2,188 matches
-
vrăjitoarelor, sălășluia de multă vreme crima; ea nu făcuse decât să înainteze tăcut, pas cu pas, ca o fantomă. Între cele două întâlniri ale lui Macbeth cu vrăjitoarele, nu există, într-adevăr, două fantome, în sensul unor năluciri, al unor închipuiri a căror natură e cu neputință de precizat? Care, în același timp, sunt și nu sunt, fiind deopotrivă ireale și palpabile? S-o ascultăm pe Lady Macbeth: ea crede cu tărie în înrudirea de esență dintre apariția lui Banquo și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
umbre simbolizând totuși mersul implacabil al unei istorii deja trăite și consemnate. Întoarcerea fantomei este aici intim legată de fatalitatea istoriei. Într-adevăr, prezența spectrului lui Banquo în urma șirului de regi care defilează prin fața lui Macbeth îi certifică acestuia autenticitatea închipuirilor sale. Căci, atunci când îl zărește, nu se poate reține să exclame: „Now I see’t is true...”. Iar viitorul ia pentru el chipul acelei imagini multiplicate a lui Banquo, cel ce încheie cortegiul regilor, dintre care ultimul, al optulea, poartă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rol esențial în deschiderea către invizibil, căci totul se petrece ca și cum ea ar marca, prin jocul aparentelor morți și al abisurilor larg căscate, clipa când orice manifestare spectrală devine cu putință. Furtunii i se datorează toate nălucirile bizare, toate vedeniile, închipuirile, stările de vrajă. Marea scenă dintre Prospero și Ariel de la începutul actului al cincilea amintește, așa cum am văzut, ambiguitatea acestor forțe capabile de farmece („art to enchant”), dar care se află totodată într-o strânsă legătură cu moartea: grație lor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Hermionei seamănă atât de mult și de uimitor cu Hermiona cea vie, încât privitorul are senzația că i-ar putea vorbi și primi chiar și un răspuns. În clipa dezvelirii statuii, în fața acestei „imagini inerte” care întrece, ca realism, orice închipuire, Paulina își previne asistența: ...fiți gata S-o vedeți, atât de-asemeni vieții Ca somnu-asemeni morții 1. Paulina regizează realmente această adevărată/falsă întoarcere a fantomei, de la ridicarea vălului ce acoperă statuia și până la „însuflețirea” treptată a Hermionei. Deznodământul Poveștii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vechile lui păcate, aidoma unei fantome răzbunătoare ce acuză. Forța ei este atât de copleșitoare, încât Paulina, temându-se ca imaginația privitorilor să nu se înfierbânte din cale-afară, vrea să o ascundă din nou sub draperie, „ca nu cumva în închipuirea voastră (fancy) să credeți că se mișcă”. Lui Leontes i se pare, într-adevăr, că statuia respiră, că prin venele trupului de piatră circulă sângele. Ar vrea să o îmbrățișeze, așa cum Perdita ar vrea să-și atingă mama, să-i
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui este atât de mare, încât îl face să accepte iluzia oferită, amăgirea propusă (the offered fallacy). Dromio spune: „This is the fairy land”. Într-adevăr, suntem pe tărâmul minunilor. Prin jocul imprevizibil al dublurilor, pătrundem într-o lume a închipuirilor, a năzăririlor, unde iluzia poate fi luată drept realitate, unde totul te îndreptățește să crezi în existența fantomelor. Căci jocul dublurilor rămâne indisociabil de metamorfozele, de transformările produse deopotrivă în spirit și în formă; el aparține neîndoielnic domeniului magiei. În
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
i-am putea zice, fără teama de a greși prea mult, „prolog în circuit închis”, căci nimeni nu se va mai sinchisi până la urmă de trezirea lui Sly, păstrând, în schimb, vie în amintire extraordinara forță a iluziei, a tuturor închipuirilor și amăgirilor, capcane de felul acelora cu care bravul Petruchio, cel ce nu se sperie nici de furtună și nici de răgetul leului, îi va veni de hac „mâței turbate” numită Catarina. Chiar și îmblânzirea Catarinei nu este, în fond
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Tezeu susține că povestea lor e mai degrabă ciudată decât adevărată; pentru el, scepticul care nu crede („I never may believe”) nici în străvechile legende, nici în basmele cu zâne (fairy toys), toate astea nu sunt decât niște forme goale, închipuiri comparabile cu cele născocite doar de mintea nebunilor ori a îndrăgostiților, niște shaping fantaisies. Iată însă că în acest moment își face loc, în discursul lui Tezeu, și poetul. Alături de nebun și de îndrăgostit, poetul este și el o făptură
