1,581 matches
-
și frumos după cum era” (VoiaDâmbovița). Mama pajură este ipostaza solară a devorării, în timp ce mama șarpe transferă prăzii sale temporare energii htoniene: „Mă-sa, când s-a dus să-l sărute, l-a șî înghițât. Atunci, bătrânu șî șarpele, când a șuierat o dată, i-a dat bătrânu o palmă după ceafă la mă-sa șî l-a făcut mai mândru șî mai frumos pă cioban”(Valea Mănăstirii - Argeș). Ipostaza teriomorfă a monstrului înghițitor conține și simbolistica strămoșilor care asistă la inițierea neofitului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pericol de strămutare pentru a face loc unui poligon al armatei. În final, Gheorghe Rădășanu ni se prezintă cu mare sinceritate "n-am fost om voinic, am fost o umbră de om, subțire și înalt. Mi-a fost drag să șuier și să joc" (p.75). El reușește să evoce o lume dispărută, reușește să o recreeze, dându-i viață, creionând figuri prin care ne redă imaginea mediului în care a trăit, a simțit, a iubit. Lucrarea oferă multiple informații noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
cât ne-o încăpea în pântece. Brava, Vasile! Iaca, zău, îl uitasem pe Manolucă, uita-l-ar relele, răspunsei eu. Ș-atunci noi toți care ne pusesem grecește pe iarbă la umbra stejarului, ne-am sculat răpede în picioare, am șuierat cânii și am plecat în pas milităresc, una, două, trei, la curtea lui Manolucă. Manolucă era un tânăr moșier plin de sanatate și de viitor, pe care multe văduve și mame cu fete de măritat își puseseră ochiul, să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mobilat cu cele trebuitoare și am înființat un atelier în regulă, primul întemeiat în Iași din inițiativă privată. O! Să fi văzut cu ce osârdie mergeam noi la oarele hotărâte pentru lucru, cum ne încurajam unii pe alții, cum pictând șuieram printre dinți felurite cântece care parcă ne inspirau, cum ne istoriseam unul altuia felurite anecdote, cum ne entuziasmam văzând încetul cu încetul natura înviind pe pânzele noastre sub forma unui răsărit de soare, unui colț de pădure etc., etc. Iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste, Căci se clatină rărite șiruri lungi de bătălie; Cad asabii ca și pâlcuri risipite pe câmpie, În genunchi cădeau pedeștri, colo caii se răstoarnă, Când săgețile în valuri, care șuieră, se toarnă Și, lovind în față,-n spate, ca și crivățul și gerul, Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul... Mircea însuși mână-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare; Durduind
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
găsi, adevărate corespondențe pe căile [simpatiei superhumane], ca În seara aceea când, [fiind eu] surprins În patul unei frumoase refugiate din București, [am] escaladat, cu hainele la sub țioară, pe fe reastră și peste gardul de nuiele [și] mi-a șuierat fier binte, pe lângă ure che, un glonț de armă; ispravă pe care, povestindu-i-o lui Sfarț, acesta mi-a mărturisit emoționat că, neavizat În nici un fel, avusese totuși preștiința unei Întâmplări neno rocite și viziunea cadavrului meu jelit de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
vreo stație uitată de lume și încremenea acolo ceasuri lungi, nesfârșite, iar ei rămâneau muți, așteptând fără să știe ce așteaptă, liniștea creștea atunci enormă, li se auzea respirația, li se auzeau bătăile inimii, se auzea vântul de gheață cum șuieră și se strecoară prin crăpăturile vagonului, cum îi lovește și le brăzdează obrazul. Tata, la început, când urcase în trenul de marfă, fusese stăpânit de un sentiment acut de revoltă, mânie și neputință: îl scotea din minți, pe el, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
au amorțit, nu mai era capabil să se gândească la nimic, nu era preocupat decât de cum să scape de frig și de foame. În a patra zi, pe la orele zece ale dimineții, trenul a frânat cu un scârțâit înfiorător, a șuierat locomotiva și curând ușa vagonului s-a deschis, iar un gardian le-a strigat: -Dați-vă jos, gata, am ajuns! Au fost strânși toți în careu. Se adunaseră vreo două sute de oameni: pe parcurs, la garnitura cu deportați se atașaseră alte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Gârmoci și Fanache și-au frecat palmele satisfăcuți: obținuseră ce speraseră. Tocmai atunci s-a produs catastrofa. Doi pionieri părăseau scena în aplauzele publicului. În locul lor, din sală, a urcat la microfon domnul