2,718 matches
-
V., cel mai tare din parcarea cu nomenclaturiștii de la fața locului. Băieții au aruncat cu o ghioagă la găurică, au făcut și dezlegat noduri, au strigat pe rând: „Om la apă!”, au fluierat diverse comenzi. Noi ne tot miram și aplaudam măiestria. Șefului comenduirii îi mai sărise cureaua de la pantaloni cu încă un ochi din pricina mândriei ostășești. După ceremonii și concursuri de marineli, ne-au poftit la căpitănie. Bărbații într-o cameră largă cu fotolii rotative de birou: whisky, votcă, trabucuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
compensator, că se întâmplă, uneori, să intrăm într-o sală de teatru ca să vedem o piesă anume sau fără o motivație expresă, pentru ca la urmă să constatăm că noi înșine am fost cutare sau cutare personaj, că publicul ne-a aplaudat cu frenezie, fără ca noi să ne fi mișcat de pe banca sau fotoliul nostru de spectatori, neutri la propria existență. Inima îmi bătea tot mai tare, până în clipa în care trenul, zguduindu-și fierăria tampoanelor, opri în gara pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și s-a opus cu dârzenie măsurilor de acest gen, Ungaria, cu excepția cazului privind mecanismul său economic, s-a înrolat activ între țările din C.A.E.R. și din Pactul de la Varșovia, care au aprobat fără rezerve și chiar au aplaudat acțiunile U.R.S.S. Remarcând asemenea atitudini și efectele lor, M. Gorbaciov a subliniat în intervenția sa, semnalată mai înainte: "Aprobarea și aplauzele la adresa noastră cu orice prilej, după părerea mea, sunt mai rele decât interpretarea critică a acțiunilor și inițiativelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
tăcut mâlc, fiind puțin derutat, și, până la urmă, nu l-a dat mai departe la Președintele Nicolae Ceaușescu; ar fi fost un risc pentru ei, date fiind pretențiile acestuia, care se respectau cu sfințenie la acea vreme, de a fi aplaudat ceea ce, cu tot efortul meu, nu s-a putut întâmpla; dar și pentru mine era delicat trebuie să recunosc (pentru că le era teamă să prezinte o problemă în care nu se stârnise admirația; ce era să fac eu, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
rămâne, cu toate acestea, nepăsător la faptul că unele persoane, în loc să muncească potrivit calificării pe care o au, ajung să devină infractori și să destabilizeze societatea prin acțiunile lor, domnii din Comitet au trecut repede peste problemă, fără să mă aplaude, dar și fără să mai comenteze. Și mai aluzivă a fost remarca de nedumerire și disertația făcută de el despre reglementările din țara lui de către reprezentantul Senegalului cu privire la dreptul de a circula în străinătate și sistemul vizelor de ieșire din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Otho și victoria lui Valens și a lui Caecina. Spuse că Flavius Sabinus, fratele lui Vespasianus și prefectul orașului, temându-se de numărul mare de vitellieni din urbe, dăduse ordin ca soldații să-i jure credință lui Vitellius. Poporul îl aplaudase pe noul împărat, considerând că l-a răzbunat pe Galba, și purtase în procesiune, de la un templu la altul, statuile împăratului decapitat de Otho, acoperind cu coroane de laur locul unde fusese săvârșit omorul. Numidul mai spuse că Senatul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acestor sărbători și munera era inspirată de motive religioase; erau un rit colectiv la care participa toată lumea. Acum, cea mai mare parte a publicului nu participă la ritual, oamenii au devenit spectatori inerți și se duc la arenă pentru distracție. Aplaudă când văd sânge, ignorând semnificația divină. Munera, care altădată erau un rit de devoțiune în care le ofereai zeilor puterea și abilitatea ta atletică, așadar o legătură între oameni și zei, au fost reduse de împărați - vorbesc de Caesar, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că era foarte modestă. Ceru să vadă pumnalul cu care se sinucisese Otho și porunci să fie dus la Colonia Agrippinensium, unde avea să fie așezat în templul lui Marte și închinat zeului. Pe înserat intră în oraș, unde fu aplaudat îndelung, și porunci să i se pregătească cina, ce consta în cantități enorme de pește, pentru care plăti mai multe mii de sesterți. Cremonezii îi oferiră pâine, brânză și vin. Valerius stătea întins pe tricliniu și, din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
