3,081 matches
-
răbda de toate cu capul lăsat pe piept. „El este mereu lângă noi. El ne ascultă tânguielile și durerile...” Yozō nu-l părăsise niciodată, nici înainte, nici acum. Îi urmase pe samurai ca propria sa umbră. Și nu-i tulburase amărăciunea cu nici o vorbă. „Am crezut mereu că m-am creștinat doar de fațadă. La fel cred și acum. Însă, acum, după ce am aflat câte ceva despre căile cârmuirii, mă gândesc din când în când la omul acela. Chiar mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
așa, dintr-o dată, tare viteaz, Îi spuse ea disprețuitoare și nesigură. Îi era tare frică de ceva. Macomber râse din inimă, foarte firesc. — Chiar că m-am făcut, spuse el. Chiar da. — Da’ nu-i cam târziu? Întrebă Margot cu amărăciune. Asta pentru că timp de mulți ani ea făcuse tot ce putea să facă, și pentru cum stăteau lucrurile Între ei acum nu se putea găsi un singur vinovat. Nu, pentru mine nu-i prea târziu, Îi răspunse Macomber. În loc să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
atingând aripa ruptă a darului refuzat și aruncat cu mânie. Alungă timp și spațiu, vis furat in zori de retină și compromis in real. Cu milă si dor încetinește căderea nopții în haos. Iartă, alungă, sau mângâie cu slova Ta amărăciunea din el, stropindu-l cu apa vie să-i renască Lumina.
Alinare by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83237_a_84562]
-
foarte mult sora și pentru că este capul familiei, ura lui față de aceste crime fără sens nu are limite. Dacă vorbești cu el, simți asta pe pielea ta. În spatele acestei înfățișări bânde, a zâmbetului și a cuvintelor sale calde se ascunde amărăciunea și hotărârea. Oare ce a făcut sora lui serioasă, iubitoare și blândă, care își dorește doar un colțișor fericit în viață, ca să fie nenorocită de asemenea oameni? Până în ziua în care Shizuko va putea ieși din spital pe picioarele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
vedem! Să vină odată hotărîrea Sfîntului lui Israel și să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaștem!" 20. Vai de cei ce numesc răul bine, și binele rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceață în loc de amărăciune! 21. Vai de cei ce se socotesc înțelepți, și se cred pricepuți! 22. Vai de cei tari cînd este vorba de băut vin, și viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari; 23. care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
lui Israel și să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaștem!" 20. Vai de cei ce numesc răul bine, și binele rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceață în loc de amărăciune! 21. Vai de cei ce se socotesc înțelepți, și se cred pricepuți! 22. Vai de cei tari cînd este vorba de băut vin, și viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari; 23. care scot cu fața curată pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
rândurile războinicilor săi, dar își îndrepta adesea privirea către cele ale burgunzilor. Pentru moment, lui Sebastianus îi trecu prin minte că putea fi însuși Atila. „Ba nu! Ar fi într-adevăr o onoare prea mare pentru noi!“ își spuse cu amărăciune, aruncând o privire la fragila barieră alcătuită de burgunzi și căutându-l în special pe Chilperic; acesta, înconjurat de locotenenții săi, își punea în acel moment coiful pe capul blond. începea așadar bătălia. Pentru el, nu era, cu siguranță prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tovarășele sale, dar fără mirare, aproape ca o întâmplare obișnuită și, mai mult, date fiind împrejurările, întru totul previzibilă. Câte una deplângea, creștinește, tragica alegere a fetei, care cu acel gest disperat își pierduse sufletul. Altele, în schimb, observaseră, cu amărăciune, că măcar Odetta o încheiase cu suferințele. Rămas fără cuvinte, lui nu-i mai rămăsese altceva de făcut decât să-și deschidă brațele pentru a o mângâia pe Lidania în durerea sa. Mângâindu-i creștetul, în vreme ce ea plângea prăbușită pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în afară de Canzianus, de vreme ce recunoscuse în abate un om cu calități neobișnuite și care în ochii săi valora mai mult decât toți fugarii la un loc. Știa, însă, că în primul rând viața abatelui o cereau oamenii săi. Așadar, deși cu amărăciune, cedă în fața cererii, însă nu-i încredință lui Odolgan sarcina de a-l ridica, ci lui Mandzuk, căci nu ar fi vrut să se facă abuzuri împotriva fugarilor. Scutierul părăsi tabăra în dimineața următoare, împreună cu treizeci de războinici, și Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
