4,027 matches
-
etică.” [Critica Prozei vol. I, 1973-1989. Prozatori (A-G), Ed- Carpathia, 2015, p. 22) Amintirea unui trecut eroic nu doare, ci tămăduiește răul veacului prezent, care a mutilat trupul Nației, peste care s-au prăvălit prăpăstii prea adânci din care țâșnesc gemetele înăbușite și plângerile continue, purificând astfel viitorul Nației dacoromâne. În România Temnițelor regalo-proletare, ateo-comuniste, <> (noțiune împrumutată de la Sora cea mare, roșie) devenise însăși Țara, așa cum corect scria despre patria sa Robert Rojdestvenskii în poeziile sale: <<...Pe câmpurile cu zăpada
LACRIMI, LANŢURI, CĂTUŞE ŞI COLINDE ÎN CUNUNĂ DE SÂNGE, SUFERINŢĂ ŞI BUCURII SFINTE de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1819 din 24 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381038_a_382367]
-
sufletul însetează permanent și totodată de înălțare spirituală a creației mistice. Prietenia vine ca un prisos al bucuriei, al vieții morale trăite în care se prefigurează apoi ca un prinos al fericirii. Prietenia vine ca o plinătate a bucuriei, ce țâșnește ca o flacără binefăcătoare a spiritului, ca un Rug aprins al încântării persoanei în toată splendoarea ei de a se desăvârși moral. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care trăiește cu adevărat în spiritul Aleșilor Săi, ne mărturisește Prietenia Sa ca pe
PRIETENIA INTRU HRISTOS de MIRON IOAN în ediţia nr. 1769 din 04 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381112_a_382441]
-
temnițelor atee, regalo-comuniste este Valeriu Gafencu. Sublimul Jertfei curate sunt Cuvioșii, Mărturisitorii, Sfinții și Mucenicii Închisorilor. Țăranu român nu se lasă gândit de gândirea sa, ci se lasă gândit de Dumnezeu. Numai din acest fel de a fi a putut țâșni acea definiție a sublimului de a fi creștin, din versul: „Doamne, Doamne,/ mult zic Doamne,/ Dumnezeu pare că doarme/ cu capul pe-o mănăstire/ și de nimeni n-are știre.” Acest contrapunct făcut de geniul creștin țărănesc românesc are echivalentul
DESPRE OMUL FRUMOS de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2313 din 01 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/381058_a_382387]
-
astfel transfigurarea spiritualului sub chipul autentic al Frumosului. În Zorii Creației sensul fundamental al Frumosului împrumută chipul celui creat, care era de fapt condiția naturală, ontologică a omului. În omul curat, trăitor, în omul creator, în mucenic și în sfânt, țâșnește Frumosul din adevărul sufletului în fiecare gest, reflectându-se, implicându-se, dăruindu-se celor din jur care-l simt, care-l percep. Omul cel bine plăcut lui Dumnezeu este cel tainic, al inimii, al adevărului, al jertfei, cel în care
SUIŞUL MISTIC AL ÎNVIERII de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1950 din 03 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381041_a_382370]
-
Eminescu nu a rămas la stadiul de pelerin al vieții, ci a devenit Cuceritorul ei. Gândurile, cuvintele, viața și faptele Eminului nostru de Aur, nu au rămas doar în tiparul scrisului, în cronica critică sau în calendarul vremilor, ci au țâșnit săgeți și candele de duh și de dor ce reaprind continuu luminile serafice în inimile purtătorilor de duh, iubire și frumos. Conștient că Omul creat, purtător al Chipului Creatorului său, posesor al genei religioase Hristice, Mihail Eminescu a filtrat și
PROFETISMUL LUI MIHAIL EMINESCU (VII) de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2358 din 15 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381055_a_382384]
-
nebune,/ Curcubeul Toamnei coboară în pridvor./ Mă năpustesc prin vetrele străbune/ sub zări albastre, verde călător.// Pădurea freamătă mereu acelaș dor,/ sus cântece suave și legănări de vânt,/ în ochii-albaștri-ai fetei susură izvor/ iar vremea te vrăjește cu tainicul descânt.// Țîșnesc pe arpegii de bătrân cobzar,/ piscurile-n frac spre cer sunt încântare.../ Îmi întețesc fiorul și respir mai rar,/ verde, albastrul, roșul, toate-s sărbătoare.// Cade caldă sfânta lumină pe frunze,/ de aur, de argint, de aramă, de purpură,/ pare
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU [Corola-blog/BlogPost/381060_a_382389]
-
