10,960 matches
-
din umbra arborilor deși și Înalți, cu transperante albe, bordate cu ciucuri, la ferestre. Pe un gard Înalt de fier forjat, a cărui poartă părea să nu se deschidă niciodată, se afla o placă neagră cu inscripția Nunțiu Papal. Întreaga Înfățișare a clădirii și mai ales firma aceea neobișnuită dădea străzii un aer misterios. Puțin mai sus, pe același trotuar, Într-o casă vagon cu marchiză, În stilul specific al vechilor imobile bucureștene, locuia În fundul curții José Algazi. În această după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
corpul între ele. Cineva mă ține încă. MAREA BUNĂTĂȚII Feifel zăcea treaz în pat, cu un picior umflat. E un bărbat înalt, are ochi negri și o gură cam mare. O mustață subțire îi umbrește buza de sus. În rest, înfățișarea lui amintește mereu de un pin răsucit de furtună care și-a pierdut ramurile pe o parte. Azi ca și ieri, Feifel se simte așa, ca și cum viața s-ar fi scurs din toate părțile corpului său. De unde slăbiciunea asta nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
remarcă lipsa cheilor. Se căută în buzunare, nici urmă de chei! Deodată se deschise ușa - în cadrul ei stătea Rita, râzând. Fața ei strălucea ca fața unui înger. Mai întâi, Feifel crezu că era o fantomă, că spiritele impure luaseră o înfățișare foarte bine cunoscută de el. Apoi, când „fantoma“ deschise gura, își dădu seama că era Rita, soția lui. - Prostule, ai pierdut cheile din nou? Unde ai fost toată ziua? Feifel nu știa ce să răspundă. Era bucuros s-o vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
este repetabilă. Corpul lui Michael Clossettino era aproape normal până la un punct. Mai exact până la cel în care se putea observa că nu prezintă sex. Nimic de genul acesta, nici cea mai mică urmă. În acel loc era plat, deși înfățișarea chiloților putuse cumva, eventual, sugera altceva. Normal, din pricină că domnul director comunica cu alte lumi în toiul acestui dans, nu putea fi deloc conștient de oroarea priveliștii pe care o constituia el însuși. Mișuna în continuare, muzical, o placă umană albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
sintzetiza perfect, într-un gând - propoziție - axiomă cu dublă semnificație, tot ceea ce era definitoriu până în acel moment zbaterilor umanității. Văzu apoi, clar, urlând, răpus de simplitatea - cu atât mai greu de descifrat cu cât este mai simplă - a Orânduirii. Văzu înfățișarea a ceea ce am numit Întreg, situându-se instantaneu în afara oricăror acuze de speculații metafizice - un vagin triplu, stelar, infinit, atât de mare încât înțelese că era nesfârșit, iar oamenii vor fi pentru multă vreme incapabili de a-l numi ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ce sălășluia în acest pământ sfânt fusese în sfîrșit versificată. În plus, însuși Ionescu își declarase fățiș apartenența la neamul românilor, gest de un nemaipomenit curaj de altfel, pentru că în pământul românesc trăiau numai oameni sfinți, luminați și plăcuți la înfățișare, care dețineau puterea dreptei judecăți, grații și virtuți care îi făceau încă oarecum bizari, greu de acceptat și neplăcuți de niște ultime și răsfirate elemente antisociale pământene. Cât despre români, ei trăiau după singurele două legi pe care le aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ajutorul, invocându-le sau divinizându-le, neînțelegând că ajutorul era de fapt înăuntrul lor. Acolo trebuiau să caute. Gagii, atât prin înspăimântătoarele personalități pe care le aveau și cu care degajau orice concurență, cât și prin ravisantele veșminte care le mistificau înfățișarea, reduseseră la tăcere orice suflu. Nimeni nu crâcnea ori scotea vreo literă. Toți erau fermecați. Deodată, câțiva zei din anturajul lui Sultan găsiră de cuviință că era momentul să scoată ceva ce aducea cu niște obiecte total necunoscute. Asta pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de puternici erau aceștia, atât de masivi, încât aproape că rupeau puloverul oribil pe care individa îl purta pe sub sacou. Ba, mai mult, având asemenea uluitoare dimensiuni, păreau să nici nu aparțină persoanei de care erau atașați, contrastând puternic cu înfățișarea ei, deși nu era deloc slabă. - Dumneata cum te numești? a rostit domnul cel gras și bătrân, mișcându-și fălcile cu zgomot, trezindu-mă astfel din uimirea deosebit de profundă ce mă cuprinsese. Încăperea nu era tocmai mică, așa cum am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
