1,881 matches
-
termenul "topică" (Topik) la Kant. Există, de fapt, o anumită disanalogie între termenul consacrat de Aristotel drept sinonim (parțial) al dialecticii în sistematica Organon-ului, anume "topică" (topika), și acest din urmă termen în înțeles kantian. În locul de cumpănă între "Analitica transcendentală" și "Dialectica transcendentală" din planul Criticii rațiunii pure, loc în care se lămuresc multe probleme privind raportarea lui Kant la tradiția aristotelică a științei logicii, filosoful german distinge între topica logică (aristotelică, reprezentând, de fapt, dialectica logică) și topica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este transcendent, dar prezentat ca și cum ar fi un "fenomen", ceva care poate fi dat și în experiență). Statutul de instrument căpătat de cele două modele ale rostirii filosofice prin proiectul aristotelic al logicii-organon nu este astfel pus în dificultate: căci analitica și dialectica, deși par a-și fi pierdut funcția întemeietoare, constând în depistarea și respingerea greșelilor rezultate din aplicarea regulilor logice, prima prin analiza "elementelor" raționării, cea de-a doua prin aplicarea corect-formală a regulilor desprinse de analitică, își păstrează
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dificultate: căci analitica și dialectica, deși par a-și fi pierdut funcția întemeietoare, constând în depistarea și respingerea greșelilor rezultate din aplicarea regulilor logice, prima prin analiza "elementelor" raționării, cea de-a doua prin aplicarea corect-formală a regulilor desprinse de analitică, își păstrează încă o funcție constitutivă; în cazul analiticii, ca atare, prin unele elemente ale sale, iar dialectica indirect, prin indicarea limitelor aplicării formelor a priori ale facultății de cunoaștere în mod transcendent (adică la obiecte proprii, care, astfel, nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi pierdut funcția întemeietoare, constând în depistarea și respingerea greșelilor rezultate din aplicarea regulilor logice, prima prin analiza "elementelor" raționării, cea de-a doua prin aplicarea corect-formală a regulilor desprinse de analitică, își păstrează încă o funcție constitutivă; în cazul analiticii, ca atare, prin unele elemente ale sale, iar dialectica indirect, prin indicarea limitelor aplicării formelor a priori ale facultății de cunoaștere în mod transcendent (adică la obiecte proprii, care, astfel, nu pot fi obiecte ale unei experiențe). Dialectica, atâta vreme cât rămâne
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să nu-și impună, prin argumentele aparente (falacioase), judecăți ale sale care au pretenția unor cunoștințe veritabile. Dar în corpusul dialectic porpriu-zis, unde Kant are în vedere aplicarea transcendentă a conceptelor pure ale rațiunii, regăsim funcția propriu-zis normativă a dialecticii. Analitica și dialectica din sistemul logicii transcendentale se arată mai departe, în primul rând, ca mijloace "critice" aflate la îndemâna unui subiect al cunoașterii bine intenționat, care nu dorește nici să greșească din punct de vedere logic atunci când rostește filosofic sau în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unui topos) și nici să treacă cu vederea greșelile altora. Așadar, ele nu-și pierd această funcție, după cum am văzut, ba, s-ar putea spune că și-o întăresc datorită concentrării sarcinilor sale, în bună măsură negative, către judecată (chiar dacă analitica are în vedere, în primul rând, conceptele pure ale intelectului, anume categoriile, iar dialectica, raționamentele care creează, prin concluziile lor, aparența transcendentală). Cum arătam mai devreme, Kant distanțează metodic sarcinile criticii rațiunii pure concepute de el și care are în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vedere, în primul rând, conceptele pure ale intelectului, anume categoriile, iar dialectica, raționamentele care creează, prin concluziile lor, aparența transcendentală). Cum arătam mai devreme, Kant distanțează metodic sarcinile criticii rațiunii pure concepute de el și care are în structura sa analitica și dialectica transcendentale de sarcinile unei "logici generale", alcătuită și ea din "analitică" și "dialectică", dar care nu are de-a face decât cu aspectul formal al gândirii. Logica generală nu trebuie să fie, cum precizam, decât un "canon de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a face decât cu aspectul formal al gândirii. Logica generală nu trebuie să fie, cum precizam, decât un "canon de judecare", adică o colecție de reguli despre folosirea îndreptățită a intelectului; ea ar trebui, așadar, să se limiteze la funcțiile analiticii.105 Logica transcendentală însă trebuie să lege în unitatea sa analitica și dialectica, fiindcă și aceasta din urmă are o funcție precisă spre deosebire de dialectica logicii generale, care nu reprezintă, potrivit punctului de vedere al lui Kant, decât o funcționare ilicită
