2,825 matches
-
și cu metode distincte. Obiectul este limbajul, iar metodele sunt cele ale analizei logice. Se considera că soluții satisfăcătoare ale problemelor filozofice, prin clarificarea conceptelor și enunțurilor, vor putea fi obținute nu în mediul limbajului natural, ale cărui expresii sunt ambigue, ci doar prin construcția unor limbaje simbolice precise. Din perspectiva Tractatus-ului, dimpotrivă, limbajul natural este în ordine din punct de vedere logic. Limbajul aparține însă în aceeași măsură domeniului despre care nu se poate spune nimic ca realitatea transcendentă și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în perioada autonomiei succesorale din istoria Principatului Transilvaniei. În virtutea Diplomei Leopoldine, veritabil act constituțional din 1691, guvernatorul era asimilat cu "voievodul din timpurile de mai înainte" și ar fi trebuit să dispună de o reală suveranitate. Dispoziția Diplomei leopoldine este ambiguă în privința menținerii instituției și a principiului de liberă alegere a guvernatorului, în special în ceea ce privește asimilarea acestuia cu voievodul din "timpurile de mai înainte". Este o prevedere confuză care a permis, cum de altfel era și legiferat, numirea guvernatorului în aceleași
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
uvertură se numește Peșteri cu picturi rupestre, un poem e dedicat lui Paul Gauguin, altul relatează binefacerile unei Seri cu Dali ș.a. Culorile peisajelor sunt însă mai tari, aproape expresioniste, iar personajele trasate cu pasta densă a anxietății sunt din ce în ce mai ambigue, părând scindate între diafanul angelic și demoniacul terifiant: "De un timp după miezul nopții/ îmi cresc cornițe// Odată am fost în Sud/ am discutat probleme// Cineva mi-a spus Creștinismul/ e pe ducă/ l-am mângâiat pe umeri// Nu uita
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
textele relatează ceremonialuri bizare, pe jumătate sacre, pe jumătate demonice, în care umilința consună cu furia luciferică, iar bucuria de a trăi cu voluptatea murindului: o funestă Cină de toamnă, cuminecare cu viața, dar și cu moartea, vegheată de o ambiguă Ea și întreruptă de Marele Câine de Veghe; o Apariție în timpul unui ritual executat de micul soldat cu "somnul plin de spasme", asaltat de păsările aruncate prin vântul-abis și cu gleznele prelungi, transparente linse de animalele uscate de vânt; coborârea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
respirația,/ nu-mi mai/ accelerează pulsul// doar retina recompune întruna/ aceeași imagine,/ aceeași păpădie deschisă ca o gheară.// încerc să depistez exact/ clipa în care realitatea s-a spart/ și a-nceput să rupă din șira spinării" frica), fie înscenările ambigue ale alterității, care transformă interioritatea într-o scenă conflictuală. Remarcabil este poziția corectă în timpul morții, veritabil poem de trecere între singurătăți, spații și lumi, între existență și reflecția ei poetică. Îl reproduc, integral, în continuare: "aștept să-mi iasă prin
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
efectelor; proporția bine gândită între dialogul contras, abil, în soliloc, epica nervoasă și portretistica reușită, exemplar, din câteva linii. Dar în special impresia de concretețe neliniștitoare a fabulei cu rafinate interstiții metafizice, având la bază principiul dublării neîncetate a actantului ambiguu, călugărul Kiril, cel care, ascuns în interiorul unei fântâni, "scrie la o neagră psaltire". Deasupra și dedesubtul lui, o serie de dubluri din ce în ce mai alterate îi transcriu, distrofic, textul în care urmele sacrului sunt din ce în ce mai vagi: "Dedesubtul fratelui Kiril e un alt
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
gestuală care le dezumanizează, facilitându-le, în schimb, desenul simbolic. Personajele frecvent descărnate, dezumanizate sau pierdute în negura uitării (Bătrâna Ezo, cele trei femei din "orașul acela bolnav", descrise în Rimaya, Nenumita pierdută în Copilăria lui Ario Paradis, acel Mil ambiguu, invocat să vadă "altarul lui Raz" în La Baad, Orur, a cărui mamă moartă este cântată într-un superb Bocet, Maria Creața, "târfa orașului/ de vârsta bunici mele" Perfectum, Nadam ș.a.) dau la început senzația că simbolizează Maladia, Păcatul, Erosul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în cauză și pentru a se pune în cauză pe sine, pe ființa aflată în fața necunoscutului și a misterului insondabil", așa cum nota Ioan Holban? Greu de dat un răspuns foarte sigur. Căci însăși atitudinea creatorului Dan Laurențiu față de divinitate este ambiguă. Nemuritorul care apare în Imnuri-le către amurg are simultan conștiința descendenței directe din Creatorul absolut ("eu fiul sfânt și demiurgul sfânt") și revelația întunecată a mutilării acestuia ("demiurgul de gheață el nu va muri// spânzurat de furia rece-a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la modele recunoscute ale poeziei românești sau universale (din texte nu lipsesc nici ecouri din Goethe, Baudelaire, Trakl sau Rilke) se pierde cu totul într-o categorie aparte de texte, în care Nicolae Manea devine preocupat de cartografierea unui teritoriu ambiguu, situat la granița dintre real și ireal, dintre viață și moarte. Este vorba, firește, despre spațiul circumscris, în cheie poetică, "țării bursucilor", metaforă-simbol dominantă a textelor din prima secțiune a cărții, care iradiază întregul imaginar liric al autorului. De aici
