11,066 matches
-
să facă o vizită unui prieten. Aerul rece nu-1 învigoră, ci îl făcu numai să se strângă de frig. Îi era rece. Ajunse pe bulevardul prietenului său. Nefiind atent pe unde mergea, se împiedică de un trup însângerat, înjunghiat. Se aplecă deasupra lui și îl recunoscu pe Dănuț. Auzi pașii unei ființe ce fugea și porni îndată în acea direcție. Dădu colțul și zări silueta subțire care îl înnebuni mai mult. Gonind ca un nebun, luptând cu propriile lui puteri, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Zâmbește cu un advertisment tacit. O zbughesc către pădurea deasă, însă mă împiedic într-o capcană a sa și cad. Se oprește în fața mea și se uită la mine. Încerc să mă mișc, dar sunt ținută pe loc, căci se apleacă deasupra mea. Zâmbetul lui este tot proeminent. Se ridică și îmi oferă mâna. I-o accept și mă trage spre el, mă împinge către cabană, eu mă dezechilibrez și nu am timp să îmi revin căci mă mai împinge o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
rog! —Să-ți fie rușine c-ai jignit-o. A plecat foarte tristă. Suntem îngrijorați din cauza ei. Venise să-și ia rămas bun și tu i-ai vorbit urât... — Te rog, nu-mi mai spune nimic. Văzându-l că stă aplecat pe poartă, Elena l-a întrebat; — Ce faci? Nu pleci? S-a urcat în mașină. Fără să-i adreseze vreun cuvânt Elenei, a pus capul pe volan fără să pornească mașina. Fata a intrat în casă și îngrijorată, după un
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
inima îi vibra, îi creștea în piept și i se umplea de o trufie fără margini. Apoi, începea să povestească ce vrei și ce nu vrei cu o deosebită franchețe, căci întotdeauna, în compania unui prieten iubit, inima omului este aplecată spre sinceritate. În sumbra dimineață, la care m-am oprit eu cu povestirea mea, trezindu-se din somn - în chip tare curios - mult mai târziu decât de obicei, acesta, după salutul cuvenit Istorisiri nesănătoase fericirii 15 oglinzii, ca să nu întârzie
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
să mă ocup de șobolanii mei tihnit și fără vreun prilej de a fi deranjat cumva. Cotrobăind locul cu băgare de seamă, la un moment dat am simțit cum, fără să vreau, am călcat peste un obiect străin și tare. Aplecându-mă curios și luându-l în mână, am putut vedea că era un vechi carnet prăfuit și plin numai de mizerii. Era, pesemne, de foarte multă vreme acolo, căci era acoperit peste tot cu atâta praf, încât nici culoarea palidă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
tot, paginile erau acoperite cu un scris foarte Istorisiri nesănătoase fericirii 69 mărunt, dar, totuși, citeț. Am început să lecturez chiar de la prima pagină. Scria: Starea de spirit din această celulă nenorocită este cel mai nepotrivit lucru pentru cel care, aplecat către sinceritate, dorește să își pună gândurile în ordine și să și le aștearnă, după cum se cuvine, într un jurnal personal. Oricum, toate sunt doar cuvinte pe care le scriu, însă sentimentele cum aș putea să le exprim? Nu știu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
mai erau doar câteva rânduri până la final, dar n-am mai citit; era fără niciun rost. Pentru mine, totul era limpede: invidia curmase o viață și condamnase, fără cruțare, pe o alta. M-am întors de unde luasem carnetul, m-am aplecat și l-am așezat întocmai în poziția în care îl găsisem mai devreme. Apoi, trăgând adânc aer în piept, m-am îndepărtat ușor și cu mințile rătăcite... În ziua aceea, n-am mai fost în stare să fugăresc niciun șobolan
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
axiomatic. Dar, cu toate că le spusese hotărât, o făcuse, totuși, blând și cu bunătate în glas, iar micile inflexiuni avute de el pe alocuri dovedeau încă o dată faptul că, în fața unui suflet care te iubește, și vorbele cele mai aspre se apleacă și îngenunchează! Totuși, conversația celor doi se sfârși aici. Însă starea mintală a Mariei, cu toate că nu arareori era ademenită în astfel de dialoguri aprinse, nu se ameliora deloc. Iar ea își dădea prea bine seama de lucrul acesta și, constatândul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
1 Astfel, Osvald întâlnea deja prima sa mare treaptă în calea pe care și-o dorea de urmat. Să dea ascultare mamei și surorii sale (care cuprinsese toate argumentele ei inteligente în acel dialog, pentru a-l convinge), sau să aplece urechea la glasul de taină al sufletului său? Dificilă situație! Dar totuși, să fim serioși: n-ai cum să pui un tăietor de lemne să lucreze la mecanismul fin al ceasului elvețian, tot așa cum este imposibil să iei din mâna
