13,008 matches
-
toate mișcările și manifestările sociale atrăgându-ne și pe noi: regionalism nu înseamnă exclusivism”. Ca urmare, „grila” rubricilor, îmbogățita în 1926, de când la conducere rămâne C. D. Fortunescu, presupune abordarea unei tematici extrem de largi: „Studii și cercetări”, „Oltenia istorică”, „Oltenia arheologică”, „Oltenia folcloristica”, „Oltenia naturalista”, „Oltenia culturală”, „Oltenia literară”, „Note și comunicări”, „Recenzii”. Literatura nu reprezenta, deci, decât o latură a preocupărilor revistei, A.O. rămânând, și din acest punct de vedere, ca program, în limitele unui provincialism „luminat”, cu nostalgia
ARHIVELE OLTENIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285449_a_286778]
-
La Géographie universelle a lui Elisée Reclus (geograf și militant socialist care redacta împreună cu A. și publicația „Le Travailleur”). Dar lucrarea sa de căpătâi este Basarabia în secolul XIX (1898), o monografie istorico-geografică a ținutului, interesantă în special prin datele arheologice, etnografice și folclorice. Autorul elaborează și Dicționarul geografic al Basarabiei (1904). Deși nu s-a considerat un scriitor, a lăsat o serie de confesiuni, multe mărturii autobiografice dezvăluind cel puțin un condei atent. Memorialistica din Temniță și exil (1894), Nihiliștii
ARBORE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285415_a_286744]
-
făcând-o, că nu era vorba de o carte de sfaturi și că Machiavellii eleganței sunt mai neghiobi decât Machiavellii politici (oricum niște mari neghiobi!). El mai știa, În fine, că nu Înfățișa decât o frântură de istorie, un fragment arheologic, bun de pus, ca o curiozitate, pe măsuța aurită a viitorilor fuduli (dacă or fi având așa ceva); căci Progresul, cu economia sa politică și cu diviziunea sa teritorială, care e pe cale să transforme omenirea Într-o rasă de păduchioși, nu
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
epoca sau de locul lor de baștină, de școala sau de maniera lor. Înțelegea că, atunci când decorăm o cameră ce urmează a fi o odaie de locuit, și nu sală de expoziție, nu trebuie să țintim a face o reconstituire arheologică a trecutului și nici să ne Împovărăm cu cine știe ce Închipuită datorie pe care am avea-o față de exactitudinea istorică. Avea perfectă dreptate În privința acestei observații artistice. Toate lucrurile frumoase aparțin aceleiași epoci. Așadar, după propriile lui descrieri, găsim În biblioteca
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
izolat și care nu cunosc banul. Este motivul pentru care încă oferă salbe de aur și argint pentru un colț spart de oglindă. În calitatea sa de monedă cântărită, aurul apare în economie în jurul anului 3000 î.Hr. Știm din cercetările arheologice că vechii egipteni cântăreau aur și că foloseau moneda cântărită. Discutăm în acest moment despre un sistem economic complex, caracterizat prin: viață economică bazată pe schimb; apariția și folosința monedei marfă neconsumabilă; folosința metalurgiei și a metalelor în viața de
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
chiar un fel de religie primordială. Aceste aserțiuni pornesc de la faptul că șamanismul este atestat mai ales la societățile de vânători-culegători și se estompează (este Înlocuit de magia vindecătorilor sau de casta preoților) la civilizațiile de agricultori. În plus, elemente arheologice provenind din paleolitic par să dovedească existența cultelor șamanice În perioadele de Început ale umanității. Alți antropologi privesc cu scepticism această generalizare, arătând că probele arheologice nu sunt concludente și că societățile de vânători studiate de etnografi erau deja de
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de magia vindecătorilor sau de casta preoților) la civilizațiile de agricultori. În plus, elemente arheologice provenind din paleolitic par să dovedească existența cultelor șamanice În perioadele de Început ale umanității. Alți antropologi privesc cu scepticism această generalizare, arătând că probele arheologice nu sunt concludente și că societățile de vânători studiate de etnografi erau deja de mult timp În contact cu alte civilizații de la care ar fi putut Împrumuta anumite elemente șamanice. Termenul șamani se referă, În sens strict, la practicienii acestor
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
accentul este pus pe sistemele de valori („ideologia sacrificială”) și pe contextele sociale specifice. Prima perspectivă este exprimată elocvent În studiul consacrat de Ion Taloș (1978) sacrificiilor de Întemeiere: În descendența interpretărilor lui Mircea Eliade (care, pe baza unor atestări arheologice și istorice, dar și a sugestiilor oferite de baladele și legendele Meșterului Manole, precum și de alte producții folclorice și texte mitologice, asocia sacrificiile prilejuite de construcțiile cu o semnificație aparte În plan religios sau politic cu concepțiile arhaice despre transferul
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de-o parte, și eșecul său În mediile antropologilor, pe de altă parte: universalitatea modelului, ceea ce pentru unii interpreți reprezintă cea mai importantă calitate a teoriei freudiene, constituie punctul său vulnerabil - În special din perspectiva antropologiei culturale. Cercetările de teren (arheologice și etnografice) nu au putut confirma: a) existența unor hoarde umane primordiale, dominate de un mascul atotputernic; b) generalitatea totemismului și a sistemului de tabuuri; c) generalitatea sacrificiilor de tip totemic (și a corelației dintre acestea și canibalism); d) generalitatea
