2,199 matches
-
de un scaun și care avea să-i pricinuiască o moarte lentă însoțită de groaznice chinuri morale, aceste chinuri aveau să mi se transmită și mie vreme îndelungată, și mie mi se părea că trăiam ca Ivan Ilici și eram înspăimîntat; cum trăim, unde e lumina vieții pe care Ivan Ilici o descoperă abia când e vârât în sacul morții?; imagine teribilă, moartea ca și când ai intra cu capul în jos într-un sac, în care nu vrei să intri, dar ești
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
plutonului de execuție, dar nu știam cum, în ce împrejurări, fusese mareșalul însuși cel care îi comutase pedeapsa, sau altă autoritate militară din ordinul acestuia, în urma unui raport favorabil, misterios sau de rutină, pedeapsa cu moartea fiind menită doar să înspăimînte? N-aveam să aflu, fiindcă el n-a vrut să-mi povestească. A lucrat un an, doi, la un ziar, pe urmă ne-am pierdut unul de altul. Departe de a simți nevoia de a mă debarasa de cel care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
încît nu le puteam reține nici o clipă înțelesul... Vino, draga mea-n grădină... Cu dorul care suspină... cuvinte ridicule, dar ce văitături fermecătoare cu care parcă se elibera de un blestem al clipei, care totuși o subjuga, dar o și înspăimînta de suferințele viitoaie pe care le presimțea... Un cântec aduce altul, de la sine, țâșnea imediat după o tăcere de o clipă, cânta cu întreaga ei ființă și se consuma ca o flacără pe un rug... Pe urmă deodată își înclină
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
GÂND SĂ-I FACI VREUN RĂU. Da, Marin ucisese ca executant al deciziilor guvernului și va mai ucide fără îndoială. Dar, crezând că pentru motive personale un om ca el ar aplica aceleași metode folosite în serviciul guvernului, Trask se înspăimânta singur. Uite, spuse savantul disperat, dacă aș avea timp, te-aș putea convinge că asocierea dintre colectivism și libera inițiativă are tot atâtea neajunsuri ca fiecare sistem luat în parte. BĂNUIND PROBABIL CĂ MARIN ERA GATA SĂ ÎL ÎNTRERUPĂ, CONTINUĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
în buzunarele noastre, până ce nemilostivita epidemie începu a intra și în rândurile regimentului; și când a intrat, a fost teribilă; la fiecare 24 de ceasuri cădeau din regiment câte 20 de inși bolnavi și câte doi-trei inși morți. Lucrul acesta înspăimîntă pe președintele Kiseleff; el ordonă ca pe dată să se adune soldații toți, căci trecea prin ei disenteria și pe sus vărsau mereu, și să fie trimiși, în care, la spitalele din Mărcuța și Văcărești, unde se căutau bolnavii căzuți
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
se simțeau obosiți. Chipul lui începuse să împrumute ridurile ei. Mâinile Bătrânei aveau forma mâinilor lui. Bătrânul semăna cu ea, iar în jurul lor totul era plin de viață. și totuși, în jurul lor parcă nu era nimic. Sau speriat. S-au înspăimântat. Se uitau privire în privire și deveneau unul. Vroiau să rămână unul, dar era mai bine în doi. Așa că Bătrânul își lăsase hainele în dreapta sa și porni nerușinat de goliciunea sa către Bătrână. Chipul ei devenea al lui din
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
sau nefericirea i-au smuls dintre semenii lor. Ei dorm, noapte de noapte, în pat alături cu moartea. Dar Marcel nu va putea fi niciodată ca ei, el mai cu seamă, copilul slab și fără apărare pe care durerea îl înspăimântă întotdeauna, copilul ei, care avea nevoie de ea. În chiar clipa aceea, îl auzi scoțând un geamăt. Se strânse și mai tare lângă el, îi puse mâna pe piept, și, în adâncul ei, îl strigă cu numele de iubire pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sensul ei ? Ca și cum Hariga ar fi fost bănuit și condamnat de ea, așa îl revedea în multele nopți când somnul venea târziu și încărcat. Sia Strihan avea oroare de orice fel de execuții, încrâncenarea și fantezia bătrânului Cosimo ar fi înspăimântat-o, n-ar fi ascultat până la capăt pateticele viziuni despre fericirea festivă și despre seninătatea rapidelor despărțiri de viață. Tot mai surpată de bătrânețe, tot mai vagă și rară plăcere de a primi lumina, de a atinge lucrurile încă vii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
