15,469 matches
-
precedă, care ne scoate din noi, cerându-ne să-i parcurgem spațiul de lumină. Hotarul e mereu de atins și noi ieșim din noi, depășindu-ne către un nou hotar. Suntem această identitate mobilă, prinși în cursa fără sfârșit a secvențelor „de depășit-de atins“. De aceea, orice depășire a limitei este o depășire a noastră către noi, este succesiva noastră de-finire. Pentru că nu suntem niciodată în odihnă, pentru că suntem mereu în proiect, suntem mereu în alt loc decât în cel
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care întrebarea „ce e de făcut?“ nu se mai pune. Când însăși întrebarea „ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut?“ nu se mai pune, atunci abia înseamnă că nu mai e nimic de făcut. Despre destin. Secvența „de depășit-de atins“ Limita interioară este expresia peratologică a determinărilor psihogenetice (temperamentale) care conferă identitatea și fondul de personalitate proprii fiecărui individ. Limita interioară desemnează „natura din noi“ - sistemul de limite constitutiv - ca premisă a oricărei existențe umane. * Limita de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
finit, atingerea lui însemnând o împlinire fără echivoc; ea este relativă în măsura în care perfecțiunea este incompatibilă cu caracterul finit al vieții și în care orice limită, odată atinsă, repune în discuție sensurile împlinirii și redeschide astfel spațiul „de depășit-de atins“. * Existența secvenței „de depășit-de atins“ nu este decât consecința modului ambivalent în care poate fi resimțită limita în spațiul conștiinței: ca neajuns și ca împlinire. Insatisfacția în fața limitei resimțite ca neajuns și jubilația în fața celei resimțite ca împlinire reprezintă temeiul afectiv al
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de depășit-de atins“ nu este decât consecința modului ambivalent în care poate fi resimțită limita în spațiul conștiinței: ca neajuns și ca împlinire. Insatisfacția în fața limitei resimțite ca neajuns și jubilația în fața celei resimțite ca împlinire reprezintă temeiul afectiv al secvenței „de depășit-de atins“. * Deoarece limita interioară („natura din noi“) este fondul recurent al unei vieți, ea se reafirmă cu fiecare nou proiect, devine limită de depășit și redeschide astfel scenariul „de depășit-de atins“. * Așa cum expresia „limita interioară“ este expresia peratologică
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
depășit și redeschide astfel scenariul „de depășit-de atins“. * Așa cum expresia „limita interioară“ este expresia peratologică pentru natura din noi, „limita de depășit“ și „limita de atins“ reprezintă expresia peratologică a libertății, deci a intervenției spiritului asupra naturii din noi. Existența secvenței „de depășit-de atins“ explică de ce omul este singurul „animal nedeterminat“, singura ființă care se definește fără încetare prin succesiunea limitelor de depășit și de atins care alcătuiesc parcursul unei vieți. Tocmai pentru că identitatea ființei umane (de-finiția ei) nu poate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
coerență pe care o poate atinge in definitul ca definiție a omului. În sensul relativ, al finitudinii vieții, destinul este împlinirea ei. Destinul este „normalitatea“ unei biografii din punctul de vedere al libertății, este fapta libertății înțeleasă ca prevalență a secvenței „de depășit-de atins“ asupra limitei interioare. * Dacă moartea este latura egal distribuită a „naturii din noi“, care se manifestă ca revanșă a limitei interioare în fața oricărei depășiri, înseamnă că destinul, ca celebrare a secvenței „de depășit-de atins“, este răspunsul paradoxal
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fapta libertății înțeleasă ca prevalență a secvenței „de depășit-de atins“ asupra limitei interioare. * Dacă moartea este latura egal distribuită a „naturii din noi“, care se manifestă ca revanșă a limitei interioare în fața oricărei depășiri, înseamnă că destinul, ca celebrare a secvenței „de depășit-de atins“, este răspunsul paradoxal la întâlnirea iminentă cu limita de nedepășit a morții. Ca soluție a libertății, destinul este o încercare de a înfrânge democrația morții, deci gândul că în fața confruntării cu aceeași limită absolută toate viețile devin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
etc.) sunt generate nu de absența libertății, ci fie de refuzul de a o utiliza în direcția creării unui destin, fie de neputința de a-l obține. Ele sunt deci fie așezări voite sub limita interioară, fie comportamente inadecvate față de secvența „de depășit-de atins“. Ca și destinul, maladiile de destin sunt răspunsuri posibile ale libertății la trăirea anticipată a morții în viață; dar, spre deosebire de destin, ele trebuie definite ca rezolvare negativă a dialogului dintre finitudine și libertate. * Rezultă de aici că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