înapoi până în clipa când am fost aruncat în această lume și să mă anulez. Eu însumi fiind o anomalie a judecății și a credinței, trebuie fie să pier în acest moment, în încăperea aceasta sinistră, fie să schimb lumea după înfățișarea mea, ceea ce nu vreau. Nu poate fi atât de crud destinul meu, pur și simplu nu cred că poate. Cum să fii mai nebun decât însăși nebunia? Ori poate este mai degrabă minciuna aceea a simțirii pe care oamenii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
îngemănează, în locul unde nimeni nu ar trebui să ajungă vreodată atâta vreme cât judecata sa rămâne întreagă și neafectată de boala fără leac a inconștienței... Abisurile camerei în care o prezență îngrozitoare se relevă prin ziduri, făcând însăși materia să-și schimbe înfățișarea după bunul ei plac, se deschid în fața mea, dând tuturor de știre că nimeni nu intră aici decât fie ca să moară, fie să-și vândă sufletul fără putință de întoarcere. Cine oare o fi ascuns acolo sau, mai degrabă, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
palmă și o privea ascultând-o atent. Rostea cuvin tele cu patimă și se cunoștea că este convinsă până în adâncul sufle tului de adevărul vorbelor ei. Era o femeie subțire, nu prea înaltă, cu părul cânepiu tuns până la nivelul umerilor. Înfățișarea ei era foarte plăcută, poate din cauza ochilor mari și cenușii și a gurii bine conturate, iar nasul subțire și ușor acvilin îi dădea un aer preocupat. În colțul gurii lui Cristi înflori un zâmbet slab, imaginându-și-o privind pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să cauți orbește în necu noscut și alta să ai un suspect. Din păcate se dovedise că cei doi nu știau nimic. Toată agitația nu fusese decât o furtună într-un pahar cu apă. Auzi, o vâlvă, un duh cu înfățișare de femeie care păzește comorile din adâncuri. O arătare plăsmuită de închipuirea minerilor aflați singuri în întunericul din subteran. Dar de ce i-au servit cei doi această informație? Vor să-l îndepărteze de soluționarea cazului? Nu, exclus. Cel puțin în privința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
liceul. În acest timp m-am decis să-mi susțin examenul de bacalaureat. Doi ani am frecventat și cursuri de vioară la Școala de Muzică, unde l-am avut profesor pe Simon Nutti, căruia Îi spuneam Paganini, nu numai datorită Înfățișării sale, dar mai ales pentru că adora tremolul. CÎnd am ajuns la cursul doi, școala noastră de muzică s-a mutat la Kotor. Atunci am continuat să cînt, fără partituri, muzică țigănească și romanțe ungurești, iar la serbările școlare cîntam tangouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care o primeau cu smerenie sau un urcior cu apă rece din care sorbeau cu Înghițituri mici, printre șopoteli. Așa se Înnădeau, unul după altul, propovăduitorii, de toate semințiile și graiurile, bărboși sau nu, rostind aceleași predici, dar Întrecîndu-se În Înfățișarea minunii și Învierii Nazarineanului. Treptat, popoarele Iudeii, Samariei și Anatoliei Începură să dea crezare tinerilor pașnici cu crepidele prăfuite, ce-și țineau brațele Încrucișate pe piept, glăsuind cu o voce feciorelnică și cu ochii Înălțați la cer. Le dădeau apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
arătînd ca o studentă de la Heidelberg... Apoi o zări pe ea, pe Marieta. Ședea cu picioarele Încrucișate, ca și celelalte, cu posteriorul revărsat, cu o țigară-n mînă, Într-o rochie de atlaz azuriu, numai că-n atitudinea ei, În Înfățișarea ei din lumina aceea rozalie În care părea cufundată ca-ntr-un acvariu (eterna Sirenă a marinarilor) era ceva care-l va atrage imediat pe Bandura. Abia cînd păși În odăița ei și cînd ea trase draperia grea de pluș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
creștinismului, nu, nu putea fi același vis despre aceeași femeie, nu putea fi Priska lui cu care se legase pe vecie, putea fi o altă femeie cu numele ei, aidoma ei, doar că ea nu putea fi Priska, chiar dacă avea Înfățișarea ei, tot nu putea fi ea. În cuget i se redeșteptă amintirea chipului ei, a Priskăi, cu o patimă dureroasă, doar că acum avea chipul a două femei Îngemănate, În timp, de amintirea sa Într-unul singur, Într-o deplină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cînd Îl rememorez, acesta se comprimă Într-un șir de imagini care se derulează halucinant, interminabile zile ploioase cu drumuri desfundate și acel „iremediabil frig tăios“. Aș vrea Însă să vă Încredințez, domnule, că Mendel Osipovici nu avea deloc o Înfățișare austeră, cum ar putea să transpară din proza sa ascetică, scrisorile adresate mie fiind scrise În manieră flaubertiană, În care relatează aceleași lucruri narate și În opera sa și În care ignoră aceleași lucruri eludate și În opera sa. Despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
