145,175 matches
-
cinema. La televizor se uita destul de mult, bineînțeles, dar mai tare îi plăcea să meargă cu tramvaiul. În loc să stea închisă în casă, umbla printre oameni pe străzi, dar fără să se obosească, așezată comod. Bucurându-se de spectacolul celorlalți - uite acolo vitrina aceea luminată, bărbatul acela care aleargă, femeia aceea covârșită sub un coș cu verze. Iar ea ședea, sprijinită pe spătar, fără să care greutăți, nici măcar greutatea propriului ei corp - îi venea să râdă de atâta fericire. Dar îi plăcea
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
cu care călca. Când umbli pe jos lucrurile se văd altfel, cu altă viteză. Observi că e iederă pe un zid unde altădată nu era, descoperi că begonia de pe o scară crescute cu aproape o palmă de la ultima trecere pe acolo, că o anumită fereastră are aproape mereu o pisică ce doarme în spatele geamului. Sau că, la o casă scoasă în vânzare, apăruseră deodată niște câini de pază pe pragul ușii. Putea să și pună rămășag dacă vor lătra sau nu
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
să întrebe cum se simte. Și mai era și Madalena, care nu-i mai era vecină fiindcă se mutase la o fiică de-a ei, dar n-o uita și telefona. De cele mai multe ori ca să se lamenteze că plecase de acolo și să profite ca să se plângă de ginere. De asta și pentru multe alte motive ea nu va pleca niciodată de acolo, își spunea bătrâna. Se simțea atât de bine în casa ei, în curtea ei cât o batistă, unde
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
de-a ei, dar n-o uita și telefona. De cele mai multe ori ca să se lamenteze că plecase de acolo și să profite ca să se plângă de ginere. De asta și pentru multe alte motive ea nu va pleca niciodată de acolo, își spunea bătrâna. Se simțea atât de bine în casa ei, în curtea ei cât o batistă, unde putea sta la soare când nu ieșea pe stradă și unde erau vietăți cu care se distra. Acum doar găini, dar avusese
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
plus, îi plăcea să audă cocoșul cântând. Se trezea cu el, în zori. Și chiar și în timpul zilei nu se oprea din cântat. La drept vorbind, singurul lucru de care se temea era să n-o oblige să plece de acolo. Se gândea la asta câteodată, așezată în fotoliu și uitându-se în jur la lucrurile din odaie, refugiindu-se în spatele lor ca și când ar fi putut-o proteja, orologiul din perete, etajera, masa, bufetul, scaunele. Proprietarul o vizitase odată, cu vorbe
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
ei era cam chel, celălalt se bâlbâia puțin și-și ștergea întruna sudoarea de pe față cu o batistă. - Aici e? au întrebat. Ea a spus că da și i-a poftit să intre. Păreau obosiți, sigur că umblaseră mult, de acolo de unde veneau. Le-a oferit să ia loc pe o banchetă, după ce a șters-o repede de praf cu poala șorțului. S-a dus să le aducă pâine și brânză și câte un pahar cu vin fiecăruia, și s-a
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
călătorie lungă, au spus. - Perfect, a spus bătrâna. N-am călătorit niciodată în viața mea. Sincer vorbind, sunt foarte curioasă să știu ce e de partea cealaltă. Îngerii n-au răspuns și au mai sorbit din vin. - Doar că de acolo dinăuntru n-o să văd nimic, a spus bătrâna, reflectând puțin. Aș prefera să mă luați împreună cu casa și cu toate obiectele... - Nu e p-posibil, a spus unul dintre îngeri. - Dar, dacă preferați, putem să vă luăm așezată pe scaun
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
zboare, și găinile și cocoșul au zburat pe acoperiș până la fotoliu și s-au oprit pe brațe și pe spătar și atunci s-au înălțat tot mai mult și bătrâna a mulțumit, foarte satisfăcută, văzând totul atât de limpede de acolo de sus - copacii, acoperișurile, casele, mașinile foarte mici pe șosele, râurile și pădurile, malul mării, ogoarele semănate, munții, și pe urmă au luat mai multă înălțime și nu se mai vedeau decât nori, zburau peste o mare de nori, până în
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
da o valoare specială datelor furnizate de el, date câri nu sunt În nici un caz lipsite de interes. D. Dumitru Cosmănescu, fost Într-o vreme coafor al Regelui, având prăvălie sub vechiul Jockey-Club, „Îl servea” adeseori pe Eminescu, care venea acolo Împreună cu alți prieteni. Era un om domol și foarte așezat. Vorbea totdeauna frumos, ori cu cine ar fi stat de vorbă. Și avea mare plăcere să-l servesc” eu. Cum intră Întreba: „Da' unde e Dumitrache?” Eu, ca unul care