al finitudinii vieții, împlinirea ei - parcurgerea integrală a spațiului care desparte limitele de depășit de cele de atins -, expresia „destin împlinit“ este tautologică. Ea se justifică numai în opoziție cu aceea de „destin frânt“, care lasă de înțeles că parcurgerea secvenței „de depășit-de atins“ a fost întreruptă în mod accidental. De asemenea expresia „destin împlinit“ nu se opune decât în mod aparent expresiei „destin tragic“, deoarece „tragic“ nu are în vedere neîmplinirea, ci o împlinire realizată prin sacrificiul suprem. * În chip
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
închis și autonom. * Dat fiind că realizarea oricărui destin se bazează pe conflictul dintre natură și libertate (a cărui expresie cantitativă este spațiul „de depășit-de atins“), orice destin este un „destin dramatic“. Intensitatea caracterului dramatic al destinului depinde de lungimea secvenței „de depășit-de atins“, în speță de gradul de armonie (sau dizarmonie) care există între materialul natural al unei vieți (limita interioară) și țelurile pe care și le fixează conștiința (limita de atins). Expresia „destin dramatic“ presupune victoria dificilă a libertății
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
aici că destinul este restul de libertate al fiecărei vieți. Proiectat pe fundalul unei vieți, destinul apare ca linie mereu frântă a libertății și permanentă recompunere a ei. Dacă nu orice reușită implică un merit rezultat din parcurgerea „corectă“ a secvențelor „de depășit-de atins“ și dacă nu orice eșec implică răspunderea și e condamnabil înseamnă că tabloul vieții este mai vast decât cel al destinului. Din faptul că viața umană reprezintă întâlnirea necesară dintre responsabilitate (libertate) și întâmplare rezultă că propria
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
om, e felul nostru natural de a fi. Omul e locul de întâlnire al datului natural cu datul, tot natural, al libertății sale. Și dacă natura se transfigurează în noi (ca libertate), ea se transfigurează totuși ca natură. De aceea, secvența „de depășit-de atins“, prin care se manifestă libertatea și prevalența ei asupra limitei interioare, nu reprezintă decât expresia mersului naturii între entropie și plenitudinea divină. În acest cadru de referință lărgit, destinul nu mai apare ca pură faptă a libertății
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cadru de referință lărgit, destinul nu mai apare ca pură faptă a libertății, ci ca figură coerentă a „puterii de viață“ care transformă viețile umane în simplu prilej. Dacă natura sau spiritul infinit nu cunosc odihna, atunci destinul, libertatea și secvența „de depășit-de atins“ sunt simple parafraze ale dinamicii universale care se satisface în mod suprem în lumea omului. Ca agent al destinului și ca pacient al propriei sale libertăți, omul nu face decât să se supună acestui impetus dirijat. Zbuciumul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
sunt simple parafraze ale dinamicii universale care se satisface în mod suprem în lumea omului. Ca agent al destinului și ca pacient al propriei sale libertăți, omul nu face decât să se supună acestui impetus dirijat. Zbuciumul care însoțește parcurgerea secvențelor „de depășit-de atins“ reprezintă modul său de a se conforma dinamicii universale, deci libertății care a devenit legea naturii în noi. Dar se distribuie libertatea, așadar puterea parcurgerii secvențelor „de depășit-de atins“, în mod egal în pacienții ei? Așa cum natura
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
decât să se supună acestui impetus dirijat. Zbuciumul care însoțește parcurgerea secvențelor „de depășit-de atins“ reprezintă modul său de a se conforma dinamicii universale, deci libertății care a devenit legea naturii în noi. Dar se distribuie libertatea, așadar puterea parcurgerii secvențelor „de depășit-de atins“, în mod egal în pacienții ei? Așa cum natura nu este aceeași în toate exemplarele unei specii, ea reușind în chipuri felurite în fiecare exemplar în parte, la fel, ea nu izbutește, luând chipul libertății, să se distribuie
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de posibilitate și ale lumii în care trăiesc reprezintă produsul unei formări; ea implică dobândirea unei culturi a proiectului. Și așa cum destinul este apoteoza culturii proiectului, maladiile de destin sunt tot atâtea carențe ale ei. Educarea cunoașterii de sine în vederea secvenței de depășit-de atins, educarea libertății deci, nu este însă o faptă a singurătății. Ea se face prin preluarea celuilalt în sfera libertății mele în vederea eliberării lui. Această preluare este puterea. De aceea educarea libertății se desfășoară în chip necesar ca
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu mai este în acest caz o premisă a eliberării, ci participare neliberă la perpetuarea supunerii. Blocarea mecanismului puterii se manifestă ca perpetuare a raportului comandă- supunere de dragul raportului însuși. Întrucât posibilitatea oricărui alt proiect dispare, libertatea, ca parcurgere a secvențelor de depășit-de atins (deci ca naștere a proiectului și realizare a lui), dispare la rândul ei. Agentul puterii pervertite și pacientul ei sunt prinși și blocați în proiectul unic al perpetuării puterii. Din liberi și meniți eliberării, ei devin neliberi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Relația de constrângere este esența puterii pervertite. Însă întrucât anularea mișcării în spațiul libertății nu poate fi proclamată ca atare, puterea pervertită nu se va prezenta niciodată ca esență răsturnată a puterii, ci, dimpotrivă, ea va încerca să imite toate secvențele puterii autentice ca devenire în spațiul libertății. Constrângerea se învăluie în atributele autorității și ale recunoașterii ei, și cu cât prestigiul agentului puterii pervertite este mai scăzut, cu atât el vorbește și cere să i se vorbească mai mult despre
