1,929 matches
-
da niciodată drumul. Nu te-aș scăpa din ochi nici măcar o clipă. Foarte blând, se aplecă spre ea și o sărută pe buze. Fran simți atingerea plină de prospețime a pielii lui de-abia bărbierite, neașteptat de catifelată, inspiră parfumul amețitor de colonie sofisticată, amestecat cu mirosul cămășii proaspăt spălate, și își dădu seama că îi răspundea la sărut, fără să știe dacă o făcea doar din nevoia de alinare sau din propria ei dorință. Apoi o sărută intens, lipindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în largul ei se simțea cu nimeni altcineva decât cu Jack. Aștepta ca rușinea să i se așeze sumbru pe umăr și să înceapă s-o roadă pentru că se comportase atât de scandalos, dar tot ce simțea era o fericire amețitoare, compromițătoare. Apoi buzele lui îi sărutară sânul, sfârcul trandafiriu se întări sub atingerea limbii lui, iar degetul lui îi exploră cu delicatețe regiunea umedă, străjuită de păr pubian. Fran avu senzația că un impuls electric unise cele două centre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
trezi la viață. Voia să-l ucidă pe Laurence Westcott, să-i distrugă cariera și să-i saboteze relația cu Francesca. Gândul că putea să facă asta, că avea puterea și informațiile necesare, avu efectul unui drog în stare pură, amețitor și periculos. Dar ar trebui s-o facă? Jack simți dorința vie, care pusese stăpânire pe el de-atâtea ori pe vremea când era un tânăr reporter, de-a cere sfatul singurului om din branșă a cărui părere o respecta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
plictisiseră, mașini pe care nu voiau să le vândă prin intermediari. De ce nu? Fran simți cum i se ridică perii de pe ceafă, așa cum se întâmpla doar când avea o idee cu adevărat bună. Toți ziariștii cunosc acel elan de entuziasm amețitor când firele unei povești se leagă în sfârșit. Asta era ceea ce îi ținea la masa de lucru, trăgând din greu, dând un ultim telefon, când orice persoană cu o urmă de minte s-ar fi dat bătută și ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Îmi pare rău, Franny, draga mea, încercam doar să prind Radio 4 pe el. — Cât de curând, îi șopti Laurence blând, cred că ar trebui să încercați să mergeți la prietenul meu cât de curând. Ben parcurse cu o viteză amețitoare distanța de o milă și jumătate dintre casa lui și cea a familiei Tyler. El și Ralph ajunseseră să se cunoască bine în ultimele săptămâni și bătrânul umpluse golul lăsat în viața lui Ben de faptul că de-abia dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de aburi; ciocârlii cântau deasupra lanurilor noastre. Porneam cu logofătul, un om mărunt, cu ochi mici, sfredelitori, cu mustățile lungi. Vorbeam puțin cu el, nu-mi era drag deloc. Caii mergeau la trap înăbușit pe drumul de țârână, în cântecele amețitoare ale ciocârliilor, care tremurau cascade melodioase în lumina înălțimilor. Nemărginita câmpie plină de pâne adia ușor la suflarea vântului dimineții, întunecându-se în coborâșuri, sclipind ca aurul în coamele de val. Și treceam prin răzoarele umede de rouă, prin armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
codrii așa nu mai sunt, și tinerețele s-au călătorit! În mirosul ațâțător al pădurii creștea în mine puterea vieții, șuietul domol al vântului în frunzișuri îmi mângâia auzul și ce strălucire neobișnuită, ce strălucire vie, și ce mireasmă ascuțită, amețitoare, aveau florile din poienile de la margine! Ca-nspre o dragoste, cu dor, pornii, după două luni de lipsă spre codrul Antileștilor. Înaintea iernii, în toamnă târzie, voiam să mai văd o dată bolțile sărăcite de podoaba întunecoasă de frunze. Poate mă chemau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
asculta ce cleveteau cei mai cârcotași. Dacă li s-ar fi interzis asta, ce culoare ar mai fi avut viața? s-ar fi putut duce să se arunce de pe stânci, la capătul falezei, unde apa era adâncă și făcea vârtejuri amețitoare. Privindu-i, nu mă puteam abține, recunosc, să nu fiu mulțumit că eram tânăr. Așa e omul; caută mereu să se consoleze și să-și dea curaj, cu ochii la defectele altora; e destul să-l vadă pe altul mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-mi dădeau un nimb de invidiat. Și de ce să mint? Nu mai aveam nici urmă de modestie. Îmi plăcea să fiu privit pe furiș, salutat pe coridoare, temut, căutat, măgulit. Era o senzație pe care n-o cunoscusem până atunci, amețitoare, plăcută. Beția puterii nu e o născocire. Nu pricepeam, e adevărat, un lucru. De fiecare dată când mă duceam în sala cu oglinzi ritualul era același. Francisc se dădea la o parte și pornea după mine ca un servitor bine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
