154,308 matches
-
scris lucrarea ""Din domnia lui Mahomed al II-lea. Anii 1451-1467"". Makarios Melissenos , preot din Napoli, fugit din insula greco-venețiană cucerita de turci, a scris cele două cronici ce detaliază cucerirea Constantinopolului de către turci(înainte se credea că George Sphrantzes, secretar al ultimului împărat bizantin, ar fi scris cele două cronici). Și italienii au fost interesați de istoria otomanilor, ca Teodoro Spandugino ce a scris ""Genealogia turcilor"", Paolo Giovio"-Commentario de le cose de’ Turchi" (1531), "Donado Da Lezze- Historia turchesca
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
publicând în continuare schițele și povestirile: "Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp". În septembrie părăsește postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”. În 1943, martie, îi apare "Colina" în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” publică schița "Rotila". Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela "Calul" produce asupra
Marin Preda () [Corola-website/Science/297558_a_298887]
-
literară "Orientul". Un an mai târziu, în iunie 1889, societatea se destramă prin plecarea din Bârlad a elevilor care terminaseră liceul. La 1 iulie 1889, împreună cu Panait Mușoiu și Eugen Văian, publică revista "Școala Nouă", care apare până în iunie 1890. Secretar de redacție, Garabet Ibrăileanu semnează la început cu inițiale; din numărul 3 - cu pseudonimul "Cezar Vrajă". În iunie 1890, Garabet Ibrăileanu termină liceul și în toamnă, își ia examenul de bacalaureat la Universitatea din Iași. Se înscrie la Facultatea de
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
face, cu Elena, o călătorie în străinătate, în Austria, Germania, Italia, Elveția. Colaborează în 1905, în numerele 1-3 ale revistei "Curentul nou", editată de Henric Sanielevici. În martie 1906 apare la Iași Viata românească, directori Constantin Stere și Paul Bujor, secretar de redactie Ibrăileanu. Până la 1 iulie 1908, redacția revistei a fost în casa lui Ibrăileanu; după mutarea redacției, cenaclul literar continuă în același loc. La 18 decembrie 1907, Ministerul îi acordă titlul de profesor definitiv iar pe 1 septembrie 1908
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
la "Facultatea de litere și filosofie din București", specialitatea Filologie modernă (Franceză). Are ca profesori pe Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Charles Drouhet. Tot acum ia contact cu viața literară. În 1922, cu sprijinul poetului Vasile Voiculescu, este angajat secretar de redacție la revista Cugetul românesc, scoasă de Tudor Arghezi și Ion Pillat. În același timp, începe să frecventeze cenaclul Sburătorul. În 1924, susține examenul de licență, după care e numit profesor la Liceul Traian din Turnu Severin. Aici o
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
din Partidul Muncitoresc Român, în timpul verificărilor membrilor de partid (1950). A facut întruna cereri să fie reprimit. Gheorghiu-Dej și-a dat acordul, însă mai tinerii membri ai Biroului Politic s-au opus. Cel mai virulent a fost Nicolae Ceaușescu. „Primul secretar al Partidului a pus problema literaților într-o ședință a Biroului Politic (BP), în 10 mai 1962. Argumentele lui Gheorghiu-Dej păreau întemeiate. «Eu cred că este bine să mergem în întâmpinarea dorinței acelor intelectuali, oameni de știință, oameni de vază
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
2012 afirmă: Criticul Alex Ștefănescu scria în 2002 în "România literară": Despre opera Zaharia Stancu, Nicolae Manolescu a afirmat: ... iar despre omul Zaharia Stancu: O sumă de remarci subtile și fine insinuări despre viața lui Stancu a formulat fostul său secretar particular, scriitorul Vlad Mușatescu, în memoriile sale publicate și în emisiunea Cafeneaua literară la TVR Proza lui Zaharia Stancu nu este ușor de pus în scenă, efectul actului artistic fiind generat cu precădere de descriere și narațiune, mai puțin de
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
a avut două căsătorii, din cea de-a doua , cu Eugenia Haciulea (1850-1932; de origine macedoneană), rezultând doi copii, Mihail și Cleopatra. Mihail este tatăl scriitorului. Tatăl său (Mihail Paleologu, n.1884, d.1956) a fost deputat PNL și apoi secretar general în Ministerul de Justiție (1930) și la Finanțe (1932). Mama lui a fost Elena Pennescu-Vidrașcu, cea de-a doua soție a lui Mihail Paleologu. După divorțul de Mihail Paleologu, Elena (fostă Pennescu-Vidrașcu) s-a recăsătorit cu inginerul Alexandru Zarifopol
Alexandru Paleologu () [Corola-website/Science/297589_a_298918]
-
