15,817 matches
-
în aceste condiții, că numele divine sunt prin excelență purtătoare ale unor idei teologice, adesea de o mare profunzime și complexitate. E limpede, prin urmare, ca „Numele” divine nu se încadrează strict în categoria gramaticala a numelui: pot fi chiar verbe la mod personal, participii active sau pasive, ori propoziții nominale. Numitorul lor comun îl constituie funcția referențiala: ele desemnează divinitatea afirmând totodată ceva despre ea. Ceea ce afirmă numele este uneori simplu și ușor de înțeles („Unul”, „Cel dintâi și Cel
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
abordată pronunția (în ciuda titlului lemei, autorul, F. Prat, demonstrează că cea mai probabilă pronunție este Yahveh); urmează dezbaterea cu privire la sensul Tetragramei* - se prezintă diverse opinii, chestiunea filologica fiind delimitata de cea exegetica (dacă Yahweh este imperfectul qal sau hiphil al verbului HYH, „a fi”); la fel de mare este diversitatea opiniilor prezentate cu privire la originea acestui nume (canaaneană, indo-europeană, egipteană, caldeeana sau accadiană și, în sfârșit, ebraică, autorul susținând această din urmă ipoteza); când se trece la textul ce prezintă revelarea acestui nume (Exod
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
prin ho ôn. Întrebarea ce nu întârzie este dacă e vorba de ființă metafizica sau de ființă istorică, manifestare a activității divine în timp - cum opinează majoritatea exegeților protestanți, considerând că ființă metafizica e prea abstractă pentru epoca respectivă, iar verbul h"y"h indică mai degrabă devenirea, imperfectul desemnează de preferință acțiunea cuiva care intră în scenă, iar întreaga expresie pare să trimită la acel ’ehyeh ‘imm"k, „voi fi cu tine” din v. 12. În final, însă, este afirmat
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
E sigur însă că numele divin nu mai este un pronume prin care omul îl desemnează pe Dumnezeul sau, nici un substantiv care îl situează printre ființe, sau un adjectiv ce-l califica printr-o trăsătură caracteristică. Este perceput ca un verb, este, pe buzele omului, ecoul Cuvântului prin care se definește Dumnezeu. Acest Cuvânt este în același timp refuz și dar. Refuz de a se lasă închis în categoriile omului: ’Ehyeh ’ašer ’ehyeh, «Eu sunt cine sunt» (Ex 3,14); dar
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Cuvânt este în același timp refuz și dar. Refuz de a se lasă închis în categoriile omului: ’Ehyeh ’ašer ’ehyeh, «Eu sunt cine sunt» (Ex 3,14); dar al prezenței: ’Ehyeh ‘imm"k, «Eu sunt cu tine» (3,12). Căci verbul hayah are un sens dinamic: mai mult decât faptul de a exista, desemnează un eveniment, o existență pururi prezenta și eficiența, un adesse, mai mult decât un simplu esse”2. Acest dicționar își sprijină orice afirmație pe citate biblice; nu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lui Dumnezeu (Name of God, El, Elohm, Adonai, Shaddai, Yahweh) sunt scrise de R.T.A. Murphy și conțin informațiile obișnuite, măi pe scurt decât în lucrările despre care am vorbit deja. Interesantă ni s-a părut tratarea numelui Šaddai. Verbul ebraic cu care se aseamănă, š":a:, „a puștii, a nimici”, nu poate fi socotit la originea acestui nume, căci Šaddai este întotdeauna asociat cu o binecuvântare și sub acest titlu s-a revelat Dumnezeu patriarhilor Abraham, Isac și Iacob
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
note toată problematică filologica a numelui Yahweh și apoi cea exegetico-teologică; în privința celei dintâi își exprimă certitudinea asupra originii ebraice a numelui și se pronunță clar și asupra formei gramaticale: persoană a 3-a a imperfectului formei de bază a verbului „a fi” într-o formă arhaica. În schimb, traducerea ecumenica (TOB) atribuie acestui nume o origine preisraelită și un sens ce scăpa oricărei interpretări, oglindă a misterului lui Dumnezeu, ca și ’Ehyeh ’ašer ’ehyeh, care apare că o explicație doctrinala
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
se pare aproape de adevăr.”16 Acest lucru este valabil în mod deosebit în cazul numelor proprii. Și în ebraică, limba semita foarte apropiată de arabă, acestea sunt uneori, din punct de vedere gramatical, nu numai substantive, ci adjective, nume participii, verbe la mod personal, sau propoziții 17. De aceea, am căutat și în Biblie acele cuvinte și expresii care, din punct de vedere referențial, pot fi considerate nume divine. S-a constituit astfel un corpus asemănător listelor de nume divine coranice
