8,533 matches
-
cu vorba, nici n-am avut timp să vă prezint doi oaspeți dragi: călugării Metodiu și Iovănuț din Transnistria. — Din Moldova, scumpă doamnă - sugeră Metodiu. — Sau din Moldova - se corectă doamna Potoțki. Faceți cunoștință. Zbignew și Malgorzata se apropiară, se înclinară adânc în fața moldovenilor. — Cred că sunt în asentimentul tuturor - spuse Zbignew - dacă îmi îngădui să îmi exprim bucuria de a-i cunoaște pe doi din fiii acestui vajnic neam cu care, pare-se, tatăl meu a avut atâtea probleme. Bucuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din Germania de Nord i-a adus prințesei un inel de argint forjat în formă de tun care în momentul când îl puneai pe degetul arătător împroșca din el cu mici ghiulele de diamant. Din îndepărtatele ținuturi rusești, s-a înclinat până la pământ cneazul Igor Poprișcin Pervâi, dăruind prințesei macheta din lemn de Novosibirsk a unei biserici în care preotul, acționat de un mecanism minuscul, dansa komarinska. Chiar din Țările Române s-a înfățișat tânărul beizadea Costică Caraiosifoglu aflat la studii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cămeșoaiei, dar se pare că nu găsi nimic, fiindcă scoase mâna goală și zise cu glas schimbat: cheamă-l pe vistiernicul Ximachi! Episodul 191 VISTIERIA — Vreau să văd vistieria! zise scurt Vodă de cum apăru Ximachi. — Cum dorește Măria-Ta - răspunse înclinându-se vicleanul venetic. Pe-aici, rogu-vă. O apucă pe un coridor întortocheat, mărginit de uși. In fața uneia Vodă se opri. Dinăuntru se auzeau chicote, râsete și-un glas mai gros, hârâit, cântând o romanță turcească, „Noaptea când răsare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-Ta, cine-a fost om cu mine, am fost Domn cu el, așa să știți. Nu trageți un gât? — Nu Vasâle, mulțumesc - răspunse Vodă. Ia-o tu înainte cu Doamna, să nu se prindă turcul că plecă. — Poftiți Doamnă - se înclină Vasâle, lăsând-o pe Ruxăndrița s-o ia înainte. Vodă mai aruncă o privire camerei lor dragi de culcare, își făcu cruce și ieși și el pe coridor. Trecu în vârful picioarelor prin fața camerei lui Ramza-Pașa de unde se auzeau continuu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
își făceau cruce. Câțiva slujitori răzlețiți în mulțime începură să strige „Să ne trăiască Barzovie-Vodă!” dar fură repede acoperiți de un grup compact de negustori turci din Piața Mare care strigau „Café avem! Café avem!”. Barzovie le răspundea tuturor binevoitor, înclinând ușor capul. La un moment dat își opri armăsarul în dreptul unui răzăș bătrân, cu plete albe curgându-i pe umăr. — Ia zi, moșule, merge treaba? - întrebă Vodă zâmbind. — Aud? - făcu buimăcit moșneagul, care era nițel surd de-o ureche. — Treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu niște scaune și vezi, adă ceva, dulceață, miere, ceva ușor. — Miere - spuse Damiani. — Bine, miere - spuse papa, apoi fluieră scurt și sticleții zburară de pe umărul lui pe creanga lor din Fraxinus excelsior. Apăru părintele Pedro cu trei scaune, se înclină adânc, lăsă scaunele și se depărtă în vârful picioarelor. Trecu un răstimp și de după unul din colțurile catedrei, însoțiți de doi soldați de gardă elvețiană, se iviră Metodiu și Iovănuț. Papa le aprecie dintr-o ochire curățenia sutanelor, cuvioșia pasului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu apă rece limpede, laică. — Cardinalul Damiani, un suflet ales al micii noastre împărății - spuse Grigorie al XV-lea, făcând prezentările - și frații noștri de peste Danubiu, călugării Metodiu și Iovănuț. Sufletele alese fac mari micile împărății, sanctissime - spuse amabil Metodiu, înclinându-se în fața lui Damiani. Acesta roși vădit de plăcere și spuse: — Serviți-vă, vă rog, și fie ca gustul identic al mierii acestor patru cruci să șteargă, cel puțin acum, deosebirile dintre ele. Nimic mai frumos - zise Metodiu - și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ceva, ne dai matale, jupâne, sau caut eu cu băieții? — Imediat - spuse Georgios scurgându-se în cală. Episodul 224 PRESIUNI MORALE — Să trăiască Imperiul Otoman! - spuse turcul, ridicând plosca adusă de grec. — Să trăiască și să înflorească - zise repede Georgios, înclinându-se. — Matale, părintele, nu ești pe-o vorbă cu mine? - spuse turcul către Metodiu, care rămăsese tăcut la proră. — Cu mine vorbiți? - păru că se trezește călugărul nostru. — Da, cu matale. — Nu eram atent la ce-ați rostit - zise Metodiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
