2,792 matches
-
aproape imediat. Problema e că reveneam iarăși și iarăși în simțiri. Acum îmi doresc să le fi urmat sfatul și să-mi fi scos uniforma. — Ai venit îmbrăcat în uniformă! strigă Lanark îngrozit. — Da, cu tot cu centură, cizme, bransardă, nasturi de aramă și tot restul. Aveam și pistolul în toc. — Dar de ce? — Intenționam să-l predau comandantului de aici: știi, un gest simbolic. Pistolul mi-a săpat o gaură cît el de mare în șoldul drept și bănuiesc că din cauza asta o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
capătul brațului omenesc se strîngea și se destindea, și asta îi dădea un sentiment de relaxare. îi plăceau aripile strînse pe lîngă trup; fiecare pană de bronz avea în vîrf întregul spectru de colori intense ce se obține prin încălzirea aramei. Se aplecă și cercetă ciocul căscat, simțindu-se izbit de o pală plăcută de aer cald, însă nu văzu decît întuneric. — Ce ai adus de data asta? întrebă o voce. Cimpoaie? întrebarea era pusă pe un ton găunos, impersonal, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de răcire pentru o rachetă balistică? — Hai, că mă omori, zise unul dintre cei trei. Și ce cauți pe-aicea, omule? Am crezut că ești vreunul ca ăia de vin să ne vândă fistic și ibrice de pe care se cojește arama... Omar se-ncruntă, dar nu zise nimic. Se întoarse cu spatele și o luă îndărăt, peste câmpul încremenit, doar că între timp se-nserase. Unde pleci? Ne așteaptă cu masa! îl auzi pe Godun. Înainte să spună orice altceva, căută printre
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
crai vin din depărtare, Două mâini copilul are, Una este luna.” în relație complexă: în folclor și literatură mâinile au importanță specială. În basmul românesc, zmeii reprezintă o expresie a naturii anorganice fără mâini, impetuoase, o sugestie a lumii minerale (aramă, fier, aur, topaz, diamant), a bogățiilor de pe tărâmul celălalt, precum și un simbol al forțelor telurice latente, al focului și dezlănțuirilor meteorologice. Din punct de vedere psihologic, zmeul este individul de tip gladiator, lipsit de inteligență, dar redutabil fizic, întrucât nu
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
spune, ce făcuse-n vremea - aceasta, Ci plecând ei mai departe tot Călin arcu - ncordează Și, sburătuind, săgeata trece-n lume ca o rază, Vîjîe-n văzduh cumplită - ei urmează unde-i chiamă, (245) Pîn-ajung în faptul nopții la pădurea de aramă. Măi fărtați - Călin li zise - nu-ți pute trece pin crânguri Și pin codri iști de-aramă, rămâneți aicea singuri, Vă clădiți ici o colibă, vă săpați groapă de vatră, Singurel voi merge numai pe cărările de piatră, (250) Să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
săgeata trece-n lume ca o rază, Vîjîe-n văzduh cumplită - ei urmează unde-i chiamă, (245) Pîn-ajung în faptul nopții la pădurea de aramă. Măi fărtați - Călin li zise - nu-ți pute trece pin crânguri Și pin codri iști de-aramă, rămâneți aicea singuri, Vă clădiți ici o colibă, vă săpați groapă de vatră, Singurel voi merge numai pe cărările de piatră, (250) Să vedem ce-a fi cu mine. Ei se pun de îl ascultă Și el trece în pădure
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe pământ. - Buna vreme, smeu de cîne! - Mulțumesc, Călin-Nebune! - Am venit să-ți iau nevasta. - De-i pute de ce nu? Bune (310) Sunt de zis ce-ți vine-n minte, dar mai greu e să le faci, Smeul codrilor de-aramă nu te-așteaptă cu colaci. Eu mănânc patru cuptoare, patru boi mi-ajung abia 31 {EminescuOpVI 32} Și de vin patru antaluri abia trag la o măsea. - Nici că-mi pasă! - Și la luptă în dumbravă ei se scoală, (315
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ca o muscă moare, Ce lovită este iarna de-o scîntee de ninsoare. - Să-mi rămâi cu bine fată, eu mă duc să cat acum (325) Cele două sori a tale... Se porni din nou la drum, Trece codri de aramă, de departe vede - albind Și aude glasul mândru al pădurilor de-argint. Noaptea-n rouă e scăldată, lucioli pe lacuri sboară, Lumea umbrei, umbra lumei se amestec, se - nfășoară, (330) În pădurea argintoasă iarba pare de omăt, Flori albastre tremur