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sacralizarea locului unde s-a desfășurat evenimentul primordial, fie prin ridicarea unui monument care evocă momentul, locul și faptele de instituire. Uneori, cele două mișcări se suprapun: pe locurile marilor bătălii, considerate definitorii pentru identitatea unei comunități, se refac vestigiile arheologice sau se ridică monumente comemorative, mausolee, statui, altare sau complexuri religioase: „Evenimentele trecute par fixate În peisajul În care au avut loc. Textele pot fi corectate sau rescrise, filmele pot să modifice povestea, iar fotografiile pot fi trucate. Peisajul rămâne
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
malul nordic al Dunării.12 Populația autohtonă în Dacia post-romană Continuitatea daco-romanilor în nordul Dunării este indisolubil legată de etnogeneza românilor. Scriitorii antici menționează în Dacia, după 275, numai pe migratori și ignoră cu totul populația autohtonă, dar izvoarele directe (arheologice, numismatice și epigrafice) oferă date referitoare la continuitatea daco-romanilor în fosta provincie. În Transilvania, Oltenia și Banat, teritorii componente ale Daciei romane, populația autohtonă este atestată prin numeroase vestigii arheologice (așezări, cimitire, obiecte, monede). Populația din vechile orașe ale Daciei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
migratori și ignoră cu totul populația autohtonă, dar izvoarele directe (arheologice, numismatice și epigrafice) oferă date referitoare la continuitatea daco-romanilor în fosta provincie. În Transilvania, Oltenia și Banat, teritorii componente ale Daciei romane, populația autohtonă este atestată prin numeroase vestigii arheologice (așezări, cimitire, obiecte, monede). Populația din vechile orașe ale Daciei a mai dăinuit, în condiții modeste, până în secolele V-VI, pe locul și în apropierea orașelor romane de odinioară. Persistența populației daco-romane în vechile orașe provinciale este dovedită, în unele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bizantin Teophanes amintește cu prilejul luptelor din câmpia munteană despre un "gepid creștin" (autohton) care arăta drumul armatei romane.23 Dacă informațiile scrise sunt puține, în schimb, evoluția societății autohtone în spațiul carpato-dunăreano-pontic poate fi cunoscută mai adecvat prin intermediul descoperirilor arheologice și numismatice. În secolele V-VI, asistăm la generalizarea ruralizării la sud și est de Carpați. Centrul activității economice devine comunitatea rurală, care, în noile condiții ale desfășurării migrațiilor, și-a reorganizat structura internă pe baze noi. Acestea au generat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Istoria Românilor, vol. II, p. 561-562. 18. M. Macrea, Viața în Dacia romană, București, 1969, p. 464-488; I. Ioniță, Din istoria și civilizația dacilor liberi. Dacii din spațiul est-carpatic în secolele II-IV, Iași, 1982; I. Ioniță, V. Ursachi, Noi date arheologice privind riturile funerare la carpo-daci, în SCIV 19, 1968, 2, p. 211-226; Istoria Românilor, vol. II, p. 572-578. 19. P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii românești, București, Editura Științifică., 1969, p. 66-73. 20. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 79-81
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înspre anul 350, toate orașele însemnate ale celor două Moesii erau reședințe episcopale".2 Scriind douăzeci și cinci de ani mai târziu, Nicolae Iorga face o precizare metodologică: "..creștinismul trebuie cercetat și altfel decât printr-o înșirare, printr-o interpretare de piese arheologice și printr-o căutare în listele de martiri ori chiar și în biografia, îndoielnică, a unui misionar. Numai punându-l în legătură cu tot mediul, ca și, mai ales, cu o întreagă viață a mulțimilor umile, îi putem găsi adevăratul rost."3
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
304credința ajunsese și la sate. Credincioși creștini au fost martirizați, pe vremea lui Diocletian și Maximian, și în provincia Scythia Minor (Dobrogea) în localități ca Tomis, Halmyris, Noviodunum, Dinogetia, Axiopolis, unde s-au aflat inscripții și s-au făcut descoperiri arheologice. Astfel, după unele acte martirice, la Tomis, a pătimit ca martir episcopul orașului Efrem, la 7 martie 300, iar ulterior Macrobiu și Gordian, originari din Asia Mică, surghiuniți aici și arși, la 13 septembrie 320-323, sub Liciniu. Împreună cu ei, au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vremea lui Licinius, a cărui conducere n-a marcat sfârșitul păgânismului în Dobrogea. Actul de martiraj al Sf. Aemilianus de la Durostorum arată că, la mijlocul secolului al IV-lea, templele păgâne erau deschise și se desfășurau ceremonii, sub Constantius (337-361). Cercetarea arheologică din Dobrogea ne oferă imaginea supraviețuirii păgânismului și a conviețuirii acestuia cu creștinismul în ofensivăla Dinogetia (Garvăn-jud. Tulcea), este atestată continuitatea cultului familiei, zeii locali și credința în zeii tradiționali ; la Histria, un grup îl înfățișează pe Hercule. Sf. Augustin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cameră funebră destinată prânzului funerar, cutumă de certă origine păgână. Creștinismul oficial a respins banchetele funebre, practica aducerii de ofrande și săvârșirea libațiilor la morminte, dar creștinismul popular a conservat integral obiceiurile păgâne. Aceasta o arată sursele bisericești, inscripțiile, descoperirile arheologice, pictura murală, cina funerară fiind o dovadă a întâlnirii între pietatea păgână și cea creștină. În concluzie, în secolul IV, în Scythia (Dobrogea), creștinismul progresează mult, iar păgânismul este în defensivă.20 Păgâni și creștini în fosta provincia Dacia După