Tomiță. Ce dracu caută ăsta aici? a șuierat printre dinți Fanache prevăzând ce are să se întâmple. Și tot el și-a răspuns în gând: Doamna, doamna Cameniță l-a invitat... Ea cu blestemații ei de pantofi e de vină! Domn Tomiță a rămas câteva secunde tăcut, parcă rătăcit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sau Viața‑i un sictir bătut în piuă" Pe-acasă cine n-a mai dat Dorul-câine nu l-a iertat Câinele blană de ierburi are și faruri de noapte în cătare I-auzi cum a fiecărui gură A pâine străină șuieră Frunză sură măr văratic Rumeior cucul tomnatic Primul lucru ce i s-a certificat acestui text a fost „Privirea Străină“. Argumentul fiind că am venit în Germania dintr-o altă țară. Ochi străin, sosit în țară străină - multora explicația li
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
plin exercițiu balistic. Se dă alarma, se suspendă tirul, pușcăriașul îngrozit e adus în celulă, la 5 ore după evadare. Cunosc nenumărați oameni cinstiți care evadează după toate legile evadării și se trezesc, bătând câmpii, exact în perimetrele unde bat, șuieră și explodează obuze cinstite. Nimeni nu mai găsește liniște în evadare. Toate edenurile sunt poligoane de tir. La capătul funiei făcute din cearșafuri se află spaima de balistică. Și toți revenim în igluurile noastre sub sau fără escortă - căci ce
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
După ce am răspuns „greșeală“ de vreo cinci-șase ori, m-am dus în pod să-i dau raportul Veronicăi. „Carmen Popescu? Păi eu sunt aia!“ mi-a răspuns. „Da’ de ce nu-i dai numele tău adevărat?“, am întrebat-o. Mi-a șuierat cu o undă de tristă înțelepciune în glas: „Carmen Popescu e mult mai frumos“. (Mai târziu, am realizat câtă dreptate avusese: Popescu era un nume de oraș, un nume în escu, demn de un inginer. Nu ca Flutur: frust, peizan
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Atunci am văzut lanurile de grâu pârguite, o „ mare galbenă”, delimitată de șiruri de tufe și pomi de o culoare verde- albăstrui, în lumina soarelui de dimineață, pe care le cunoșteam doar din imaginile văzute în cărți sau reviste. Locomotiva șuiera din când în când, ca să te trezească la realitate atunci când gândurile îți alunecau într-o lume de vis privind fix la peisajul înconjurător. Deodată am văzut orașul. Casele de diferite dimensiuni, turnurile de apă, coșuri de fabrică, o imensitate față de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
fabrică, o imensitate față de ce văzusem până atunci. Trenul intră în gara Timișoara Sud unde se oprește vreo două minute și merge mai departe. Atunci am fost preveniți de profesorii care ne însoțeau să ne pregătim de coborâre. Trenul intra șuierând în gara Timișoara Nord oprindu-se pe linia unu peron. Am coborât din vagon ordonați și supravegheați de instructori Din gara Timișoara am fost preluați de autobuze și duși la o școală. La cantina școlii am servit micul dejun și
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
drum spre Ithaca noastră interioară. Principalul e să observăm că tot ce ofereau lotofagii ca viitor era o absență. Surîsul lor pustiește totul. Cadavrul sfinxului zace aruncat undeva Într-un trecut unde nimeni nu mai pune Întrebări și doar vîntul șuieră risipind spuma amară a mării peste florile de lotus strivite pe un țărm pustiu. Adulmecînd vîntul sărat care-i aduce miros de cadavru, lotofagul se crispează fără să știe de ce. Poate că Andromaca e mai Îndreptățită decît Ulise să se
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să vedeți cum va arăta frumusețea elină! Zeița frumuseții e o biată fecioară de marmură pe care o vor spăla ploile pînă ce-i vor șterge trăsăturile! Voi care cîntați Între marmurile Parthenonului, opriți-vă o clipă să auziți cum șuieră vîntul printre ruine!... (Dar de ce s-ar fi oprit? Ruinele Parthenonului au influențat lumea cel puțin tot atît cît Parthenonul neatins de vreme!)... Iată o dramă În care nu găsim nici un sprijin. Căci există dureri În miezul cărora, nemaiavînd nimic
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
n-a făcut-o, cred, dintr-o pornire vulgară de distrugere. (SÎnt convins că sculptorul acestui leu divin a insistat asupra buzelor lui grosolane ca Leonardo În fața Giocondei. Dintr-o inimă nepăsătoare nu putea țîșni ironia acestui surîs.) Noaptea, vîntul șuierînd și lovind de arțari ploaia, un țipăt de pasăre, apoi un foșnet de aripi, toate mă trimit la Eschil. Eriniile memoriei fidele le numește el. Dacă vreau să Înțeleg cît de cît revolta lui Oreste Împotriva destinului, fără să fac