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
niciodată o cârpeală ieftină nu va putea repara haina ruptă șinvechită, ci doar îi va mai prelungi puțin sfârșitul. Astfel, absolut orice s-ar fi putut zice despre Adriana, dar numai nu că era vreo superficială, sau vreo persoană deloc aplecată către amănunte. Niciodată o privire grăbită și de suprafață asupra sufletului propriu nu poate aduce ceva bun și trainic cu adevărat. Ce-i drept, femeia, până acum, încă nu știa deloc precis ce anume a avut și ce anume își
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în a mi-o dobândi. Ai priceput? Într-adevăr, așa este și cască-ți bine urechile, ca să ții minte; acesta este tot adevărul, adevărul curat și singurul. De când mă știu, numai ai râs de mine și ai știut să-ți apleci urechea la durerile și la necazurile mele doar în chip de batjocură, nimic mai mult. Niciodată nu ai dorit să mă iei, întradevăr, în serios, atunci când eu chiar aveam deplină nevoie s-o faci. Cu alte cuvinte și mai explicit
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
să schimbi asta: acea celebrare a resemnării în fața lucrurilor așa cum sunt" (Cinematograful japonez: stil și caracter național). Atunci când vântul spulberă crengile cireșilor în floare, aerul se umple de fulgi de argint, iar timpul își pleacă, răvășit, grumazul. Așa ți-l apleci și tu, spectator inocent venit să te bucuri de hanami-ul secolului al XXI-lea, fără să știi nimic despre ceea ce te așteaptă, hoardele de niponi ieșite în frenezie la picnic sub copacii înlăcrimați, întinzând disciplinat păturică lângă păturică, coș cu
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
zică în cale afară de vesel: -Să vezi distracție când îi voi lua pe amândoi la alergat. -În cazul acesta, pe voi trei, Zvârluga, Stup și Ciric nu vă mai iau în această călătorie, a zis hotărât Căiță. Toți trei au aplecat privirile în pământ și se gândeau cu părere de rău la ceea ce au auzit. -Căiță, dacă nu-i iei pe ei nu mai merg nici eu, zise hotărâtă Buburuza. -Ce ți-a venit? a întrebat Căiță. -Dacă nu merg și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
strângea se auzea un zgomot ca atunci când se îndepărtează ramura unui copac de trunchi. În aceeași poziție cade în genunchi într-un geamăt animalic, fumul albastru îi inundă trupul și, când dispare fumul se zărește stând în genunchi cu capul aplecat înspre pământ zeița Uriteea. În timp ce se ridica în picioare ca apoi să-și plimbe pașii prin adăpost, își trimite privirea spre Uran adresându-se: -Despre ce lucruri ai a-mi împărtăși viteazule Uran ?. -Slavă ție, Zeiță! Primește, rogu-te, prea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
flori care mai de care mai frumoase, peste care soarele își revărsa în cascadă razele puternic de calde. Lângă buturuga rămasă în urma tăierii copacului am văzut un șirag de mărgele. Mintea și curiozitatea de copil m-au determinat să mă aplec și să iau de jos ceea ce îmi furase privirea. O voce disperată și profundă mi-a strigat în ureche: -Nuuu! ... Am încremenit într-o poziție anevoioasă și am observat un șarpe viu colorat. Șarpele s-a deșirat și a plecat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
însăși, rămâne pe de-a-ntregul străină acesteia. Relația dintre știință și cultură este o relație de excludere reciprocă. Exemplu artei a pus în evidență această excludere și în același timp a dus-o până la extrem. Căci arta dă cuvântul sensibilității, aplecându-se asupra celor mai însemnate înfăptuiri ale sale, în timp ce, suprimând această aceeași sensibilitate, adică atât lumea-vieții cât și viața însăși, știința se plasează în mod paradoxal în afara acesteia și a dezvoltării sale, a oricărei culturi posibile prin urmare. Cu toate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Avem în față o lucrare ce exprimă combinația multor categorii de experiențe, toate convertite într-o ofertă cu un grad remarcabil de unicitate. Cristina Ștefan știe să argumenteze cu instrumentele școlii filosofice pe care a absolvit-o. Știe să se aplece comprehensiv, din perspectiva celor abilitați în asistența socială, asupra celor aflați în reală nevoie de asistare. Știe să distingă, cu ajutorul teoriilor politice, între problematica dreptății și cea a carității, știe cum să argumenteze că familia monoparentală poate să fie o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
