1,924 matches
-
Ca o râie nobilă / Ca un abces pe police“ (Jos de pagină); „Bieți poeți, curve captive / Ale cuvintelor-pești“ (Trotuar) etc. De o atenție specială se bucură în poezia sa asfințitul, supus unei depoetizări brutale și neinspirate: „Zorii avortează pe picioarele / Asfințitului“ (Trotuar); „Cântecele sfârâie stinse / Sub burta grea a unui / Asfințit indigest.“ (Virtuoz) Reprezentările de acest fel sunt hilare și confuze. Ce înseamnă „picioarele asfințitului“? Ce avortează zorii? Niște zoricei? Sau sunt chiar ei avortonii? Asfințitul are burta grea și este
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de pagină); „Bieți poeți, curve captive / Ale cuvintelor-pești“ (Trotuar) etc. De o atenție specială se bucură în poezia sa asfințitul, supus unei depoetizări brutale și neinspirate: „Zorii avortează pe picioarele / Asfințitului“ (Trotuar); „Cântecele sfârâie stinse / Sub burta grea a unui / Asfințit indigest.“ (Virtuoz) Reprezentările de acest fel sunt hilare și confuze. Ce înseamnă „picioarele asfințitului“? Ce avortează zorii? Niște zoricei? Sau sunt chiar ei avortonii? Asfințitul are burta grea și este tot el și indigest? Pentru cine? Pentru cine îl mănâncă
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
se bucură în poezia sa asfințitul, supus unei depoetizări brutale și neinspirate: „Zorii avortează pe picioarele / Asfințitului“ (Trotuar); „Cântecele sfârâie stinse / Sub burta grea a unui / Asfințit indigest.“ (Virtuoz) Reprezentările de acest fel sunt hilare și confuze. Ce înseamnă „picioarele asfințitului“? Ce avortează zorii? Niște zoricei? Sau sunt chiar ei avortonii? Asfințitul are burta grea și este tot el și indigest? Pentru cine? Pentru cine îl mănâncă? Sau suferă el însuși de indigestie, având burta grea? Iată întrebări care vor rămâne
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
neinspirate: „Zorii avortează pe picioarele / Asfințitului“ (Trotuar); „Cântecele sfârâie stinse / Sub burta grea a unui / Asfințit indigest.“ (Virtuoz) Reprezentările de acest fel sunt hilare și confuze. Ce înseamnă „picioarele asfințitului“? Ce avortează zorii? Niște zoricei? Sau sunt chiar ei avortonii? Asfințitul are burta grea și este tot el și indigest? Pentru cine? Pentru cine îl mănâncă? Sau suferă el însuși de indigestie, având burta grea? Iată întrebări care vor rămâne veșnic fără răspuns. Tagore, Rilke si Popa Într-un stil grav
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
prezintă un fragment din volumul Povestiri africane de Doris Lessing, laureata Premiului Nobel pentru Literatură pe 2007, în curs de apariție la Editura Polirom. Este vorba despre povestirea Porcul. Traducerea îi aparține Irinei Horea. ÎNTR-O SÎMB|T| seara, pe la asfințitul soarelui, fermierul își plăti muncitorii. De obicei, la ceasul când termina această treabă, era aproape întotdeauna întuneric, iar din ușa bucătăriei, unde atârna felinarul, zăbrele de lumină galbenă coborau treptele, traversau poteca și se opreau pe copaci și pe fețele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
În ritmul caravanei, fără a schița vreo intenție de apropiere. Aceia nu erau dușmani. Dar tânărul nu-și amintea să fi avut, pe acele meleaguri, nici prieteni. Așa că era mai prudent să schimbe, chiar din acea noapte, caravana și tactica. Asfințitul soarelui nu era departe. În curând avea să Înceapă prima noapte În care va trebui să dispară. Și să redevină, din nou, Nimeni. 5 octombrie 1475, limita sud-vestică a deșertului Gobi Amir făcu semn de oprire și rămase nemișcat, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
urmă, când Întreaga casă fusese incendiată, iar fiul cel mic al căpitanului dispăruse. Moș Onofrei murise Între Crăciun și Anul Nou și fusese Îngropat pe dealul din spatele casei, acolo unde Îi plăcuse ani În șir să stea și să privească asfințitul ori poate doar să aștepte, răbdător, Întoarcerea căpitanului. În casă mai rămăsese doar nepotul lui, Ionuț, acum trecut și el de treizeci de ani, rămas neînsurat, dar privit cu coada ochiului de multe din fetele satului. Ionuț părea a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și pustie, o lume a elementelor pure, ca vântul și ca apa și ca focul... o lume a Începuturilor. Poate că adormise cu adevărat, poate fusese doar o iluzie. Se trezise sub privirea albastră a lui Ștefănel. Soarele scăzuse spre asfințit. Se ridicase În coate, privise În jur, apoi sări În picioare. Marea aducea din larg bucăți de lemn frânte de furtună. Fragmente de catarge, bucăți de vâsle, zdrențe din pânzele unor corăbii. Plaja era plină de semne ale unei catastrofe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