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la rândul ei pe certitudinea Bivalenței universale: alfa omega, animus anima, real ireal ș.a. ("În caleidoscop,/ două cioburi diferit colorate:/ Eva și Adam// Rotind cilindrul cu oglinzi/ imaginile lor multiplicate/ trec dincolo de planul real/ Nu e întâmplătoare linia de hotar/ ambiguă, fragilă/ între realitate și ireal// Doar o rotire și nu știi visul/ de unde a început, unde se termină/ Imagini onirice izbucnesc/ în simetrii spațiale/ precum formule secrete în rețele de diamant"). Subsecventă acestei bivalențe genuine, atrage atenția obsesia cunoașterii esențiale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
parte, de eros și artă, de religie și istorie, de umanitate și temporalitate, de elementar și cosmologic; pe de altă parte, în texte se invocă tot soiul de animale ritualice, eroi legendari, hierofanți și preotese enigmatice, plus alte câteva personaje ambigue ce execută pași semnificativi dintr-o serie de ceremonialuri complicate uneori inutil. De cealaltă parte, spre exemplu, începe cu o vânătoare, continuă cu un pelerinaj cu scop divinatoriu și se încheie cu sugestia unei epifanii artistice: "Nemaigăsind nicio urmă,/ Nici
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pustie" a femeii adorate este încinsă, "la marginile orei", cu insomnii și "corole de spini magici" și, în general, toate "iubitele sunt turnuri de mănăstiri", poetul este dăruit de bătrânul, credinciosul corb cu "semințele mătăsoase ale/ transcendenței", un alt personaj ambiguu îi împletește "armura singurătății", gravată cu "crini dureroși", în sunet de "trâmbițe melancolice" etc. etc. Într-un mod încă și mai evident față de cărțile precedente, pe parcursul acestui op se privilegiază tratarea acelor motive lirice care dau relief relației dintre poezie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mitologice dintre lumea arhetipurilor și simbolurilor și lumea modernă. Dacă, aparent, femeia este ridicată la rangul de "colonne du Second Empire", romancierii arată adevărata față a realității, impregnata de lipsă de considerație față de statutul ei social. Situația femeii este una ambigua, având parte de o identitate mitificata (ca imagine) și o modernitate desconsideratoare (că realitate). Pentru Baudelaire, femeia este un subiect reprezentativ al modernității, care conține această contradicție: "un fel de idol, poate stupid, dar orbitor și plin de vraja, care
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
XIX-lea a produs nenumărate imagini de femei și feminitate; au circulat și au coexistat câteva modele de reprezentare feminină, care ilustrează discuțiile și problemele legate de femeia franceză din această perioadă. Noțiunea de progres, care adoarme vigilenta secolului, este ambigua în cazul femeii. Schimbările politice, sociale și morale sunt determinante pentru soarta femeilor și formează o matrice ce participa la elaborarea modelelor care inspiră reprezentarea femeii. Imaginarul despre femei este în general construit în funcție de două coordonate pe de o parte
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
diferite aspecte, femeia devine ființă complexă, alegorie a Binelui și Râului, valorii și antivalorii, având în același timp cele două chipuri: al Mamei devotate și al Amantei perfide. "Între acești poli clar definiți se vor contura o serie de figuri ambigue, jalnice, detestabile, păcătoase, victime, cochete, slabe, angelice, demonice", constată Simone de Beauvoir [1998, I, p.225]. Arhetipurile feminine care obsedează imaginarul artistic și literar al secolului al XIX-lea sunt definite că madona, înger sau demon [Michaud, 2002, p.149
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
secolului al XIX-lea sunt mai puțin tipizate și mai complexe. Vom constata în literatura perioadei cercetate o individualizare mult mai nuanțată a personajelor, acestea nu mai sunt personaje-tip76 în sensul strict al termenului. Explicația rezidă în caracterul epocii, măi ambigua, cu valori mai confuze de sfârșit de secol. Zola îi reproșează lui Balzac caracterul hiperbolic, iar lui Stendhal caracterul genial al personajelor lor. În această ordine de idei, pertinenta ne pare observația Ninei Melic-Sarkisova că pozitivismul nu l-a împiedicat
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
bucătărie, la birou, în pat. Valorizarea femeilor de către francezi, fini cunoscători, este contagioasă și pentru bărbații din alte țări. În acest fel, francezul construiește un podium pentru femeile franceze, văzute de departe. Astfel, femeia franceză este investita cu un prestigiu ambiguu care o face să apară drept o suprafemeie, în care feminitatea este exacerbata. Această imagine, în mare parte artificială și stereotipata, este întreținută și perpetuata, deoarece se bucură de succes. În acest context, Pariziana este superlativul femeii franceze, în special