prea mare, ochi prea scufundați în cap, dar era inteligentă și plină de vervă. O cunoscuse când era student, se plimbau nopți întregi pe sub arbori și streșini ce nu reușeau să-i ferească de ploi, în îmbrățișări adolescentine și săruturi amețitoare. Dar în prima vacanță mai lungă a pus capăt visului, scriindu-i că trebuie să se despartă, fără nici un motiv. A luat trenul până în orașul ei, Deva, să afle de ce, dar a fost zadarnic. L-a primit rece, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu făcuse la fel, frazele lui, ca la carte, nu erau exact o ridicare din umeri? Mă și înfurie cum de nu pricepi uneori! Ai mai vrea să continui cu relatarea asta goală și iarăși să mă înec în vorbe amețitoare care nu-mi lasă nici un gând, în afara sunetelor lor, sau să-ți mai amintesc cum și el, Radu Dascălu, s-a legat de Mihai Marinescu, nu se putea, desigur, să n-o facă, dar exact în stilul lui, lovind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
În permanență gândea că plimbările și săruturile acestea după care tânjea și el și la care n-avea curajul să treacă întrucât nu era sigur cum și ce anume trebuie făcut în fiecare din acele clipe ce, cu siguranță, sunt amețitoare, pentru că, prin urmare, gândea că nu acestea sunt iubirea, ori sunt numai niște jocuri premergătoare, ori altceva ce el încă nu știe; avea o convingere pe care nu și-o putea explica, adâncă și obsesivă, că iubirea trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o să trăiești o veșnicie“, „Ce vrei să spui?“, se arătă nedumerit, „Exact ce-ai auzit, știu eu bine c-ai auzit: n-o să trăim o veșnicie“, lipindu-și fruntea și buzele de gâtul lui cald, învăluindu-l în acel parfum amețitor de viorele sau alte flori proaspete de primăvară, și el încercând să-i ridice capul încăpățânat lipit de umărul lui, „Și ce-am să fac cu examenele?“, zicându-i, „Cum o să le mai trec altfel, acum, la sfârșit? Ai vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și reavăn. Arborii își legănau în vântul rece crengile bolnave de pui de frunze de un verde palid. Andrei simțea renașterea lumii în drumurile scurte prin orașul amețit de zgomote, ca un bolnav în convalescență, pregătindu-se să redevină colcăitor, amețitor, tumultuos, enervant, obsedant. Pe trotuare reapăreau desenele stângace ale șotroanelor. După prânz, copiii chiuiau. La colțuri de stradă, țigăncile vindeau flori proaspete, de câmp, nu de seră. Îi plăcea să le privească, de fiecare dată când se ducea în vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zburătoare gata să se ridice de pe Baza navală aeriană. O barcă japoneză de patrulare Închisese canalul, ocolind cu grijă curenții care formau vîrtejuri mari de apă În jurul grupului de cargouri. Jim privi din nou spre oala care fierbea, simțind mirosul amețitor de grăsime arsă. Brusc, Îi trecu În minte că acești doi marinari americani ar putea să vrea să-l mănînce. Dar Basie ridicase capacul tigăii. Un abur parfumat se ridică dintr-o fiertură groasă de orez și pește. Basie scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
bolnavi ca să se miște. Jim ședea pe cutia lui de lemn, Încercînd să-și Învețe ochii și mintea cu perspectivele lumii din afara lagărului care i se deschideau. Faptul de a trece prin poartă fără a fi oprit fusese o experiență amețitoare, iar Jim fusese suficient de speriat pentru a se strecura Înapoi În lagăr, sub pretextul că Își leagă șireturile de la pantofi. Liniștindu-se, bătu cu palma În cutia de lemn care conținea averea sa - manualul de latină, haina de școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
trecură peste lagăr, vîntul de la motoarele lor puseră În mișcare un aer puturos prin clădirile goale, o putoare de hoit născută de o invazie de mii de muște lacome. Cerșetorii chinezi de la poartă Își feriră fețele. Dar Jim inhală putoarea amețitoare, care Îi reîmprospăta gîndurile despre spital și aviatorul japonez mort În canalul de dincolo de sîrme. Venise timpul să uite morții. În felul lui, lagărul revenea la viață. Zilele cu lapte praf și batoanele de ciocolată Îl făcuseră mai voinic, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cu Hermes, mesagerul împărăției morților)? Dionysos, zeu al inițierii, dar și al tulburărilor profunde, zeu al acelei mania care înseamnă revelație, dar și nebunie distructivă. La rândul său, Vernant 1 va reține, din Bacantele, figura unui Dionysos - simbol al unei amețitoare alterități: incarnare a celuilalt, el suprimă barierele dintre divin și uman, dintre uman și animalic, dintre lumea de aici și cea de dincolo. Este zeul care răstoarnă ordinea cotidiană și care, „printr-un veritabil amalgam de miracole, de fantasmagorii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
