecăniș, moșia Botăș din FUNDU MOLDOVEI, muntele Muncelul Străjii și munții ce se cheamă Fața Câmpulungului" (FUNDU MOLDOVEI - o
Comuna Fundu Moldovei, Suceava () [Corola-website/Science/301956_a_303285]
-
de peste 100 de ani parohi ai bisericii sătulului. 20 iulie 1404 - satul Dolhesti este menționat pentru prima data in dania făcută de Alexandru cel Bun Mănăstirii Poiana 1470 - Biserică din Dolhesti este menționată documentar pentru prima data. 1561 - Alexandru Lăpușneanu dăruiește Mănăstirii Pobrata (Probota) satul Dolhești de pe Șomuz, cu moară de apă și cu tot venitul pe care îl are. 1642 - Grigore Ureche menționează satul Dolhestii Mari în Letopisețul sau, cu ocazia descrierii morții și înmormântării hatmanului Sendrea 1774 - recensământul din
Dolheștii Mari, Suceava () [Corola-website/Science/301947_a_303276]
-
patru sate consemnate, acesta fiind înmormântat la 1512 în biserica de la Fora-"Mocirlă", așa cum este scris anul pe piatra lui de mormânt. Copiii marelui boier Drăgoi, monahul Teodosie, fost ceașnic, și sora sa Odochia, moștenesc domeniul feudal amintit și-l dăruiesc Mănăstirii Voroneț, astfel că la 16 iulie 1575, domnul Petru Șchiopul întărește mănăstirii satele Drăgoiești, Lucăcești și Botești. Căcăcenii nu mai apar în documente, fiind dispărut. Recensământul populației Moldovei, din anii 1772-1773 și 1774, efectuat de armata rusă, menționează următoarele
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]