2,013 matches
-
a întors si s-a uitat la ea... ochii îi străluceau ca boabele de rouă proaspăt căzute pe niste frunze verzi de primăvară. Aerul proaspăt al sfârșitului de noapte îi sfichiui pielea. A tras adânc aer în piept... S-a înfiorat până la ultima fibră a ființei lui și s-a simțit viu... Era pe la mijlocul toamnei... ... Octombrie era pe sfârșite. Era, după Sf. Cuvioasă Paraschiva. Toamna purta nori albi pe sus, pe un cer frumos și senin, parcă spălat decurând. Iorgu, zi
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
din jur îi coborî în suflet ca o piatră de mormânt. Inima îi bătu mai tare în piept... loviturile ei răsunau în ureche ca bătăi de clopot. Gândul îl purtă la Vasilica, la viața lui, la moarte... la moarte. Se înfioră... Își întoarse privirea în iarbă și, contemplă o gânganie mică, grăbită, cu strălucire metalică. Se liniști... Bătăile inimii i se potoliră. Candela ardea cu flacăra liniștită. Către amiază ajunse acasă. ... Era o noapte calmă, liniștită și adâncă. Totul era înecat
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
iubire omul e legat de Dumnezeu... Iar inima e locul întâlnirii cu Dumnezeu ”- Schimbarea la Față pe muntele Tabor, pogorârarea luminii primordiale prefigurează Învierea pe care niciun ochi omenesc n-a văzut-o...!” îi șopti rar mintea. La aceste cuvinte Iorgu se înfioră, prin minte trecându-i câteva versuri... nu mai știu unde le-a citit... Suflete, fii gata să urcăm, Taborul Soarele și luna au orbit în piscuri. Când, atunci, splendoarea și-a vărsat zaporu Peste spăimântate, negrele lor discuri. Ci pe
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
era cea mai dragă sufletului său... Pentru o clipă, gândul că o întâlnise atât de întâmplător... gândul că fusese un moment în care se priviră în ochi, și își vorbiră, ea întinzându-i cartea, el mulțumindu-i... gândul acela îl înfiora în toată ființa. Nu mult după întâmplarea aceea, într-o după amiază,... era o zi caldă, zi frumoasă de Florar, și înflorise liliacul. Când, pe trotuar prin fața blocului, ca o părere, răsfoind o revistă, trecea ea... Vasilica. Purta o bluziță
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
să ne obișnuim cu faimoasele «careuri» și cu discursurile urlate peste ziduri cu voce tunătoare. Destul de repede aveam să le descifrez ambiguitatea, dar atunci, la primul contact, directoarea ni s-a Înfățișat ca prototip al teroristei bolșevice și ne-a Înfiorat. Aveam În fața noastră o femeie căpitan, luptătoare din ilegalitate, care ne vorbea cu voce dură, aproape bărbătească. Cuvintele biciuitoare erau impregnate de zeflemeaua copios stimulată de șiragurile de covrigi din mâinile noastre. Era bondoacă, Îndesată, lipsită de orice farmec feminin
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
ai? - Termin în curând. - Hai la Miles Canyon - O fi rece... - Ne îmbrăcam mai gros. E soare încă. Nu stăm mult. - OK, măi dă-mi o oră. Am pus hainele sub băncuța, aranjate frumos. Briză nu e rece, dar îmi înfioară pielea. E cald, aici e cald mereu, chiar și noaptea. Klick <maria>: bună, victor <victor37>: bună, maria <maria>: nu mi- ai mai scris <victor37>: nu știam că te interesează <maria>: întotdeauna mă interesează. Mai ales ce îmi scrii tu <victor37
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
vreo altă Evă. Un alt Thomas, o altă Ingrid, care - Într-un alt tîrziu - să facă iarăși sex protejat; numai pofte. Sămînța bărbatului nu trebuia refuzată, aruncată, digerată, vîndută: exista pentru toate o pedeapsă. Un astfel de raționament ar fi Înfiorat, cît de cît, niște ființe fataliste, le-ar fi adus, poate, pe calea cea bună, dar oamenii, optimiști, nu aveau a se lăsa ușor, plăcerea era deasupra spaimelor: Ingrid și Thomas nu erau curajoși, doar prevăzători. Sex protejat. Sămînța lui
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
scriitori pe care îi știam din manualele școlare, ale căror texte le studiasem încă din școala primară. Doar la gîndul că aș fi putut bea o cafea într-un astfel de loc uitîndu-mă la ei, sufletul meu se simțea răvășit, înfiorat de plăcere. în același timp simțeam că acel loc era și al meu, că mai devreme sau mai tîrziu Casa monteoru trebuia să mă accepte și pe mine în sînul ei, în pîntecele ei secret, în labirintul ei de birouri
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