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Roger Martin din lucrarea Pour une logique du sens (1983), unde polisemia este echivalata cu „relațiile logice care leagă definițiile aceluiași cuvânt”. Clasificarea tipurilor de polisemie pe care o face acest autor ține seama de complexitatea fenomenului, mai mare la verb și adjectiv decât la substantiv, și are la bază metodă analizei componențiale. Astfel, la substantiv, el distinge următoarele tipuri: 1. „restrângere de sens” - adăugarea unor seme specifice. Ex. femme - épouse; 2. „extindere de sens” - înlăturarea unor seme specifice. Ex. minut
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de accepții ale aceluiași cuvânt. La primele două tipuri există o relație de implicare (sinecdoca), arhisememul lor constituind o invarianta. În cazul metonimiei și al metaforei, arhisememele sunt diferite. E vorba aici de o relație de explicare 35. În cazul verbului și al adjectivului, Martin vorbește de polisemie internă, la nivelul sememului, si de polisemie externă, la nivelul actanților. Tipurile de polisemie internă sunt, în mare, aceleași că la substantiv. Pe de o parte, e vorba de o polisemie de accepții
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
fie explicativa (arhisememe diferite), aceasta din urmă putând fi metonimica (ex. „a tremura”) sau analogica (metaforica). Pe de altă parte, există polisemia de sensuri, ce presupune înlăturarea și adăugarea unor seme. Trebuie să existe cel puțin un sem comun. La verb, aceasta din urmă se poate naște din complexitatea sememului (că în cazul substantivului), dar și din „compunerea” predicatului prin construcție prepoziționala. Așadar, poate exista polisemie de sens fără modificarea construcției (ex. couler - despre un lichid și despre o ambarcațiune) și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
înaltă. 2. Metonimii privind subiectul sau unul dintre obiecte. Ex. cambrioler qqn. - cambrioler qqc. 3. Transformări ca rezultat al omisiunii („d’effacement”) boire, fumer. b. Polisemia externă de sensuri, rubrică de care autorul nu e foarte sigur. O ilustrează cu verbul apprendre în construcția apprendre qqc. à qqn., unde acesta stabilește între „agent” și „destinatar” o relație ce face ca destinatarul să știe ceea ce nu stia mai înainte. Dacă se compară însă apprendre la danse à qqn. și apprendre une nouvelle
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de seme, o astfel de polisemie externă va fi de sens36. c. În sfârșit, autorul vede încă un tip de polisemie, pe care o numește selecțională, în care sememul nu se modifică; variază numai orientarea predicatului verbal. O ilustrează cu verbele „simetrice” din franceză de tipul apprendre (apprendre qqc. à qqn., apprendre qqc.), couler (Le navire coule; couler le navire), pentru care postulează o schemă semantico-logică a structurii de adâncime de forma Agent - Relație - Obiect - Destinatar, schemă asupra căreia operează două
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
99, câteva nume atestate nu se află totuși în lista lui Sufy"n, cum sunt, de exemplu, Šakór62, Ghaff"r63; pe de altă parte, există cazuri în care nume din lista nu apar ca atare, ci au fost derivate de la verbe la forme pronominale (al-B"q, „Cel care rămâne”, de la yabq"; la fel, B"‘iÖ figurează în toate listele tradiționale, precum și în lista lui Sufy"n; aceasta din urmă îl menționează că prezent în sura XVI, Al-Nahl, dar de fapt el
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pronominale (al-B"q, „Cel care rămâne”, de la yabq"; la fel, B"‘iÖ figurează în toate listele tradiționale, precum și în lista lui Sufy"n; aceasta din urmă îl menționează că prezent în sura XVI, Al-Nahl, dar de fapt el apare că verb la neîndeplinit la v. 38: yab‘aÖu All"hu mân yamótu, „șDumnezeuț îi va învia pe cei care au murit”. Mubdi’ și Mu‘d, nu apar nici ele ca atare, ci, în sura pe care o citează Sufy"n, sórat-al-Burum
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
38: yab‘aÖu All"hu mân yamótu, „șDumnezeuț îi va învia pe cei care au murit”. Mubdi’ și Mu‘d, nu apar nici ele ca atare, ci, în sura pe care o citează Sufy"n, sórat-al-Burum, v. 85, 13 conține verbele respective: Huwa yubdi’ wa-yu‘d: „El este Cel care face prima oara șcreațiaț și Cel care o face din nou”; Mu≤y, Mumț, „Dătător de viață”, „Dătător de moarte” apar și ele că verbe la neîndeplinit, de cele mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sórat-al-Burum, v. 85, 13 conține verbele respective: Huwa yubdi’ wa-yu‘d: „El este Cel care face prima oara șcreațiaț și Cel care o face din nou”; Mu≤y, Mumț, „Dătător de viață”, „Dătător de moarte” apar și ele că verbe la neîndeplinit, de cele mai multe ori alăturate astfel: yuhy wa-yumtu, „da viață și omoară”; Q"bið, B"si” constituie o pereche antinomica asemănătoare precedentei, fiind atestate doar în formă de neîndeplinit a verbului: All"hu yaqbiðu wa-yabsu”u, „Dumnezeu închide