el strâmbându-se nițel de tăria rachiului. S-ar găsi - răspunse grecul. — Totul pe un platou așa, mic, fără deranj mare. Și nu mai fiți așa stânjeniți, că, vorba aia - surâse larg otomanul - doar n-au dat turcii. Georgios se înclină și dispăru în cală. — Să trăiască Imperiul Otoman, părinte! - zise tare turcul ridicând plosca. — Poftim? - tresări Metodiu ce se uita spre Orșova. — Matale ești surd sau ne dușmănești? - întrebă atent turcul. — Mă cam lasă o ureche - răspunse Metodiu. — Care? — Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
încredere în el? — Totală. Altfel n-aș fi aici. Arătă cu mândrie arma. Am încercat-o pe drum și nimeresc o piatră de la trei sute de pași. - Zâmbi fericit și adăugă: Și pe deasupra mai avem și un binoclu pentru întuneric... - Se înclină și abia atinse cu buzele obrazul maică-sii. - Nu te mai necăji - o rugă. O să trecem noi și peste asta, dar ca să reușim, va trebui să ne apucăm de treabă chiar acum. De îndată se îndreptă spre celălalt capăt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ți-a spus? — Tuaregul. Mecanicul se gândi ce să răspundă, dar până la urmă ridică din umeri și spuse: Mă tem că te-au păcălit și că Pino Ferrara e mort, deși acum asta nu mai are nici o importanță. Mai degrabă înclin să cred că te-au folosit ca momeală și le-a reușit... Păduchioșii ăștia știu de toate. Câți sunt? — Doi bărbați și două femei. — Sigur n-au primit întăriri? — Din câte știu eu, nu. — Unde se ascund? — Într-o peșteră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
am spus că e una din cele două idei care mi-au trecut prin cap. — Două căcaturi. — Recunosc că sunt proaste, dar problema e că trebuie să hotărâm care dintre cele două e mai puțin proastă. — Tu spre care te înclini? Răspunsul surprinzător al lui Bruno Serafian demonstră, fără îndoială, cât de demoralizat se simțea. — Cred că, datorită împrejurărilor, n-am dreptul să-mi exprim părerea. Voi fi de acord cu ceea ce hotărăște majoritatea. Ar mai fi o a treia... - interveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
clipe zburau din nou în direcția nord-est. După vreo douăzeci de minute însă, italianul cercetă cu de-amănuntul întunecata câmpie presărată de pietre ce se întindea sub el, se asigură că masivul stâncos dispăruse de tot în spatele lui și se înclină ca să-l bată ușor pe umăr pe pilot. Aici e bine! zise. Celălalt aprobă cu un gest și începu manevra de coborâre, aterizând apoi fără intenția de a opri motoarele. Mafiotul cu cămașa roz scoase un șiș ascuțit și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu pantalonii bleu de trening ai lui Tiberiu, de pe vremea cînd nu absolvise Încă Liceul de coregrafie. Dar ascunși pe după perdele, ochii somnoroși ai vecinelor care pîndesc dacă oprește vreun camion cu carne În fața alimentarei, Îl văd cum stă puțin Înclinat Într-o parte În șa, cum Își pierde direcția, cum se oprește din douăzeci În douăzeci de metri și probabil că În mintea lor contrariată scapără ca din senin un cuvînt: biciclistul! Iată că după Îndelungi așteptări Nino și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
noaptea numai cu mine. Tanti Mae a fost până la urmă de acord să vină, așa că am plecat cu toții după cină. Eram în aprilie, dar încă nu plouase deloc. Vânturile de martie stăruiau încă, măturând dealurile și făcând pinii să se încline. Nu era o noapte senină, din cauză că norii se plimbaseră toată ziua pe cer și se hotărâseră să rămână și peste noapte. Nu erau destui însă ca să înceapă ploaia. Nu păreau să se poată aduna să formeze un singur mare nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
doamnei Watkins. Aveam pe mine un costum nou și una dintre cămășile vechi ale tatei. Eram primul bărbat din familia mea care a terminat opt clase. Tanti Mae stătea cam în rândul al patrulea. Avea o pălărie mare pe cap, înclinată într-o parte, și o rochie cu flori galbene. Câțiva cârlionți blonzi i-au alunecat pe frunte, până deasupra sprâncenelor. Mă gândeam cât de bine arată pentru vârsta ei. Singurul lucru care nu se potrivea erau ochii ei. Arătau obosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