adevăr, într-un mare atelier sordid ? Nu permitea să-l măture, dar nici să-l viziteze cineva ? Mânca, se spune, rareori. La ore neașteptate, când îl trezea foamea. Se întâmpla ca zile întregi să uite de mâncare. ...Vizitatoarea s-ar înspăimânta, probabil, de grădina casei, nesfârșită, crescută în dezordine. Cosimo nu permitea să fie îngrijiți cum se cuvine și tăiați la timp arborii, spune Vasari. Gonea grădinarul, cum vedea că se apucă să sape în jurul lor, să-i curețe. Nici măcar smochinii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Și din nor s-a auzit un glas, care zicea: "Acesta este Fiul Meu prea iubit în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultați!" 6. Cînd au auzit, ucenicii au căzut cu fețele la pămînt, și s-au înspăimîntat foarte tare. 7. Dar Isus S-a apropiat, S-a atins de ei, și le-a zis: "Sculați-vă, nu vă temeți! 8. Ei au ridicat ochii, și n-au văzut pe nimeni, decît pe Isus singur. 9. Pe cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
întuneric ziua aceea; să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer și să nu mai strălucească lumina peste ea! 5. S-o cuprindă întunericul și umbra morții, nori groși să vină peste ea și neguri de peste zi s-o înspăimînte! 6. Noaptea aceea! S-o acopere întunericul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni! 7. Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea! 8. Blestemată să fie de cei ce bleastămă zilele, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
mele; mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu; 12. Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare de-ai pus strajă în jurul meu? 13. Cînd zic: Patul mă va ușura, culcușul îmi va alina durerile", 14. atunci mă înspăimînți prin visuri, mă îngrozești prin vedenii. 15. Ah! aș vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase! 16. Le disprețuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi-i viața! 17. Ce este omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
lui, pustiitorul se va arunca asupra lui. 22. El nu trage nădejde să scape de întuneric; vede sabia care-l amenință; 23. aleargă încoace și încolo să caute pîine, știe că-l așteaptă ziua întunericului. 24. Necazul și neliniștea îl înspăimîntă, și se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă. 25. Căci a ridicat mîna împotriva lui Dumnezeu, s-a împotrivit Celui Atotputernic, 26. și a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
după ce voi vorbi veți putea să vă bateți joc. 4. Oare împotriva unui om se îndreaptă plîngerea mea? Și pentru ce n-aș fi nerăbdător? 5. Priviți-mă, mirați-vă, și puneți mîna la gură. 6. Cînd mă gîndesc, mă înspăimînt, și un tremur îmi apucă tot trupul: 7. Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrînind și sporind în putere? 8. Sămînța lor se întărește cu ei, și în fața lor odraslele lor propășesc sub ochii lor. 9. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
nu se sparg sub greutatea lor. 9. Acopere fața scaunului Său de domnie, și Își întinde norul peste el. 10. A tras o boltă pe fața apelor ca hotar între lumină și întuneric. 11. Stîlpii cerului se clatină și se înspăimîntă la amenințarea Lui. 12. Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia. 13. Suflarea Lui înseninează cerul, mîna Lui străpunge șarpele fugar. 14. Și acestea sunt doar marginile căilor Sale, și numai adierea lor ușoară ajunge pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
doar atât a mai rămas din ea, un simplu ecou risipit. Asta a fost ușor, pentru că acum venea spre el, ca un tunet, Craiul Apelor Tulburi. Venea cu șuvoiul de apă întunecat pe umeri și striga cât putea, ca să îl înspăimânte pe feciorul nostru. Dar Andrico nu era un oarecine, el era fiul regelui de peste șapte mări și șapte țări și mai avea o mare responsabilitate, aceea de a aduce pe obrazul tatălui său liniștea și de a ogoi durerea mamelor
Prințul Andrico by Adelina Ciocan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91480_a_92896]
-
plecam din România. Circulau zvonuri în rândul emigranților că, dacă vor, românii te mai țin puțin pe acolo chiar dacă ai pașaport franțuzesc, pentru ei nu contează, atât timp cât mai aveai și cetățenie română, cum era și cazul meu, lucru care mă înspăimînta groaznic, bașca securistul care, dacă mă urmărea, cum circulau alte zvonuri că se întîmplă când te întorci pentru prima dată după ce ai părăsit țara, și ăsta era iar cazul meu, ofticat că a fost lăsat planton la hotelul din Poiană