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ei cea albă. El s-așază lângă dânsa, fața ei o netezește, O desmiardă cu durere, o sărut, -o drăgostește, Pleacă gura la ureche-i, blând pe nume el o chiamă, 45 {EminescuOpVI 46} 690Ea deschide somnoroasă lunge gene de aramă Și adânc la el se uită, i se pare că visează, Ar zâmbi și nu se-ncrede, ar striga și nu cutează, El din patu-i o ridică și pe pieptul lui o pune, Toată viața-i se adună n-al
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
urmărind cu cântecul dorul inimii lui, și cu ochii buzduganul, ce sclipea prin nori și prin aer ca un vultur de oțel, ca o stea năzdrăvană. Când era-nspre sara zilei a treia, buzduganul căzând se isbi de o poartă de aramă, și făcu un vuiet puternic și lung. Poarta era sfărâmată și voinicul intră. Luna răsărise dintre munți și se oglindea într-un lac mare și limpede, ca seninul cerului. în fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în fund luna de argint și stelele de foc. Făt-frumos auzi o vrajă lungă prin aer și se uită prin nori. Cale de două ceasuri - pierdută în naltul cerului - plutea încet, încet prin albastrul tăriei Miază-noaptea bătrână cu aripele de aramă. Când baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi miază-noaptea în aripi. Ea căzu ca plumbul la pământ și croncăni jalnic de douăsprezece ori. Luna s-ascunse într-un nor și baba cuprinsă de somnul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
am mâncat mîncarea! - Mi-o fi mai ușor la luptă. Și se iau, se luptă și se luptă - și-l omoară CĂLIN - NEBUNUL. Da lui așa-i era de dragă fata, de a luat-o cu dânsul la pădurea de aramă. Când a ajuns în mijlocul pădurii, ș-aceea făcea de mâncat. Aceea nu-l știa, da văzîndu-l cu Soră - sa o-nțeles. - Unde-ți este bărbatu tău? - La vânat, Călin-Nebune. Da fugi c-aista te omoară! - Cât mănâncă el? - Douăsprezece cuptoare
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
și numai sufragiul știa de dânsa. Da sufragiul nu prea ave minte destulă-n cap. Iaca s-a luat el cu Fata - mpăratului la primblare. Da vrăjitorul a luat o mulțime de chei nouă și frumoase, altele de aur, de aramă, de argint ș-o început a striga pe la poarta ginerelui împăratului. - Cine-mi mai dă chei ruginite că-i dau de cele de aur? Și sufragiul nu prea ave multă minte-n cap, o gândit să dea cheea ceea și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
s-a sinucis. Se întoarseră iute, privind-o cu ochii căscați. Melania Lupu zâmbea fermecător. Motanul își freca blana moale de picioarele ei. Matei avu senzația că privește un tablou. Lipseau doar flăcările din cămin, rafturile lungi cu vase de aramă și un prunc roz-bombon care trage pisica de coadă. ― Fenomenal! exclamă sculptorul. Ce idee! Se uita la ea cu o surpriză nemărginită. Bătrâna își plecă ochii modestă. ― Nu e nimic extraordinar, domnule Matei. Oricui i-ar fi putut trece prin
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
flăcările curcubeului, încercai dinții pieptenilor înalți, scobiți în fildeș și tăișul lamelor flexibile, de Toledo. Darurile lui! Pun rămășag că n-ați văzut în viața voastră așa ceva! Zei mici de os, la care nu se închina nimeni, amfore ciudate de aramă, cutiuțe căptușite cu oglinzi, fructe de cactus, ploști de piele din care lichidul gâlgâia cald, trezit, ca apa din pântecele dromaderilor... Bătrânul oftă frecîndu-și ochii: ― Sosea cam pe vremea asta... Spre Crăciun. Și dintr-o dată, n-a mai venit! L-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
scânduri subțiri de brad, putrezite în mare parte. Dimensiunile sicriului: 1,98 m x 1,40 m; lățimea scândurilor laterale era de 24-25 cm. Scândurile erau încheiate la capete în coadă de rândunică și întărite cu colțari de tablă de aramă bătută în ținte. Plăcuțe asemănătoare prindeau mijlocul fiecărei laturi de fundul lăzii. Sicriul avea un capac de scânduri așezate în două pante, terminat la capete cu câte un fronton triunghiular din scânduri prinse în cuie de lemn. Pe dinafară, scândurile
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sânt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau în fața cafenelei din mijlocul cătunului unde stau ceasuri întregi cu câte o ceașcă de aramă dinainte, plină cu un fel de lichid negru, cafea spun ei. Uneori fără să schimbe o vorbă de când vin până când se scoală să plece. Din respect, poate, pentru șeful lor, unul botezat Profetul, un pescar uriaș și mut, cu limba