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
El e vioara întîia cînd e vorba de vreo avarie sau cînd se face revizie anuală. Ca președinte de sindicat, Cornea le-ar fi făcut pe amîndouă doar pe jumătate... Credeți? îl întreb, ridicînd glasul din cauza vîntului rece care ne șuieră pe la urechi. Sînt sigur! Ce vreme! arată el spre cerul înnourat. Nu-mi place deloc vremea asta. Dacă vor începe niște burnițe de primăvară, îmi va fi greu al naibii să mă mut în garsoniera cea nouă. Dar tot mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
soluții: ori scoatem barometrul din funcțiune, ca aerul să treacă direct, dar atunci va intra apă prea multă în separator și dăm totul peste cap; ori mergem la cacealma: ascultă-mă, am o poftă nebună să-l păcălesc pe Dumnezeu! șuieră Vlad printre dinți. Lucrăm așa cum ai propus tu pînă la trecerea pe aer. Cînd ajungem acolo, trimitem gazele în rezervoare și abia apoi intrăm pe aer. După zece ore, instalația va funcționa normal. Taman bine mîine în zori! exclam eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
încăierare. Aici lumea zice că s-a vârât până în gât. 2 decembrie [1950], sâmbătă seara Of, afurisită zi! De la ora 8, la nenorocitul ăla de proces; am stat până la amiază, într o tensiune de era să fac meningită. Cuvintele îmi șuierau pe la urechi: „n-are drep tul să facă contestație“, „absenteistă“, „renunțat la țara ei de baștină“, „pierdut dreptul de a fi cetățean al țării ei“ - ploua asupra mea cu toate astea, mi se prelingeau între gulerul paltonului și gât, făcându
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
atâta la inimă manifestările unei nebune. Scott mă întreabă dacă am auzit vocea belgiencei înainte de pauza pentru a doua doză de ayahuasca. Îmi povestește cum în întuneric a simțit o mână rece pe umăr (belgianca a fost așezată lângă Scott) șuierându-i o întrebare la ureche: „Unde este românca?”. După ce a trecut peste șoc, Scott i-a pus și el mâna pe umăr și i-a răspuns articulând fiecare cuvânt foarte clar: „Nu e aici. A plecat”. Găsesc răspunsul la multe
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
cel semănat cu ovăz de frate-su Costache și aruncă o privire spre vale. Ceea ce văzu îi îngheță sângele în vine: în vale apăruse Costache care venise cu căruța, însoțit de un fecior, și se apucase de cosit ovăzul verde. șuieră plină de ură către cei doi feciori ai ei: − Ia uitați-vă la vale...Acum trebuie să faceți ceva, ca să ne luăm pământul ce ni se cuvine nouă. Duceți-vă acolo, amestecațil cu pământul, băgați-l în fântâna care-o
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
a fost pentru noi o dovadă că nu era alarmă de exercițiu (alarmele de exercițiu erau doar pe unitate sau subunitate), ci una ce privea cel puțin microgarnizoana. Erau trei semnale lungi și trei scurte, parcă. M. M.: Da, da. Șuierau prin cazarmă. S. B.: În acel caz, amicul Jorj a trebuit să fugă în PC, la post, iar eu în Baterie, unde aveam misiune la alarmă. În momentul acela, ofițer de serviciu era locotenentul major Ilie Roșu, pare-mi-se
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
nu știu.... Nu-ți ardea atunci. Greșeala, care-i? Toți acei care judecă acum Revoluția judecă cu mintea de acum evenimentele de atunci în loc să judece cu mintea de atunci evenimentele de atunci, când erai sub presiunea de atunci, când îți șuierau gloanțele pe la ureche și nu știai de unde vin. S. B.: Și ținând cont și de mijloacele tehnice de atunci, că nu erau telefoane mobile prin care să comunici. M. M.: Dacă v-am spus că eu am vorbit cu Comandantul
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
În formă de Z, la vreo douăzeci de bătăi de inimă distanță de patul meu și, zbuciumându-mă Între groaza Întoarcerii ei premature de la baie, În dormitorul ei luminat de lângă camera noastră, și invidia față de fratele meu care respira regulat, șuierând ușor În spatele paravanului care ne despărțea, nu reușeam niciodată cu adevărat să profit de acest răgaz suplimentar pentru a adormi repede, În timp ce o crăpătură În Întuneric Încă mai reținea o frântură din mine În neant. În cele din urmă, se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]