2,503 matches
-
de lângă ea. Nu credem că femeia trece așa cum susține Magdalena Popescu de la un protector la altul dintr-o nevoie ce o definește ființial ca femeie ("Ieșind de sub autoritatea bărbatului care îi fusese soț și aproape părinte, Ana trece, printr-o amoroasă identitate simpatetică, sub autoritatea rivalului. E femeia generică ce nu se poate lipsi de protecție"79). Mai întâi de toate pentru simplu fapt că protecția nu se înscrie între "nevoile de întâmpinare"80 (care diferă la cele două sexe). Astfel
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
mă despart de tine. Mai multă dovadă nu-ți trebuie decât că ți-o spun, fiindcă oameni de felul meu, mai ales la anii mei, nu prea spun asemenea lucruri. Acest fragment reprezintă prima replică a sămădăului după debutul relației amoroase cu Ana, dar, mai mult decât atât, este pentru prima oară când îl descoperim vorbind despre sentimente în general și în particular despre ale sale. Chiar dacă nu a făcut-o până acum, bărbatul nu pare să formuleze idei ce se
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
puțin de 4,7 milioane de followeri pe Twitter. A dat, astfel, naștere nu numai unui curent în modă, dar și unei anumite atitudini, cântecele și aparițiile ei abordând în cele mai multe cazuri teme, precum sexualitatea, încrederea în sine și eșecul amoros. Succesul ei în construirea unui pattern comportamental, folosit la nivel global, poate fi înțeles din felul în care artista își motivează drumul pe care a pornit: Când scriu muzică, mă gândesc la hainele pe care vreau să le port pe
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
poetului, sfetnic a lui Augustus, care ura pe Livia și pe Tiberiu, urmărind să impună ca succesor al împăratului pe Agrippa Postumus sau, prin căsătoria Iuliei Minor, pe Decimus Iunius Silanus. Așadar, poetul ar fi fost implicat într-o stratagemă amoroasă cu substrat politic. Totuși, ne întrebăm și de data aceasta, ce probe avem pentru aliquid vidi, cum explicăm faptul că poetul neagă participarea sa la o conspirație politică, și de ce împăratul n-a pedepsit pe Decimus Iunius Silanus, mult mai
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de comportamentul puțin recomandabil ale celor două Iulii), le adaugă și pe cele politice, asupra cărora se va reveni în cele ce urmează. Nardi 17, în schimb, admițând că motivul exilării lui Ovidiu trebuie căutat în complicitatea poetului la întâlnirile amoroase dintre Iulia minor și Decimus Silanus, mai presupune că Ovidiu a scris și niște versuri satirice ocazionale (carmen) pentru a-și distra prietenii: mai ales această din urmă carmen ar fi aprins furia lui Augustus. Prin urmare, vina lui Ovidiu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
trebuie să fi fost și complicitară. După părerea lui Vincenzo Capruzzi 18, Ovidiu "... un poet pe care azi l-am numi daveronian [à la Guido da Verona, n. tr.] sau dannunzian [à la Gabriele D'Annunzio, n. tr.], în ceea ce privește aventura amoroasă a lui Silanus, nu trebuie să se fi limitat la rolul de protector inconștient sau de spectator involuntar, ci trebuie să fi beneficiat de favorurile nepoatei imperiale..."(?!). Alte explicații însă nu fac din Ovidiu un participant direct, ci un simplu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
trebuie să se fi limitat la rolul de protector inconștient sau de spectator involuntar, ci trebuie să fi beneficiat de favorurile nepoatei imperiale..."(?!). Alte explicații însă nu fac din Ovidiu un participant direct, ci un simplu spectator la vreo aventură amoroasă a uneia dintre cele două Iulii. Astfel, în 1848, venețianul Ermolao, a demonstrat raporturile incestuoase dintre cei doi nepoți ai lui Augustus, Iulia și Agrippa, și a identificat în aceste raporturi cauza exilului celor doi nefericiți și a lui Ovidiu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
este de părere că trebuie insistat asupra faptului că succesorul lui Augustus a fost nemilos cu poetul nostru, în timp ce lui Silanus, protagonistul scandalului, i-a permis să se întoarcă la Roma, arătând astfel că nu acordă prea multă importanță delictului amoros al Iuliei minor. Deci, vina lui Ovidiu nu are legătură cu adulterul lui Silanus și al Iuliei minor. Ovidiu, în schimb, ar fi aparținut cercului celor care au încercat să-l recheme pe Agrippa Postumus din exil. Dar cum de
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cele două circumstanțe la care se referă poetul, nu e exclus, dar e mai puțin probabil ca Ovidiu să se fi trezit implicat în scandalul Iuliei minor. Totuși, nouă ni se pare că, dacă poetul ar fi intervenit, eventualele întâlniri amoroase dintre Iulia minor și D. Silanus, și-ar fi dezvăluit imediat caracterul lor special: prin urmare, ar fi căzut scuza ovidiană a evaluării greșite a situației. Cât despre timor, aceasta se putea manifesta la poet și în cazul vreunui alt