auzim, spuse Oană. - Albastru de Voroneț. * Masa se prelungi cu Încă o cupă de vin. Oaspeții aveau să rămână acolo peste noapte, căci signor Gianluca Fontanelli dorea să cunoască locurile. Alexandru ieși În pridvor, privind cum soarele cobora Încet spre asfințit. Fusese o zi senină și călduroasă, dar căderea serii aducea o adiere răcoroasă. În spatele lui veni Ștefănel. - O nouă călătorie... murmură Alexandru. - Ești nebun, spuse la fel de Încet Ștefănel. Se află la capătul lumii. Și Zidul nu poate fi trecut. - Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
demarau, un râu de oțel ruginit, ciocnit, al cărui curent ducea pretutindeni și nicăieri. Soarele Începea să se Îmblânzească, Îndulcit de veșnicul strat de nori, cerul era de un galben murdar, un galben Încercănat cu cenușiu, care, În curând, la asfințit, avea să devină tot mai Întunecat, apoi, dintr-odată, negru. Niciodată, nici un fel de albastru, nici o culoare vie, nimic limpede. Au continuat o vreme drumul pe jos În căutarea unui taxi, dar nu se vedea nici unul, așa că s au hotărât
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
rază de soare ce cădea dintr-o parte, într-o manieră foarte ușor de înțeles, miracolul imaculatei concepțiuni. Arătătorul ei țintea demonstrativ spre raza de lumină ce străbătea sticla și spre paharul care rămânea neatins. Astfel, razei de soare a asfințitului îi era atribuită calitatea de arhanghel, și asta în timp ce cu clare inflexiuni din Westfalia exprima atâta credință. În timp ce, aflată la o distanță ca de la pământ la cer de orice practică sexuală, îmi făcea mie educație, călugărița mea de la bucătărie zâmbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
orice ideologie îmi era suspectă și nu aparțineam nici unei credințe, rostogolitul bolovanilor a devenit o disciplină zilnică. Un tip ca ăsta era pe placul meu. Ocnașul osândit de zei, pentru care absurdul existenței umane este la fel de cert precum răsăritul și asfințitul soarelui și care, de aceea, știe că un bolovan rostogolit pe deal în sus nu rămâne acolo, a atins, pentru mine, statura de sfânt demn de a i te închina. Un erou dincolo de speranță și disperare, pe care bolovanul neliniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
micuța camionetă închiriată lăzile care ne țineau loc de mobilă, roata de olărit și salteaua de două persoane, ea nu se mai putea despărți de priveliștea din dreptul ferestrei, cu hățișurile din grădină, cu vila ruinată din vecinătate și cu asfințiturile de soare primite pe gratis; atât de temeinic se cuibărise ea acolo. În timp ce dinspre vest lumina soarelui se strecura oblic pe fereastră, ea a măturat temeinic pardoseala, așa că am putut să spunem liniștiți: la mutarea noastră din Königsallee pe Uhlandstraße
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fur din burta pârâului și din gura peștilor.Îmi amintesc de copiii care s-au înecat în pârâul de lângă satul meu, de lumânarea arzândă, care era pusă mereu într-o felie de pâine și cum se rotea, doar în momentul asfințitului, împrejurul locului unde se oprise trupul celui înghițit...Noi, copiii priveam cu frică și mirare, dar frica trecea repede și a doua zi ne bălăceam iar, plini de viață și tinerețe, sfidând ochii răi ai morții. Zărim ceva în depărtare
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
E atât de tristă povestea asta și mi s-a scris în suflet ca o ploaie de fluturi uscați. A doua zi, eu și încă doi tovarăși de înot, pe care i-am cunoscut întâmplător, aduceam la mal, într-un asfințit însângerat, trupul neînsuflețit al înecatului. Soarele își scălda umbra roșiatică în cuprinsul apei. Înotam, și abia într-un târziu mi-am dat seama că sunt doar eu în apă. Sutele de oameni s-au retras pe mal parcă intuind trupul
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
cum mor încet arzându-mi straiele de dor peste cuvintele tale, și încerc să mă satur ținând în mâini mâlul oaselor albe. Începe un infinit al tăcerii în primăvara unde statuile au ochii tăi au tremur haotic ce dansează în asfințituri precum sufletul luminii în care-ți presimt apropierea înghețului în ochii tăi ce-mi tulbură umbra străină în ochii tăi ce mă robește în lacrimi. Din mine începe un infinit de pustiuri dragostea mea, precum dragostea uitată în pocaluri albe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sufletul lui de iubire îmi așterne uitarea pe o iarnă de doruri printr-un POEM ADORMIT. Dar, poemul, revine și caută mereu, o altă ordine, unde evidențierea unui NEANT DE VISARE e această verbală tăcere, ruptă din mine pe un ASFINȚIT GLACIAL CE MĂ DOARE. DEMIURGUL ÎL TERMINĂ, prin trupul lui de iubire flămând, unde căutarea aceasta de dragoste albă e o melancolie a entuziasmului de a da exilului petale de dor răstignit. Dar nu a venit încă timpul să ne