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Istoria este singurătatea indivizilor și a popoarelor care se îndreaptă, fără să o cunoască, spre limita vieții lor, spre propriul lor destin. <contents> Umilitatea, orgoliul și umilința . Libertatea ca preluare în proiect . . . . . . . . . . . . . . . . . 49 A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA SA (A SE HOTĂRÎ) . Secvența „de depășit-de atins“ . . . . . . . . 72 Maladiile de destin. Lenea, ratarea și bovarismul . . . . . . 87 Prostia ca încremenire în proiect . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98 A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA A CEVA. RAPORTUL CU LUCRUL . Raportul cu lucrul pe care nu eu (noi) l-am făcut. Numirea. Ocrotirea și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
versuri, proză, eseuri la „Dialog”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Cronica”, unde semnează rubrica „Născocitorul de gânduri” și i se acordă în 1998 un premiu pentru proză. În 1992 îi apare primul volum, romanul Iarna, pentru cine mor vulpile. Secvențe dintr-o copilărie marcată de traume psihice și fizice vin să ilustreze în Iarna, pentru cine mor vulpile de ce fluxul conștiinței își întrerupe uneori cursul la suprafață, străbătând spațiile incerte ale unui subconștient bântuit de fantasme spăimoase. Aflat la o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]
-
pânda, ficțiunea are tendința de a se metamorfoza în parabolă, dar rezultatul e un text dezarticulat. La nivelul fragmentelor există o anume coerență în maniera narativă, dar, pe ansamblu, persistă etalarea informului, pentru că se acționează și se vorbește în neștire. Secvențele realității, percepute ca în vis sau ca prin ceața unei minți bolnave, se deformează, se descompun, se mișcă haotic prin memoria personajelor și trec în text la întâmplare, în intenția de a sugera precaritatea identității eului, nonsensul existenței umane. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]
-
cotidiene, exemplificând, bunăoară, noțiuni de teologie tomistă prin comportamente canine (oferite de Zdreanță și Azorică), fac uz de structuralism, semiotică, poetică matematică, persiflând subtil pretențiile acestor discipline de a revoluționa gândirea și toate activitățile spiritului. Abstracte silogisme sunt contrapunctate de secvențe lirice, împrumutate sau create de Mai Știutor, definițiile severe sunt agrementate cu expresii familiare, impersonalitatea aridă suportă constant cenzura omenescului. În ultima analiză, amândoi discută deosebirile dintre „noesă” și „noemă” (în termeni husserlieni), simplu spus, între cunoașterea intelectuală și cea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
În căminele oamenilor. Până la apariția televiziunii, politica de la Paris sau Bonn, Roma sau Londra era apanajul unei elite conduse de lideri Îndepărtați, cunoscuți doar prin vocile lor imateriale de la radio, fotografii fără viață din ziare sau apariții scurte, stilizate În secvențele standard de știri prezentate la cinema. Acum, În mai puțin de două decenii, liderii politici au trebuit să devină plăcuți În aparițiile televizate: capabili să transmită autoritate și Încredere, concomitent cu simularea confortului egalitar și a caldei familiarități În fața unei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chiar mai sumbră de amintiri. Iar consecințele aveau să fie asemănătoare: În 1992, autoritățile cehoslovace au interzis unui documentar BBC (despre asasinarea lui Reinhard Heydrich la Praga, În 1942) să participe la festivalul de la Karlovy Vary, pe motiv că includea secvențe „inacceptabile” cu cehi demonstrând În sprijinul regimului nazist. Odată cu această reașezare a memoriei În Europa de Est postcomunistă, tabuul comparației dintre comunism și nazism a Început să se năruie. Politicienii și savanții au Început chiar să insiste asupra unor astfel de paralele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1945, sub direcția lui N. Carandino. De la numărul 8/1945 director este V. Canarache. Preocupările revistei sunt preponderent culturale, literatura ocupând un loc privilegiat. Rubrici: „Cronica dramatică”, ținută la început de Lucia Demetrius, apoi de Neagu Rădulescu, care semnează și secvențele caricaturale incluse sub genericul „Potcoave pentru cai morți”, „Cronica cinematografică”, „Pagina enigmistică”, „Humorul altora”, „Cărți noi”, „Noi și sexul slab”, unde scrie și actorul Radu Beligan, „Prietena noastră cartea”, „Numai pentru noi”, secțiune rezervată femeilor. Un grupaj de versuri extrase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289209_a_290538]