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Fiul cel mic al regelui, Sestus Tarquinius, îndepărtându-se pe furiș din tabără și ducându-se la Colazia, a intrat în casa lui Tarquinius Collatinus și a constrâns-o pe virtuoasa și frumoasa soție Lucreția, pentru care făcuse o pasiune amoroasă violentă 251, să se supună dorințelor sale, amenințând-o că o acuză de adulter cu un sclav falsus adulterii testis adulter ero252 (v. 808) Lucreția cedează în fața forței și vicleniei acestuia, dar, nevrând să supraviețuiască acestei rușini, se străpunge cu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de exilul acestuia. Ovidiu, însă, se preface că nimic nu s-a întâmplat și o incită să fie mândră și să se laude cu asta. Dar ce fel de vină e aceea cu care trebuie să te mândrești? Oricum, scandalurile amoroase ale Iuliei Minor trec fără îndoială în planul doi, în caz că ar fi avut vreodată ceva de-a face cu exilul lui Ovidiu. Chiar în acest moment ies la iveală alte precizări de-ale poetului, care, potrivit evaluării lui, trebuie să
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
pe larg mai multe variante (III, 523-696); sau Elisa, sora Didonei, identificată când cu Luna, când cu junica Inachia (fiica lui Inachus, Io, a fost iubită de Jupiter, și Iunona, din gelozie, a metamorfozat-o în junincă ale cărei peripeții amoroase le povestește în altă parte), când cu nimfa fiică a lui Atlas... Ca fiică a lui Atlas și a Pleionei 354, mai era și Maia, care la Ovidiu apare în compania lui Evandru, a lui Faun și a Lupercilor (cfr
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
politic și mai puțin cel moral. Nu trebuie exclus nici faptul că greșeala putea fi de natură religioasă: violarea unui mister de-al lui Isis sau poate altceva, îi va fi părut poetului "liber gânditor" o acțiune asemănătoare unei cuceriri amoroase: justificarea o găsea poate în libertatea lui Jupiter de care credea el se bucurau romanii antici. Nu este exclusă, potrivit nouă, nici soluția, să-i spunem, cumulativă, Ovidiu putând fi implicat în mai multe asemenea greșeli "legale", care îi puteau
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cu cuvintele: "Conveniens vitae mors fuit ista tuae"468, s-a realizat în mare parte. Critica ovidiană de dată recentă s-a oprit la probabilitatea că exilul și, implicit, moartea departe de Roma, i-au fost provocate de o cauză amoroasă. Nu se putea concepe un exil și, în consecință, o moarte diferită de ceea ce se considera a fi întreaga viața a poetului, tenerorum lusor amorum. Ciudat destin! În schimb, în ciuda moralei sale ușoare, Ovidiu era pătruns de dorințe de idealitate
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
4. Peisaj elvețian sau cronica unei morți anunțate / 192 4.2. De la un text la altul. Romanul ca lectură a lecturii vieții / 202 4.2.1. Preliminariile formei. "Teorii" lovinesciene și câteva reminiscențe livrești / 204 4.2.2. Personajul-discurs. Cristalizarea amoroasă, între spațiul public și spațiul privat / 209 4.2.3. Tragedie, comedie sau melodramă? / 214 4.2.4. Viața bate literatura. Deocamdată... / 231 Bibliografie / 247 Indice de nume / 255 Abstract / 259 Résumé / 263 Prefață Cum ar trebui să citim o
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în baza unor scheme repetitive și modelatoare. O fantasmă deja romanțată" adică o reprezentare a vieții care poartă în ea germeni structuranți, în care se găsesc prin anticipație relațiile, rolurile și schemele narative. Înainte de a scrie un roman al triunghiului amoros în care naivul Eminescu e concurat la inima Veronicăi de pragmaticul Caragiale, pentru Lovinescu realitatea e cea care se dă în formă "triunghiulară", situând deja încornoratul, femeia fatală, cuceritorul. Melodrama nu e o convenție între altele, ci viața însăși care
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
estetic global. Oricum, indiferent de autenticitatea sau artificialitatea textului lovinescian, eșecul se datorează, înainte de toate, indeciziei scriitorului, care a utilizat atât procedeele specifice dramei psihologice, cu personaje individualizate pregnant, cât și mijloacele teatrului naturalist de unde vizibilul dezacord dintre "logica" patimii amoroase, cu inflexibila sintaxă narativă prescrisă de poetica tragediei ("sângele" fiind aici un substitut al "destinului"), pe de o parte, și, pe de altă parte, tendința centrifugă a protagoniștilor dramei, ce înclină să evadeze din rolul fatal (e drept, mai mult