nebune,/ Curcubeul Toamnei coboară în pridvor./ Mă năpustesc prin vetrele străbune/ sub zări albastre, verde călător.// Pădurea freamătă mereu acelaș dor,/ sus cântece suave și legănări de vânt,/ în ochii-albaștri-ai fetei susură izvor/ iar vremea te vrăjește cu tainicul descânt.// Țîșnesc pe arpegii de bătrân cobzar,/ piscurile-n frac spre cer sunt încântare.../ Îmi întețesc fiorul și respir mai rar,/ verde, albastrul, roșul, toate-s sărbătoare.// Cade caldă sfânta lumină pe frunze,/ de aur, de argint, de aramă, de purpură,/ pare
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU [Corola-blog/BlogPost/381060_a_382389]
-
divină, chemarea Focului aprins și tainic al Neamului, chemarea Înțelepciunii Duhului Sfânt, chemarea însetării și a flămânzirii de absolut. Toată ființa sa era străbătută de torentele nașterii din nou, de fiorul sublim al creației mistice, de izvoarele vieții creștine ce țâșnesc din Adevărul Hristic eliberator. Dr. Ioan MIRON medic primar de familie si doctor in stiinte medicale Referință Bibliografică: 15 ianuarie, Ziua Culturii Nationale. MIHAI EMINESCU - luceafărul Neamului Românesc / Miron Ioan : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2207, Anul VII, 15
LUCEAFĂRUL NEAMULUI ROMÂNESC de MIRON IOAN în ediţia nr. 2207 din 15 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381215_a_382544]
-
Și lujerii în suflete-nfloresc. Un iz de primăvară ne-mpresoară, Povară dulce, stropi dumnezeiești, Atinsă coardă de vioară, Din amorțire parcă te trezești. Frumosul vieții din voaluri se zărește, Roua-ntre petalele de crini, Suflet cu suflet vorbește, Izvoarele țâșnesc din rădăcini. Se umplu ulcioarele toate, Cu sfinte, duioase trăiri, Candide doriri rourate, În ochii dragi, mii de sclipiri. Mâinile se-ntind a bucurie, Îmbrățișate vise ce s-au căutat, Universu-n măreția lui o știe, Două emisfere-n cerc s-
IUBIRE de ADRIANA TOMONI în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381468_a_382797]
-
Acasa > Poezie > Oglindire > OGLINDA Autor: Cristina Crețu Publicat în: Ediția nr. 1983 din 05 iunie 2016 Toate Articolele Autorului Mama se uită în oglindă, e o noapte flămândă și grea, un fluture țâșnește din ea și se ascunde în trup de omidă. Un păianjen își țese pânza în tindă, mai înainte a cântat, acum a tăcut, ca mama să se uite-n pace în oglindă, frumoasă, cum era în trecut. Mai târziu, când
OGLINDA de CRISTINA CREȚU în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381523_a_382852]
-
dintâi Mi-a luminat puțin cararea Și m-a făcut ca să rămâi Aici în edenul natal Urmându-l cu adevărat, Pe Cel de-acum ni-i călăuză, Că știți: Hristos a Înviat ! Se scaldă Lumea în Lumina Întrupată în Iisus Țâșnind prin lespedea de piatră Sub care El a fost ascuns Trei zile și a biruit Întunericul și moartea Și pe toți ne-a mântuit. ION NELU PĂRĂIANU Referință Bibliografică: HRISTOS A ÎNVIAT ! / Ion I. Părăianu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
HRISTOS A ÎNVIAT ! de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1947 din 30 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380862_a_382191]
-
chiar au râs, au blestemat, te- au defăimat. Dar nu ți- au luat nici frumusețea, nici mărirea, Căci împărăția ta nu de pe pământ era. Fiori ce te înaltă, te-nfioară, dealul Golgota. Ascunde și mormântul, grota, dar și- Nvierea. Focul ce țâșnește tainic să vestească Mântuirea. Cuiele Tale azi le simt și eu, Mă iartă, Sfinte Dumnezeu. Ai înviat și ne- ai salvat prin sacrificiul Tău. Azi te slăvim și îți cântam: " Hristos a înviat!" Referință Bibliografica: VIA DOLOROSA / Dania Badea : Confluente
VIA DOLOROSA de DANIA BADEA în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380871_a_382200]
-
trebuie să te cuprinzi/ de-acel farmec sfânt/ și noaptea candelă s-aprinzi/ Iubirii pe pământ (Pe lângă plopii fără soț). Și în poemele sale Dan Tipuriță are uneori tresăriri sacre: „...logosul îmi stă tăciune ascuns în focul sacru/ doar câteodată țâșnește în flacără albastră (”bradul de crăciun”, p. 111). Căutând, ca și Marthe Arnould : ”bucuria, semnificația tainică și sacră a toate câte se află pe acest pământ vrăjit dar și înspăimântător” am încercat să decriptez imaginile lumii iubirii aflate în ”a.d.