3. Acest lucru este posibil într-o supoziție deterministă, în care se presupune că viitorul va fi asemenea prezentului și trecutului și că majoritatea stărilor de fapt sunt concordante cu cele din aceeași categorie cu ele. Dintre prejudecăți, interesul se apleacă aici doar asupra acelora privind familia monoparentală, prejudecăți care includ dimensiunea de gen. Tipul respectiv de familie se confruntă cu multe probleme de integrare socială, tocmai din cauza prejudecăților la care este supusă. Mai precis, prejudecățile asociate femeilor sunt ușor transferabile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
-i norocul, schimbător, dar parcă mai degrabă În rău decât În bine. Nu ne rămâne decât să ne batem, adăugă poetul după alte câteva momente. Vorbise gânditor, parcă pentru sine, deja sub efectul vinului. Cu mâna tot pe brațul lui, aplecat peste masă, Alatriste zâmbi cu o afectuoasă tristețe. — Să ne batem cu cine, don Francisco? Gestul Îi era Însă absent, ca și cum căpitanul nu aștepta nici un răspuns. Dar celălalt ridică un deget În aer. Ochelarii Îi alunecaseră de pe nas și atârnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
acela plin care mă fascina și care, Într-un anumit fel - pe-atunci Îmi venea greu să-mi explic de ce -, mă ducea cu gândul la al mamei. Îmi amintesc perfect senzația pe care mi-o producea decolteul Lebrijanei când se apleca să servească la masă, iar bluza insinua, mulate de propria lor greutate, volumele acelea mari, brune și pline de taină. Deseori mă Întrebam ce făcea cu ele căpitanul când mă trimitea să cumpăr ceva sau să mă joc pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sfârșit și ai priceput lecția, e prea târziu ca aceasta să-ți mai folosească la ceva. Fapt e că mica domnișoară blondă, cu ochii ca văzduhul senin și rece al Madridului iarna, a zâmbit recunoscându-mă; ba chiar s-a aplecat ușor către mine În foșnetul de mătase al rochiei, În timp ce sprijinea o mână delicată și albă de rama ferestruicii. Eu mă găseam lângă scara caretei micii mele doamne, iar euforia dimineții și atmosfera cavalerească a situației făceau să-mi sporească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
erau decât mascatul, călugărul și el. Simțea ceva ciudat, o notă discordantă În toată daravera aceea. Ceva nu mergea ca lumea. Sau nu era ce părea a fi. Întrebările inchizitorului și ale Însoțitorului său, care din când În când se apleca peste masă ca să Înmoaie pana În călimară și să noteze vreo observație, se prelungiră preț de jumătate de oră; la capătul ei, căpitanul putu evalua mai exact situația și Înțelege de ce se afla acolo, viu și În stare să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nu e o plăcere, ci o meserie oarecare. — Înțeleg. Celălalt Înmuie pana În călimară, reluându-și activitatea. O să aflăm cu ocazia aceasta și că sunteți Înclinat spre mila creștinească... — Domnia voastră greșește, răspunse cu seninătate căpitanul. Sunt cunoscut ca fiind mai aplecat spre lovituri de spadă decât spre sentimente Înălțătoare. — Așa ne-ați fost recomandat, din păcate. — Și așa este, de fapt. Însă, deși lipsurile m-au silit la un astfel de trai, am fost soldat toată viața și există lucruri peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de fapt. Însă, deși lipsurile m-au silit la un astfel de trai, am fost soldat toată viața și există lucruri peste care nu pot trece. Dominicanul, care pe durata dialogului de mai sus rămăsese nemișcat ca o efigie, tresări, aplecându-se peste masă de parcă ar fi vrut să-l spulbere cu privirea pe Alatriste chiar atunci pe loc. — Nu poți trece?... Voi, soldații, sunteți scursura lumii, declară, cu o nesfârșită scârbă. Gloată Înarmată, hulitoare, jefuitoare și violatoare. Despre ce sentimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
n-o avea la cingătoare. — Unde o fi capcana, Doamne sfinte? Întrebă de pomană, măsurând cu pași mari Încăperea. Nu avu parte de nici un răspuns. Atunci Își aminti de cuțitul de parlagiu pe care Îl avea la carâmbul cizmei. Se aplecă să-l scoată de acolo și Îl strânse cu putere, așteptând atacul călăilor care, fără Îndoială, se pregăteau să-i sară În spate. Dar nu veni nimeni. Toți plecaseră, iar el era inexplicabil de singur În Încăperea luminată doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]