1,603 matches
-
tine. Era femeia uscată ca un băț și pipernicită care te victimiza cu o ardoare mult mai intensă decît sadismul nonșalant pe care Îl manifesta față de ceilalți elevi. Părea atît de personal. Uneori te lua deoparte, te zgîlțîia și Îți șuiera În ureche, — Știu cine ești Robertson. Știu totul despre tine, băiat malefic și rău ce ești. Cu cît munceai mai din greu, cu cît Încercai mai tare să-i faci plăcere, cu atît mai urît se purta cu tine000000000000000000000000000000000 Televizorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
altă persoană. Am mers de-a lungul rîului Nil, de la o cascadă la alta, sub un cer de zinc albastru. "La asta ziceți Nil?" Numeam Nil o apă atît de calică? Și ce frunze zdrențăroase! Mai erau și țînțari anofeli, șuierînd asasin. Și mai era uliul căzut din cer pe spinarea găinii rătăcite. Devorînd-o. I-aș fi asigurat pe Patrick și pe Bradutz că păsările ababil, distrugătoarele Sodomei, nu zburau pe-acolo. N-am mai spus nimic. Prea erau iritați că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
89 stătea pe țeavă cu o emisie specială. Odă pentru Ody. Nici eu n-am ajuns redactor în subordinea lui. Cînd am ieșit din secretariat, l-am zărit printr-un geam pe Iordan, încolăcit de două vipere focoase. "Puppy, îi șuiera una dintre ele, sașie de admirație, puppy, vrei...". Și "puppy" o voia, cum să nu. Voia să le fericească pe amîndouă. Se prostitua acolo, pe mobilierul de hol Pipera. M-aș fi simțit ca o cutie a milei dacă rămîneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
eu apa tămăduitoare. Atunci am reușit. Nu era decît o mică repetiție a bolii care l-a omorît: tușise cu sînge. Îl priveam cum dormea îndoit ca un semn de întrebare. Prețiozități, așa e, nu-i nevoie să mi-o șuiere vocea cealaltă, dar l-am auzit, luat de somn: " Fără tine n-aș fi decît sicriu". Jaluzelele tăiau geamul în felii înguste, așa cum tai eu acuma felii subțiri de viață amintită. "Doamne, Dumnezeule, cît am mai dormit. Hai la Dorobanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
veninul și am auzit vocea. — Tipa - asta - e - o - cățea - nenorocită. Zău așa, nici nu mai pot să discut cu ea. Cine se crede ca să facă una ca asta? Vorbesc serios - CINE SE CREDE CA SĂ FACĂ UNA CA ASTA? a șuierat o fată de vreo douăzeci și ceva de ani Îmbrăcată Într-o fustă din piele de șarpe și un top minuscul care se termina binișor deasupra buricului și al cărei loc părea mai potrivit la Bungalow 8, decât Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Alo? Allison, tu ești? a Întrebat o voce ca de gheață, dar maiestuoasă. O să am nevoie de o fustă. Am acoperit receptorul cu palma și am simțit că-mi ies ochii din orbite. — Emily, e ea, sigur e ea, am șuierat și am scuturat receptorul ca să-i atrag atenția. Vrea o fustă! Emily s-a Întors spre mine, mi-a văzut chipul Înspăimântat și a Închis brusc telefonul ei, fără să se obosească să spună „Te sun eu mai târziu“ sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pat. Trăiam una dintre scenele acelea În care un răpitor pune pistolul În coasta femeii răpite și, În plină zi, o conduce spre subsol, unde Își are camera de tortură. — Cum ai putut să-mi faci una ca asta? a șuierat ea și m-a Împins pe ușa recepției de la Runway, de unde ne-am grăbit să ajungem În birou. În calitate de asistentă principală, eu sunt răspunzătoare de tot ce se petrece În biroul ăsta. Știu că ești nouă, dar ți s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ele, așa fel Încât până la urmă să formeze un fel de evantai. Women’s Wear Daily era singura excepție la regulă: acesta trebuia pus În mijlocul biroului ei. — A venit! Andrea, vino Încoace! E În lift! am auzit-o pe Emily șuierând din Încăperea alăturată. Uri tocmai m-a sunat și mi-a spus că a coborât din mașină. Am pus Women’s Wear Daily pe birou, apa San Pellegrino pe un colț al biroului, pe un șervețel de mătase (pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Îi Închidă ușile franțuzești. — Ce s-a-ntâmplat? a șoptit ea cu ochii la tava cu mâncarea neatinsă pe care o țineam, Încremenită locului, În mâini. Păi, se pare că Încântătoarea noastră șefă a servit deja masa de prânz, am șuierat eu printre dinții Încleștați. Și mi-a făcut o scenă