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
politica și, luîndu-și avânt, spune și face ce se nimerește... Viața sa nu știe de ordine și de necesitate, ci, numind un atare trai plăcut, slobod și fericit, așa viețuiește, de la început și până la capăt." Acest trai hedonic, edenic, îl înspăimîntă pe Socrate în măsura în care ar duce la dispariția legii morale. Marele pericol nu este însă acesta, ci consecința politică a hedonismului democratic. Ideea egalității părintelui cu fiul, a metecului cu cetățeanul, a dascălului cu școlarii duce la anarhie. Oamenii devin niște
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de curiozitate și frică. Auta făcu un pas spre copil, dar copilul vru să fugă și, dacă sclavul n-ar fi zâmbit și ochii lui n-ar fi fost atâta de calzi și blajini, poate că băiețelul ar fi fugit înspăimîntat spre ai săi. Auta înțelese teama copilului și se opri, lăsîndu-se ușor pe genunchii îndoiți. Așezat așa, nu mai părea înspăimîntător. - Tu nu te joci? îl întrebă cu blândețe sclavul. Atunci zâmbi și copilul și scoase de după o tufă o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tot și în sfârșit mâna întreagă. Se pregătea să repete jocul, dar se opri deodată speriat. Omul negru nu mai râdea ca adineauri și se uita la mânuța de pe bila de piatră cu niște ochi holbați care pe copil îl înspăimîntară. Amuți cu totul. Apoi își luă repede bila și împiedicîndu-se în iarbă fugi spre păstori. Dar Auta nu-l mai vedea, se întorsese spre răsărit și privea soarele și munții. Păstorii își vedeau de munca lor. Soldatul își luase armele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tine, Mai-Baka. De Puarem nu te-ai speriat, de oastea atlantă nu ți-a fost frică, pe Muntele de Foc stai ca la tine acasă printre fum și scântei, și de niște străini pașnici care sunt ca niște copilandri te înspăimînți. Sau n-ai încredere în mine, mă crezi vânzător de prieteni? Spune-mi curat, și atunci mă duc și nu mă mai întorc. Eu m-am folosit de prilej, ca să te pot vedea. Marelui Preot nu-i puteam spune că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pleacă fără să știe nimic! Auta nu înțelese decât că Marele Preot pleca cu toate corăbiile sale și că Tefnaht prăbușise luntrea în gura Muntelui de Foc. Dar ce putea fi în toate acestea atât de cumplit încît să-l înspăimînte până și pe Hor?! Parcă auzindu-i gândurile, Hor îi făcu semn să vină în partea cealaltă a piscului, de unde priviseră adineauri. Dar zarea de la miazăzi se întunecase. Nu se mai vedea nimic. Hor și ceilalți străini intrară în luntrea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
scândură, iar apoi când scândura i-a fost smulsă de valuri, a înotat cum a putut până când apa l-a aruncat pe un țărm. Mergând pe acest țărm ca să-și caute adăpost și hrană, pământul zguduit de cutremure l-a înspăimîntat. Cerul era și ziua și noaptea negru, iar din țărm marea sfâșia bucată după bucată. Și atunci Mahukutah a sărit iarăși în mare, având mai multă nădejde în apă decât în pământ. Când se depărta înotînd, a auzit o bufnitură
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de Auta și ferit de orice ochi nepoftiți, ceilalți trei, Nefert, Auta și bărbatul gingașei femei străine porniră spre oraș. Hainele lor argintii și croite cu totul altminteri de cum se obișnuia pe pământ atrăgeau luarea aminte a trecătorilor, deși nu înspăimîntau pe nimeni. În țara aceasta și înainte străbătută de drumurile lumii, după pieirea Atlantidei începuse să bată inima întregului pământ. Astfel că amestecul cel mai pestriț de veșminte și graiuri străine nu mai izbutea să uimească pe nimeni. Când intrară
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că alți zei, poate zeii răi ai deșertului și duhurile pădurii, au năvălit pe țărm să se lupte cu zeii lui ocrotitori. Ntombi bănuia că se vor fi furișat spre luntrea zeilor fiare aprige, poate lei ca leul care o înspăimîntase pe ea de mult, făcînd-o să se urce în copac și astfel să scape cu viață. Nefert își închipuia nu o bătălie, ci poate plictiseala cârmaciului, care oricât o va fi îndrăgit pe Mehituasehet, își dorea prietenul de-o seamă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]