3,926 matches
-
de identificare reprezintă mai degrabă o îmbogățire pentru eu, aspectul defensiv este mult mai prezent în identificarea cu agresorul. În concluzie, am putea spune că acest mecanism funcționează pe baza unei utilizări defensive a identificării. Istorictc "Istoric" Expresia „identificare cu agresorul” îi aparține Annei Freud, care a descris procesul și i-a consacrat capitolul 7 din cartea sa Eul și mecanismele de apărare (1936/1993). De altfel, numele Annei Freud rămâne și în prezent asociat acestui concept. Chiar dacă nu l-a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aruncând departe, spre marea lui bucurie, toate obiectele aflate la îndemână, printre care un mosorel de lemn legat la capătul unei sfori. Prin „dispariția-întoarcere” transpusă în act și verbalizată în fort și da* a acestui obiect, copilul se identifică cu agresorul pe care mama îl reprezintă prin absența ei. Freud remarcă, de altfel, că mai ales prima etapă a jocului era repetată cu o deosebită plăcere: „Se despăgubea, ca să spunem așa, punând el însuși în scenă, cu obiectele pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a jocului era repetată cu o deosebită plăcere: „Se despăgubea, ca să spunem așa, punând el însuși în scenă, cu obiectele pe care le putea apuca, aceeași dispariție-întoarcere”. Acestea ar putea fi pentru copil, în cadrul jocului, premisele unei identificări cu un agresor încă nepersonificat în mod conștient. Ferenczi (1933/1982) va utiliza mai târziu expresia „identificare cu agresorul”, dar într-un cu totul alt sens, deoarece, în urma lucrărilor freudiene despre isterie, ea va fi pusă în legătură cu seducția reală exercitată de către adult asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în scenă, cu obiectele pe care le putea apuca, aceeași dispariție-întoarcere”. Acestea ar putea fi pentru copil, în cadrul jocului, premisele unei identificări cu un agresor încă nepersonificat în mod conștient. Ferenczi (1933/1982) va utiliza mai târziu expresia „identificare cu agresorul”, dar într-un cu totul alt sens, deoarece, în urma lucrărilor freudiene despre isterie, ea va fi pusă în legătură cu seducția reală exercitată de către adult asupra copilului. În articolul intitulat „Confuzie de limbă între adulți și copil”, Ferenczi vorbește despre actualitatea dureroasă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
impune prin practici abuzive. Ferenczi explică atunci că frecventa supunere, atât de surprinzătoare, a micilor victime s-ar datora faptului că, inconștient, copilul este depozitarul culpabilității nerecunoscute a adultului. Acest gen de introiecție ar putea fi numit „identificare cu culpabilitatea agresorului”. A. Freud (1936/1993) pune accentul mai mult pe agresiune decât pe culpabilitate și propune denumirea de „identificare cu agresorul” pentru transformarea curentă a agresatului în agresor, prezentă atât în jocurile copiilor, cât și în viața adultă unde se derulează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că, inconștient, copilul este depozitarul culpabilității nerecunoscute a adultului. Acest gen de introiecție ar putea fi numit „identificare cu culpabilitatea agresorului”. A. Freud (1936/1993) pune accentul mai mult pe agresiune decât pe culpabilitate și propune denumirea de „identificare cu agresorul” pentru transformarea curentă a agresatului în agresor, prezentă atât în jocurile copiilor, cât și în viața adultă unde se derulează, dintotdeauna și pretutindeni, practici rituale sau de exorcism. A. Freud îi descrie variațiile plecând de la exemplul copiilor care au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a adultului. Acest gen de introiecție ar putea fi numit „identificare cu culpabilitatea agresorului”. A. Freud (1936/1993) pune accentul mai mult pe agresiune decât pe culpabilitate și propune denumirea de „identificare cu agresorul” pentru transformarea curentă a agresatului în agresor, prezentă atât în jocurile copiilor, cât și în viața adultă unde se derulează, dintotdeauna și pretutindeni, practici rituale sau de exorcism. A. Freud îi descrie variațiile plecând de la exemplul copiilor care au fost victime de război, întâlniți la terapie (Sandler
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în constituirea supraeului. Lucrările Annei Freud aveau să deschidă calea spre studiul diverselor modalități ale procesului de identificare avute în vedere de teoriile kleiniene, mai cu seamă identificarea proiectivă. Contribuția lui Lagache (1962b/1982) se referă la participarea identificării cu agresorul la constituirea idealului eului, acest model căruia copilul încearcă să i se conformeze identificându-se cu adultul atotputernic. Exempletc "Exemple" Poveștile sunt rezervoare inepuizabile pentru înțelegerea psihismului. În convorbirile sale cu Sandler (1985/1989), A. Freud amintește de Cartea junglei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