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
se facă avocat. * Când s-a Întâmplat nenorocirea că s-a Îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Șuțu, unde i s-a dat o cameră a lui, mai bună ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc și acolo, și mă duceam bucuros. Uneori veneau să-l vadă prieteni, Grigore Manolescu, Hasnaș, și alții care-i ziceau lui Eminescu „maestre” și el râdea, bătându-i pe umăr. Cât a stat la Șuțu, eu cel putin nu l-am văzut
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
el În grădina, unde se vede că-l trăgea soarta. Și a Început să cânte Deșteaptă-te, Române, si eu după el. Cântă frumos, avea voce. Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav d'acolo, unu' furios care a fost director sau profesor de liceu la Craiova și, pe la spate, Îi dă lui Eminescu În cap cu o cărămidă pe care o avea În mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
metalepsă, creează adjectivul „metaleptic”, asociindu-l unor termeni precum efect, practică, ocazie, tratament, intruziune, transgresiune, manevră, alunecare sau chiar lovitură de forță, dar nu se oprește aici și născocește și adverbul corespunzător - „metalepticamente”, am putea spune în românește -. Ici și acolo apar fugitive referiri personale (întîlnirea autorului în cartierul Marais unde locuiește cu o vedetă italiană, reacția fetiței unei cunoștințe în sala de teatru) și grațioase recomandări adresate cititorului (de evitat filmele dublate, de preferat cele subtitrate). Deși respinge pretenția de
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
află Anghelache în seara fatală că destinul a făcut din el, fără putință de dubiu, un delapidator irevocabil? Un răspuns - cam năstrușnic, recunosc - ar suna astfel: casierul blestemat este un cititor comprehensiv și pertinent al începutului nuvelei lui Caragiale Inspecțiune; acolo i se ia ultimul văl de pe ochi și înțelege că este iremediabil și definitiv condamnat! Lăsând gluma la o parte, voi spune că autorul înțelege să respecte până la capăt regulile jocului de-a ghicitoarea, nelăsând nimic neelucidat. Există în text
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
tenace. Noroaiele, hârtoapele și câinii din Vișeul de Sus nu-l sperie, cum nu-l sperie nici noile prescripții și condiții impuse de Primărie, așa că ajutoarele sale - un scaun stomatologic, un pat medicinal, niște butoaie de plastic etc. etc. - ajung acolo unde trebuie. Un adevărat personaj de film acest Hans - pitoresc, încăpățânat și plin de viață - un bătrânel care, dacă n-ar fi existat ar fi trebuit inventat, pentru a ne învăța să fim omenoși. Tot o poveste românească se spune
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
nu ne va mai găsi nepregătiți, fi-r-ar mama ei a...? Adică pe tine nu te inervează? D-apoi pe edilii? Adică, de ce nu ninge, domnule, la jumătatea lui noiembrie sau măcar pe la începutul lui decembrie? Da’ măcar să știm... De unde! Există acolo - nu știu unde - un tip care-și trimite informatorii și află că toate declarațiile au fost fanfaron... Poftim? Am priceput!... După ce află totul, dă comanda moțească: “Noa, amu! Privește la jurnalele tv: începe fulguiala din cer și buimăceala de pe pământ: s-a
Hibernală cu Mona Nicolici by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13201_a_14526]
-
și responsabili. Firește că oamenii simt nevoia unei anumite orientări. La școală ai nevoie de un manual; dar acesta nu este decât un punct de plecare și cred că și elevilor trebuie să li se explice, de la bun început, că acolo nu sunt scrise lucruri absolute și bătute în cuie. În materie de interpretare, totul rămâne deschis. Vrem să formăm oameni care să gândească sau oameni care să învețe pe de rost ceva, o dată pentru totdeauna și care, apoi, să se
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Mă gîndeam la copilărie și n-aveam nici cel mai mic chef să cumpăr sifoane. Îmi agățasem însă walkman-ul de centură. Centura maro a tatălui meu mort. Pe care n-a purtat-o decît o singură dată, la Praga, acolo unde un celebru orologiu întoarce timpul, nu și iubitele, înapoi. Limbile se învîrt în sens invers, pare o iluzie optică, nu e. Un oraș frumos. Oprindu-mă puțin în cartierul Stáre Msto, mi-am adus aminte că era ziua mea
