3,167 matches
-
înaintează și intră prudent într-o sală circulară. Ușa seculară de aramă, se închide cu zgomot în urma lor. Brusc cei doi gardieni de rit, îl opresc precauți pe timidul neofit. Un pas mai mult, îl putea arunca în infinit. -Acest abis, îi spun ei, protejează templul lui Isis, de profanii temerari, de ucigași și de proscriși. Podul nu este coborât, răbdare, rămâi nemișcat, dacă vrei să intri în misterele de inițiere și să fii acceptat. Neofitul își simte tot fizicul vibrând
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
stânca, intră triumfal, într-o galerie mare cu sfincși de cristal și tablouri murale, pastoforul vine zâmbitor și deschide gratiile. Neofitul înaintează sigur, umilința ia deschis spațiile. -Fiu al pământului, îi spune pastofor, fii bine venit. ai scăpat de capcana abisului fără sfârșit. Acum cu siguranța ta, ai descoperit al înțelepților tron. Doar puțini au reușit, ceilalți cu toții au pierit. Prin galerii spiritul lor se aude ca un zvon, căutând ieșirea din încâlcitul labirint, dar vor rămâne aici pe veci. Numai
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
sus căzu vertiginos cuțitul de piatră al unei ghilotine. Se aruncă fulgerător înainte. Pericolul trecu. Inima-i palpita zgomotos. Mergea mai departe, când auzi un huruit asurzitor. O placă enormă se mișca în fața sa, descoperind neantul fără de sfârșit al unui abis monstruos de unde ieșeau flăcări de foc roșii-portocalii. Mai avu timp să se agațe de mânerul de bronz al lespedei capacului, căzând rapid cu picioarele în flăcările mistuitoare. Se ridică repede pe marginea abisului, când se ridică în picioare simți o
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
sa, descoperind neantul fără de sfârșit al unui abis monstruos de unde ieșeau flăcări de foc roșii-portocalii. Mai avu timp să se agațe de mânerul de bronz al lespedei capacului, căzând rapid cu picioarele în flăcările mistuitoare. Se ridică repede pe marginea abisului, când se ridică în picioare simți o mișcare a lespezii de piatră care își căuta locul, tot atunci observă cum enormul capac de piatră se pune în mișcare acoperind gura puțului infinit. Grilaje, uși de piatră, grote capcană, unde odată
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
stânga descoperind intrarea sălii cu pereți auriți, care avea în centru un sarcofag enorm de granit, în al cărui capac era înfiptă sabia lui Horus cu mânerul de aur în cruce. Pe capacul sarcofagului scria în elină:SMULGE-MĂ DIN ABIS ȘI TE VEI SCUFUNDA ÎN INFINIT. Rămase pe gânduri. Compară sabia sa cu sabia înfiptă-n sarcofag. Erau identice cu excepția mânerului. Smulse fulgerător sabia lui Horus, înlocuind-o imediat cu sabia sa. Lespezile de granit au huruit scurt stabilizându-se
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
stăpânind valea ternarei și întunecatei Hecate. Femei suverane, bacantele avide de sânge și putere, cu frumusețea lor sălbatecă, prin vorbe mieroase își seduceau consorții atrăgându-i în pădurile dese și întunecoase, după ce își satisfăceau cu ferocitate dorințele îi aruncau în abis. Mai seducătoare și mai sadice erau Agloanice-marea preoteasă și Tessalina fiica ei-prințesa lunii. Seducătoare preotesele sângeroase ale lunii, însetate de sângele victimelor omenești, își amenajau sanctuare în văi sălbatice și pitorești. În acea zi au ajuns pe malul marelui fluviu
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
ca smintitele în jurul lor. -Jurați că vă supuneți riturilor noastre și vă veți închina sanctuarului Hecatei s-au muriți, le strigă Agloanice. Tremurând din toate mădularele pelerinii se supuneau. Temerarilor care refuzau, li se tăia capul sau erau aruncați în abis. Prin magie neagră, bărbați și femei, aprinzându-le curiozitatea erau ademeniți și atrași de singurătatea adâncimilor de pădure și de dezmățul sinistru al enigmaticelor bacante. Bacantele ajunseră la început de seară în valea ternarei Hecate, împreună cu prizonierii, descălecară. Încolăcindu-și
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
se prosternară ternarei Hecate. După care începu ritualul dansului. Nude, lascive, atrăgătoare la păcat, preotesele lunii, râdeau și urlau sălbatec, chemând mieroase la dezmăț. Vai de prizonierul care era atras de voluptatea lor. După ritualul împerecherii era aruncat într-un abis fără sfârșit. Prin supremația lor, suprimă cultul lui Bachus. Preotesele lunii îl evocau pe Bachus ca monstru subteran, cu dublu sex și față de taur. Vai de preotul lui Jupiter sau de străinul care le pândea sau le surprindea în timpul ritualului
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