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o cultură simplă, daco-romanii au fost siliți să nu mai caute sacrul doar în edificii (temple) și personificări divine, iar gândirea și practica religioasă s-au refugiat în cutume, situri, superstiții și legende, elemente ale spiritualității populare străvechi. Unele descoperiri arheologice ca și materialul lexical de origine latină din limba română ne ajută să ne imaginăm care era universul de credințe, practici, gesturi și reprezentări cu valoare religioasă, specifice acestor latinofoni din nordul Dunării, situați în afara Romaniei, și aflați în pragul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Papa Formosus în tradiția noastră istorică" (în Scrieri istorice, 1968) a pus problema jurisdicției scaunului roman în spațiul românesc, care se exercita prin vicariatul de Thessalonic. Ideea este reluată, în 1911, de V. Pârvan, în Contribuții..., cu argumente epigrafice, literare, arheologice, și apoi reluată de alți istorici, precum A. Sacerdoțeanu.24 În sud-estul Europei, între 325-381, s-au impus două scaune episcopale: Heraclea și Sirmium, pentru diocezele Illyricum, Dacia și Macedonia. Dar, în 381, prin conciliul (sinodul) II Constantinopol, scaunul episcopal
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din sudul moesiac al Moldovei, este închegarea treptată a unei societăți multietnice, datorată conviețuirii geților (autohtonilor), cei mai numeroși, cu semințiile germanice (vizigoți, thervingi, taifali, vandali), iraniene (sarmați, roxolani, alani), daco-romani și alte elemente alogene. Această realitate istorică este documentată arheologic de cultura Sântana de MureșCerneahov, care a avut urmări în plan spiritual: coexistența unor credințe, practici și rituri de tradiții diferite, păgânismul getic, germanic, iranian (scitic), dar și creștinismul. Realitatea istorică menționată, etnică, religioasă, culturală complexă ne ajută la înțelegerea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a căror semnificație sacră decurgea din ele însele-unele elemente vechi ale spiritualității getice clasice au supraviețuit în această epocă târzie. Izvoarele literare nu oferă informații bogate despre credințele păgâne ale societății multietnice de la sud și est de Carpați, doar descoperirile arheologice oferă date mai semnificative. Mulți dintre locuitorii alogeni și poate autohtoni ai spațiului extracarpatic, care erau incinerați, dar și înhumați, erau însoțiți de ofrande animale și vegetale. Obiectele aflate în morminte au o semnificație cultuală și reprezintă o importantă sursă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și tradiții diverse. Creștinismul în ascensiune a trebuit să disloce nu un sistem religios coerent, unificator, ci un ansamblu de mentalități, marginale, ale credinței. Progresul creștinismului în spațiul extracarpatic se izbește de tăcerea izvoarelor, multe informații scrise, dar puține date arheologice, iar izvoarele scrise sunt contradictorii, de aceea istoria creștinismului, în Moldova și Muntenia, în secolul al IV-lea, este dificil de reconstituit. Răspândirea creștinismului la sud și est, în rândul populației autohtone și alogene, a fost rezultatul unor factori (influențe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au refugiat în Imperiu.32 Creștinismul din teritoriile extracarpatice, în secolul al IV-lea, însemna coexistența dintre grupuri creștine cu învățături diverse, ceea ce a avut consecințe însemnate pentru începuturile creștinismului popular românesc. În aceste teritorii s-au aflat și urme arheologice, dar acestea sunt puține și nesemnificative. Specificul vieții creștine la est și sud de Carpați era, în acest interval, conviețuirea bisericii (comunității) ortodoxe cu biserici (comunități) heterodoxe, ariană și audiană-aspectul cel mai interesant este reprezentat de elementele locale, aparte, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înrudirile, condițiile sociale au dus la conservarea îndelungată a unor obiceiuri vechi, reveniri la practicile tradiționale. Se pune întrebarea dacă, pe lângă cele arătate mai sus, a existat realmente o viață creștină în teritoriile dacilor liberi din Muntenia și Moldova. Cercetările arheologice au arătat că se poate vorbi de o viață creștină "în forme populare" (Pr. Păcurariu). Astfel, la Barboși (Piroboridava ?)-Galați, au staționat unități militare din legiunile I Italica și V Macedonica, iar în rândurile lor se aflau probabil și soldați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]