pentru că nu am prevăzut, nu am ghicit, nu am fost În stare să mă uit direct În stomacul ei și să-mi dau seama că nu-i mai e foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ecranul lui că era tot Lily. Emily a ridicat din sprâncene În felul ei era specific atunci când m-a auzit din nou angajată Într-o convorbire particulară. Am Înhățat telefonul, dar m-am adresat lui Emily: — E ceva important, am șuierat eu În direcția ei. Prietena mea cea mai bună Încearcă să Închirieze pentru noi un apartament prin telefon, pentru că nu pot să plec de aici pentru o afurisită de... Trei voci m-au atacat simultan. Cea a lui Emily era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Încântat. Nu era momentul potrivit pentru amabilități, am decis eu. Christian Collinsworth tocmai Îmi masase gâtul cu buzele. L‑am ignorat total pe tip, am pus mâna pe brațul ei drept și am târât‑o spre canapea. — Andy! Încetează! a șuierat ea și și‑a smuls brațul din strânsoarea mea, fără a uita Însă să Îi zâmbească tipului. Ești nepoliticoasă. Aș vrea să te prezint prietenului meu. William, ea e Andrea, cea mai bună prietenă a mea, care nu se poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
două, după care a trântit‑o furioasă pe covor, mai să‑l nimerească pe unul din cei doi, Îngenuncheat În fața ei. — De ce dracului nu am fost informată că voi să primi un nenorocit de premiu la dineul de azi? a șuierat ea, iar fața i s‑a contorsionat de o furie cum nu văzusem vreodată. Neplăcere? Sigur. Insatisfacție? Tot timpul. Enervare, frustrare, nefericire generalizată? Firește, În fiecare minut din fiecare zi. Dar nu o văzusem niciodată atât de total cătrănită. — Ăă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a prins fața În mâini și m‑a sărutat din nou. Am deschis gura să protestez, să Îl Întreb ce naiba se petrece aici, dar el a interpretat gestul drept entuziasm și și‑a strecurat limba În gura mea. — Christian! am șuierat eu Încet și m‑am Întrebat cât de repede ar reuși Miranda să mă concedieze dacă m‑ar prinde giugiulindu‑mă cu un tip oarecare la una din petrecerile ei. Ce naiba faci? Dă‑mi drumul! M‑am zbătut să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
care o priveau admirativ, iar muzica s‑a schimbat dintr‑o bizară incantație gregoriană Într‑un soi de heavy metal gălăgios. Durerea mea de cap a Început să pulseze din nou, În ritmul muzicii bubuitoare. Miranda nu a Încetat să șuiere când a ajuns lângă mine, dar a Închis, În sfârșit, celularul. Am făcut și eu la fel. — Ahn‑dre‑ah, avem o problemă foarte serioasă aici. Tu ai o problemă foarte serioasă. Tocmai am primit un telefon de la domnul Tomlinson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de oameni care se prefac că mă plac doar pentru că erau obligați să o facă. Mi‑am scos celularul din poșetă și am tastat câteva cifre, cu ochii la Miranda, care devenea din ce În ce mai lividă de furie. — Ahn‑dre‑ah! a șuierat ea, dar era prea lady ca să facă un scandal În public. Ce‑ți Închipui că faci? Eu Îți spun că fiicele mele au nevoie de pașaport imediat, iar tu decizi că acum e momentul cel mai nimerit să stai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
deasupra copacilor, tot mai sus, zbor. În sfârșit, am o senzație bruscă de ușurare și o bucurie imensă mă inundă. Uneori, În vis, ieșind din apă, mă Înconjoară din toate părțile armate de șerpi Încolătăciți, Încârligați În snopi solzoși; aceștia șuieră amenințător, Încercând să mă muște, se zbat Împletindu-și trupurile În grămezi răsucite, se rostogolesc cu limbile Învinețite atârnând În afară. Alerg, alerg Îngrozit și numai zborul mă salvează În ultimul moment de primejdia iminentă; Întotdeauna, ridicarea de la pământ este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a citit niște versuri abstracte, aproape o Înșiruire de silogisme. Nu mi-a plăcut decât poemul cu care a Încheiat recitalul, se numea Quadriga. Deodată, am simțit acel frison secret, ce mă cutremură de câte ori mă găsesc În fața a ceva extraordinar: „Șuieră o quadrigă pe câmpia/ secundelor mele./ Are patru cai, doi luptători./ Unul e cu ochii-n frunze, altul/ cu ochii În lacrimi./ Unul Își ține inima Înainte, În cai,/ altul și-o târăște peste pietre, În urmă./ Unul strânge frâiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-n frunze, altul/ cu ochii În lacrimi./ Unul Își ține inima Înainte, În cai,/ altul și-o târăște peste pietre, În urmă./ Unul strânge frâiele cu mâna dreaptă,/ altul tristețea În brațe./ Unul e neclintit, cu armele,/ celălalt cu amintirile./ Șuieră o quadrigă pe câmpia/ secundelor mele./ Are patru cai negri, are doi luptători./ Unul Își ține viața În vulturi,/ altul Își ține viața În roțile rostogolite,/ și caii aleargă, până când sparg cu boturile/ secunda,/ aleargă-n afară, aleargă-n afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