A.D.N.-UL FERICIRII de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 2011 din 03 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380907_a_382236]
-
următorului ev istoric, mai precis, la început de ianuarie 1896, sămânța necunoscută a vieții căpăta cu bucurie trup și identitate prin țipătul unui copil, care avea să mântuiască peste ani, în felul lui, o dată cu jertfa proprie, spiritul pământului de unde a țâșnit. Puține personalități au avut pe parcursul existenței privilegiul acesta divin. Una dintre ele a fost LEOPOLDINA BĂLĂNUȚĂ însăși, Hamletul feminin plin de poezie și profunzime al teatrului național de veac XX, dacă îi putem spune așa. GEORGE CALBOREANU - geniul răpus, finalmente
DE LA ESTETICA SUPERIOARĂ A TEATRULUI, LA URÂTUL EXISTENŢIAL... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380923_a_382252]
-
ce se aseamănă călătoresc prin trecutul zilei de mâine, prezentul din fluidul anilor în adâncul timpului mistuitor. Distanțe întinse în toate direcțiile prin tăceri lungi, intersecția viitorului Lui cu trecutul Ei prin punți țesute între ele de pretutindeni frenetice culori țâșnesc în negura misterului Marea Țestoasă* s-a mișcat prin dimensiuni palimpseste, Lumea nu este nici ce pare a fi, nici ceea ce nu pare, și ceea ce pare a fi, și ceea ce nu pare a fi, toate la un loc, Vălul de
IRINA LUCIA MIHALCA [Corola-blog/BlogPost/380796_a_382125]
-
Cei ce se aseamănă călătoresc prin trecutul zilei de mâine,prezentul din fluidul anilor în adâncul timpului mistuitor.Distanțe întinse în toate direcțiile prin tăceri lungi,intersecția viitorului Lui cu trecutul Ei prin punți țesute între elede pretutindeni frenetice culori țâșnesc în negura misteruluiMarea Țestoasă* s-a mișcat prin dimensiuni palimpseste,Lumea nu este nici ce pare a fi, nici ceea ce nu pare,și ceea ce pare a fi, și ceea ce nu pare a fi, toate la un loc,Vălul de ceață
IRINA LUCIA MIHALCA [Corola-blog/BlogPost/380796_a_382125]
-
de azi este obligată să renunțe cu bruschețe la vasta panoplie de semnificații construite de-a lungul și de-a latul vremilor trecute deja spre a se scufunda, împinsă virtual de la spate, în prăpastia unui șir infinit de sunete dizarmonice țâșnite la comandă din geometria sui-generis a vechiului krummhorn, instrumentul de interpretare a cântului popular renascentist, din muzicalitatea căruia se alcătuiește la ordin în clipa de față un soi de adagio macabru patologizant. Mai trist e faptul că, sub faldurile lui
NOUA CONJUGARE A VERBULUI „A FI” LA TIMPUL PREZENT AL ANTIVALORII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/380921_a_382250]
-
teme de cuvinte S-a întâmlat ca o minune pentru ea, să scrie în câteva luni nouăzeci de poeme. Dar poate că e explicabil , fiind o cititoare pasionată de poezie și de proză, ca după mii de tomuri citite, să țâșnească din inima ei, ca dintr-un izvor, versuri atât de surprinzătoare prin originalitate și stil, un stil, care este numai al ei. Nu, ea chiar nu seamănă cu nimeni, în ciuda atâtor lecturi cu care s-a hrănit o viață, nu
DOR DE TĂCERI, DOR DE POEZIE de SABINA MĂDUȚA în ediţia nr. 1427 din 27 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374379_a_375708]
-
84 de ani, tot român și tot în România) De-un timp simt aripile cum îmi cresc Și cum le-ncerc - un pui de ciocârlie Furat de ne-nțeleasa vitejie Ce-l înșurubă-n cerul nefiresc. Mă rup de oameni, vertical țâșnesc Spre-un țărm nemărginit de bucurie... Și, plini de slavă, anii de chindie De împliniri și lauri îmi vorbesc. Dar mă-nspăimântă-această ascensiune Spre azuriul smuls dintr-o minune, Prin transparență vidului celesc. Ieșind din metafizica mea râma Simt „greul” lumii
POETICAL BRIDGES (POEME BILINGVE) de TUDOR OPRIŞ în ediţia nr. 2325 din 13 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/374448_a_375777]