a luat-o din loc. L-am urmărit la o distanță rezonabilă, taximetristul conducând prea atent la ploaie ca să mă observe în spatele lui. Laura Archer stătea dreaptă pe bancheta din spate. Străzile spălate de ploaie erau aproape pustii. Câteva umbrele înclinate în direcția ploii se grăbeau pe trotuar, corpurile proprietarilor fiind ascunse după ele. Era luni seara, iar majoritatea oamenilor erau adunați comod în fața televizorului cu cina în poală. Laura Archer locuia pe o stradă drăguță și liniștită în Putney, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
incrustată pe coloana leoaicei. Era rece și netedă. Ghidată de un instinct am apucat domul încercând să îl ridic. Nu voia să se miște. Nici statuia nu avea de gând să se urnească, era bine sudată acolo. Am încercat să înclin coloana puțin, nimic dedesubt. Același rezultat și în cazul coloanei Săgetătorului. M-am ghemuit ca să mă uit în gura de pe coloană, care era destul de îngustă încât să nu poți vedea mult. Oricum nu era nimic de văzut, doar întuneric. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
piatra lui Schiller ca la un colac de salvare. Atârnam cu brațele de stâncă împreună cu alții, vineți de frig ca niște struguri mov. Am văzut din depărtare cum bucata de gheață pe care se aflau orchestra și pianul s-a înclinat, apoi s-a răsturnat, scufundându-se ca un vapor împreună cu toți cei care se aflau acolo. Mikael căzuse în marele vârtej și ieșea din când la suprafață, arătându-și dinții albi de sidef. Am stat încleștată de stâncă minute lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
că pierduse penele simetric. Strânsesem toate penele pe o hârtie albă și le numărasem, constatând cu încântare că Sucki pierduse exact aceleași pene din aripa dreaptă și stângă. Dacă ar fi pierdut pene numai din aripa dreaptă, s-ar fi înclinat în zbor ca un vaporaș pe apă. Schimbarea lui de pene se petrecuse armonios, după perfecțiunea plină de mister a naturii. Cu ceea ce îi mai rămăsese pe corp, putea să zboare ținându-se în echilibru - toate astea parcă mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dinspre leneși - Takadjiev. Eisenberg sau „Mutul“ era un evreu foarte rușinos, modest și harnic. Avea un obicei straniu: înainte de a spune ceva sau de a răspunde la o întrebare, înghițea un nod de salivă pe care-l trimitea la vale înclinându-și capul și îngăimând „sssăăă“. Toți găseau de cuviință că trebuie să-și bată joc de abstinența lui sexuală (deși adevărul privind această abstinență nu putea fi verificat și nici nu era confirmat de Eisenberg), drept care, în unele pauze, grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Eisenberg), drept care, în unele pauze, grupul de elevi care-l înconjura întrebându-l - „Ei, Eisenberg, care-i ultima ta amantă? - rămânea cu ochii fixați pe mâinile lui. Când Eisenberg vorbea cu unul dintre noi, stătea cu capul în jos și înclinat puțin într-o parte, privea lateral cu ochii lui de culoarea urzicii și-și acoperea gura cu mâna. Takadjiev era cel mai în vârstă și cel mai voinic elev din clasă. Acest armean era iubit de toți pentru capacitatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
aș fi fost în stare de nimic după așa o noapte. Sonia, care ținea paharul la gură și sorbea din lichior, făcu un „mmm“ de protest, dădu din mână de parcă s-ar fi înecat și, cu paharul Ia gură, se înclină spre masă ca să-l pună jos pe mileu. — Nici pomeneală, spuse ea râzând, cu buzele încă umede. De unde ați scos-o? Pur și simplu, a doua zi dimineața i-am trimis lui Vadim un bilețel și niște flori. Asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o veche pianină, care nu putea fi deschisă decât pe jumătate. Clapele pianinei semănau cu niște dinți îngălbeniți. Pe suporturile așezate în partea de sus a pianinei se ridicau niște lumânări roșii, spiralate și poleite cu punctișoare aurii; luminările erau înclinate în direcții diferite (din cauza suporturilor prea largi) și li se vedeau capetele albe ale fitilelor. Mai departe, se afla consola de marmură a căminului pe care, sub un clopot de sticlă, doi nobili francezi în camizol, ciorapi și botine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
firesc să știți unul despre celălalt și tot la fel de normal mi se pare să colaborați în acțiunile voastre secrete. Eu însă, ce caut aici? Care e rolul meu în ecuația asta? Așa cum ți-am spus mai devreme, ignoră ea întrebarea, înclinam să-ți dau dreptate când mi-ai povestit de încăpățânarea lui taică-meu. Eram convinsă că nu-i vorba de simple dispariții ci de crime comise de cineva. Am aflat apoi de faptul că ai fost pe Muntele Rău singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]