s-a stârnit vijelie. O arătare păroasă cu coarne și cu coadă, care se asemăna cu o maimuță, scoțând scântei ucigătoare din ochi, se năpusti asupra lor într-un nor de fum și foc, căutând să-i atragă într-un abis fără sfârșit care se deschise sub ea. -Cine ești tu?Ce vrei de la noi?-strigă tunător Robert repezindu-se la arătare gata s-o străpungă cu sabia. -Nu mă omorî, sunt duhul răului întrupat în Satana, vrăjitorul magiei negre m-
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
și nu e vorba despre primejdia războiului atomic, de pildă, ci despre dispariția sentimentului moral. Dansul în timpul ciumei nu va fi la D. o aluzie istorică, ci o alarmă a echilibrului dobândit prin încercări existențiale și travaliu îndelungat de scriitor. Abisul peste care se dansează, precum pe puntea Titanicului, este adâncit de geometria universului tehnic, cu recea sa perfecțiune și continua agresivitate. Valorile poetului se află aproape de casa sa din kibbutz, lângă portocali și livadă, în răgazul pe care i-l
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286702_a_288031]
-
măști „care atârnă în pod ca niște spânzurați” (Măștile) etc. Altcândva e prizonier (Zăbrele, Zidul), drumeț al cărui țel unic este mersul ori așezarea propriului trup în locul cărămizii ce lipsește în zidul de la capăt (Meșterul Manole), călător ce înconjoară mereu abisul propriu (Prăpastia), fugar perpetuu (Fugeam), locutor în care „nu-i loc de cuvânt” (Sunt vânt, Ajuns la tăcere), instalat într-o chinuitoare dilemă (Este o întrebare sau un răspuns?), respingând întrebarea, căci „cuvântul e străin în limba sa: tăcere” (Art
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289648_a_290977]
-
sus și de jos. Abia după ce m-am rugat, am înțeles sensul șoaptelor mele: — Trebuie să facem ceva, nu vreau să mor! Nu acum... Nu știam dacă mă auzise consilierul. Dar mi s-a părut că tocmai din fundul acelui abis a răsunat glasul lui, o clipă mai târziu. Vorbea cu o voce monoton, ca și cum s-ar fi adresat sieși, iar istorisirea lui continua deja de câtva timp. În mod uimitor, litania aceea izbuti să se impună peste furia valurilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
războaiele acelea, pentru a repara o doctrină fisurată? Toate eforturile acelea, pentru a face plăcere ramoliților caraghioși de la Kremlin? Într-o bună zi, nemaisuportând, i-am spus-o lui Șah. La fel ca tine: pentru gloria cărei cauze? Spre ce abisuri însorite? M-a ascultat și... mi-a vorbit despre Sorge. Eram turbată de furie. Îmi spuneam: asta e, o să-mi țină un curs de propagandă: „Richard Sorge, eroul timpului nostru, superman-ul spionajului nostru care a comunicat data invaziei hitleriste
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
a fi o criză de comunicare, ilustrând sentimentul iremediabilei singurătăți în doi. El - profesionist al unei misiuni economice a României în străinătate, Ea - soția lui, cândva o promițătoare tânără actriță; cei doi se sfâșie într-un dialog încrâncenat, care dezvăluie abisul dintre ei, dar și accente nebănuit de tragice, existente în banalitatea cotidiană. SCRIERI: Un idol pentru fiecare, București, 1970; Greta Garbo (în colaborare), București, 1972; 3 ¥ 8 plus infinitul, București, 1975; Nu sunt Turnul Eiffel, București, 1978; Cerul înstelat deasupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288561_a_289890]
-
stat idiot, un stat cult într-un stat ignorant, un stat umanist într-un stat consumist. În ultimii ani, între PCI, înțeles în sens unitar - o „mulțime” compactă de șefi, bază și votanți -, și restul Italiei s-a deschis un abis; așa a devenit Partidul Comunist un „stat separat”, o insulă. Și tot din acest motiv el poate avea astăzi raporturi mai strânse ca niciodată cu puterea efectivă, coruptă, incapabilă, degradată; dar sunt raporturi diplomatice, aproape ca de la o națiune la
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
in nimicnicia lui", așa cum este el, "copleșit de catastrofe, de războaie, de epidemii și doliu"16. Pentru acest om a scris el, pledând cu convingere pentru dreptul la comunicare, ba chiar pentru datoria de a ieși din izolare, ca să depășim "abisul fără fund al singurătății". În ciuda a tot ce ni se întâmplă, spune Sábato, există niște punți între noi și ceilalți, care ar trebui să ne fie de ajuns ca să înțelegem că, dincolo de închisoarea noastră, există ceva care conferă un sens
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
viziunea lui Pascal Quignard, cele două spaime dintâi au legătură cu întunericul și cu singurătatea, unde întunericul înseamnă absența vizibilului, iar singurătatea absența mamei sau absența obiectelor care o înlocuiesc. Oamenii cunosc aceste spaime: să cadă din nou în imensitatea abisului diform și negru al uterului, teama de a redeveni fetus, teama de a redeveni animal, teama de a se înecă, frica de a se aruncă în gol, groază de a întâlni non-umanul. Multă vreme Sábato s-a întrebat de ce mama