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
se joacă. Și care este respectată dumnezeiește. De fiecare actor în parte. Miza filmului! Ce se întîmplă te surprinde la fiecare pas - și de asta impactul este teribil - pentru că nimic nu anunță atîtea fapte cumplite. Nimic nu scoate ochii că acolo se petrec grozăvenii și crime. Dar tu, spectatorul, le simți, te încarci, ești năuc... În premiera cu spectacolul “Chip de foc” de la Teatrul Odeon, în regia lui Felix Alexa, lucrurile stau invers. Adică, mi se spune clar și apăsat de la
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
crimele decurg într-un fel de la sine și mă găsesc pregătită. Și asta nu pentru că știu textul. Muzica Adei Milea - extraordinară - poate fi un spectacol în sine, ea concurează starea de pe scenă și rezolvă, de multe ori, situații, emoții absente acolo. Nu există crescendo în înșiruirea episoadelor din care se formează povestea. Iar muzica absoarbe mult, induce acuzat și permanent atmosfera unei tragedii. Pentru Ada Milea - compozitorul pentru muzică de scenă - este o nouă etapă, consistentă, sofisticată. Pentru spectacol devine un
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
nu-ți dă pace, indiferent dacă ești interesat sau nu de astfel de piese din dramaturgia actuală, dacă le guști sau dacă îți rămîn în gît. Și aici, ca și în filmul Dogville, de pildă, este vorba despre lucruri tari. Acolo, starea mi se strecoară ușor, parșiv, pe sub piele, mi se vîră în suflet, în trup, în conștiință și mă prinde. Sînt prizonierul lui Lars von Trier fără să bag de seamă. În Chip de foc, Marius von Mayenburg pune sub
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
încet printre enorm de mulți tineri și amici. Într-o sălița din dreapta dau cu ochii de Mașa Dinescu - acum zece ani, tot ea mi-a ieșit, luminoasă, în cale -retrasă și calmă. M-am gîndit că ea știe de ce stă acolo. Ne luăm cu vorba, mă uit la ceas, ca să nu pierd discursurile de lansare. Mașa mă liniștește, într-un fel, nici nu aveam cum să mai înaintez vreun pas, mărturisindu-și credința că discursurile se vor auzi de peste tot. Curg
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
mărturisindu-și credința că discursurile se vor auzi de peste tot. Curg valuri de oameni, ne salutăm, legăm scurte conversații. Se schimbă sensul mișcării maselor. Am înțeles că s-a vorbit, am ratat - în fond, nu pentru discursuri mă găseam eu acolo - încerc aproape inutil să-mi încurajez colegii și prietenii de la “ Dilema veche”, reușesc vag să ajung la ei, dar mă gîndesc că ei simt emoția și solidaritatea mea, a celor de față sau chiar și a celor absenți, beau un
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
Potter, decît să încremenească, țepene, într-o postură de început. Așa încît dispar și reapar după un timp. Privitorului i se cere doar răbdare. Orișicît ar călători, odată imortalizat în poză sau portret, modelul nu se pierde, ci revine tot acolo, pentru că așa-i e datul. Fiindcă portretul sau fotografia imortalizează cu adevărat. Cu cît mai multe fapte memorabile ai făcut, cu atît ai fost mai des reprezentat. Iar asta, după moarte, îți conferă libertate de mișcare. Fiindcă portretele-ți sînt
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
ne și așteptam de la acest scriitor posedat de obsesiile lui literare, urmărit de personajele lui, de conflictele, de situațiile pe care le-a imaginat în romane. Am putea spune că, de fapt, altă viață decât literatura nici nu a avut. Acolo, în orice caz, trebuie căutat omul Breban, în proza lui de ficțiune, în romane, și mai puțin în aceste pagini unde îl aflăm întâi de toate, dacă nu exclusiv, pe scriitor. Aceasta dacă este să-l raportăm pe Breban la
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
termenul precedent, de reperul situației: „și-atuncea nemții când le văd așa-mbrăcate-n caftane și nu știu ce...” (CORV 129); „pentru că la școală și nu știu ce, peste tot, nu vrea să... și de-aceea a vrut să se mute” (CORV 131); „las’că ș-acolo e tot așa, adică dacă ești cu bani și nu știu ce nu, da’ dacă...” (CORV 131); „nu p-ăia care sînt de treabă și nu știu ce” (CORV 133). De multe ori nu e totuși prea clar dacă și nu știu ce se leagă într-
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]