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Dătător de moarte” apar și ele că verbe la neîndeplinit, de cele mai multe ori alăturate astfel: yuhy wa-yumtu, „da viață și omoară”; Q"bið, B"si” constituie o pereche antinomica asemănătoare precedentei, fiind atestate doar în formă de neîndeplinit a verbului: All"hu yaqbiðu wa-yabsu”u, „Dumnezeu închide și deschide șmânaț” (v. 2, 245). Corpusul la care ne-am oprit este alcătuit după aceleași principii că lista lui Sufy"n, din nume atestate ca atare în Coran sau derivabile de la verbe
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
verbului: All"hu yaqbiðu wa-yabsu”u, „Dumnezeu închide și deschide șmânaț” (v. 2, 245). Corpusul la care ne-am oprit este alcătuit după aceleași principii că lista lui Sufy"n, din nume atestate ca atare în Coran sau derivabile de la verbe care au ca subiect sau obiect divinitatea și care sunt recunoscute ca atare de musulmani. Această din urmă precizare este limitativa, deoarece, daca am derivă toate numele posibile de la verbe din Coran care il au pe Dumnezeu ca subiect sau
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
din nume atestate ca atare în Coran sau derivabile de la verbe care au ca subiect sau obiect divinitatea și care sunt recunoscute ca atare de musulmani. Această din urmă precizare este limitativa, deoarece, daca am derivă toate numele posibile de la verbe din Coran care il au pe Dumnezeu ca subiect sau obiect am ajunge la un număr foarte mare64. Multe au fost motivele pentru care s-au cercetat numele divinității în Islam: li s-au căutat originea, corespondenții ebraici sau cei
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
importante pentru stabilirea ariei semantice a acestuia. Unii îl consideră pe il"h că derivând de la ’aliha/ya’lahu cu prepoziția ’îl", care înseamnă „a căuta scăpare la”: All"h este cel la care oamenii caută scăpare în nenorocire. Același verb are ca prim sens „a fi uluit”: măreția lui All"h este uluitoare pentru oricine. ’aliha mai are și sensul de „a adoră”; și aici formă il"h are sens de participiu pasiv: „cel adorat”. O altă etimologie, mai ciudată
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pe il"h de la ’aliha bi„a se statornici (undeva)”: All"h este neschimbător, statornic. Alții îl derivă pe il"h de la waliha îl", „a dori cu ardoare, a tânji după”: All"h e dorit de inimile oamenilor. De la același verb, walah (numele verbal) poate însemna și „iubire puternică”. R"z, în Law"mi‘ 113, 15s, da că posibile două interpretări complementare: oamenii îl iubesc pe Dumnezeu, si Dumnezeu îi iubește pe oameni (cf. Cor. 5, 54: yu≤ibbuhum wa-yu≤ibbónahu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
guvernarea unor ființe care se știu guvernate” (un transfer metaforic între domnia regelui pământesc și stăpânirea divină), si m"lik, care are sensul mai larg de „stăpânitor”108. Într-adevăr, forma să, de participiu activ, apropiindu-l mai degrabă de verb, îi conferă, parcă, un grad mai mare de generalitate în raport cu al-Malik. Aceasta ar fi unică trăsătură semantica - de grad/intensitate - față de Malik, tocit metaforic și neutru din punct de vedere stilistic. 2.1.7.3. Rabb este atestat de peste o
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Apare o singură dată, la v. 112, 2. Sensul lui nu a putut fi stabilit cu certitudine, după cum se poate constata și din varietatea echivalentelor propuse de traducători. Comentatorii, și în special lexicografii, care pornesc de la etimologie, si anume de la verbul œamada, „a se îndrepta spre”, interpretează termenul că „Cel spre care ne îndreptăm, la care recurgem în primejdii”112. Acest sens este cel ales de Arberry. R. Blachère îți justifica opțiunea pentru „le Seul” prin faptul că concorda cu textul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sale se manifestă în primul rând cu privire la viața lor. Toate listele includ, printre numele divine, al-Mu≤y („Dătătorul de viață”) și al-Mumț („Dătătorul de moarte”), deși nu sunt atestate explicit sub această formă în Coran, ci sub formă de verbe la prezent în formula des repetată Rabb/All"h/yu≤y wa yumț (2, 258/260; 3, 156/150; 7,158; 9, 116/117 etc.). Primul însă nu se referă doar la viață primită prin creație, ci și la
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]