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a acestui personaj de la scriitor la scriitor. Registrul reprezentării Parizienei este de la cel romantic la cel ironic. Imaginea Parizienei cultivata de autori a contribuit la mitizarea/demitizarea personajului. Fiecare romancier a creat diferite variante prin conturarea unui personaj contradictoriu și ambiguu și a diferitelor tipuri de Pariziene. În persoana femeii pariziene, care are un caracter și o personalitate singulară, românul francez a creat un etalon original în variatele lui ipostaze și manifestări. Că tip, Pariziana a fost instituită de Balzac: diversă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
qui pendaient le long de șes joues, comme deux oreilles de chien" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.104-105]. Este semnificativ că dragostea ideală a lui Frédéric este întruchipata de burgheza onestă, doamna Arnoux, iar partea opusă o constituie relațiile sale ambigue cu alte femei. Acest sentiment deformat, dar totuși veritabil, îl plasează deasupra burghezilor ordinari. Astfel, Flaubert, admirator al secolului al XVIII-lea, prelungește românul "libertin", care este și un român de educație sentimentală, oferind femeilor o lecție contra iluziilor. Proiectul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
onorabilă: ea este o casnica și o gospodina exemplara, având grijă de casă, de soț și de copii. Ține la ordine, liniște și la tradiții. Nici amantul sau, Lafont, nu vede nimic condamnabil în menajul în trei. Contrastul între situația ambigua a protagoniștilor și preocuparea lor permanentă pentru morală dezvăluie fariseismul moralei burgheze și dă naștere unei ironii amare. Situația nu progresează, piesa nu are (că și alte piese ale dramaturgului) acțiune, deznodământul coincide cu situația inițială, suntem în prezența unei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
se mai percep "tipuri" (al medicului, notarului etc.) [Montandon, p.639]. Universurile și clasele devin mai nuanțate, hotarele dintre ele mai permeabile. Clorinde și maică-sa, contesa Balbi, țin de o identitate greu de definit și sunt calificate că personaje ambigue: "moitié aventurières et moitié grandes dames, qu'on rencontrait partout, au milieu de toutes leș cohues: chez leș ministres, dans leș avant-scènes des petits théâtres, sur leș plages à la mode, au fond des auberges perdues" [Zola, Son Excellence Eugène
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
gracieuse, très douce, lui demandant à quelle heure elle pourrait le voir, rue Marbeuf, tout seul, parce qu'elle était trop bête quand îl y avait du monde" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.76]. Sintaxa feminină este eliptica și ambigua, cu inversiuni frecvente ale termenilor da și nu. Oscilarea doamnei Dambreuse între da și nu, între decizii contrare, ia în român forme diferite. Cuvintele sale sunt adevărate și false în același timp, exprimând sentimente, motive și explicații contradictorii. Dacă da
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
à demi prononcé, une danse endiablée șont autant de choses insaisissables" [Hasenclever, p.130]. 68 Un mit relevant încă în secolul al XIX-lea este cel al actriței Sarah Bernhard (1844-1923). Niciodată nu s-a știut adevărul despre această femeie: ambigua, captivantă, curioasă, stranie, înger și animal, naturală și la modă: francezii nu s-au mulțumit s-o adore, ei au inventat-o. 69 Charles Baudelaire imortalizează întâlnirea unei femei pariziene în poemul A une passante în ciclul Tableaux parisiens din
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Păsările căutau meiul / și brusc erau de nea (Iarnă străveche, trad. MB). Autorul sublimează materialitatea prin eliminarea greutății obiectului (a referentului) care își pierde propriul contur și se contopește cu fundalul, devenind o umbră ușoară, evanescenta. Aură nedefinita, vaporasă și ambigua conferă astfel vorbelor calitatea de vag pentru a folosi un termen leopardian și afectează cuvântul și referentul deopotrivă, transmițând impresia că acestea se întrepătrund. Studiile dedicate conceptului de vag nu au o istorie îndelungată în lingvistică și semiotica. Unul dintre
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cele mai recurente, evitarea academismului și a exceselor filologice: acea terminologie clasicizanta (...) care a pretins că a devenit un limbaj fantastic, potrivit îndeosebi pentru traducerile textelor grecești și latine, dacă mai rezistă încă într-o zonă neclară a culturii naționale, ambigua din punct de vedere istoric, a pierit în spiritul noilor generații.454 Quasimodo milită astfel pentru reînnoirea limbajului, pentru aducerea lui mai aproape de cititor, pentru transpunerea ideilor în forme actuale care să poată fi percepute că firești de omul contemporan
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]