10,469 matches
-
curviile lor. Așa că ea s-a spurcat cu ei, și apoi inima i s-a înstrăinat de ei. 18. Și cînd și-a dezgolit ea necurăția, și-a descoperit goliciunea, și inima Mea s-a înstrăinat de ea, cum se înstrăinase și de soră-sa. 19. Dar ea și-a înmulțit curviile tot mai mult, gîndindu-se iarăși la zilele tinereții ei, cînd curvea în țara Egiptului. 20. Ea s-a aprins după niște necurați, a căror carne era ca a măgarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
a armăsarilor. 21. Astfel, ți-ai înoit iarăși nelegiuirile tinereții tale, cînd Egiptenii îți strîngeau țîțele, din pricina sînului tău fecioresc. 22. De aceea, Oholiba, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: "Iată că ațîț împotriva ta pe ibovnicii tăi, de care ți-ai înstrăinat inima, și-i aduc din toate părțile împotriva ta: 23. pe Babiloneni și pe toți Haldeii căpitani, voievozi și domni, și pe toți copiii Asiriei împreună cu ei, tineri și plăcuți, toți dregători și căpetenii, oameni vestiți, toți călări pe cai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
nu-ți vei mai îndrepta privirile spre ei, și nu te vei mai gîndi la Egipt. 28. Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeu: "Iată, te dau în mîinile acelora pe care îi urăști, în mîinile acelora de care ți s-a înstrăinat inima. 29. Se vor purta cu ură cu tine; îți vor ridica toate bogățiile, și te vor lăsa goală, goală de tot. Rușinea necurățiilor tale se va descoperi, rușinea nelegiuirilor și curviilor tale. 30. Lucrurile acestea ți se vor întîmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
mii de coți în lung și zece mii în lat, douăzeci și cinci de mii în toată lungimea și zece mii în lățime. 14. Nu vor putea să vîndă nimic din ea, nici să schimbe, și această pîrgă a țării nu va putea fi înstrăinată, căci este închinată Domnului. 15. Ceilalți cinci mii de coți însă, care mai rămîn în lat înaintea celor douăzeci și cinci de mii, vor fi dați cetății ca loc obișnuit, pentru locuințe și pășune; și cetatea va fi la mijloc. 16. Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
la un cenaclu cultural ce-l comemorează pe Vasile Voiculescu, mi se spune, politicos, că n-am avut timp să cunosc îndeaproape starea de lucruri din comunitățile românești. Mulți exilați simt, poate, nevoia să se asigure că nu s-au înstrăinat de țară. Și, nu mă îndoiesc, sunt sinceri. Dar, dacă s-ar uita mai atent în jur, ar observa destule cazuri de "expatriere" interioară. Am căutat să-i conving pe cei înclinați să exagereze lipsa de civilizație de la noi, în comparație cu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
sau moșii ale mănăstirilor în care viețuiau nu auzim pentru prima oară.” L-am ascultat cu smerenie pe bătrân, dar întrebarea tot mă rodea: „Adică cum? Abia după moartea lui Istratie Dabija voievod se află că satul Zărnești a fost înstrăinat de călugării mănăstirii Bârnova?” Și, din nou: „Care călugări? Probabil cei din mănăstirea cea de lemn, cum spune Miron Barnovschi în testamentul său. Dar aici el pomenește de vornicul Gavrilaș și de postelnicul Costin, împuterniciți de el să-i ducă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
de Codru, ficiorul răpoosatului Lupul Costachi biv vel vornic, pentru un sat anume Boianul de la ținutul Cernăuților, jeluind Ion hatmanul precum acel sat este a dumisale drept ocină de moșie. Și tâplându-să de au lipsitu...din țară, de au fostu înstrăinat 9 ani, de pe vreme ce au venit țariul moschicescu cu oștile aici în țară, din văleatul 7219 (1711) până acum la văleatul 7228 (1720)... Deci, viind...acum în țară, au jeluit la domnie mea, ...cum că i-au luat Lupul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
părăsesc școala, iar alții, lipsiți de cele trebuincioase, „ies, părăsind cartea”. Un lucru deosebit de dăunător este faptul că școlile făcute de dascăli de loc sau de aiurea „nu numai că sparg școala cea mare domnească, încă hulindu și pe dascali, înstrăinează și inimile părinților ca să nu-și dea copiii la școala cea mare domnească”. Cei puși să cerceteze aceste pricini „au găsit doao mijloace îndreptătoare;...întâi: ucenicii până nu-și vor plini șase ani, cel mai puțin, din școală să nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
