7,862 matches
-
n-ar vrea. Pentru comisarul de la providențial, s.a., asigurări&reasigurări, ziua aceasta a sosit. Nu zăbovise mai mult de o jumătate de oră în casa soției medicului, dar acest scurt timp fusese suficient pentru a dezvălui grupului stupefiat reunit acolo adâncurile tenebroase ale misiunii sale. Spuse că avea să facă tot ce-i stătea în putință pentru a abate de la acel loc și de la acele persoane atenția mai mult decât neliniștitoare a superiorilor săi, dar nu garanta că va reuși s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mirosul putrid al fricii, vibrația autoritară a fantasmei tatălui. Comisarul prefera să se gândească la ceva liniștitor ca asta, Dar eu n-am nici un motiv să-mi fie frică, îmi fac treaba, îndeplinesc ordinele pe care le primesc, însă, în adâncul conștiinței sale, știa că nu era așa, că nu îndeplinea acele ordine, fiindcă nu credea că soția medicului, doar pentru că nu orbise cu patru ani în urmă, ar fi acum vinovată de faptul că a votat în alb optzeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
majoritate a oamenilor. Îi recunoșteam valoarea socială, îi vedeam fericirea ordonată, dar un fel de clocot al sângelui meu cerea un drum plin de peripeții. Mi se părea că există ceva alarmant în delicii atât de ușor de obținut. În adâncul inimii mele se afla dorința de a duce o viață mai plină de primejdii. Nu eram nepregătit să înfrunt colțurile aspre ale stâncilor și nici apele puțin adânci și înșelătoare dacă puteam să obțin măcar o schimbare - o schimbare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Eram, așadar, sfâșiat între teama de a jigni sentimentele unei femei agreabile și aceea de a o inoportuna. Simțeam că trebuie să sufere și nu voiam să fiu martor al unei dureri pe care n-o puteam alina. Dar în adâncul inimii mele era dorința - de care mă simțeam puțin rușinat - de a vedea cum suporta lovitura. Nu știam prea bine ce să fac. În cele din urmă mi-a venit în gând că aș putea să trec pe la ea ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ei la școală. Am avut prezența de spirit să le spun că tatăl lor a fost chemat undeva cu afaceri. Cu siguranță că i-a fost foarte greu să se poarte ca de obicei și să pară nepăsătoare când în adâncul inimii purta secretul acela amar apărut pe neașteptate, și nu cred că i-a venit ușor nici să acorde atenția cuvenită tuturor lucrurilor care trebuie făcute ca să-ți expediezi cum se cuvine copiii la școală. Dnei Strickland i se frânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu mai contează cât de bine înoată. Totul este să iasă la mal căci altfel se îneacă. Glasul lui era de-a dreptul pătimaș și fără să vreau am fost impresionat. Parcă simțeam o forță violentă care se zbate în adâncul ființei sale. Îmi dădea senzația a ceva foarte puternic, copleșitor, care-l stăpânea împotriva voinței lui. Nu puteam să înțeleg. Mi se părea cu adevărat posedat de un demon, și simțeam că acesta ar putea deodată să-l doboare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-și dea seama a desenat un cap pe sugativa mapei. — Te rog, spune-mi dacă te supără întrebările mele, i-am zis. — Ba nu, mă ușurează dacă vorbesc. O, Doamne, dacă ai ști prin ce chinuri cumplite am trecut în adâncul inimii mele! A trântit jos creionul. Da, știam de două săptămâni. Am știut încă dinainte de a-și da ea seama. — Atunci de ce naiba nu l-ai trimis pe Strickland să se ducă învârtindu-se? — Nu-mi venea să cred. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
i-am cunoscut. Nu puteam crede că ar suferi vreodată de sentimentul acela pe care îl ai când dragostea pune stăpânire pe tine. Nu era în stare să îndure un jug străin. Îl credeam capabil să smulgă din rădăcină din adâncul inimii lui, chiar cu prețul unor chinuri cumplite care să-l lase zdrobit, stors de sânge și de vlagă, orice lucru care intervenea între el și acea poftă neînțeleasă ce-l îndemna mereu către un țel necunoscut chiar lui. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