scoată atunci când traversează jungla. De fiecare dată când întâlnește un animal periculos, băiețelul trebuie să țipe: „«Tu și cu mine suntem de-același sânge», și atunci nimic rău nu ți se va întâmpla”. Într-un mod mai direct, identificarea cu agresorul se observă zi de zi în jocurile copiilor sau în activitățile de magie și vrăjitorie care, provenind dintr-o întoarcere a elementului refulat, fac în zilele noastre atâția adepți. A. Freud (1936/1993) relatează exemplul unei fetițe căreia îi este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ei: „Nu trebuie decât să te joci prefăcându-te că ești fantoma care-ar putea veni”. Faptul de a gesticula echivalează, după A. Freud, cu o identificare cu obiectul exterior temut. Regăsim în acest comportament caracterul activ al identificării cu agresorul, pe care am putea-o califica drept un mecanism de degajare (Bibring, 1943) prin consecința sa: „Copilul se transformă din amenințat în amenințător” (A. Freud, 1936/1993) și prevede o strategie pentru a face față pericolului. Această conduită trebuie, de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dedat de fapt unor practici de masturbare și că fata i-a cerut să le repete. Pacienta povestește apoi că urmărea fetițele: „Luam poziția și mă culcam peste ele. De altfel, preotul m-a mustrat”. Exemplul arată că identificarea cu agresorul caută să combată efectul destructurant al traumatismului care, mult după incident, continuă să-și producă efectul distructiv asupra psihicului infantil. Acest comportament reflectă recurgerea subiectului la compulsia de repetiție pentru a încerca să provoace abreacția traumatismului (Freud, 1920/1981). Demersul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
culpabilitate mult prea intensă a supraeului. Putem astfel presupune că „alegerea”atitudinilor sexuale, traduse în act de către pacientă în relația cu alte fetițe, se află în legătură cu dezvoltarea libidinală pe care a fost nevoită să o parcurgă, copil fiind. Identificarea cu agresorul se situează în punctul de întâlnire dintre un eveniment traumatic și un moment al psiho-afectivității copilului, ambele aflate în strânsă relație cu construirea propriei imagini sexuate. În zilele noastre, condițiile de detenție ale anumitor încarcerați prilejuiesc dezvoltarea unor reacții psihologice
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
moment al psiho-afectivității copilului, ambele aflate în strânsă relație cu construirea propriei imagini sexuate. În zilele noastre, condițiile de detenție ale anumitor încarcerați prilejuiesc dezvoltarea unor reacții psihologice care pot părea surprinzătoare în cazul necunoașterii tipului specific de identificare cu agresorul, numit „sindromul Stockholm”, după numele orașului în care a fost observat pentru prima dată. „El se traduce prin instalarea durabilă (chiar și după eliberare) a unui comportament paradoxal al încarceratului, care simte stimă și prietenie pentru cel care l-a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ideologie a adoptat-o) și este animat de sentimente de reproș și ostilitate față de forțele de ordine, guvernanți și față de concetățenii care refuză această nouă manieră de a vedea lucrurile” (Crocq, 1991). Putem presupune că acest tip de identificare cu agresorul, în care subiectul crede că acționează asemenea obiectului său, are ca scop descărcarea tensiunii nervoase excesive și încercarea de a pactiza cu inamicul, mai ales dacă acesta din urmă se arată binevoitor. De multe ori, ceea ce se prezintă de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
posibilitatea de a-i urmări post-evenimențial pe subiecții căzuți victime unor incidente traumatice de acest tip (Barrois, 1988). Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" A. Freud (1936/ 1993) remarcă faptul că în identificarea cu agresorul se întrepătrund mai multe mecanisme de apărare, începând cu combinația dintre introiecție și proiecție. Copilul realizează o introiecție a unei părți a obiectului creator de angoasă, ceea ce îi permite asimilarea unui eveniment angoasant recent petrecut. Putem spune oare că mecanismul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai multe mecanisme de apărare, începând cu combinația dintre introiecție și proiecție. Copilul realizează o introiecție a unei părți a obiectului creator de angoasă, ceea ce îi permite asimilarea unui eveniment angoasant recent petrecut. Putem spune oare că mecanismul identificării cu agresorul se compune dintr-o introiecție și apoi dintr-o proiecție activă? Fapt este că la vârsta copilăriei nu se manifestă propriu-zis o simptomatologie agresivă, specialiștii vorbind mai degrabă despre „un copil angoasat care poate recurge la agresiune” (Sandler, 1985/1989