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trebuie să fie, cum precizam, decât un "canon de judecare", adică o colecție de reguli despre folosirea îndreptățită a intelectului; ea ar trebui, așadar, să se limiteze la funcțiile analiticii.105 Logica transcendentală însă trebuie să lege în unitatea sa analitica și dialectica, fiindcă și aceasta din urmă are o funcție precisă spre deosebire de dialectica logicii generale, care nu reprezintă, potrivit punctului de vedere al lui Kant, decât o funcționare ilicită a logicii ca atare -, anume aceea de a indica "aparența judecăților
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceea de a indica "aparența judecăților transcendente", rezultate prin intervenția "constitutivă" a conceptelor rațiunii, adică prin aplicarea lor la conceptele intelectului ca la obiecte ale unei experiențe posibile. 3.2.1.3. Adevărul din perspectiva logicii transcendentale Logica transcendentală, prin analitica sa, este o logică a adevărului.106 În ultimă instanță, diferența dintre logica generală și logica transcendentală ține, potrivit perspectivei kantiene, de felul în care cele două se raportează la adevăr. Logica generală, fiind o cercetare a cunoștințelor "intelectului" exclusiv
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
veritabile de o relație a formelor intelectului cu obiectele, dar una care face posibilă raporarea la obiectul dat în sensibilitate, nu la obiectul ca "lucru în sine". De aceea aplicarea logicii transcendentale în scopul constituirii cunoștinței prin partea sa de analitică este condiționată de experiență. Ca analitică, ea este autonomă, în sensul că poate fi "descrisă" în întreaga sa structură; însă aplicată, ea devine heteronomă, fiindcă este condiționată de experiență; e drept, experiența însăși este condiționată de logica transcendentală, ceea ce însemnă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intelectului cu obiectele, dar una care face posibilă raporarea la obiectul dat în sensibilitate, nu la obiectul ca "lucru în sine". De aceea aplicarea logicii transcendentale în scopul constituirii cunoștinței prin partea sa de analitică este condiționată de experiență. Ca analitică, ea este autonomă, în sensul că poate fi "descrisă" în întreaga sa structură; însă aplicată, ea devine heteronomă, fiindcă este condiționată de experiență; e drept, experiența însăși este condiționată de logica transcendentală, ceea ce însemnă că avem de-a face cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi contradictorie), în vreme ce al doilea constă în acordul cunoștinței cu obiectul său. Prin urmare, cunoștința este considerată de Kant prin două aspecte: forma și conținutul său; forma este dată de condiții logice, conținutul este dat de obiect. Logica generală (prin analitică) nu acoperă, într-o primă instanță, decât primul aspect, cel formal, al cunoștinței; dar este în sarcina ei și constituirea "obiectului", în limbaj kantian, a fenomenului. Adevărul cere "obiectul". Dar despre ce fel de obiect este vorba? Kant amintește deseori
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nici adevărul transcendental nu ar fi ceva în absența celui empiric. 3.2.1.4. Statutul de judecată și cunoștința veritabilă Forma "logică" a cunoștinței veritabile este judecata sintetică a priori. Dar, potrivit lui Kant, există mai multe tipuri de judecăți: analitice, sintetice, a priori, a posteriori, analitice a priori, sintetice a posteriori, sintetice a priori. Nu aceste tipuri de judecăți constituie tema acestui subcapitol, ci statutul de judecată, în sens logic (după regulile logicii transcendentale kantiene) și condițiile cunoștinței veritabile. Luând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vreo senzație), din nicio cunoștință; b) și o teorie despre componenta propriu-zis logică, dependentă de spontaneitatea gândirii; cercetarea se va încheia cu o "metodologie transcendentală", ocupată cu câteva probleme "formale", toate referitoare la posibilitatea unui sistem complet al rațiunii pure. Analitica și dialectica, părțile logicii transcendentale, ocupă o parte din proiectul critic; și este vorba despre partea esențială a acestuia, raportat la miza sa: scoaterea la iveală a condițiilor de posibilitate a judecăților sintetice a priori. Tocmai pe baza cercetărilor din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și dialectica, părțile logicii transcendentale, ocupă o parte din proiectul critic; și este vorba despre partea esențială a acestuia, raportat la miza sa: scoaterea la iveală a condițiilor de posibilitate a judecăților sintetice a priori. Tocmai pe baza cercetărilor din "Analitica transcendentală" și din "Dialectica transcendentală" poate fi operată diferența dintre cunoștința veritabilă și cunoștința aparentă: prima problemă "tehnică" a proiectului critic. De altminteri, așa cum spuneam mai sus, indicarea, descrierea, explicarea și aplicarea tuturor aspectelor esențiale ale acestei diferențe motivează și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în scenariul criticii rațiunii pure kantiene și ipostazele temporale corespunzătoare. Le reiau, în vederea unei referiri, pe cât cu putință lămuritoare, dar mai cu seamă pentru a reconstitui sensul judecății rolul ei în acest scenariu și sensul judicativ sau, poate, non-judicativ al analiticii transcendentale. Timpul este: a) formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