scos-o din minte. Dar într-o bună zi, umblând prin oraș, m-am întâlnit cu Charles Strickland. Când l-am văzut mi-a revenit în minte toată oroarea pe care dorisem oarecum s-o uit și am simțit în adâncul firii mele o repulsie bruscă pentru cel care o pricinuise. Salutându-l din cap, căci ar fi fost o copilărie să-l evit, am mers repede mai departe. Dar peste o clipă am simțit o mână pe umăr: — Ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
doar pentru tine și prin tine. Mai curând sau mai târziu ai să ajungi bolnav, și obosit, și bătrân și atunci ai să te târăști în patru labe înapoi în turmă. N-o să-ți fie rușine atunci când vei simți în adâncul inimii dorința de mângâiere și compătimire? Încerci un lucru imposibil. Mai curând sau mai târziu ființa omenească din tine va tânji după legăturile obișnuite din sânul omenirii. Vino să te uiți la tablourile mele. — Te-ai gândit vreodată la moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
spaima și încântarea pe care ar fi putut-o avea un muritor la începuturile lumii. Totul era copleșitor, senzual, pasionant. Și totuși era ceva oribil acolo, ceva care-l umplea de frică. Era opera unui om care a săpat până în adâncurile ascunse ale naturii și a descoperit taina care era deopotrivă frumoasă și înspăimântătoare. Era opera unui om conștient de lucruri pe care oamenii nici nu au voie să le știe. Era acolo ceva primitiv și îngrozitor. Nu era lucru omenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
râsul. Pesemne că sclavul Îl auzise pufnind, Întrucât se Întrerupse și Îl fixa dușmănos. - Vorbește-mi despre paradisul tău, păgânule. Ce e scris În carte? Îl Întrebă Dante. Și iartă-mă că ți-am Întrerupt dialogul cu dumnezeul tău. În adâncul conștiinței, simțea că Îl jignise. Dar de ce, la urma urmei? se Întrebă el furios, alungând de Îndată acel sentiment. Dialogul pe care Îl Întrerupsese era doar o convorbire cu neantul. - Prin cele șapte ceruri, Profetul ajunge la casa lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
autorizația. Acesta făcu un semn scurt de confirmare, iar bătrânul se așeză lângă una din mesele cele mari. Luă o bucată lată de pergament și Începu să traseze o serie de linii, cu ochii mijiți, ca și când ar fi căutat prin adâncurile memoriei. Apoi se opri, contemplând rezultatul. După un moment de reflecție, mai adăugă și alte amănunte, apoi Împrăștie peste hârtie niște praf absorbant și i-o Înmână lui Dante. - Asta am văzut eu, cu mai bine de cincizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
treziseră înainte de răsărit, cărăuși și muncitori istoviți. Stăteau cu toții pe aceeași bancă, cea bună. Mulți dintre ei s-ar fi putut afla pe banca din față, între cei doi jandarmi mustăcioși, țepeni ca niște statui. Și sunt sigur că, în adâncul lor, știau asta în chip obscur, o înțelegeau fără să vrea să o recunoască, și asta îi făcea adesea atât de plini de ură și de potrivnici celui judecat, celui care ar fi putut fi, pe scurt, fratele lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
s-a mai întors niciodată și îl înțeleg: războiul nu a făcut doar foarte mulți morți, dar a și împărțit în două lumea și amintirile noastre, ca și cum tot ceea ce se întâmplase înainte era ca într-un paradis sau ca în adâncul unui buzunar vechi în care nu am mai îndrăzni vreodată să băgăm mâna. Cel trimis să-l înlocuiască nu putea fi luat la război. Îmi amintesc mai ales ochii lui de nebun, două mingi de oțel, înconjurate de albul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pentru a regăsi trăsăturile fetiței care fusese odată. Dar nu rămăsese nimic din chipul acela. Mă lăsam purtat ca un copil. Aș fi închis ochii și aș fi adormit, în picioare, continuând să pun un picior înaintea celuilalt, sperând în adâncul inimii că pleoapele nu mi se vor mai deschide, continuând așa în ceea ce ar fi putut fi moartea sau o lentă plimbare fără sfârșit și fără nici un țel. Ajunși acasă la mine, Josăphine m-a așezat autoritară pe fotoliu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pus nici o întrebare, de ce pleca așa, deodată, mai ales că nu mai era tocmai tânăr. L-am întrebat doar: — Și florile dumneavoastră? M-a privit zâmbind, cu aceeași expresie tipică preoților despre care vorbeam mai devreme, care îți merge până în adâncul ființei și trage de suflet cum trage o furculiță melcul putrezit din cochilia lui. Apoi mi-a spus că acolo