1960 și 1970 care au fost folosite în prezenta lucrare, unele fiind redate integral, alături de unele documente din Fondul Vasile Rosetti. Am considerat că este de datoria mea să duc mai departe munca începută de înaintași și să dau o înfățișare concretă informațiilor rămase la care s-au adăugat altele, din cercetarea pe care am întreprins-o la Arhivele Naționale din Bacău, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, la Muzeul „Iulian Antonescu” din Bacău, unde am găsit cea mai mare înțelegere, fiindu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
așezate pe terasele râurilor, unde exista posibilitatea apărării în fața atacurilor altor grupuri neolitice. Noile ocupații au dus la apariția unor noi culte, având punctul de plecare în adorarea Soarelui, legate de fertilitatea pământului, animalelor și oamenilor, concepte care primesc o înfățișare materială - idoli antropomorfi, adorați în sanctuare. De asemenea, se modifică ritul și ritualurile de înmormântare, se trece la ritul de inhumație cu ofrande: vase, unelte, podoabe, statuete din lut ars etc.24 Neoliticul reprezintă o „revoluție” în modul de viață
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
vegetală”. Magie și vindecare. Babe doftoroaie și terapeuți solomonari O lungă perioadă de timp a existat credința că bolile, suferințele, răul care lovește în oameni, fără să țină seamă de vârstă, sunt datorate unor forțe malefice, care, în preistorie, luau înfățișarea unor idoli, cărora trebuia să li se aducă jertfe pentru a fi îmbunați, iar mai târziu, chiar după apariția și răspânădirea creștinismului, demonii, strigoii, vrăjitorii și vrăjitoarele, zânele rele, zgripțuroaicele, baba hârcă au făcut și încă mai facă destule victime
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
obligat să treacă prin sat sau prin satele de clăcași, nici vorbă. Putea să fie răzeșul cât de sărac, mult mai săracă decât un țăran clăcaș, el ținea la rangul său social, nici vorbă să semene cu clăcașul, nici la înfățișarea exterioară dată de îmbrăcăminte. Nu avem mărturii despre portul răzeșilor din Fruntești; ce se știe este de dat recentă, dar nu ne îndoim că, într-o perioadă mai îndepărtată, îmbrăcămintea lor purta „marca” populară „națională”: haine făcute în casă din
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
din Orientul Îndepărtat și o teorie revoluționară despre pistoane și vase comunicante, toate acestea parte din necunoscuta știință teutonă care susținea linia glorioasă a acelui Înainte-stătător al tehnologiei grafice. În favoarea sa trebuie să spun că, deși probabil că aveam o Înfățișare de mațe-fripte, vînzătorul ne-a lăsat să mînuim stiloul cît am voit, l-a umplut cu cerneală pentru noi și mi-a oferit un pergament pe care să-mi pot scrie numele și să-mi Încep astfel cariera literară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
care ne fac rău. De-a lungul acelei veri, eu nu mă temeam decît de ziua cînd avea să reînceapă școala și nu aveam să mai dispun de ziua Întreagă pentru a mi-o petrece cu Clara. Bernarda, care sub Înfățișarea ei severă ascundea o fire de mamă iubitoare, sfîrși prin a se atașa de mine după ce mă tot văzuse și revăzuse la nesfîrșit și, În felul ei specific, hotărî să mă adopte. — Se cunoaște că băiatul ăsta n-are mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
una din cinele noastre, care se preschimbaseră În lupte de tăceri și de priviri furate, am scos subiectul la interval. Credeam că, dacă i-l sugeram eu, aș fi Înlesnit lucrurile. Tata era un bărbat care arăta bine, avea o Înfățișare delicată și Îngrijită și, după cîte știam eu, mai multe femei din cartier Îl vedeau cu ochi buni. — Ție ți-a fost foarte ușor să găsești o Înlocuitoare pentru mama ta, replică el cu amărăciune. Însă pentru mine nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ori Bernarda se materializa foindu-se prin preajmă și aruncîndu-mi priviri cu coada ochiului. Alteori, compania venea sub forma uneia sau a mai multor prietene ale Clarei. Eu le numeam Surorile Anisete, mereu atinse de o pudoare și de o Înfățișare feciorelnică, patrulînd prin jurul Clarei cu un liturghier În mînă și cu o privire polițienească prin care arătau pe șleau că eu eram În plus, că prezența mea o stînjenea pe Clara și pe toată lumea Întreagă. Totuși, cel mai rău dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]