spațiile formatoare pentru mine, tocmai pentru a-mi oferi într-un cadru oarecum festiv marele său cadou, marea frază esențială, acel început de roman promis de el și atît de așteptat de mine ? timp de o secundă creierul meu fu înfiorat chiar de gîndul că începutul mult așteptat ar putea fi „avem voie să fumăm aici ?”. Guy pusese întrebarea cu o anumită apăsare a glasului... sau poate că vidul din acea încăpere o reverberase într un mod special în mintea mea
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
mica mea dramă. Dar poate te plictisesc. - Nu, nu, zise Felix, sinceritatea dumitale mă face să testimez și să te iubesc. Aceste vorbe stângace măguliră mult pe Georgeta, care strânse obrajii lui Felix în palmele ei de o netezime ce înfioră pe tânăr. - Ești drăguț de tot! J'en suis émue! 1 Felix lăsă capul în jos, combătut de sentimente contrare. Apropierea Georgetei îi procura o plăcere voluptoasă, deosebită de aceea a intimității cu Otilia, un sentiment de bărbăție, însă avea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe covor... Neam de mai deslușeai restul obligațiilor enumerate. Ispititorul cotea deja pe Lizeanu, prelungindu-se prin canionul adânc al liniei de tramvai, reflectîndu-și imaginea în pârâul călâi din căușul rețelelor de canalizare, scăpărând din copite, electrocutând la trecătoare și înfiorînd la bețivani. Prin dreptul cinemato- 15 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI La nivel omenesc, această carte este un dar de dragoste destinat Prințesei Luciana-Crina Această scriere face parte din ciclul de romane intitulat: Armaghedon. Bătălia de la Armaghedon (un ansamblu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
M-am umplut de măciuci, recunoscu has-Satan cu onestitate. - Are și măciucile importanța lor, dacă ai unde să le tragi. Măciuci și măciuci... Ai unde să te tragi? Nevastă ai? - N-am... fu tentat să răspundă Ispititorul, deja cu ochii înfiorați de primele case, mărunte, jerpelite, cu ferestrele joase, să bată rațele cu ciocul în geam și să cazi pe spate de plăcere doar când te vezi. Dar, după un timp, o întoarse și zise: - Și dacă aș fi avut? - Îți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Ușa de la menajeria cu ceramiști se trântește și, o dată cu bufnetul, ei, tânărul e propulsat în noua sa viață. Se scoală cu noaptea în cap, pregătește, fasonează, arde munți întregi de argile. 164 DANIEL BĂNULESCU Cu decizia-n mână, se plimbă înfiorat pe Calea Victoriei și, în fața unei vitrine, își adună curajul să potrivească imaginea picioarelor cucoanelor ce îi trec prin-nainte deasupra contururilor unor ciorapi mătăsoși și electrici, ce torc precum două pantere prăvălite în galantar. Strâmbă din nas, găsește fiecărei fandosite
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Lilianei Gish, o eșarfă a Zeldei, câte și mai câte, mănușile de box ale lui Dempsey și plicul de chibrit, cu care se echilibrau mesele la Cabaretul Voltaire. Pe de o parte, obiecte care apucau umanitatea de bărbie și-o înfiorau. Pe de alta, cel mai jalnic talcioc. Cine scotea la antrenament, în fiece dimineață, pălăria de pai și bastonul lui Maurice Chevalier?" le parodia el, în gând, pe bătrâne. "Găinii acesteia tuciurii cine i-a smuls toate penele, minus cele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bătrânul Raicopol, explicîndu-le că, dacă nu lasă ciocurile mici, se va vedea obligat să execute pas sportiv cu ei, că ne va pune să-l aplaudăm în ritm ori chiar să recităm poezii despre dânsul. Amenințarea cu poezia i-a înfiorat... Fiecare a căzut pe gânduri, socotindu-se cam ce poezie ar putea recita el despre Raicopol. Unii puteau. Își mișcau deja buzele ca și cum s-ar fi rugat. Se pogorâse liniștea. Toți trăgeau cu urechea mai zâmbind, mai plângând, la șirul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lampă, acolo unde se cățărau pentru a scanda, cică-se, pentru pace, înhățîndu- le de insigne, smucindu-le jos și învățîndu-le, el pe ele, poezii. Îl țintuiau. Atâta calitate posedau și ele. Se pricepeau de minune să țintuie. Ți se înfiora pielea de plăcere, dacă se învrednicea vreuna dintre meseriașele astea să-ți presteze lucrul cu pricina, la câți nu demascaseră ele prin ședințele de Partid și la câți nu țintuiseră ele la stâlpul infamiei. Atunci cântări Sinistratul că din 50-60
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ei, încât l-a încurcat însă nu a mai apucat să răspundă. Nu uită multă vreme aerul fierbinte, parfumat ce-l risipea încet prin gură lângă ureche, chiar mai mult ca un sărut promis și risipit atunci pe loc. Se-nfioră și mai mult strângându-i inelarul cu vârful degetelor, rotindu-l ca o întrebare fără un răspuns cert. Marinică, atent la tot ce se întâmplă în jur, și întrezărind cum ultima speranță într-o seară inedită zboară pe lângă el, întrebă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