strigă, nici măcar când flăcările îl devorau, și îi lăsă profund dezamăgiți, dar și plini de admirație, pe războinicii ce se găseau adunați în jurul rugului. Balamber asistă la sfârșitul său fără să clipească, așa cum se așteptau de la el, dar plin de amărăciune în suflet pentru moartea unui om de o asemenea valoare. Cântecul celor din vale nu încetă nici măcar un moment. Apoi, când totul se sfârși, o liniște tragică se lăsă în vale. Fratele Gomerius, însoțit de Ambinanus, coborî coasta, se prezentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dar cum ar fi fost posibil? Regele lui îl chemase în altă parte, la mare depărtare de Sapaudia. De-acum, era sigur, o pierduse pentru totdeauna, iar faptul că simțise cu câtă intensitate îl ura nu-i îndulcea cu nimic amărăciunea pe care i-o dădea siguranța că nu avea s-o mai revadă niciodată. Dar atunci, cum se putea ca un om să se simtă trist și bucuros în același timp? Și bucuros, da, căci era fericit pentru că o revăzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de luptă, ar fi fost în schimb de mare ajutor regelui hunilor, dat fiind că îl puteau conduce printr-un teritoriu necunoscut lui, asigurându-i susținerea armatelor și ajutându-l puternic la cucerirea cetăților. Sebastianus se mulțumi să constate cu amărăciune că faptul că trebuia să se facă apel la asemenea aliați era dovada cea mai bună a decăderii în care se zbătea un imperiu odată glorios. Descoperiră că fiecare dintre ei provedea dintr-o familie caracterizată printr-o tradiție militară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
reproș și îi răspunse: Nu e demn de tine să spui așa ceva. Și pe urmă o știi: îl folosesc pe Cilonus așa cum mă folosesc de coaforul meu și de maseurul meu, nici mai mult, nici mai puțin. Flavia râse cu amărăciune: — Te folosești de el, zici. Bărbații sunt urâți de la natură, iar, în ceea ce mă privește, am hotărât demult că primul care o să mă aibă o să fie și ultimul! Hippolita mârâi iritată: — E limpede că avem instincte diferite. De câte ori nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe ai noștri. Până acum, zidurile au rezistat; asta și pentru că, urmând instrucțiunile pe care mi le-a dat Magister militum la Arelate, le-am întărit cu parapete și cu materiale luate din clădirile publice din apropiere: practic, comentă cu amărăciune, ne distrugem noi înșine cetatea, înainte să o facă barbarii. Am mărit grosimea porților și le-am întărit cu bârne. Am lărgit și am adâncit șanțul, dar hunii încearcă în fiecare zi să-l umple cu pământ și bușteni ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cetate cu câțiva acoliți de-ai lui. Are de gând să te asasineze sau, oricum, să-i ajute pe huni dinăuntru. încă o dată, bătrânul prelat suspină, iar mâna sa căută crucea de pe piept. Lăsând privirea în jos și scuturând cu amărăciune din cap, puse jos clopoțelul și murmură: — Până aici am ajuns! Tăcu pentru un moment, dar își reveni imediat și, aprinzându-se într-un acces de mânie, bătu cu pumnul în masă și îi aruncă lui Sebastianus o privire cumplită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încurajeze starea de deprimare, ca să nu spunem defetism prost mascat pe care-l simțise în tonul și în cuvintele interlocutorului său: — Păi... n-aș știi să spun. Să zicem... în jur de treizeci ori patruzeci de mii? Sangiban surâse cu amărăciune: — Să zicem chiar de două ori pe-atât, romanule, și chiar și așa am putea să greșim, punând mai puțini. După apus, întoarce-te aici pe bastioane: o să vezi cum focurile lor preschimbă noaptea în zi. — Dar cum poate Atila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el o asemenea pornire de afecțiune; niciodată nu-l admirase atât de mult; niciodată, în sfârșit, nu se mai simțise atât de mândru de a-l fi cunoscut de aproape pe omul acela excepțional. Bucuria sa era totuși umbrită de amărăciune, căci, deși făcuse tot ce îi stătuse în putere și nu ratase acel obiectiv important care fusese uciderea lui Eudoxiu, era conștient că numai inteligența strategică și rapiditatea cu care acționase comandantul său salvaseră cetatea de la ruina în care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vedea, făcuse la fel. Sosi lângă el Odolgan, care, nervos, se lovea peste jambiere cu o biciușcă. — Ce ghinion! Să pierzi așa o bătălie! O să mai fie lumină doar câteva ore și totul o să se rezolve fără noi! exclamă cu amărăciune. Asta o fi răsplata pentru ce am făcut ieri? îi răspunse doar printr-un mormăit cu jumătate de gură, în timp ce, în sfârșit, Vlaszo îl eilbera de platoșă. — îți dai seama că, dacă ai noștri de colo ajung la tabăra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