se ocupase de ea în plin aer, ci numai în penumbra atelierului. Acum se dezinteresase complet, dar era din acei ce-și târăsc după ei resturile, în felul în care sfinții răsfoiesc breviarul unor păcate pocăite pentru a nu se înstrăina de prezența conștiinței lor impure. Drăgănescu nu asculta bine ce-i spunea pictorul, îngrijorat să vadă pe Elena instalată. I se păru că se uită spre el, mări pasul, 280 deși se simțea în ziua aceea foarte ostenit, călca parcă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
trecem prin timp ca niște aleși ai veșniciei”. Câtă fierbinte iubire manifestă autorul afirmând: ,,Lasă-mă, Doamne, să îngenunchez a săruta acest pământ pângărit de ambiții și felurite necuviințe omenești.” În ,,Aproapele meu” se întreabă retoric: ,, Oare cine ne-a înstrăinat așa de tare, frate al meu”, indubitabil...se știe vinovatul... În ,,Au venit peste noi” subliniază accentuat frăția veche a românului cu bătrânul codru, când ,,apucam topoare, coase și furci și ceream îngăduință fratelui nostru cel veșnic să ne ascundem
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
prin ochii și inima fostului copil ce am fost și eu la rândul meu. În felul acesta unii copii erau mai apropiați de mine, decât de părinții naturali și așa i-am câștigat de partea mea, dar nu i-am înstrăinat de părinți - dimpotrivă. Așa am ajuns la sfârșitul activității didactice să mă bucur că sămânța rodnică a învățăturii a crescut spornic pe un teren bine pregătit. Să revin la faptul că tocmai când matale (moldovenism sadea) deschideai ochii spre viață
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
să se închidă. Ar trebui să te imaginezi cu o parte a memoriei lipsă și nu știu dacă e posibil să duci cu tine un gol pe care să-l ignori fără probleme. În cazul meu, faptul că m-am înstrăinat de Lisa n-a micșorat, ci a adâncit legătura afectivă cu lumea copilăriei. După ce am înțeles ce mă separă, temperamental, de Lisa, am iubit-o mai mult. Și altfel. Probabil, abia atunci m-am dumirit că amestecul ei de cer
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
avea tot mai multă paloare și suferință adunate pe chip. Și, parcă i se topea carnea trupului. Ajunsese mai firavă ca o umbră, toată lumea se întreba ce se întâmplă cu biata fată; devenise tot mai tăcută, tot mai mohorâtă, se înstrăinase de toți și de toate. Într-o zi, boala a fost mai tare decât ea și a doborât-o. De la spitalul din satul vecin, au trimis-o la oraș. Aici, cum i-au văzut analizele, au zis că trebuie să
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
un moment dat, după trei noaptea, îi trecu prin cap că el însuși ar putea fi un studiu de caz extrem de amănunțit, o descriere de personalitate atât de precis realizată, încât doar avea senzația că e autonomă... Noaptea, creierul se înstrăinează de sine. Cunoștea exact biochimia din spatele „sindromului apusului“ - exagerarea intensă a simptomelor medicale în timpul orelor de întuneric. Dar faptul că-i știa biochimia nu-l vindeca. Probabil că adormise, într-un târziu, pentru că se trezi dintr-un vis în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
leziune a cortexului prefrontal ar fi putut s-o transforme într-o singuratică? Nu era nevoie de nici o leziune. Recunoștea retragerea ei. Ceva îi unea. Ceva mai mult decât ciudățenia inimaginabilă a Capgrasului - orfanul aflat sub tutela lor comună - îi înstrăinase pe amândoi. Ea trecuse printr-o criză care semăna mult cu cea care-l măcina pe el acum. Ea îi căută privirea, tatonând. Întinse mâna peste masa îngustă și-l apucă de încheietură. — Deci asta voiai să spui cu „mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
loc printre ele ca o superautostradă. Își simte pielea lipită de mâinile ei, pielea prea albă, ca de hârtie, brațele goale ca niște gheme umflate de vene, șoldurile ca niște cocoașe grosolane. O singură bătaie de inimă și s-a înstrăinat de propriul lui corp, de toate nălucile alea clocite invizibile pentru femeia asta, care nu l-a văzut niciodată altfel decât e acum. Dar se întâmplă ceva și mai ciudat: nu-i pasă cum îl vede ea. Nu vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
bogată bibliotecă ale cărei cărți și manuscrise rămân de o necontestată valoare culturală, artistică și literară. Multe din obiectele de patrimoniu ale mănăstirii sunt expuse în Colecția de Obiecte Bisericești a mănăstirii, iar o parte din ele, ce au fost înstrăinate în vremuri vitrege, se află în Muzeul de Artă de la București, la secția de Artă Feudală, sau în alte locuri străine ... Ctitorul Mănăstirii Secu, boierul Nestor Ureche, șia dovedit mărinimia sufletului de nenumărate ori prin daniile ce le-a făcut