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
va aștepta oricând, ctitorie de-a lui ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT. De la monumentul de marmoră, a părinților mei în care dăinuie sufletul ETERNITĂȚII. Sub umbra nucului îmbătrânit de veacuri ce suspină cu-n EROS tăcut și vinovat de atâtea asfințituri. Îmi iau ADIO, de la plopul de vise, unde priveam mormintele suferinde. Clopotnița bisericii ce rămâne de veghe în plâns de veșnicii. Turnul bisericii ce se ascunde, după marginea asfințitului și mi se pare atât de ciudat, când retrăiesc un pământ
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
veacuri ce suspină cu-n EROS tăcut și vinovat de atâtea asfințituri. Îmi iau ADIO, de la plopul de vise, unde priveam mormintele suferinde. Clopotnița bisericii ce rămâne de veghe în plâns de veșnicii. Turnul bisericii ce se ascunde, după marginea asfințitului și mi se pare atât de ciudat, când retrăiesc un pământ de uitare a unui ȚINTIRIM DE SAT. Dar școala în care am învățat, nu va fi fără mine, am avut onoarea să rămân pe un RAFT AL BIBLIOTECII și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
e dor de un poem culcat pe genele lunii, acolo unde numai sufletul adoarme copleșit de sublimul speranțelor, acolo unde un timp născut de vămile dragostei îmi copleșise un dor nebun de patimi... Acolo unde ca o idilă vegheam un asfințit descompus de teama de a nu învinge până la urmă firimituri din balsamul tăcerii... Și ca un strigăt nebun mă despletesc să pot muri o singură dată în brațele durute de timp. Și ca un strigăt nebun mă domini în simpla
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mute. Cum se ducea prin patul de ceruri suferind Că mi-am pierdut iubirea din morminte Și cerul meu de stele dansa pe-un veșnic vânt Din doruri sfâșiate priveam la taina ce te vinde. Dar CANDELA TĂCERII, veghea spre asfințit Cum muguri de iubiri se tălmăceau prin sfere Din cerul meu de doruri, voi face așternut Să pot iubi, iubirea din trupul de plăcere. Tu cel ce porți trecutul meu schițat, În mantiile albe de versete, Ești un pământ de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
clopote mai bat prin trupul meu de dor, Și un neant de vise îmi este rătăcit. Mi-e tristă noaptea și sufletul e plin de dor, Iar trupul e fântână peste zări, Din depărtări, e un cosmic foșnitor, Prin taina asfințitului de mări. Urmează-mă în spații de iubire, În adâncul ochiului de sfânt, Unde e scris zidirea unei Ere Ca pe un înger plutitor și blând. Și în furtună te voi împodobi nebună, Cu nestemate pietre de cuvinte Cuprinsă-n
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sihastră... Și-o lume amară de-o secetă calmă, Adieri de morminte în pătule de nori, Condamnabilă clipă prin cei ce se trec în arsura de visuri și ploi. 19-08-2000, 1925 h ALBIA DE NOPTE Am trăit prin viața unui asfințit de sânge, M-am răsfirat în bezna uitată de văpae Cu trupul alb de șoapte pe-o flacără ce plânge Și-un zâmbet adunat prin zgura de noroaie. Și-n frământări iscate în cruzime Am scris cu mâna dreaptă pe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mare poet?... Ia mai ducă-se naibii, cu toate poeziile sale, că nici măcar nu știe ce-i acela un triton! Tot farmecul de dinainte se dusese pe apa sîmbetei, lăsînd în urmă un gust amar... și un nor mic, înspre asfințit, ca o lacrimă prelinsă dintr-un ochi nevăzut... În gîndurile Bărzăunului din acele clipe își pierduse orice valoare și peștera și Piatra Domniței și pădurea și totul. Se simți iar trist și neînsemnat și lăsă capul în piept ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lui? Nu cumva îl disprețuiește? Și porni încet, cu mîinile la spate și ochii în pămînt, de parcă s-ar fi dus la eșafod. Departe, în fața lui, se puteau vedea alergînd cît puteau de repede Ilinca și Nuțu... Iar norul de la asfințit se făcuse mai mare și mai rotund, aidoma unei pleoape trase pe un ochi ce nu vrea să se mai deschidă. Unde se vede că încă mai sînt cazuri în lumea asta cînd unii trudesc din greu, iar alții trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]