unde va merge sunt milioane de flori, și milioane pe care nu le știe, pe care nu le-a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Fără îndoială, nu se înșela în legătură cu Le Floc, dar asta nu schimba nimic. Fetițele erau moarte, atât cea din Bretagne, cât și Belle de jour. Iar puștiul era și el mort, împușcat de un pluton de execuție. Și apoi, în adâncul sufletului îmi spuneam că Vignot poate se înșelase, că avea probabil motivele sale să pună întreaga poveste în cârca tânărului, așa cum și jigodiile de Mierck și Matziev le avuseseră pe ale lor. De unde să știu? De asemenea, e straniu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
întotdeauna și pretutindeni, așa să spună vitejii cei curați când privesc spre Kogaion! Ucenicii să cânte: Sfânt e Domnul Nopții... cum să nu știu, e lege la noi ce scrie acolo, Domnul Nopții, Muntele-Împărat, Marele Preot Dac de acolo, din adâncuri, pedepsește rău de tot, ne păzeam strașnic de el, noi, ucenicii, așa ne spuneau bătrânii din sat, cică e în vârful muntelui o peșteră care are înăuntru o comoară, brățări de aur, de peste un kilogram jumate una, kosoni, astea sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
atâtea roluri, atâtea piese de teatru, n-am prea citit cărți, romane adică, ăăă, băga-mi-aș picioarele în ceasloavele astea!!!, dar nu sunt proastă!, Loredana nu clipește, ca să nu se vadă ceva în ochii ei de aur, dar, în adâncul ei... de unele nu știu, dacă nu prea citesc, nu pot, n-am răbdare, sute de pagini?, bârrr!, e ceva de groază cum pot unii să stea cu foile alea în față, sute de pagini... de unde să știu?, ce, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ținea în fața inimii o oglindă, privea adânc în ea, apoi, din când în când, sfâșia cerul cu privirea lui inteligentă, lăsând o dâră atât de sclipitoare, că Bunul s-a cutremurat de teamă că omul i-ar putea citi până-n adâncul sufletului de Dumnezeu. Tu de ce plângi, omule?, l-a întrebat Dumnezeu c-o voce caldă și blândă. Că sunt artist, Doamne! Ție n-am ce să-ți fac, a zis Dumnezeu, de parcă trecuse prin toate visele artistului, tu ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe Ani, am pierdut tot și, din cauza asta, totul era permis. Am ajuns să am o groază de femei și de căsătorii, viața mea izvorând dintr-o energie sexuală enormă, ciudată, ca la orice artist, o energie care venea din adâncurile misterioase ale unei firi omenești însemnate de Dumnezeu, o fire de artist, cu egoul ei falic. Am suferit, dar am supraviețuit, precum vezi, în ultimii ani, am ajuns să îmi spun că nici n-am iubit-o așa de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
contează!, vorbele astea te pot distruge, te pot pune la pământ. Nu e deloc un mister puterea insultelor, este explicabilă, nu?, puterea cuvântului e mai mare ca a unei săbii. Instinctul strângerii din dinți și al lovirii celuilalt. Căci, în adâncul lor, oamenii, toți oamenii, ascund plăcerea de a-i omorî pe ceilalți, de a se omorî unii pe alții. Animalul mai puternic îl înghite pe cel mai slab, mai mic și mai prăpădit. Rechinul înghite scrumbia. Lupul îl înghite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pot ține nici o taină, ei spun tot -, Maestrul credea că publicul, luat în totalitate, e inferior unui mare actor, publicul ăsta e format din indivizi care sunt ca Tara, adică nu știu ei nimic din ce este un spectacol în adâncul lui, din amănuntele și estetica pe care le găsești acolo, pe scenă, artistul care zice că iubește publicul minte, hai să luăm scriitorii, cum să scrii, spre exemplu, pentru public?, scrii pentru tine, cam asta e regula, cum să joci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
te rupea când cânta Ană, zorile se varsă... Ana lui. Încearcă încă o dată, dar cântecul vieții lui nu iese, nu mai poate cânta... Privirea lui albastră e neagră. O durere de cap cumplită îi sapă adânc. În cuvânt, mereu măsurând adâncul fântânii, Ceasornicarul. Sunt mut. Sunt muuut!!! Nu pot să vorbesc, nu mai pot să vorbesc. Nu, nu, nu, repetă ca o mamă disperată, căreia i-a murit copilul și care e întinsă peste trupul fetei sale, strigând la fel, repetând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]