3,529 matches
-
răspunse omul de la intrare, Întorcând spatele. Petrecere particulară. —Frati-miu, nu cred că Înțelegi... Philip Îl bătu pe spate, iar paznicul păru că se pregătește să scape de el, dar observă apoi cartea de credit pe care Philip o agita amenințător - suprema Black Card. Începură negocierile. — Nu am decât trei mese acum. O să las să intre câte șase la o masă și Încă zece În plus, dar asta e tot ce pot face, spuse el. În orice altă seară, nici o problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
prietena care chiulește de la petrecerea ei de rămas-bun ca să piardă timpul cu un tip oarecare? Ha? Se aplecă și mai mult spre mine, plutind intimidant deasupra mea cu tot corpul său, iar fața i se schimonosi Într-o expresie suferindă, amenințătoare și m-am Întrebat În treacăt dacă ar fi nimerit să-i dau un șut În boașe. Nu mă temeam pentru siguranța mea cât eram dezgustată de apropierea lui, dar n-a trebuit să iau această decizie; Înainte să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
și de înstrăinare a tot ce-i românesc. Suntem victima unei false democrații și a unor falși patrioți. Istoria ne este falsificată, avutul furat, înstrăinat, iar peste toate relele propaganda revizionistă maghiară s-a dezlănțuit iarăși furibund, perfid, dezgustător și amenințător cu teza autonomiei, care înseamnă stat în stat, amenințând integritatea granițelor statului român NAȚIONAL și indivizibil. Culisele aspirațiilor maghiare „mocnesc” manevrate și de alte „îndemnuri”, masonerie, finanțe, interese perfide care urmăresc destrămarea și dezmembrarea statului Național Unitar Român. Transilvania, nume
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
dintre cei care intraseră avea alură de stăpân și putea fi folosit pentru confirmarea sau infirmarea datelor pe care Ștefănel le avea deja. Mai știa și că palatul se afla sub supravegherea unei alte forțe, care nu era cu nimic amenințătoare În raport cu el. Era o forță luminoasă, o prezență de bucurie, pe care o Înăbușise sentimentul primejdiei și al morții, care crescuse cutremurător În acea zi. Sufletul tânărului era inundat de suferință și nici un alt semnal din lumea energiilor nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care se prelungeau pe malul moldovean. Din depărtări se auzi, foarte Încet, un sunet de corn. Spahiul Își dădu seama că șansele ienicerilor de a trece Dunărea devin tot mai mici. La doar câteva minute de ei, valul Apărătorilor Înainta amenințător. Aceeași zi, ora 15.30, Istanbul Cerșetorul reveni la locul lui, iar Alexandru observă că marginea veșmântului vechi și peticit era ruptă. Pesemne că, pe unde umblase În căutare de hrană, bătrânul fusese din nou lovit de trecători sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În fața comandantului suprem al Ordinului Apărătorilor, spuse tătarul În limba turcă, știind că va fi Înțeles. Toți ofițerii Apărătorilor cunoșteau limba turcă. Angelo Încuviință din cap. Douăzeci de Apărători făcură un cerc În jurul mesagerului, atenți la cel mai mic gest amenințător. Tătarul observă că fusese Înconjurat și că fiecare luptător ținea mâna, Întâmplător, pe mânerul spadei. - Sunt trimisul Înălțimii sale Amir Baian, șeful tribului Bordjighin, urmașul stăpânului Asiei, Gingis han. Misiunea mea e scurtă, fiindcă Împrejurările sunt speciale. Sunteți atacați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
oștenilor scutului și spadei executa o manevră de cuprindere În semicerc a grupului de comandă În care se afla voievodul. Pietro așteptă ca Alexandru să-și ia rămas-bun de la tatăl său, privind, cu neliniște, valul urdiei otomane care se apropia amenințător. - E timpul, spuse căpitanul. Hotărârea măriei sale de a te ține În preajma lui este Înțeleaptă. Spre Răsărit va fi doar o goană sfârșită În sânge. - La fel va fi și aici... murmură Alexandru. - Aici te afli sub protecția lui Pietro și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
La douăzeci de pași Întoarse capul și strigă: - În acest an vei cunoaște rușinea Înfrângerii, Mahomed! Într-un loc În care nu te vei mai Întoarce niciodată! - Care?! - Moldova !! * - Moldovaaa!!! Strigătul de luptă al vânătorilor domnești se rostogoli, greu și amenințător, peste luminișul Ursului. Alexandru ordonase atacul imediat ce trupele sultanului apăruseră la marginea pădurii. Și imediat ce văzuse al treilea semn. Începuse vântul. - Ce se Întâmplă? Întrebă voievodul. N-am poruncit atacul! -Nu, măria ta, răspunse spătarul Costea. Dar Alexandru conduce deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