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se strângea lumea acolo. Acum, pescarii stăteau toți afară, la niște măsuțe de tablă vopsite cândva în alb și pline de zgârieturi. Fiecare avea dinainte o ceașcă de aramă. Am zis politicos "bună ziua", dar nu mi-a răspuns nimeni. De la măsuța lui, de care erau rezemate două puști de vânătoare, Dinu se întoarse spre mine. ― Nu-ți răci gura degeaba. Tot nu-ți răspund... Nu m-a întrebat dacă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
el, pe unul din scaunele de tablă traforată vopsite în verde deschis, care păreau să fi avut inițial altă destinație și nimeriseră acolo din întîmplare. Un bărbat pipernicit, care făcea pe patronul, mi-a adus și mie o ceașcă de aramă cu un lichid negru și s-a retras apoi lângă pescarii care ne priveau, mai ales pe mine, probabil fiindcă eram o figură nouă, într-o tăcere de gheață. De parcă vroiau să ne facă să înțelegem că locul nostru nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
părea să țină de o realitate din afara posibilităților mele de înțelegere. Dimineața, zăream câteodată de la azil bărcile negre, date cu smoală, plecând la pescuit, dar la ora când mă duceam în cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de aramă, la măsuțele de tablă albe și scorojite. Parcă nu plecaseră niciodată de-acolo, îmbătrînind, alții sau aceiași, fără să se ridice de la mese. Parcă stăteau acolo de când erau copii; creșteau, îmbătrîneau, ca Profetul, tăcând și sorbind câte o înghițitură de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
târziu. Se simțea în aer pâcla serii. Nu mai exista nici o măsuță liberă. Patronul a scos una pentru mine, a șters-o de praf cu mâneca și mi-a adus un scaun. După ce mi-a pus dinainte obișnuita ceașcă de aramă s-a retras la măsuța unde stăteau Profetul și băiețandrul care se ținea scai de el, examinîndu-mă, ca și ceilalți, într-o tăcere tăioasă. Mi-a trecut prin minte că unul dintre pescarii mai tineri, gelos din pricina Martei sau pus
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pornit-o pe ulița prăfoasă direct spre cafenea. Trecuse de amiază, soarele ardea ca un disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzîndu-mă, pescarii s-au aplecat asupra ceștilor de aramă, preocupați, brusc, de cafeaua răcită din ele. Totul era ca de obicei. Bătrânul arțar plin de omizi, mesele, tăcerea. M-am înfipt lângă masa la care se găsea Profetul. ― Unde e doctorul? Câțiva au ridicat privirile, dar nimeni nu mi-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care orașul se îngreuna zi de zi. Soarele necontenit, aceste ceasuri cu gust de somn și de vacanță nu mai chemau ca altădată la desfătările apei și ale trupului. Răsunau, dimpotrivă, găunos, în orașul închis și tăcut. Pierduse strălucirea de aramă a anotimpurilor fericite. Soarele ciumei stingea toate culorile și alunga orice bucurie. Era una din marile revoluții ale bolii. Toți concetățenii noștri întâmpinau de obicei vara cu veselie zgomotoasă. Orașul se deschidea atunci spre mare și își revărsa tineretul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
el sursa bunei dispoziții a celorlalți: camera era plină de comori; sculpturi în piatră reprezentând prințese și regi, gravuri cu berbeci și tauri; statuete cu zeițe trupeșe și femei nubiene; vaze, urne și cupe din ceramică. Mai erau încălțări din aramă, bucăți de tapiserie și, pe perete, o friză cu soldați luptând într-un război de mult uitat. Salam zări câteva etichete ale muzeului lipite încă pe aceste comori ascunse. Pe una scria - „liră din cetatea sumeriană Ur, cu cap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
spate, cu copitele din față sprijinite de un trunchi subțire de copac, iar coarnele prinse în florile ornamentale ale acestuia. Nawaf o șterse de praf și, astfel, în lumina cerului nocturn, Mahmud văzu că această sculptură extraordinară era făcută din arama, aurul și argintul cele mai delicate. Lui Mahmud i se tăie răsuflarea. Naasri senior zâmbi. —O recunoști, nu? Probabil că ai văzut-o în ziare. Mahmud dădu din cap, incapabil să vorbească. —E Berbecul din Desiș, descoperit în Marea Groapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]