4,707 matches
-
al reconstituirii unității islamice în Orientul Apropiat și Mijlociu în secolul următor sub hegemonia turcilor otomani. Occidentul Europei a renunțat de fapt la înfruntarea cu islamul după închiderea Mării Negre de noua putere instalată la Bosfor. În căutarea Orientului Îndepărtat, lumea apuseană a descoperit America, în vreme ce Europa sud-estică a intrat direct sau indirect în sfera de hegemonie și influență a puterii otomane. Răstimpul de apropiere între cele două jumătăți ale continentului european se încheia astfel. „Devierea“ cruciatei la Bosfor în 1204, concepută
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
realitățile confesionale au influențat cotidianul politic și cultural din Moldova, dar și din Țara Românească. Vom urmări, mai apoi, impactul pe care l-a avut intrarea românilor din afara arcului carpatic în aria civilizației bizantine asupra raporturilor cu partea centrală și apuseană a continentului. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, vom încerca să schițăm evoluția în mediile culte românești a atitudinii față de Occident, mai ales față de Eclezia romană, în măsura în care izvoarele istorice ne permit acest lucru. Romanitatea orientală și-a stabilit definitiv
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fi posibilă abia de la sfârșitul secolului XVII - începutul secolului XVIII. Deloc întâmplător, pentru Țara Românească și Moldova aceasta a fost și epoca în care trecerea de la ev mediu la modernitate devine tot mai evidentă. Impresionați de experiențele sociale și economice apusene ale timpului 45, cărturarii români încep să dea uitării „pielea de oaie“ care ascundea „firea de lup“ a „papistașilor“46 și să-și declare tot mai insistent admirația pentru Europa, o lume care se întindea din Anglia până în Rusia, excludea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de Apus, toate la un loc fiind urmarea directă a dominației otomane în această parte de lume. Cu toate acestea, s-a încercat, de multe ori, din păcate, racordarea societății românești la transformările survenite în acest secol în spațiul european apusean, încercare forțată, firește, determinată, din nevoi protocroniste sau de altă natură, de dorința ralierii societății românești la civilizația occidentală. Ce a rezultat a constituit, de fapt, dovada imposibilității adecvării fondului autohton, cu structuri specifice, la forme europene, cu toate eforturile
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
că limba lui Righas a împrumutat limbii române o serie de neologisme, fapt vizibil nu doar la nivelul cărturăresc, ci și al documentelor oficiale. Treptat și în același timp cu apariția primelor dicționare greco-române (1825, 1827, 1834, 1835)24, neologismele apusene se înmulțesc, eliminând grecismele. În Moldova, Gheorghe Asachi se străduia să-și impună sieși dar și celor din jur curățarea lexicului de influențele grecești, preferând pe cele romanice (alfavitul • alfabetul, haractiruri - caractere, este a se protimisi - este de preferat)25
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în cultura medievală românească, pătrunsă de moștenirea religioasă a Bizanțului. Cadrul social și politic în care s-a dezvoltat această cultură nu prezintă analogii cu Occidentul decât dacă le căutăm cândva în ajunul Marii Schisme. Ritmul rapid în care Europa apuseană se desprinde de evul mediu o face să preceadă cu aproximativ trei-patru secole procesul de maturizare al societății și culturii românești. Dispariția șerbiei în Occident s-a produs gradual și pe nesimțite, dar ea poate fi considerată ca petrecută din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
otomane se împleteau. Admițând că acesta ar fi un criteriu de luat în seamă, înfățișarea unei străzi din București sau Iași, deși diferită de spectacolul oferit de Viena, sau chiar de Sibiu, n-ar fi fost nouă pentru un vizitator apusean al primilor Mavrocordați. Cum se potrivește pledoaria noastră cu tabloul pe care-l zugrăveam la început în culori întunecate, așa cum ne-au îndemnat să facem documentele publicate de Ariadna Camariano-Cioran? Pentru marea majoritate a cititorilor lor, ele duc la concluzia
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la cei ce au fost îndemnători de au pus în lucrare o lumină ca aceasta Țării Românești!“67 Deci, în locul distracțiilor ușuratice, se cereau seriozitate și moralitate, dar nu se respingea din principiu orice influență occidentală. Concluzia? Convertirea la stilul apusean în organizarea de stat ca și în cultură și moravuri s-a precipitat brusc, făcând să se uite etapa anterioară, de pătrundere lentă a unui model care, el însuși, era înlocuit ca desuet în Occident, și tot ce nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
recente consideră România Mare ca un fragment al Europei centrale - părăsind astfel pentru totdeauna ideea de a plasa țara noastră în cadrul Peninsulei balcanice. E un drept care ni s-a refuzat prea mult timp și privim cu toată recunoștința pe cercetătorii apuseni care ni l-au anunțat“3. În contextul celui de-la doilea război mondial, atât de nefavorabil României, Gh. Brătianu afirma: „Noi trăim aici la o răspântie de drumuri, la o răspântie de culturi și, din nefericire, la o răspântie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