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fiind cel ce dă un trup real irealității, cel ce dă o înfățișare lucrurilor inexistente. Oare nu e poetul ființa care, în delirul ei, croiește forma („turns them to shapes”) unor lucruri neștiute, găsește un loc și un nume pentru închipuiri lipsite de consistență („to airy nothing/ A local habitation and a name”)? Într-adevăr, asta este ceea ce face mai ales poetul teatrului, spre deosebire de toți ceilalți, și ceea ce face mai ales autorul Visului... La sfârșitul tiradei sale, Tezeu va vorbi despre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de bine închegată și atât de convingătoare a „vedeniilor” nopții de vară, adică a piesei însăși. Hipolita acceptă însă și referința la miracol, la „minune”. În Visul..., teatrul se definește prin tensiunea dintre imaterialitatea imaginarului și consistența reală, între amăgitoarea închipuire și dovada, fie ea cât de firavă, a adevărului, temă a dialogului dintre Tezeu și Hipolita. Cu Visul..., Shakespeare ne antrenează în vertijurile unei realități pendulând între umbră (shadow) și substanță (substance)1. Iată de ce adresarea finală către spectator îi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
actorii din piesă statutul de umbre („If we shadows...”). Puck este și cel ce invită spectatorul să admită că s-a lăsat, la rândul său, prins în capcana iluziilor din pădurea nocturnă, că reprezentația nu i-a oferit decât niște închipuiri, niște forme goale, niște imagini de vis („No more yielding but a dream”). Dar câtă putere au avut aceste imagini ale unei iluzionări care le-a permis să se materializeze, care a dat aparențelor valoarea unor apariții! Puterea umbrelor, acesta
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Nu cumva acest pretins Prospero este „vreun duh înșelător” („some enchanted trifle to abuse me”)? În ciuda faptului că l-a atins, că i-a simțit trupul „în carne și oase” și că, încetul cu încetul, începe să se convingă că închipuirea nu îi joacă feste, forța „efectului de fantomă” subzistă. Continuă aceeași amețitoare derută a lui este și nu este. A lui nu este ceea ce pare a fi... Gonzalo va spune: ...wether this be Or be not, I’ll not swear
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
meu - îl simt, nu mi-l închipui 1 susține Imogena în Cymbeline, iar cuvintele ei ar putea cristaliza uimitoarea echivalență a fantomelor „din afară” cu cele „dinăuntru”. Imogena vrea astfel să exprime ambiguitatea unui vis care îi apare ca o închipuire născută din propria imaginație, dar și ca o vedenie existând în afara ființei sale. Or, noi știm că visul Imogenei nu era vis, ci realitate! În visele (de această dată adevărate) ale lui Posthumus, aparițiile efective ale fantomelor părinților sau fraților
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Iar Pirandello, într-o admirabilă didascalie, notează gestul ce însoțește vorbele fetei, brusca ei tresărire atunci când, retrăind clipa în care propria-i fantomă pândise fiecare mișcare a acestui autor așteptând ca el să o însuflețească, să o transforme dintr-o închipuire într-o realitate, are deodată dinaintea ochilor „imaginea vie și luminoasă de care pare a se agăța cu disperare” a ceea ce ar fi putut să devină: un personaj cu o identitate clară. Un personaj adevărat, și nu o umbră veșnic
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a fantomei, iar omul îmbrăcat în zale din cap până-n picioare sau cel cu fața ascunsă sub un văl sunt doar niște imagini decepționante ale spectrului. Ne aflăm aici în fața problemei centrale ridicate de Craig: imensa dificultate a trecerii de la închipuire la real. Să recunoaștem totuși că teatrul se hrănește tocmai din această tensiune dintre nemărginirea imaginarului și forța viziunilor lăuntrice, pe de o parte, și limitele fizice ale scenei, pe de altă parte. Potrivit lui Craig, nimeni mai mult ca Shakespeare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
percepție falsă în sens pozitiv sau negativ relativ la o persoană poate să o determine să valideze percepția inițială. Când cei din preajmă consideră „reale” unele situații, acestea au consecințe cât se poate de reale, chiar dacă inițial nu erau decât simple închipuiri. Având o părere bună despre posibilitățile unui subiect, chiar dacă acestea nu sunt conforme cu realitatea, individul se va mobiliza să se ridice la nivelul exigențelor pretinse. Nu realitățile contează, ci semnificațiile pe care le atribuim acestora, ceea ce credem noi despre
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
ireal pentru că nu face parte din zona genuină a conștiinței competiționale a Naturii care este Natura Umană. Concluzia este fără dubiu: homo œconomicus nu poate naște niciun făt normal, pentru că el chiar nu are funcție biologică, fiind în fond o închipuire platonică din peștera preștiinței, lipsit de sentimente. Vocația epistemică a Economiei trebuie reconfirmată sub semnul urgenței. Atacurile dinspre științele experimentale propriu-zise se întețesc pe zi ce trece. Mai ales fizicienii (Bouchaud, 2008) reproșează economiștilor atitudinea de încadrare necondiționată în postulatele