până În Piața Romană. Se schimbă semaforul. Roșu. Frână. Derapează. Intră În cel din față. Dă Înapoi. Îl lovește pe cel din spate. Se ferește către stânga. Poc. Bang. Zdrang. La dreapta. La stânga. Înapoi. În față. O mie de claxoane. Nervii șuieră. E disperată. Nu mai are control. Se zbate, o pasăre În cușcă. Nu este scăpare. O văd decisă la orice. Intervin. Opresc motorul. Este epuizată. Îi prind mâna asudată. Zvâcnește, pulsează viu. Se zbate să exprime spaima. I-o strâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mulți și petrec, dacă au de ce... ― Adică de ce? iscodi mai departe Vasile. ― Ei știu de ce, mormăi Ignat tainic. Da lasă-i, că fac bine ce fac. ― Nu-ți spuneam eu, nea Vasile, că i-am văzut azi-noapte cum se întorceau șuierând din jos? zise Leonte Orbișor cu mândrie. Că ieșisem în bătătură să văd cum arde și mă gândeam așa singur, oare cine l-o fi pus, că prea e mare și-a pornit deodată din toate părțile de parcă-ar fi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
atriul și ferit, ca într-un acvariu, el privea, cu fereală, spre vitrinele strălucitoare, spre șinele care scrâșneau și scânteiau sub roțile tramvaielor, spre icnetul mașinilor care frânau la semafor și, apoi, țâșneau, slobode, spre firele de înaltă tensiune care șuierau, surd, pe stâlpii de beton, în fine, spre oamenii înșiși, care, pe măsură ce se înmulțeau și mișunau pe trotuare, semănau tot mai mult unii cu alții. Acum, în loc s-o ia printre blocuri, spre mahalale, trebui să țină centrul, stingher, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
era marea lor slăbiciune. Oamenii știau și se fereau. Să dai năvală peste ei, să scoți dușumele, să răscolești prin dulapuri, să spargi sobele, să scormonești prin grădină... să pierzi vremea cu fel de fel de torturi... Prostii medievale... Vocea șuieră de foarte aproape, satisfăcută : — Acum nici măcar nu trebuie să-i cauți, ca să-i găsești. Nu e nevoie să-i chemi, vin singuri. E ca o bibliotecă în care cărțile se răsfoiesc de la sine, trebuie doar să pui degetul la pagina
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai neputincios, până când masca i se lipi de față, îi astupă nările și gura care sorbea zadarnic din aerul împuținat. Atunci bătrânul deschise ochii din nou și insipiră adânc, buimac, ca ieșit dintr-o cameră înecăcioasă. — Ce ți-am spus ? șuieră Vocea. Întotdeauna am dreptate în ce vă privește pe voi, nemernicilor. Credeai că ai scăpat... Bătrânul privea înspăimântat către locul din care lumina cădea drept pe fața lui. Nu-și putea lua ochii de la ea. Păpușarul socoti că e prea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lovi de perete, își duse mâna la obraz și degetele i se încleiară în sudoarea amestecată cu sânge. Bâjbâi până dădu de pragul ușii. Ieși, împins din urmă de Vocea care respira un aer ce nu venea din piept, ci șuiera, ca dintr-o conductă. Întinse pasul, dar podeaua nu-i răspunse. Ea cobora în trepte și, ca s-o urmeze, ar fi avut nevoie de un echilibru pe care-l pierduse. — Pentru cei ca tine moartea nu vine niciodată când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să zboare, ar fi vrut să reia plutirea și atunci, cu gesturi largi, nefirești, cu fața dintr-odată luminată și îmbrăcat cu o tunică albă ce nu cunoscuse împunsătură de ac, Ionuț o pofti în balconul garsonierei lui. Vântul le șuiera pe la urechi, orașul se întindea într-o priveliște largă și Cosmina simți dorința de a zbura cu orice preț. Vru să se suie pe balustradă, în vis fusese până atunci liniște, dar auzi ceva sau pe cineva urcând treptele și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]