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nu s-a sinucis, desi citim în Tratat de descompunere 43: "Cel ce niciodată n-a conceput propria să anulare... e un întemnițat degradat, ori un vierme care luneca pe hoitul cosmic. Mai ales că toate instrumentele ne ajută, toate abisurile ne invită; dar toate instinctele noastre se opun", desi continuă Cioran tot ce prefigurează moartea adaugă o calitate de noutate vieții, o modifică și o amplifica. Cuvântul "dar" aduce o netă întorsătură, căci intervine partea vitală, sănătoasă a gânditorului un
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
morții îi trezea o spaimă cumplită de care, ca să scape, dădea fugă la bordel sau îi chema în ajutor pe îngeri, dar, "cu vremea, ne obișnuim cu propriile frici, nu mai facem nimic ca să scăpăm de ele, ne îmburghezim în abis"5. Dar iubirea septuagenarului Cioran pentru efemera Friedgard, tânără studentă la filozofie care, sucindu-i capul "eternului sinucigaș", îl face să zburde pe piscurile extazului erotic, dar și să cadă în prăpastiile celei mai crunte gelozii?6 Altă "pierdere" care
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
egoismul lui funciar, spunându-și: "iată, există cineva și mai trist decât mine" și, oricum, mai trist de atât nu se poate. Veninul pe care-l aruncă în lume le ușurează, atât autorului, cât și cititorului, tocmai viață pe marginea abisului, căci Cioran nu numai că trăiește la marginea propriei sale prăpastii, dar se uită în jos, spre altă și mai adâncă. Pentru Sábato-omul, hipercritic, autodestructiv, momentele depresive ocupă cea mai mare parte din existența să, fiind clipe când "totul îmi
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de la ceva frumos, ca să ajungă în final la "ceva monstruos sau cel puțin nocturn", personajele și tablourile sale izvorăsc direct din adâncul inimii sale, din frământările și tensiunile sale. A scrie înseamnă pentru Sábato a coborî în ego-ul profund, cu abisurile sale, explorare în care descoperă că intimitatea omului nu are nimic de a face nici cu rațiunea, nici cu logică, nici cu știința, nici cu prestigioasa tehnică. Crede că scriitorul trebuie să fie mănat de o obsesie fanatica, că nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
genuri, autorul va judeca tragediile sofocleene în funcție de relația binara idei filosofice și religioase - patetism dramatic, criteriu modernist discriminator, pe care il aplică mecanic literaturii antice. Intenționalitatea de orice natură, crede el, împinge Antigona, Ajax, Filoctet și Oedip la Colona în abisurile nonartei. Titlul de capodoperă se cuvine doar tragediilor Oedip rege, Electra și Trachinienele, în care facultățile creatoare sunt utilizate de un artist neîntinat de imixtiunea tendinței. Această abatere de la poetica realistă este un efect de scurtă durată, la care, din pricina
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285626_a_286955]
-
a căror particularizare permite reglarea discursului pe frecvențe joase, minimalizatoare față de ideea „înaltă” de literatură: jurnalul de tinerețe al naratorului, o scrisoare a părinților naratorului adresată acestuia, confesiunile soției naratorului. Însuși actul scrierii romanului este persiflat prin procedeul punerii în abis; în acest scop, cadrul asimilează personajele Irimie Ionescu, primar, și Ilarie Obrașca, doctor, ambii din Guguieni, cei care scriu la două mâini un roman similar celui care îi cuprinde. O amplă secțiune, intitulată Versurile celui ce povestește toate lucrurile în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287521_a_288850]
-
modern apelează la semnale metatextuale care reliefează convenția ficțiunii/convenția producerii textului. Incipitul de tipul ex abrupto prezintă elemente textuale ca și când ar fi deja cunoscute lectorului (Sărmanul Dionis de M. Eminescu, O scri soare pierdută de I.L. Caragiale). Punerea în abis schițează un „desen“ emblematic care esențializează structurile textuale ( Dimineața pierdută de Gabriela Adameșteanu). Incipitul de tipul „prefeței pragmatice“ „negociază“ convenția narațiunii, oferind cititorului un cod de lectură (Romanul adolescentului miop de M. Eliade, Insula de Ioan Groșan etc.), în timp ce incipitul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
frig lăuntric, ca eșec existențial: Stam singur lângă mort și era frig / Șii atârnau aripile de plumb. Ultima metaforă a textului, incluzând și laitmotivul poeziei, exprimă sentimentul specific bacovian al prăbușirii în somnul materiei încremenite, în neantul neființei ori în abisul lăuntric. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care tema și viziunea despre lume se reflectă în poezia studiată Întreaga poezie a lui „Bacovia, poetul de plumb“ este „un solilocviu pe muche de cuțit, între luciditate și demență; ca
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]