spunând forțat, cu vocea răgușită, gâtuită, parcă se transformase în altul: - Ce minunat este parcul, și noaptea, și noi! Pasiunea i-a uitat pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O ajută să-și pună ceva din hainele mototolite. În razele rătăcite și tăcute ale astrului le observă răscolite, murdare de iarbă și țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei pentru întotdeauna. Le scutură cum
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
obosită. Stere îi simți mâna pe cearșaf. Nu spunea nimic, ca și când n-ar fi fost acolo... Iepe de șișic Vara pleca. era adâncă și verde. Vântul culcase ierburile sălbatice. Frunza măselariței începea să îngălbenească. Gheorghe știa răcoarea asta care-i înfiora pielea și cerul ostenit, stins, cu lungi scame fumurii. Șobolanii ieșiseră din găurile lor și mișunau înfrigurați, tîrîndu-se după urmele sărace ale soațelui. Hoțul scuipa în silă. Erau mari, grași, cenușii ca fierul, cu cozile năpârlite. Alături, pungașii suceau babaroasele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și să strănute, până la gardul văduvei. - A, coană Marghioalo, acasă ești? În geamurile crăpate, murdare, cu chitul căzut, pline de frunze de mușcate, verzi-coclite, soarele, cât polul, făcea cercuri de lumină. Bătea vântul lui martie, subțire. Pe coana Chirița o înfiora toată, umplîndu-i fustele. - A, coană Marghioalo! Din casă se auzea un bufnet și o vorbă: "s-acasă!"; se bucura bătrâna. Îi auzea motanii căzând de pe scrinuri, miorlăind să iasă afară, că-i podidise și pe ei arșița înșelătoare a primei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
moarte? Voi descoperi viața în plinătatea ei când voi începe să gândesc împotriva mea, când nu voi mai fi de față în nici un gând... La început socotești moartea realitate metafizică. Târziu, după ce-ai gustat din ea, după ce te-a înfiorat și te-a strivit, o înlocuiești prin sentimentul ei. Vorbești atunci de frică, de neliniște și de agonie, și nu de moarte. Astfel se face trecerea de la metafizică la psihologie. Lumina mi se pare tot mai străină și mai departe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
naltul cerului, un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cânta o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschise ochii și văzu prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi și dulci clapele unui piano sonor și acompaniind sunetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce și moale. Părea că geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra pământului un nou înger lunatec, o nouă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
durerea vieței, orice dorință, orice aspirare în privirea acestui mândru tablou din care faci și tu parte... Acum ești în capul meu, înger, frumoasă cum nu te-am văzut niciodată... dulce... Nu știi tu că eu te iubesc..? Ea se-nfioră, dar tăcu. - Și apoi privește asupra orașului întreg, pe acest amestec strălucit de palate și drumuri, vezi cum, ajunse de lună, strălucesc asupra maselor întunecoase vârfurile turnurilor și pânzele de la corăbii pe râu. Și cu toate acestea centrul acestui tablou
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
durerea vieței, orice dorință, orice aspirare în privirea acestui mândru tablou din care faci și tu parte?... Acum ești în capul meu, înger, frumoasă cum nu te-am văzut niciodată... dulce... Nu știi tu că eu te iubesc?... Ea se-nfioră, dar [tăcu]. Privește semănăturile de stele, parcă e * arătură * de lumină... bulgări de aur pe o câmpie albastră... și apoi privește asupra orașului întreg, pe acest amestec strălucit de palate și domuri, vezi cum, întunecate * de lună, strălucesc asupra maselor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încetat toată durerea vieței, orice dorință, orice aspirare în privirea acestui tablou din care faci și tu parte... Acum ești în capul meu, înger, frumoasă cum nu te-am văzut niciodată... Nu știi tu că eu te iubesc...? Ea se-nfioră, dar tăcu. Privește asupra orașului întreg, pe acest amestec strălucit de palate și domuri, vezi cum, ajunse de lună, strălucesc asupra maselor întunecoase vârfurile turnurilor și pânzele de la corăbii pe râu. Și cu toate acestea centrul acestui tablou ești tu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]