alt gen de raport temporal, care să mizeze doar pe ceea ce Kant numește "idealitatea timpului"; dar acest soi de timp conceput ca idealitate nu este, de fapt, numic. Și poate tocmai pentru că el nu este nimic devine cu putință aparența. Analitica transcendentală kantiană, care stabilește reguli privind posibilitatea experienței, deducând transcendental categoriile și formulând principiile intelectului pur, constituie, totodată, o teorie a timpului. Acesta este un motiv puternic pentru a interpreta construcția critică a lui Kant din perspectiva convențiilor judicativului, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
alt procedeu argumentativ pentru a institui conștiința existenței lucrurilor din afara subiectului: circularitatea dovezii. Pe de o parte, conștiința determinată empiric despre propria mea existență dovedește existența lucrului, așa cum el susține în celebra teoremă care încheie prezentarea principiilor intelectului pur din Analitica transcendentală: "Conștiința simplă, dar determinată empiric, a propriei mele existențe dovedește existența obiectelor exterioare mie în spațiu." Pe de altă parte, tocmai existența lucrurilor îmi garantează existența mea, ca subiect determinat, așa cum Kant susține chiar în "Dovada" la teorema formulată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ce rost are el în proiectul lui Kant, care încearcă să facă ordine în spațiul cunoașterii veritabile? Pentru a răspunde la astfel de întrebări, trebuie să trecem de la diferența dintre cunoașterea veritabilă și cunoașterea aparentă, ca un prim temei al analiticii și dialecticii transcendentale, la o altă diferență, care este temeiul însuși al celei dintâi. Această nouă diferență are drept termeni fenomenul și aparența. Termenii tocmai numiți sunt atât de legați cu ceilalți doi care au constituit diferența anterioară este vorba
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
forma a priori și obiect. Cea dintâi aparține unui subiect al cunoașterii, cealaltă este legată de ceea ce Kant numește noumen; desigur, diferențele în cauză au semnificație și în spațiul logicii transcendentale: de fapt, aici își desăvârșesc semnificația. Din această perspectivă, analitica și dialectica pot fi socotite, ținând seama și de locul lor în proiectul critic al lui Kant, drept veritabile discipline ontologice, statut nerevendicat totuși de Kant și, de altfel, foarte greu de susținut, potrivit convențiilor stabilite de el în legătură cu sarcinile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
concepte, idei, simple gânduri, argumente, aporii etc.) pe baza cărora poate fi deschis planul unei interpretări ontologice, fapt valorificat, de altminteri, așa cum am precizat mai sus, de unii interpreți. Mai departe, pentru a scoate la iveală temeiuri mai profunde ale analiticii și dialecticii kantiene, voi valorifica și eu astfel de elemente. (Pornind de la ultima observație, capătă înțeles și diferența dintre, pe de o parte, perspectiva și orizontul unei construcții filosofice ca atare, ceea ce numim teorie filosofică, nevalorificată explicit de Kant în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
semnificativă de pe poziția unei "hermeneutici filosofice", instrumentată însă, pentru a fi suficient întemeiată, cu ajutorul anumitor metode filosofice, cum sunt, de exemplu, metoda fenomenologică, metoda analitică, cea istoriologică etc.) Dincolo de aceste observații, se cuvine să zăbovim asupra perspectivei ontologice dinspre care analitica și dialectica își pot dezvălui alte aspecte decât cele puse deja în evidență. De fapt, dacă ceea ce vom putea descoperi în orizontul nou deschis condiționează ceea ce a fost semnificativ în orizontul tocmai părăsit diferența dintre cunoașterea veritabilă și cea aparentă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dezvălui alte aspecte decât cele puse deja în evidență. De fapt, dacă ceea ce vom putea descoperi în orizontul nou deschis condiționează ceea ce a fost semnificativ în orizontul tocmai părăsit diferența dintre cunoașterea veritabilă și cea aparentă ca o condiție a analiticii și dialecticii, apoi diferența dintre forma a priori și obiect, de asemenea ca un temei, mai adânc decât cel dintâi, al analiticii și dialecticii atunci, poate, vom căpăta șansa de a vorbi despre un temei mai profund decât ambele. Termenii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a fost semnificativ în orizontul tocmai părăsit diferența dintre cunoașterea veritabilă și cea aparentă ca o condiție a analiticii și dialecticii, apoi diferența dintre forma a priori și obiect, de asemenea ca un temei, mai adânc decât cel dintâi, al analiticii și dialecticii atunci, poate, vom căpăta șansa de a vorbi despre un temei mai profund decât ambele. Termenii noii diferențe au fost anunțați: este vorba despre fenomen și aparență. Fenomenul este obiectul preluat și prelucrat (constituit) de facultățile noastre de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]