clipă..." A fost grațiat în 1964 și iese din închisoare la 24 iunie 1964. După ieșirea din închisoare urmează o perioadă de readaptare. Este reintegrat pe post de cercetător științific la Institutul Academiei Române pentru Istoria Artei, Secția Artă Veche. Devine secretar literar la Teatrul „C. I. Nottara” din București în 1967 și membru al Uniunii Scriitorilor, iar între 1970 și 1976 este redactor la Editura Cartea Românească. După revoluția română din 1989, a fost numit Ambasador al României în Franța începând
Alexandru Paleologu () [Corola-website/Science/297589_a_298918]
-
îi va conferi o anume particularitate față de confrații mai puțin vârstnici. A lucrat ca redactor la Editură de Stat pentru Literatură și Arta, precum și la revistele Luceafărul, Gazeta literară, România literară și la Radioteleviziunea Română. Între anii 1981-1990 a fost secretar al Asociației Scriitorilor din București și vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în presa culturală, în 1958, la „Gazeta literară”, iar editorial, în 1965, cu românul "Moartea în pădure". Opera să, de valoare excepțională, cuprinde: Moartea în pădure
Constantin Țoiu () [Corola-website/Science/297593_a_298922]
-
din București și lucrează la ziarele "Timpul" (1942-1943) și "Ecoul" (1943-1944). Debutează în 1939 în "Universul literar" și în 1940 în "Curentul literar" cu versuri și recenzii. Volumul de versuri "Panopticum" (Editura "Prometeu") este confiscat de cenzură. Din 1945 este secretar general de redacție la revista "Lumea" (director G. Călinescu), în 1947 este numit șef de presă la Editura Fundațiilor Regale (directorul editurii Al. Rosetti). Editează, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi "Agora", în care publică poeți și
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
a născut în localitatea brăneană Șirnea, la 19 aprilie 1954. Pleacă din satul natal la Brașov, unde absolvă Liceul „Andrei Șaguna”. Între 1974-1978 urmează cursurile "Facultății de Filologie" la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, secția română-spaniolă. După absolvire ocupă funcția de secretar general de redacție al reviste literare "Echinox". Cu repartiție de profesor de limba și literatura română, a lucrat în satul Mârșa, din județul Giurgiu, în perioada 1978-1983, iar apoi, remarcat într-un mediu revuistic favorabil, a lucrat la revistele "Flacăra
Radu G. Țeposu () [Corola-website/Science/297603_a_298932]
-
decret al ministrului culturii, a preferat să trăiască cât mai discret, având puțini prieteni. În 1998, a publicat un volum retrospectiv al carierei din România, intitulat " Nebunie și lumină". Autorul locuia în Iași, România, unde preda la universitate și era secretar al Uniunii Scriitorilor. Este prezent în: Referințe critice se găsesc de asemenea și în Petre Anghel, '', "Comunicare transculturală", București, Editura Cartea Românească, 2003 Interviuri
Mihai Ursachi () [Corola-website/Science/297601_a_298930]
-
lor, ci de la manifestarea unora dintre ei în viața publică. La cenaclul lui Miron Radu Paraschivescu, la adunările scriitoricești mai largi, cum a fost acea faimoasă întâlnire a tinerilor scriitori cu Ion Iliescu, în ipostaza sa de atunci de prim secretar al C.C. al U.T.C., un D. Țepeneag, un V. Ivănceanu puneau întrebări incomode, sfidătoare, care băteau mult dincolo de «estetic», îi atacau fără inhibare pe scriitorii oportuniști, unii dintre ei «clasici în viață».” (Onirismul subversiv, în „România literară”, nr. 10
Onirism () [Corola-website/Science/297610_a_298939]
-
numit președintele ei, înlocuindu-l pe Zaharia Stancu. Conform scriitorului Valeriu Râpeanu, această numire a fost un semn al marginalizării lui Stancu după excluderea sa din Partidul Comunist Român, Uniunea Scriitorilor fiind în acea perioadă condusă de fapt de Primul Secretar, poetul comunist Mihai Beniuc. Sadoveanu și Beniuc au fost realeși la primul congres al uniunii (1956). Între timp, Sadoveanu publică mai multe volume realist-socialiste, printre care și "Mitrea Cocor" (după unele surse scris de Dumitru Ciurezu și modificat de Sadoveanu
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
lui Sadoveanu au fost strânse la începutul anilor 2000 și publicate în 2006 de către Editura Junimea și de MLR. Principalii coordonatori ai acestui proiect au fost istoricii literari Constantin Ciopraga și Constantin Mitru, care a fost cumnatul lui Sadoveanu și secretar personal. Operele sale sunt încă populare: în 2004, când s-au împlinit 100 de ani de la debutul lui Sadoveanu, "Șoimii" a fost publicat pentru a cincisprezecea oară. Conform lui Simuț, ocazia în sine a fost totuși marcată de „impresia de
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
1911 și l-a dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese ("Hoții" de Schiller și "Ofițerul" de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare "Teatrul". În iunie, 1911, este numit secretar literar la Teatrul Național din Craiova, condus de Emil Gârleanu. O lună mai târziu, la teatrul din Craiova a sosit și Ștefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soție a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