asemănările dintre punctele programatice, baza socială și metodele de acțiune ale partidelor țărănești din țările răsăritului Europei, adeseori istoricii din Occident prezintă țărănismul ca pe o mișcare unitară, specifică acestei zone. Analiza partidelor țărăniste a generat în istoriografia din țările apusene puncte de vedere contradictorii. Unii observatori din Vest au afirmat că dezvoltarea conștiinței politice a maselor rurale - mișcarea țărănistă - constituia un eveniment istoric major la fel de important ca ridicarea momentană a claselor mijlocii din Apusul Europei în secolele anterioare 3, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în acel moment și chiar nu era de dorit. În pofida unei întregi serii de motive care aparent ar fi putut indica un interes deosebit al României față de proiectul de uniune cu Ungaria - extinderea influenței românești până la porțile Vienei, asigurarea graniței apusene a statului român, înclinarea balanței de putere în cadrul federației românomaghiare în favoarea românilor, punerea în surdină a revizionismului ungar, obținerea unui aliat pentru contracararea preponderenței slave din regiune, înlăturarea pericolului habsburgic etc. -, în realitate ar fi fost cvasi-imposibil pentru liderii români
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ale imaginației și banalitatea deconcertantă a lumii burgheze, cu seriozitatea ei solemnă și goală 113. Așa se făcea că termenul „filistin“, unul peiorativ, a căpătat în plus un înțeles social bine definit - mai întâi în Germania, apoi în celelalte culturi apusene 114. Era definit, în primul rând, prin originile sale de clasă și i se atribuiau atitudini intelectuale prin care își deghiza doar interesele practice 115. Această critică a fost preluată de tinerele grupări radicale din anii ’30 și ’40 ai
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
manifestată în versurile lui Mircea Demetriade, I.C. Săvescu, Al. Obedenaru, C. Cantilli, Cincinat Pavelescu, iar după 1890, la autori ca Șt. Petică, Al. Petroff, D. Karnabatt, G. Donna, G. Orleanu, Al. T. Stamatiad, Oreste. Evoluția unor motive romantice și influențe apusene duce la amestecul specific de romantism, parnasianism și simbolism. Parnasiene sunt poemul Levante și Calavryta al lui Duiliu Zamfirescu, poemul macedonskian Ospățul lui Pentaur, o Fantezie blondă a lui Cincinat Pavelescu, Către lună de I.C. Săvescu. La Al. Petroff (Helina
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
profesori celebri, de formație hegeliană, ca Friedrich von Savigny, E. Gans, Leopold von Ranke. Preocupările sale timpurii pentru istoria și cultura națională îl îndreaptă spre studiul sistematic al documentelor, cronicilor românești sau străine, primite din țară sau aflate în bibliotecile apusene, privitoare la Moldova și Țara Românească. La numai douăzeci de ani, în 1837, publică la Berlin primele studii, în limbile germană și franceză: Moldau und Wallachei. Romänische oder Wallachische Sprache und Literatur (în „Magazin für die Literatur des Auslandes”), Esquisse
KOGALNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287719_a_289048]
-
în latinește scrierile din patristica orientală (epistole ale lui Chiril al Alexandriei, Despre crearea omului de Grigorie Nyssis, scrieri ale lui Athanasie al Alexandriei, Grigorie Teologul, Vasilie cel Mare ș.a.), însoțind aceste texte cu prefețe substanțiale, aducătoare de știri necunoscute apusenilor. Culegerea alcătuită de el, Exempla Sanctorum Patrum, cuprinde o sută de fragmente din impresionanta literatură patristică a Răsăritului. A tradus, uneori la solicitarea compatrioților săi sciți, și câteva vieți de sfinți: Viața Sfântului Pahomie, Pocăința minunată a Sfintei Thaisia, Descoperirea
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
din București, frecventând secțiile de filologie franceză-italiană și engleză-germană; optează pentru ultima, plus filologie romanică și lingvistică generală. În vacanțe muncește ca brigadier pe șantierul Bumbești-Livezeni. În noiembrie 1950, aflat la Viena cu o delegație studențească, trece în zona liberă apuseană, ajutat de Marcel Fontaine, director al Institutului Francez din București, și de I. V. Emilian, fondatorul ziarului „Stindardul” din München. Își continuă studiile - grație burselor acordate de Fundația Regală Universitară „Carol I” din Paris și de Colegiul Europei Libere din
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
a editat, „Universu” (1845-1848) și „Mondul” (1847), ca și mai înainte, în „Cantor de avis și comers”, G. a publicat (deseori fără semnătură) articole, unele adevărate reportaje, pe teme sociale și culturale, biografii ale oamenilor celebri, compilate uneori din revistele apusene. O atenție constantă a acordat-o problemelor limbii române literare. Era adeptul introducerii alfabetului latin, pleda pentru o limbă „populară”, ferită de barbarisme și excese latinizante. Referirile pe care le face la literatură dovedesc lecturi bogate și discernământ. Preocupat de
GENILIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287214_a_288543]
-
G. Ibrăileanu (1909). Pe scurt, „o cultură nu se verifică decât prin caracterul ei național”; vechea cultură religioasă, „străină prin limbă”, deși exaltată de tradiționaliști, nu a produs „nimic românesc”. Forțele revoluționare înfrânte în 1848 au căutat modele în spațiul apusean, „i-au imitat formele sociale”. Teza maioresciană despre așa-zisele forme fără fond e, principial, eronată: „Departe de a fi fost vătămătoare, prezența formelor a fost chiar rodnică; prin legea simulării-stimulării, ea a produs, în unele ramuri ale activității noastre
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
Arghezi, Ion Barbu, Al.A. Philippide) se află, în unele note ale operei lor, în descendență macedonskiană, ceea ce confirmă virtualitățile moderne ale acestei poezii. Teoretizările lui M., nesistematice, dar bazate pe intuiții de mare finețe, pe contactul cu ideile literare apusene, se organizează în cea mai completă și mai nouă concepție despre poezie din epocă. Incertitudinile și un demon al noutății îl împing spre mereu alte inițiative poetice, nu o dată contradictorii în orientările lor. Fronda față de Junimea, deschisă prin „Literatorul”, se
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
de împăratul Valentinian al III-lea, la cererea papei Leon, prin care maniheii sunt scoși în afara legii. Însă era o perioadă de grave tulburări în Imperiul Roman de Apus, redus de-acum doar la Italia, și acestea afectau și Biserica Apuseană care, confruntată cu neînțelegerile dintre nestorieni și monofiziți, încerca să stabilească, aliindu-se din când în când cu episcopii din Orient, o doctrină care să fie în opoziție și cu o erezie și cu cealaltă, în cursul conflictelor care au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din trei părți”. În epoca bizantină, acestei Istorii bisericești i-a fost adăugat un compendiu anonim. Scrierea, tradusă în latină de monahul Epifanie din Mănăstirea Vivarium sub îndrumarea lui Cassiodor (p. ???) a cunoscut apoi o largă răspândire în Evul Mediu apusean. Continuarea Istoriei bisericești în trei părți purta tot titlul de Istorie bisericească și era alcătuită din două cărți: începea cu moartea lui Teodosius al II-lea, în 450, și ajungea până la principatul lui Justin I (518-527). Și din aceasta s-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
primul volum al acestei lucrări, care a fost apoi pus în umbră însă de istoriografia adevărată și, în sfârșit, a ajuns să fie din nou foarte prețuit în epoca bizantină, în paralel cu ceea ce începuse să se întâmple în lumea apuseană încă din primele decenii ale secolului al cincilea. Ne referim la cronografie. Ioan, originar din Antiohia unde exercita profesia de retor (și în această calitate l-a cunoscut Evagrie Scolasticul), purta supranumele de „Malala” care în siriană avea exact semnificația
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
special la Văratic și Agapia. Ținea conferințe la adunările studențești, celebra liturghia în spitale și în cămine de bătrâni, le vizita săptămânal pe deținutele din închisoarea Văcărești. În 1947, când fratele său însoțește în exil familia regală, la intervenția cancelariilor apusene ministrul român de Interne părea dispus să-i permită și lui să plece, dar G. nu dă curs acestui proiect: „Dumnezeu m-a așezat aici, rămân aici.” Se retrage într-o odăiță din Sanatoriul Saint-Vincent-de-Paul de pe Șoseaua Jianu, la înființarea
GHIKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287262_a_288591]
-
Satur (pentru partea stilistică), lucrarea Poids de la Moldo-Valachie dans la question d’Orient. În 1853 îi este tipărită, la Paris, sub pseudonimul-anagramă G. Chaïnoi, scrierea Dernière occupation des Principautés Danubiennes par la Russie, un fel de memoriu adresat marilor puteri apusene. Unul dintre capitole referă despre literatură și tendințele sale (De la littérature et de ses tendances). După înfăptuirea Unirii și înapoierea în țară, G. continuă să aibă intervenții pe teme politice, economice, sociale în „Independința” - publicație care era sub îndrumarea lui
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
francez și spaniol) referitoare la Vitejiile lui Mihai-Vodă apreciate în Apus. 1595-1599 (1913). Sub îngrijirea sa au mai apărut Le Voyage en Moldavie (1903), scrierea din 1809 a contelui de Moriolles, și Simeon Balint. Viața și luptele lui în Munții Apuseni ai Ardealului la 1848-49 (1913), lucrare a fratelui său Enea Hodoș, care, stabilit în Sibiul aflat în Imperiul Austro-Ungar, nu putea să o tipărească sub nume propriu. SCRIERI: Bibliografia românească veche. 1508-1830 (în colaborare cu Ioan Bianu și Dan Simonescu
HODOS-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287439_a_288768]