arena încet, copleșit deodată de oboseală, și se îndreptă spre poarta principală. „Am învins“, își zise din nou. Flamma se îndrepta grăbit spre aceeași poartă, clătinându-se. Cu brațele ridicate, se întorcea în dreapta și-n stânga, spre publicul care-l aplauda. Avea aerul fericit al celui care realizează că a rămas în viață. Vitellius se prăbuși pe tricliniu și îi făcu semn lui Listarius să-i toarne de băut. În jurul lui, toți tăceau. — Orpheus, murmură pierdut, apucând cupa cu o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
picioare. — Nu ucizi niciodată! strigă. Dar în Gallia voiai să ucizi. Ai sărit la gâtul împăratului, nu? Ai încercat să-l sugrumi, iar acum ești faimos... Dar în arenă nu ucizi, pentru că vrei să fii diferit de ceilalți. În loc să mă aplaude pe mine, oamenii mor de dragul tău... — Are dreptate! se auziră mai multe glasuri, iar Skorpius privi în jur, ridicând pumnii. Se apropie de Valerius, care rămăsese așezat, privind cerul. — Când intrăm în arenă, strigă numele tău și aici, la Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sunt cel mai bun! Îmi vine să râd când te văd cu sica în mână... Nu știi să ucizi! Făcu încă un pas spre Valerius; părul lui zburlit semăna cu coama unui animal sălbatic. — Să vezi cum or să mă aplaude când o să-ți înfig pumnalul în beregată... Glasul îi era gâtuit de furie. — Peste puțină vreme va veni aici publicul... Toți or să se adune în jurul tău, ca de obicei... Dar tu ești doar zeul celor lași, iar eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vreme numai dacă îi va supraviețui mamei sale. Am auzit că Vitellius îi dă tot mai puțină mâncare, ca să moară de foame. Pe mama lui n-am văzut-o, dar i-am văzut pe idioții care dau fuga să-l aplaude, iar apoi se trezesc că soldații le jefuiesc casele și le siluiesc femeile. Ați auzit câți oameni sunt omorâți din porunca lui? înterbă Lucilius înfiorându-se. Îi omoară, apoi le ia averile. I-a judecat pe cămătarii, creditorii și funcționarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
suntem ca într-o cușcă! Din nou răsună glasul puternic al crainicului. — Iată armata învingătorului! Iată-i pe soldații împăratului Aulus Vitellius! Publicul se ridică în picioare. Se ridică și împăratul, care, cu un gest teatral, făcu semn mulțimii să aplaude. În sunetele trâmbițelor și ale cornului, în aclamațiile mulțimii, în arenă intră cu pompa magna armata vitellienilor. Soldații erau îmbrăcați în culori vii, roșu-purpuriu și albastru; culori strălucitoare aveau și scuturile, tunicile și eșarfele, iar plăcuțele de bronz ale armurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Chiar crezi că am chef să te ascult? Vitellius duse cupa la gură și sorbi cu sete. — Unde e acum mesagerul? — La palat. Știe toate amănuntele... — Cui i-a transmis vestea? îl întrerupse Vitellius, zâmbind mulțimii care continua să-l aplaude. Doar ție, după cum am poruncit? — Doar mie, răspunse Cerpicus, aruncând o privire spre Flavius Sabinus, care-l scruta, întunecat la chip. Mesagerul a vorbit doar cu mine. — Ucide-l! Vitellius îl privi pe pretorian drept în ochi. Făcu un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
suna ca o poruncă. Mulțimea amuți. O pală de vânt rece ridică un nor de praf, flutură pânza purpurie și se îndreptă spre pulvinar, unde Vitellius stătea cu mâinile încleștate pe balustradă, privind pierdut spre arenă. Un spectator începu să aplaude ritmat. În curând, toți, chiar și cei de pe treptele de sus, aplaudau, îndemnându-i pe cei doi să lupte după regulile lor, de la egal la egal. Skorpius se ridică. Un îngrijitor îi aduse un trident, iar alții scoaseră din arenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un nor de praf, flutură pânza purpurie și se îndreptă spre pulvinar, unde Vitellius stătea cu mâinile încleștate pe balustradă, privind pierdut spre arenă. Un spectator începu să aplaude ritmat. În curând, toți, chiar și cei de pe treptele de sus, aplaudau, îndemnându-i pe cei doi să lupte după regulile lor, de la egal la egal. Skorpius se ridică. Un îngrijitor îi aduse un trident, iar alții scoaseră din arenă trupurile neînsuflețite ale soldaților. Rețiarul și secutor-ul continuară să lupte. Fentară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l cunoșteau. De pe acoperișuri, vitellienii aruncau cu pietre. Flavienii răspundeau la fel. Soldații luptau pe Câmpul lui Marte, pe câmpia ce se întindea între Tibru și Capitolium... Poporul aclama lupta sângeroasă ca și cum s-ar fi aflat în arenă, strigând și aplaudând. Mulțimea se unduia, urmărind masacrul. Oamenii își mânjeau încălțările de sânge, săreau