această rătăcire prin spațiile-limită, legată tot de ideea pierderii, a despărțirii. Și aici există un shite, o femeie care bate drumurile în căutarea unui copil pierdut, copilul cu un papagal pe mâneca hainei. Dansul lui shite, cu nesfârșitele sale rotiri amețitoare, nu izbutește să-l facă pe copil să apară și, astfel, în cele din urmă, „zadarnicul vis se curmă în veșnica absență”. Numai regăsirea copilului pierdut ar putea pune capăt istovitoarelor rătăciri ale mamei. Rătăciri a căror țintă e aflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
amintești de-ai mei!”1 „Remember mine...” („Amintește-ți...”), aceleași vorbe rostite de fantoma din Hamlet. Amintire a unei priviri, a unei fascinații; pentru o clipă, privirea îndrăgostită a femeii moarte pare a înlocui privirea femeii altădată vii, iar această amețitoare confuzie îi dă Hermionei, prin mijlocirea Paulinei, o neașteptată putere. Momentul în care „magiciana” îi smulge lui Leontes jurământul că nu se va căsători niciodată fără consimțământul ei introduce discret tema asemănării, a unui dublu al reginei pe care Paulina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
adevărată și „efectul de fantomă”" Cum se explică abundența de morți iluzorii în dramaturgia shakespeariană? Motivul ar putea fi intenția de a da scenelor de recunoaștere toată intensitatea, toată forța confruntării cu indeterminabilul, de a strecura în ele ceva din amețitorul efect al întâlnirii cu fantoma. În Pericle, presupusa moarte transformă scenele de recunoaștere în veritabile scene de apariție a fantomelor; moartea e aici dublă, căci așa-zisei morți a Thaisei, soția lui Pericle, i se adaugă aceea la fel de „neadevărată” a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
moduri de a atrage pe cineva într-o capcană. Confuzia identităților este efectul puterii ce sălășluiește în privirea celuilalt. În fața reproșurilor amare ale Adrianei, care îl ia drept Antipholus din Efes, Antipholus din Siracuza e cuprins de un soi de amețitoare îndoială în privința propriei persoane: nu mai e sigur dacă este el sau altul, nu-și mai dă seama dacă e treaz sau visează. Mai mult decât atât, ezitarea lui este atât de mare, încât îl face să accepte iluzia oferită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
asemănare/realitate efectivă: „Mi s-a părut că mă îndrăgostisem de un măgar...”. Titania trece printr-o experiență care naște în mintea ei o teribilă confuzie între adevăr și aparența adevărului; personajul aruncat cu brutalitate de Shakespeare în acest vârtej amețitor este însă Bottom, un personaj al cărui discurs, presărat din belșug cu methought („mi se pare că”), este realmente invadat de vocabularul „asemănării”. Nu încape îndoială că Shakespeare i-a atribuit intenționat lui Bottom „actorul” (de altfel, cel mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
to abuse me”)? În ciuda faptului că l-a atins, că i-a simțit trupul „în carne și oase” și că, încetul cu încetul, începe să se convingă că închipuirea nu îi joacă feste, forța „efectului de fantomă” subzistă. Continuă aceeași amețitoare derută a lui este și nu este. A lui nu este ceea ce pare a fi... Gonzalo va spune: ...wether this be Or be not, I’ll not swear. ...că toate astea sunt sau nu sunt, Eu n-aș putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
aceeași ardoare. Și el urcă spre ea coborând sau coborî urcând. Era traseul celui mai hotărât bărbat. Era însuși Orfeu. Impresia o tulbură. Privea fascinată spre hainele lui. Mătăsuri, catifele, blănuri, falduri princiare, tonuri inimaginabil de subtile, moliciuni promițătoare de amețitoare desfătări... Kutuzov sesiză noua orientare a primadonei, se răsuci și surpriza de a se afla atât de aproape, practic nas în nas cu omul la care tocmai se gândea, nimeni altul decât răzvrătitul din salonul croitorului, îl făcu să tresară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]