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
Mavrocordații și-au însușit multe din tezaurul Mănăstirii Secu și nu le-au mai înapoiat. Egumenul mănăstirii, Eftimie Cananău, împreună cu soborul mănăstirii au făcut o plângere smerită la Mitropolie, cerând ca odoarele ce au fost depuse cândva la Mitropolie și înstrăinate în familia Mavrocordaților, să fie înapoiate Mănăstirii Secu, singura în măsură să se 67 bucure de frumusețea lor. Mitropolitul de atunci, Gavriil Calimachi, om cu suflet nobil, a cerut de la domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica voevod “ca să se dea acele
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
piramidele - și pe care el Îi văzuse, Îi auzise, Îi Întîlnise, Îi cunoscuse În plenitudinea avîntului pasiunii și gloriei tinereții sale: chipurile dispărute, fără grai, uitate de vreme ale lui Buchanan, Johnson, Douglas, Blaine - chipurile Împodobite cu favoriți, estompate, mîndre, Înstrăinate de vreme ale lui Garfield, Arthur, Harrison și Hayes. — Ei, Doamne! spuse el - și glasul Îi răsuna În noapte ca un clopot. Ei, Doamne! i-am cunoscut pe toți Încă de pe vremea lui James Buchanan, căci eram copil de șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
lume la Prefectură, fiind a doua zi de Crăciun. De când mă știu, îl știu și pe conu Costache lângă mine. Când am mai crescut și-a trebuit să trecem amândoi de la tu la dumneata mi-a părut rău, parcă se înstrăina cel mai apropiat om, fiindcă uneori mi-era mai aproape decât părinții, puteam vorbi mai ușor cu el decât cu ei. Îmi amintesc că într-o vară, când am dat de-un gândac într-o carte și-am început să
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
tot împrejurul, cu cotețele fermei, cu stupii pe care Godun tocmai îi pregătea, i se arătase deodată de o plictiseală istovitoare. Veterinara isca spectacol în nepăsarea câmpiei și a marginii de oraș și în așteptarea crispată a exilului său de înstrăinat. Abadan era un puț cu benzină. Când Omar a pus talpa în port, locul arăta mai degrabă ca o pată de ulei curs din conducta rafinăriei. Era pe-nserat și, când a oprit o mașină, taximetristul l-a întrebat: — N-ai
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
a casă Că n-am nevastă frumoasă, Strâng în brațe o mocineață Și sărut un sloi de ghiață. 127 Până fusei la maica Nici săpai, nici secerai, Nici torsei, nici pusei pânză, Ci numai zisei în frunză; Dar dacă mă-nstrăinai Și săpai și secerai Și torsei și pusei pânză Și-o lăsai dracului frunză. Până fusei la maica Mâncai pîne de secară, Cernută prin sită rară Și-o mâncai râzând pe-afară; Dar dacă mă măritai Mâncai pîne de grâu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
De vei be păharul meu, Un păhar plin de durere Făr de nici o mângâiere. O, iubite amoraș, Că-ndurași de mă lăsași, Dulcele mieu faguraș, Pe lume om pătimaș. Ah, amoriu și suflețele Mângâiere vieții mele, Ah! - Pe tine te-nstrăinezi Și eu pururea oftez. Tu te lipsești de la mine Și eu oftez după tine, Ca un amoriu după, altul Ca să mi se treacă ahtul. 32 Faretr - amoriul cu foc aprinde Și arcul înfocat Și-ntinde cu a lui săgeți - Vai
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
a-și impune ideile cu forța, eu pentru a le lua în derâdere. Când mă certa, trânteam ușile prin toată casa până ce biata mama, care era din ce în ce mai bolnavă și abia se mai ridica din pat, izbucnea în plâns. Asta ne înstrăina și mai mult unul de altul și ne-a fost și mai ușor să ne șicanăm reciproc, cu rare izbucniri de tandrețe pe care ne grăbeam să le uităm amândoi, de parcă ne era rușine de ele. Tata îmi striga la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
au făcut să nu mă mai ia nicăieri cu el. Dar și pe mine mă costau aceste sminteli. Străbătând infernul răzvrătirii și geloziei, copilăria mea n-a mai avut decât un sens: de a-i da tatei motive să se înstrăineze, să mă urască și să regrete și mai mult moartea lui Dinu. Singurul farmec pe care l-am cunoscut în această luptă pentru a-mi cuceri o identitate a fost unul veninos; și singura lecție pe care o învățam zilnic
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]