peste leșuri, arătându-le urmăritorilor locurile unde se ascundeau cei pe care-i căutau, ca să-i vadă pe aceștia cum erau uciși în taverne, la terme, în lupanare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Acum sunt convins că avea dreptate. A nenorocit deja prea multe vieți. Prea multe șanse de fericire. I-am spus-o zeiței Axona în febra mea și ți-o spun și ție: Grimus, dacă voi putea, te voi distruge. Grimus aplaudă grav. — A, o moarte temperamentală! spuse el. Bun, bun. Vultur-în-Zbor își adună puterile ca săă ce? Nu se putea gândi la nici un plan. Stătea așa, neajutorat, strângând în mână toiagul ju-ju, în timp ce Grimus râdea. — Te voi distruge, repetă el, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
scumpiri, despre mizeriile zilnice, de știri sau simple zvonuri, cu îngroșarea listelor cu cei morți, „până ieri l-am văzut“. Un bătrânel, alură de cocoș, iese din cabinet, cu pieptul avântat: „Paișpe cu opt!“. O doamnă în cărucior dă să aplaude, apoi renunță, oftând: „Săptămâna trecută l-am îngropat pe tov. Conțilă“. Cocoșelul oftează: „Mi-a fost șef, la brutărie. Om de treabă“. „N-aș prea zice“, dă din cap căruciorul. „Dar nu mă mai pronunț, dacă tot a plecat.“ „Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când e vorba de Europa, adică-i bun și Dracula că-l esportăm, dar să nu uităm și sentinelele noastre vii, veteranii care, prin urmare deci cum ar deveni după datinile noastre străbune căci să-i cinstim deci să-i aplaudăm călduros și să invităm să vină să-și ia diploma de experență (Spanțu: „Excelență“), ha, ha, deci și escelență că e de la experența care au avut-o în viață, deci noi cinstim tricolorul și dacă în curând vine și compania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îi zise că știa să cînte la pian. — Ia să vedem. Julián se așeză la pianul din salon și, În fața unei asistențe pline de curiozitate, alcătuită din cincisprezece curviștine adolescente În lenjerie de corp, interpretă o nocturnă de Chopin. Toate aplaudară, mai puțin Irene, care zise că aceea era muzică pentru morți și că afacerea lor era cu cei vii. Julián cîntă pentru ea un ragtime și două piese de Offenbach. — E mai bine. Noua slujbă Îi asigura un salariu, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dădea prin cap numai să clipească, urma să facă la episcopie un asemenea tărăboi, Încît avea să fie surghiunit În cel mai bun caz pe stînca Gibraltar, să evanghelizeze maimuțele, de meschin și mizerabil ce era. Mai mulți trecători au aplaudat, iar florarul din piață i-a oferit lui Fermín o garoafă albă pe care acesta și-a etalat-o numaidecît la butonieră, păstrînd-o pînă cînd petalele i-au devenit de culoarea gulerului de la cămașă. Totul fiind gata și lipsind numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe pat. Urmărind transpusă scena, Mathilda Își lăsa cu tandrețe capul pe umărul lui Noimann și ofta adânc. Stomatologul, zâmbind galeș, Își apropia, la rîndu-i, creștetul de creștetul Mathildei și scotea, fără să-și dea seama, un oftat, după care aplauda din nou. Ceva Însă nu mergea În mariajul lor și faptul acesta Îi apropia și Îi Îndepărta În aceeași măsură... După ce paiațele Își epuizau numărul, revărsându-și În extaz brațele pe pat, Noimann și Mathilda Își schimbau hainele Între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fața Înspre masă. „Drept Înainte”, Îl Îndrumă stomatologul. „La cimitir...” „Care?” zise omul cocoțat pe capră. „Eternitatea. Acolo veți găsi și cavoul... E În drum...” Noimann Își șterse fruntea de sudoare și se așeză din nou la locul lui. Comesenii aplaudară cu frenezie. Cineva făcu o remarcă măgulitoare referitoare la umorul extrem de fin pe care-l practica medicul atunci când venea la Corso... Noimann dădu paharul de coniac pe gât, stropindu-l cu o halbă de Tuborg. „Unde au mers zece beri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
făcu semn lui Noimann să urce scărița. Medicul clătină din cap, repetând fraza spusă mai devreme: „Trebuie să ne călăuzim după preceptul: mai Înainte accesoriile și după aia hoitul. Așa-i mai sănătos”, conchise el. Mesenii zdrăngăniră din pahare. Îl aplaudară, bătând cu furculițele În farfuriile murdare. Vărsară câte trei picături de lichid, pentru pomenirea morților, În scrumiere. Stomatologul Îi Îndemnă să facă liniște. Mesenii Îl ascultară. Profitând de cele câteva clipe de tăcere, Paul, cu un gest ceremonios, Își desfăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]