-
lirică, care îi declanșează nevoia de a scrie, un impuls perpetuu, volumul are inserat un poem-eseu explicit, ” Și dincolo de neființă”. Și aflăm, ca o confesiune, despre efervescența trăirilor sale - emoții, dureri, bucurii, tristeți, fericiri, singurătăți care ”ard, bântuie, tulbură, strigă, țâșnesc”. Că poetă e dominată de un “acum” și un “aici”, timpul și spațiul permanentei sale ființări. Spațiul nu e doar cel concret, ci și cel mistic, în care, până la transcendere, omul îl prefigurează de jos, îl sondează cu propriile întrebări
IRINA LUCIA MIHALCA ȘI 'LUNTREA VISULUI' EI DIN... 'O MIE DE VIEȚI ȘI-O NOUĂ VIAȚĂ' [Corola-blog/BlogPost/374470_a_375799]
-
asculte pe Dănuț. Își petrecu panglica peste cap și alese cu grijă locul în care să o atârne, un loc pe care îl putea ține sub observație în orice moment. - Prinde mingea, Dora! Fără să mai stea mult pe gânduri, țâșni după mingea-ciupercă. Iarba îi mângâie picioarele pe deasupra ciorapilor dantelați, în timp ce vântul îi sufla părul peste față. Râsul ei se amestecă în curând cu hărmălaia pe care o făceau ceilalți copii. Se adunaseră într-un grup mare, între cele două blocuri
CHEIA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1910 din 24 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373325_a_374654]
-
așezase. Simți o lovitură mică în creștet și ridică privirea spre crengile subțiri, coborâte până la nivelul ei. Încremeni. Pe prima crenguță, în bătaia blândă a vântului, se legăna ca un medalion prețios, cheia, suspendată de panglica roșie. Secvențele pierdute îi țâșniră în memorie luminoase, făcând-o să plângă din nou. Agățase cheia în copăcel, așa cum își agățaseră ceilalți copii lucrurile. O scoase de pe ramură, își petrecu panglica peste cap și, fără să mai simtă setea, o luă la fugă printre blocuri
CHEIA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1910 din 24 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373325_a_374654]
-
dreaptă, și o urmez, fără să stau pe gânduri. Trecem printr-o grădină încântătoare, plină de flori cu petale îmbălsămate de un parfum înduioșător, un parfum magic, ce atrage o mulțime de fluturi. Ocolim o mică fântână arteziană din care țâșnesc mici firișoare de apă, iar apoi mergem în continuare, pe o potecă de piatră. Când în sfârșit ne oprim, observ că suntem într-o cameră destul de micuță, cu un tapet roz-trandafiriu, care îmi atrage atenția. Gertrude își închide și lasă
REVERIA de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1887 din 01 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373381_a_374710]
-
neputincioase. Ies din toate colțurile, Inspaimantandu-ma. Cu guri înfometate, Le sorb acestora ultima răsuflare, ultimul strop de seva. Așa mă simt și eu, spectator nefericit... E ziua în care camarile sufletului se deschid larg Și, din sertare întunecoase, reci, Țâșnesc violent Amintiri, tristeți și dureri grele, Prinse cu cătușe grele, ruginițe și zgomotoase. Se lovesc de pereții camerei Și se sparg în fărâme de cioburi negre și ascuțite, Ce pot să mă rănească la o nouă atingere. Le adun cu
ELEONORA STOICESCU [Corola-blog/BlogPost/373279_a_374608]
-
nevinovate și neputincioase.Ies din toate colțurile,Inspaimantandu-ma.Cu guri înfometate,Le sorb acestora ultima răsuflare, ultimul strop de seva.Asa mă simt și eu, spectator nefericit...E ziua în care camarile sufletuluise deschid largSi, din sertare întunecoase, reci,Țâșnesc violentAmintiri, tristeți și dureri grele,Prinse cu cătușe grele, ruginițe și zgomotoase.Se lovesc de pereții camereiSi se sparg în fărâme de cioburi negre și ascuțite,Ce pot să mă rănească la o nouă atingere.Le adun cu grijă și
ELEONORA STOICESCU [Corola-blog/BlogPost/373279_a_374608]