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
recente care se dovedesc relevante prin recurență și amploare. Tranșant, răspunsul vizează finalitatea socială a funcționării pieței care rezultă ca parte prevalentă a efectelor recurente. Cheia constă în umanizarea pieței pentru a se rupe de originile de concept bântuit de închipuiri platonice, adică să se reîncarce principiul raționalității căruia i se supune piața cu semnificațiile excluse de moderni prin viziunea mecanicistă asupra lumii în general. Am putea aserta, pentru a spori supărarea unora, că piața trebuie colonizată cu indivizii care au
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Economia nu iese din ceasornic, nici ca expresie a cogniției, nici ca acțiune lucrativă. Sursa Economiei, și a conceptualizării, și a obiectualizării, este chiar omul care posedă secretul originii și conținutului timpului. Timpul ca resursă consumabilă limitată ține de o închipuire, de o fantezie umană: homo œconomicus. Spațiul are și el limitare de sens în Economie, ceva cu sensul de depozit al proceselor, ca resursă și rezultate. Spațiul astfel tratat a avut și în Economie rostul de a fi cucerit. A
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
întoarce în timp fără să-și piardă și forma și conținutul. Întoarcerea în timp a unei metode, pe lângă faptul că este imposibilă în realitate, este și lipsită de logică, chiar și când ar acționa contrafactual, ca o presupunere, ca o închipuire. Ar fi vorba despre un exercițiu gratuit, or științei și cunoașterii științifice le sunt străine gesturile gratuite, cum se întâmplă în artă și cunoașterea artistică, bunăoară. Sistemul are valoare de metaforă cognitivă nu în calitate de închipuire eternă care ne invadează rațiunea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
ca o presupunere, ca o închipuire. Ar fi vorba despre un exercițiu gratuit, or științei și cunoașterii științifice le sunt străine gesturile gratuite, cum se întâmplă în artă și cunoașterea artistică, bunăoară. Sistemul are valoare de metaforă cognitivă nu în calitate de închipuire eternă care ne invadează rațiunea din peștera umbrelor platonice, ci ca matrice metodologică invită în relieful reconfigurat al gândirii științifice, din nevoia de a spori înțelegerea mișcărilor tectonice generate de tensiunile esențiale dintre om și natură ca un tot, dintre
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
sensul fiind reconstruibil aleatoriu de fiecare cititor interesat (Marino, 1969). Postmodernismul în sens mai larg are reflexe în mișcări sociale rebele de tip hippy, în unele secte religioase ce cultivă izolarea socială și abandonul vieții ca soluție de răspuns la închipuiri mântuitoare, dar și în dezvoltarea orașelor și a locuinței, în stimularea gusturilor prin exotic și a comportamentelor prin extravaganță etc. (Harvey, 2002) În economie, postmodernismul s-a manifestat firav, iar acolo unde a avut succes este în opțiunea pentru fragmentaritatea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
timpului Intervenția 52. Durerea dată unui animal prietenos Intervenția 53. Regresia psihosomatică pozitivă Intervenția 54. Intervenție generală pentru o problemă dermatologică Intervenția 55. Pregătirea pentru intervenții chirugicale și alte proceduri medicale Intervenția 56. Îmbunătățirea funcționării sistemului imunitar Intervenția 57. Jocul închipuirii Intrevenția 58. Privitul la televizor (adaptat după Davies și Morgan, 1997, p. 89Ă Intervenția 59. Covorul magic Intervenția 60. Tehnica monezii: o abordare prin fixarea privirii Intervenția 61. Enurezisul nocturn Intervenția 63. Probleme de somn la copii: mașina din norul
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
În punctul precis al hărții sale nautice. Sigur de toate acestea ca și cum le-ar fi văzut (În realitate, le văzuse și le vedea), Faulques a dat din cap, Încântat de liniile de pe perete, care aveau deja formă și culori În Închipuirea ori În amintirea lui. Nu era nevoie să inventeze nimic. Toată acea sticlă și tot acel oțel erau continuarea directă a călăreților cu panașe, căptușiți cu fier, prin ale căror armuri crăpate orice argat umil putea să strecoare, cu ceva
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
medievale, ed. Ovidio Capitani, Il Mulino, Bologna, 1971, pp. 23-60, citat de la, p. 30. 84. Influențele augustiniene au fost subliniate de Nelli, Philosophie, pp. 58-62. Capitolul X Arborele gnozei Văzut-am că Cel Unic are suflet Iar Omenirea-i doar Închipuire neînsuflețită. Yeats Un gangster vestit de la Chicago, din anii ’30, folosea o metodă extrem de simplă cînd trebuia să ia hotărîri (cu adevărat importante, atît pentru el personal, cît și pentru alții): dădea cu banul. Cap Însemna da, pajură nu. O
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]