zi pentru a îngădui proiectele ei bune. Dimineața, zgomotul timpuriu al tramvaielor, uruitul trăsurilor, acoperiseră melodia capricioasă a ploaiei. Mini se aplecase peste 1 sghiaburile ude, asfaltul era ud și el șl burlanele se scurgeau. Orașul împiedica să vezi orizonturile amenințătoare sau geana promițătoare a soarelui. Pe deasupra coperișurilor nalte și dese, norii rotocoleau. Mini nu vroi să se mânie, nici să se teamă. Vroi să se supună și, de subt resemnarea ei, dorința șoptea încet o rugăciune timidă spre înseninare. Ploile
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Focul pâlpâie din ce în ce mai slab, iar sudoarea și praful le face trupurile să semene la culoare, roșii-maronii. Culoarea pământului. Zac așa până ce focul se stinge complet. Apoi, o scânteie încolțește în mintea lui Forrester. Acest ceva se transformă, se amplifică, devine amenințător și el încearcă să-l numească cumva, dar nu reușește, deși parcă ar fi ceva legat de datoria sa și ordonanțele Biroului Indian, iar acum i se pare de-a dreptul enorm, extrem de important, și-i induce o stare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de nesigură, cu toată grija sa de a se depărta de zona în care se află cada. Abia are el însuși curajul să execute această operație. Uneori, își imaginează că-i alunecă mâna și lama aparatului de ras se îndreaptă amenințător și incontrolabil spre gât. Imediat ce se conturează acest gând, îi trebuie o voință de fier să-și continue bărbieritul. Cu puțin înainte de izbucnirea războiului, rezolvase această problemă devenită psihoză pentru el, lăsându-și barbă. Desigur, și aceasta trebuia îngrijită, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de cap se întinde, cuprinzându-i brațele și picioarele și începe să conștientizeze un nou centru al durerii, un zvâcnet surd, la baza coloanei vertebrale. Obloanele deschise ale dormitorului și pereții vopsiți în alb par să reflecte criza, deplasându-se amenințător spre pragul său de percepție, de parcă ar fi fost și ei afectați de febră. Pe la mijlocul zilei, începe să strige după servitori. Pandit Radan recurge și la ultimul remediu antigripă, o măsură pe care a amânat-o până acum pentru cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
blesteme sugestive, îl apucă de ureche cu degetele ei îngroșate și răsucite de anii în care a tot curățat mazăre și a tocat bame, și-l târăște spre locul în care se află tatăl său. Bate la ușă. Un lipăit amenințător de aude de cealaltă parte. — Stăpâne? Stăpâne, ești acolo? Nici un răspuns. Impacientată, femeia încearcă zăvorul și ușa se deschide. O izbește o duhoare atât de puternică de ceapă, încât încep să-i curgă lacrimile. Pandit Razdan este în al treizecilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lamă. — Nu mă puteți opri aici, murmură Pran răgușit. Vreau să plec. Am fost adus aici împotriva voinței mele. Vorbele lui au fost o mare greșeală. Foșnind din mătăsurile cu care era îmbrăcat, Khwaja-sara se ridică brusc în picioare, rotind amenințător cuțitul. — Voință, spui? scuipă el vorbele, împrăștiind betelul pe fața lui Pran. Voință? Voința ta n-are nici o importanță. — Vă rog... — Nu ai nici măcar dreptul să mă implori! Ești un nimic, mă înțelegi? Nimic! Hijra face câteva mișcări cu acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Nu ai nici măcar dreptul să mă implori! Ești un nimic, mă înțelegi? Nimic! Hijra face câteva mișcări cu acel cuțit la nivelul taliei. Pentru o făptură atât de consumată, este uimitor de abil. Pran simte că leșină. — Acum, sâsâie Khaja-sara amenințător, te întreb din nou: cine ești? — Sunt Pran Nath, începe Pran, dar este oprit cu o palmă răsunătoare peste față. — Nu! scuipă Khwaja-sara. Încearcă din nou. Cine ești? — Eu... încă o palmă. Nu! Din nou! Această serie de întrebări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lor în India. Pe platoul palatului sunt așteptați, printre alte minuni uitate de Dumnezeu, de o altă formație. O formație militară de fluierași. Îmbrăcați în costume cenușii și - oare așa este? da, în fustanele roz, rostesc hârâind ceva răgușit și amenințător, care seamănă cu Skye Boat Song. Formația, ca o procesiune, își mărește numărul și, pe moment, sunetele se suprapun, howdah-ul devine piscul unui munte, iritat de o invazie de zgomote. Sir Wyndham este sigur că unii dintre muzicieni au folosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
iei ceaiul cu noi. Nu acceptăm un refuz. Sunt sigură că Virginia îți va pune sute de întrebări despre Bombay. În timp ce doamnele își ocupă camerele, le așteaptă la o masă cu o umbrelă mare, privind gardul de fier forjat, ridicat amenințător de jur împrejur. Locul arată ca o curte de închisoare. Hamalii dorm pe rogojini în fața ușilor stăpânilor sau se adună în grupuri să flecărească. Se întreabă dacă nu va fi recunoscut de vreunul dintre bărbații care se sprijină de gard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