piardă forța interioară, spiritul neîmblânzit? Ce era acea frământare pe care o simțea în piept, care-i încețoșa mintea și îi făcea vorba nesigură? Dar nodul acela care îi strângea gâtul? De ce ochii i se umeziseră? Era doar oboseală? Era amărăciunea înfrângerii? Sau ce altceva? Nu se mai simțise astfel din ziua în care-și pierduse părinții. Copleșit, o strânse în brațe pe copilă și o liniști: — Nu, Go-Bindan. N-o să te mai părăsesc. 30 Se sfârșise. încremenit, Sebastianus urmărea ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îmi ceruseși câteva ore de permisie, nu? Așa e, Magister, aș vrea să iau parte la funeraliile lui Elvius Metronius. Etius încreți sprâncenele: — Metronius? Nu-mi amintesc să fi avut numele lui printre ofițeri. Sebastianus încercă să nu-și arate amărăciunea mai mult decât se cuvenea. — Nu era un ofițer superior, răspunse. Comanda legiunea bagaudică. Magister militum încuviință: — A! Șleampății ăia! Acum îmi aduc aminte. Un băiat viteaz. Păcat că l-am pierdut. Trăgând de hățuri ca plece, îl lăsă liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Samuel s-a întors și a mers după Saul, și Saul s-a închinat înaintea Domnului. 32. Apoi Samuel a zis: "Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec." Și Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: "Negreșit, a trecut amărăciunea morții!" 33. Samuel a zis: "După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot așa și mama ta va fi lăsată fără copii între femei." Și Samuel a tăiat pe Agag în bucăți înaintea Domnului, la Ghilgal. 34. Samuel a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
nesigur. Era una să gândească, așa cum făcuse mai devreme, că Jim era un membru al bandei și altceva era să-l vadă conducând mașina și să-l asculte mințind voios. Să-l privească în față și să-l asculte mințind. Amărăciunea i se stinse treptat în fața unui gând pe care-l îngropase în mod deliberat, în profunzime, dar care acum revenea implacabil la suprafață. Motorul nu se potrivea în toată povestea. Nu avea mai mult înțeles ca acțiunea lui Jefferson Dayles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
bine, Les, ai venit devreme. În ciuda calmului lui, trebuie să i se fi văzut ceva pe chip. Sau poate - mai degrabă - cu cunoștințele ei, ea știa ce avea să urmeze. - Les, întrebă ea scurt, ce te frământă? Craig simți o amărăciune scurtă, neașteptată, în urma felului ei de a proceda. Apoi rosti: - Stai jos, Anrella. Am ceva să-ți spun. Începu cu remarca întâmplătoare a lui Nypers. Omise orice aluzie la faptul că el știa că remarca nu fusese întâmplătoare, ci deliberată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cum să fi aflat despre o asemenea acțiune. Putea să plece, dar unde ar putea să meargă? Ei, era un tren peste vreo patruzeci și cinci de minute, care l-ar fi dus la New York. Craig râse încet, dar cu amărăciune. Nu era atât de simplu. Fizic, poate, dar nu sufletește. Un om cu impulsurile lui, cu instinctele lui, nu fuge pur și simplu într-un loc îndepărtat pentru a lua viața de la capăt. La naiba cu toate, el era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în genul La Rochefocauld, Chamfort, pe lângă o analiză a tuturor pornirilor omenești, dar în special a sentimentelor de dragoste, de amor-propriu și a sentimentului morții, această colecție e remarcabilă și unică prin stilul personal, aprig și sarcastic. Se amestecă mereu amărăciunea cu aspirația ideală. Notările făcute pe viu, descoperirile profunde în clar-obscurul sufletului omenesc amintesc direct de cele mai bune metode franceze. Aici nici urmă de spirit de sistemă. Cel care le-a scris e cu totul alt om ca autorul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]