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în cărțile de doctrină), experimentând mai întâi postura de autor dramatic, cu intenția temerară de a privi lumea de undeva, din afara propriului eu ("de peste prag"), ca simplu spectator. Prin urmare, titlul sugerează foarte elocvent caracterul teoretic, abstract, al unei drame (amoroase) la care scriitorul nu participă nici măcar prin delegație, în ipostaza acelui personaj predilect din romanele sale, ușor de recunoscut ca alter ego sau porta voce auctorială. Numai că Iorgu, intelectualul ce se sinucide din cauza unei decepții sentimentale, chiar dacă reprezintă însuși
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de posesiune nu poate fi un bun amant, însă are toate șansele de a deveni altceva (scriitor, de pildă) și de a câștiga o glorie mai durabilă (asemeni eroilor lovinescieni). Depinde de unghiul din care privești lucrurile: angajarea în competiția amoroasă (în calitate de "actor") reclamă dreptul celui mai tare, învinsului revenindu-i postura ridicolă a "eternului soț", obiect al deriziunii generale; pe când, din contra, refuzul luptei crâncene pentru viață se vădește a fi cea mai potrivită opțiune pentru bărbatul lucid, care acceptă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mărturisire, Ana își refuză nu numai dreptul de a greși, ci și pe acela de a avea o personalitate, de a se distinge cumva, prin niște trăsături individuale, în raport cu specia. De aceea, sentimentul matern și conștiința culpabilității nu reclamă resemnarea amoroasă decât tardiv, când femeia își dă seama că a îmbătrânit și că anotimpul iubirilor furtunoase a trecut pentru totdeauna. Dorința de a începe o nouă viață e de neîndoielnică sinceritate ("Ah, Sandi, aș voi să pot uita totul! Să încep
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Anei deslușim mai puțin căința pentru trădarea față de soț, cât regretul față de iubirea defunctă pentru amant și pentru tinerețea pe veci pierdută 119. Acesta e și motivul pentru care, în loc să aducă mult visata izbăvire, moartea soțului consfințește, dimpotrivă, sfârșitul jocului amoros întreținut de perversa dorință triunghiulară a femeii cu suflet scindat, incapabilă să iubească pe unul și același bărbat trup și suflet, cu mintea și cu inima deopotrivă. În absența soțului respectat pentru inteligența și ireproșabila sa ținută morală, femeia își
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
gogoașa lui de mătase. Așa stând lucrurile, rolul de victimă îi revine de drept Anei, care-și trădează soțul cu deplina încuviințare a acestuia, probabil în speranța inconștientă de a-i menține treaz interesul erotic. În aceeași logică a triunghiului amoros, și amantul se dovedește o victimă a relației maladiv-perverse dintre cei doi soți, de vreme ce moartea rivalului îi apare, bietul de el, drept o nesperată cale de acces la inima (împietrită de acum) a femeii iubite. În paralel cu încurcatele raporturi
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cele trei instanțe descrise de Freud (acest "Paganini al inconștientului", cum l-a gratulat Călinescu al nostru) în lucrările sale târzii: ego-ul super ego-ul id-ul /eul-supraeul-sinele (psihanaliza s-a folosit din plin de scenariul "realist" al interpretării primejdioaselor legături amoroase). După cum se știe, Eul urmărește atât adecvarea psihicului la realitate, cât și satisfacerea nevoilor Sinelui, fără a încălca limitele impuse de Supraeu (ca o cenzură), jucând deci rolul unui mediator între Sine și Supraeu, cum și între aceste două instanțe
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
devotamentul față de litera scrisă. Vocația artistică cere (nu-i așa?) sacrificiul, jertfa de sine. După cum am menționat deja, nuvela păstrează aspectul fragmentar al jurnalului de călătorie, cu indicația locului și timpului (fără menționarea anului), pentru ca, ulterior, dilatarea narativă a episodului amoros să determine încălcarea convențiilor diaristice, înlocuite cu procedeele clasice ale nuvelei și (melo)dramei. Oricum, nici digresiunile pe tema artei, religiei sau naturii nu sunt, vom vedea imediat, complet lipsite de legătură cu "subiectul". Astfel, odată ajuns la Florența, călătorul
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
torturat de dorință, se reîntoarce nutrind gânduri mari la hanul unde îl așteaptă femeia cu sânge de viperă. Încurajat și de strategia provocatoare a ospitalierei gazde care mai nu vrea, mai se lasă, timidul bărbat cu mare deficit de experiență amoroasă ia taurul de coarne și-și mărturisește dragostea într-o scenă patetic-grandilocventă, scoasă parcă dintr-o piesă de teatru (bineînțeles, dintr-o melodramă). Modelul livresc e, apoi, la vedere: cei doi îndrăgostiți se cred chemați să joace, din nou, povestea
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]