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu se manifestă propriu-zis o simptomatologie agresivă, specialiștii vorbind mai degrabă despre „un copil angoasat care poate recurge la agresiune” (Sandler, 1985/1989). Travaliul psihic de autorecunoaștere și demarcare între sine și celălalt pe care îl necesită orice identificare cu agresorul care pornește de la o mișcare de apropiere inconștientă este evident. De altfel, atunci când copilul utilizează acest subterfugiu, el este conștient că nu se transformă în persoana care amenință, ci devine asemenea acesteia; „frontiera între el însuși și cealaltă persoană nu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sa. El își asumă sentimentul de indignare al mamei, căreia îi atribuie, în schimb, propria lui curiozitate. Acest exemplu are meritul de a demonstra implicarea proiecției (mai cu seamă a proiecției culpabilității astfel evacuate) în acest mecanism de identificare cu agresorul. Să mai notăm aici remarca făcută de Sandler (1985/1989), care avansează ideea unei legături între mecanismul de identificare și mecanismele contrafobice în care subiectul se expune continuu la o situație de pericol pentru a-și domina angoasa. Numeroase activități
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și mecanismele contrafobice în care subiectul se expune continuu la o situație de pericol pentru a-și domina angoasa. Numeroase activități sportive, mai ales sporturile de luptă, ar putea fi astfel caracterizate. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Identificarea cu agresorul, jonglând cu identificarea și proiecția armonios diferențiate și conjugate, este un mecanism de apărare normal atâta vreme cât eul îl utilizează pentru a negocia ostilitatea manifestată de autoritatea externă. În schimb, după A. Freud, această activitate defensivă devine patologică atunci când se înregistrează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că vorbim despre niște pulsiuni amoroase heterosexuale sau homosexuale, care recurg la transformarea iubirii în contrariul ei (ură), cu o prevalență a proiecției (Freud, 1910/1985). După cum subliniază Freud (1911/1979) în legătură cu cazul „președintelui Schreber”, atunci când apare o identificare cu agresorul, expresia „mă urăște” este de fapt, printr-o proiecție excesivă, transpunerea unui „îl iubesc”. La cealaltă extremă, în melancolie, excesul de identificare cu un „celălalt” pierdut face din acesta din urmă un agresor față de care sentimentul de ostilitate inexprimabilă va
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
președintelui Schreber”, atunci când apare o identificare cu agresorul, expresia „mă urăște” este de fapt, printr-o proiecție excesivă, transpunerea unui „îl iubesc”. La cealaltă extremă, în melancolie, excesul de identificare cu un „celălalt” pierdut face din acesta din urmă un agresor față de care sentimentul de ostilitate inexprimabilă va fi interiorizat și întors asupra propriei persoane. Detectarea acestui mecanism în situație clinică se dovedește utilă, mai ales în cazul comportamentelor delincvente, în care capacitatea anumitor tineri de a inspira teroarea, de a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
delincvenței, fără a trece însă la act în mod grav, ar putea ține de identificarea cu un „celălalt” periculos. În prezent, frecvența antecedentelor de maltratare infantilă la părinți care-și maltratează ei înșiși copiii este evidențiată prin mecanismul identificării cu agresorul. Putem presupune că la compulsia la repetiție inerentă traumatismului se adaugă și „defectul fundamental” în dobândirea limitelor dintre persoana proprie și celălalt, prezentă la acești adulți în urma chinurilor îndurate în copilărie. Bourguignon (1984) îi descrie pe acești părinți cu „personalități
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
corporală, repetând prin aceasta comportamentul propriilor părinți față de ei. Frustrați precoce în chiar prima copilărie și, din acest motiv, instabili, acești părinți nu reușesc, nici în stare lucidă, să evite repetarea violenței corporale printr-un probabil mecanism de identificare cu agresorul”. Identificare proiectivătc "Identificare proiectivă" Definițietc "Definiție" Mecanism ce constă într-o fantasmă în care subiectul își imaginează că intră parțial sau total în interiorul celuilalt, încercând astfel să se debaraseze de sentimente și pulsiuni simțite ca indezirabile și încercând în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Din acest motiv, identificarea proiectivă se leagă și de introiecție (Ferenczi, 1912/1968), și de identificare, „forma cea mai precoce și cea mai originară a legăturii afective”, în opinia lui Freud. Desigur, identificarea proiectivă are legătură și cu identificarea cu agresorul, a cărei descriere dată de A. Freud (1936/1993) a precedat-o de fapt cu puțin pe aceea a identificării proiective ilustrate de Klein (1946/1980). În ambele mecanisme există, prin alianța unei mișcări proiective cu una de introiecție, un
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de internalizare propriu vieții psihice, introiecția este prima etapă a unui proces mai complex ce conduce la identificare, definită ca un mod de a-ți apropria calitățile celuilalt și vizând o îmbogățire a eului. Variantele identificării (identificarea proiectivă, identificarea cu agresorul) țin mai curând de o utilizare defensivă a mecanismului. Această legătură cu identificarea este la originea a numeroase confuzii (A. Freud, în Sandler, 1985/1989). Pornind de la procesul de clivaj și de la modurile de apărare primară care sunt introiecția și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]