îndeaproape de ce scrie, l-a invitat acasă și s-a oferit să-l ajute să primească o slujbă la un ziar. A fost angajat la " Ordinea," unde redactor-șef era Ștefan Antim: în "Răscoala" apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacție la "Falanga literară și artistică", condusă de Mihail Dragomirescu, funcție pe care a deținut-o și la "Convorbiri critice" ("funcții mai mult onorifice"). Debut editorial: la Orăștie, apare volumul de nuvele "Frământări", la "Librăria națională", condusă de Sebastian
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
sub impulsul unor lecturi sadoveniene. Anul 1911 și l-a dedicat teatrului. Astfel, pe 15 septembrie/ianuarie 1911, împreună cu dramaturgul Mihail Sorbul, scoate revista "Scena," dar aceasta rezistă doar 10 numere. În luna aprilie a aceluiași an a fost numit secretar al Teatrului Național din Craiova, și devine un colaborator de bază al lui Emil Gârleanu, la acea dată directorul instituției. Până în 1912, va avea îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese ("Hoții" de Schiller și
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
Curs de arheologie. Istoria arheologiei. Studiul introductiv la această știință", volum încununat de Academia Română cu „Premiul Năsturel-Herescu”. Un an mai târziu îi apare cartea "Moții și curcanii", conținând două conferințe ținute la Ateneul Român. În 1879 Alexandru Odobescu este ales secretar general al Academiei Române. În 1880 se stabilește la Paris, pentru un an, unde îndeplinește și funcția de secretar de legație. Publică în 1887 volumul "Zece basme mitologice" (prelucrate după „"Tales of Ancient Greece"” de G.W. Cox). În 1889 Academia Română
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
an mai târziu îi apare cartea "Moții și curcanii", conținând două conferințe ținute la Ateneul Român. În 1879 Alexandru Odobescu este ales secretar general al Academiei Române. În 1880 se stabilește la Paris, pentru un an, unde îndeplinește și funcția de secretar de legație. Publică în 1887 volumul "Zece basme mitologice" (prelucrate după „"Tales of Ancient Greece"” de G.W. Cox). În 1889 Academia Română îi acordă „Premiul Năsturel-Herescu” pentru cea mai bună carte românească apărută între 1885-1888: "Scrieri Literare și Istorice" (care
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
În 1961, încurajat de "dezghețul" lui Nikita Hrușciov, se înscrie în Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) și în 1969 ajunge în nomenclatura de partid, lucrând în administrația comunistă. Manifestând calități organizatorice deosebite, avansează pe linie de partid și ajunge secretar de partid al regiunii Sverdlovsk, calitate în care dispune ditrugerea casei Ipatiev, unde fusese asasinat ultimul țar, Nicolae al II-lea. La 24 decembrie 1985 devine primar al Moscovei (de fapt Prim-secretar al Comitetului Orășenesc Moscova al PCUS), funcție
Boris Elțin () [Corola-website/Science/297615_a_298944]
-
avansează pe linie de partid și ajunge secretar de partid al regiunii Sverdlovsk, calitate în care dispune ditrugerea casei Ipatiev, unde fusese asasinat ultimul țar, Nicolae al II-lea. La 24 decembrie 1985 devine primar al Moscovei (de fapt Prim-secretar al Comitetului Orășenesc Moscova al PCUS), funcție pe care o deține până în 1987 când este demis datorită criticilor vehemente la adresa lui Gorbaciov si a ritmului reformelor, considerat de el ca fiind "prea lent". În martie 1989 a fost ales în Congresul
Boris Elțin () [Corola-website/Science/297615_a_298944]
-
ca Ivasiuc să fi semnat un act de colaborare cu serviciul de Securitate. După întoarcerea din SUA, a ocupat de-a lungul timpului diverse funcții. Între 1970 și 1973 a fost redactor șef și director adjunct al editurii Cartea Românească, secretar al Uniunii Scriitorilor, iar între 1972 și 1974 a fost director al Casei de Filme 1. A publicat în 1964, în "Gazeta Literară", povestirea „Timbrul”, urmată apoi de alte texte beletristice și publicistice. A publicat mai multe romane, de obicei
Alexandru Ivasiuc () [Corola-website/Science/297628_a_298957]
-
care confereau titlu nobiliar cereau 2-3 generații de deținători până la dobândirea nobleței ereditare. Întârzierea putea fi evitată de cei foarte bogați. Negustorii de sclavi, cultivatorii și financiarii își puteau permite să plătească prețul mare al unui post ca acela de secretar al regelui, care conferea direct noblețea ereditară. Negustorii care făceau averi uriașe îi concurau pe nobili abandonând comerțul cât mai curând posibil și investind banii în terenuri, funcții, rente, întrucât comerțul era considerat nedemn sau dezonorant. Burghezia și nobilimea au
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]