acelei vacanțe. Chopham Hall este încordat, în așteptare. În prima zi a trimestrului, explodează de viață. Când se ivesc zorii, Briggs își croiește drum tușind spre veranda din față. Este o oră de liniște, după care se declanșează un zgomot amenințător la distanță. Ca o cavalerie motorizată, un convoi de mașini parentale își face apariția pe drum, din ele revărsându-se tați sobri, mame înlăcrimate îmbrăcate în blănuri, fiii lor, șoferi, servitoare și câini, într-un amestec de bâte de crichet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
partea de sus a paginii) Pagină separată, de dreapta Vasul de pasageri intră în port decis, ca un dispozitiv de luptă, făcând clădirile de culoarea noroiului să pară și mai mici. Pe fundal șirul neregulat de acoperișuri se conturează ciudat, amenințător. Pe măsură ce se apropie, femeile își croiesc drum spre el, împingând cărucioare de mână, ducând vase cu banane și alune, pește afumat în frunze de palmier. Docherii formează un lanț, trecându-și de la unul la altul sacii și cutiile până la depozitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
încep să se arunce dintr-o parte în alta, strigând, gemând. Fiecare este cuprinsă de ceva specific, individual; una șonticăie și mișcă degetul spre auditoriu, alta își freacă pulpele lasciv cu palmele. Unele dintre aceste personaje întruchipate sunt comice, altele amenințătoare. — O, da strămoșii, începe Gittens, întorcându-se autoritar spre Jonathan. După cum spun mai multe relatări... onathan îl înghiontește, arătându-i un grup de dansatori, ale cărui mișcări par diferite de ale celorlalți. — Ce zici de ăștia? Nou veniții dau impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care se lasă noaptea în Fotseland, perdeaua de stânci pe care a început s-o întrevadă din timpul zilei, începe să-l apese. Urmărindu-l pe Idris care pregătește mâncarea își imaginează că schimbarea este fizică și stânca se mărește amenințător. Când se culcă, nu mai este așa de sigur. Poate doar povârnișul își concentrează substanța, se intensifică. În ziua a doua, umblând sub poalele stâncii, de dimineața până noaptea, sentimentul se amplifică, iar noaptea a doua nu mai poate dormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-l mai uram, dar nici nu-l iubeam. DESPĂRȚIREA NEȘTIUTĂ ...Și într-o zi, fără să-mi spună, tata luă hotărârea să se despartă de mine. Era în septembrie 1940... Înainte să ajung s-o fac eu, istoria, turbure și amenințătoare, dădea buzna peste noi: școala normală unde învățasem, din Cristur-Odorhei, nu mai exista, împreună cu jumătate din Ardeal... Primisem o hârtie în care eram anunțat că sânt înscris la București... Plecasem cu căruța spre gară și tata lăsase caii la pas
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de veci să termin și ultimele două clase de liceu. Oricum, nimerisem acolo ca o muscă-n lapte. Cât de mult, cu câtă pasiune am urât acea perioadă din viața mea... Uram tot ce ținea de școală: clădirea imensă și amenințătoare, caietele, cărțile, profesorii, până și amărâtul de compas ori de echer cu care nu reușeam să fac cum trebuie vreo amărâtă de figură la geometrie ori la cine știe ce materie. (O ingineră care ne Învăța desenul tehnic și care, pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
căutarea unui loc cât mai ferit ca să-și țeasă gogoșile, dând impresia ochilor Înspăimântați că ramurile erau vii și-și Încrețeau coaja ca pe o piele sub care colcăia, prin vase proeminente, un soi de sânge cu mișcări leneșe, dar amenințătoare. Se obișnuise, până la urmă, și cu mirosul târâtoarelor strivite În palmă - era cu neputință să te cațeri În pom, cu o găleată atârnată de gât, fără să-ți proptești mâna În omizi - și cu măruntaiele lor mucioase. Ce-l supăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nemulțumite fuseseră reduse la tăcere într-o clipă. Chipurile care până atunci arătaseră atâta obrăznicie, expresiile sfidătoare, dispărură. Nu mai rămăseseră decât nenumărate fețe de culoarea pământului, tremurând de frică. Stând lângă cele cinci cadavre, cei cinci samurai îi priviră amenințători pe muncitori, cu săbiile înroșite de sânge încă în mâini. În cele din urmă, Kanbei strigă, cu toată ferocitatea: — Acești cinci oameni care v-au reprezentat - i-am chemat aici, am ascultat ceea ce au avut de spus și le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]