1,701 matches
-
turnat? - Unii din talmudiștii pe care îi frecventez eu, zise Genel (din ăi de-ți sorb, una-două, votculița risipită pe mușama ori ți-l agață 91 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Numai pentru a prinde puteri, înainte de a se avânta pe strada Polonă, segmentând Bulevardul Carol, depășindu-l și inundând maidanele din prejurul spitalului Colțea, alcătuind acolo Marea baltă de la Carvasara sau Balta Vămii. Cotlon de apă din care gârlița, culcând la pământ mirosurile iuți ale buruienilor, evada, poposind pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
scurt! Pescui, ca pe un os de pește, din gâtlejul Dulcelui Doru, un dosărel de cadre. Bagă geana în acel dosărel și răsfoi niște partituri. Își trase un costum de stofă englezească, plus trenciul peste pantalonii de pijama. Și se avântă pe coridoarele, infect luminate, numai bune de spart vaze și damigene prin domiciliile fermecătoarei. La o răspântie de coridoare, ținîndu-și echilibrul pe o frânghie de rufe, spectrul veghea, îmbunătățindu-și lucrul la o poziție de yoga și luîndu-se la întrecere
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
elibera din scaun. Fața copilei era roșie ca focul. Fiona și-a dat seama că fiică-sa era furioasă și înfricoșată. De cum a văzut-o pe maică-sa, urletele Jessicăi au crescut în intensitate, iar mânuțele grăsuțe i s-au avântat în aer. —Mama! — Doamne Dumnezeule! Femeia și-a ridicat copila din apa rece ca gheața, a învelit-o într-un prosop, după care i-a pus scutecul și pijămăluța care fuseseră pregătite lângă cadă. Fetița tremura din toate încheieturile, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pe măsură ce urcau pe cărările muntelui. Virgil Jones nu dădea nici un semn că l-ar auzi. Avea aerul pierdut al unui om care încerca să-și amintească niște deprinderi vechi. — Da, da, murmura din când în când către sine și se avânta greoi ici și colo prin desișuri. Drace! drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini, pierdut în amintiri sau regrete, și apoi tresărea iarăși, avântându-se înainte ca un bivol rănit. Vultur-în-Zbor îl urma. Și astfel își croiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
deprinderi vechi. — Da, da, murmura din când în când către sine și se avânta greoi ici și colo prin desișuri. Drace! drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini, pierdut în amintiri sau regrete, și apoi tresărea iarăși, avântându-se înainte ca un bivol rănit. Vultur-în-Zbor îl urma. Și astfel își croiau drumul haotic prin desișuri, către vârful muntelui. Vuietul era încă acolo. Oare urechile îi jucau feste? Părea oare să devină din ce în ce mai puternic doar pentru că se gândea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
produse o plăcere nemăsurată) erau mândrii posesori a două biciclete. — îmi pare rău, se scuză el, dar tainele motorului cu combustie internă m-au depășit întotdeauna. Tunelul se stabilizase. Cei doi au încălecat pe armăsarii lor anacronici și s-au avântat spre adâncimi, spre lumina care-i atrăgea. Pentru un om care reușise de curând atât de multe lucruri și care își recâștigase recent încrederea în sine, Virgil îi părea lui Vultur-în-Zbor cam prea plin de griji. — Virgil, îl întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Începu să alerge cu gândul că nu mai avea mult până acasă. Goana nebună dezlănțui În el frenezia sângelui, care-i bătea acum În timpane ca un toboșar năuc. Ajunse În dreptul clădirii la al cărei ultim etaj locuia și se avântă pe trepte, speriind doua femei În vârstă, care coborau agale ținându-se de braț. Avea nevoie de camera lui, de peștera lui, de liniștea de-acolo. Pe ea o aștepta de foarte multă vreme. Locuia Într-o odaie mare, cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ofereau sentimentul apartenenței la comunitate. Fără conexiunile și rutele de contrabandă, mama și-ar fi pierdut fragilul punct de sprijin din lumea aceasta cu mult Înainte de după-amiaza tragică În care s-a urcat pe acoperișul Institutului Britanic și s-a avîntat În acel zbor scurt către unicul refugiu pe care Îl putuse găsi. Cel puțin traficul Începuse să miște, poticnindu-se Înainte Într-o năvală zgomotoasă. Doar furgoneta stropită cu noroi din fața mea era În continuare oprită de Guardia Civil. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
se repeadă din nou dacă Încercam să ajung la poarta ce dădea spre casa Hollinger. Ținîndu-mi țeasta la adăpost, am luat-o la fugă prin țărîna amestecată cu cenușă, intenționînd să cobor dealul din spatele zidului care mărginea proprietatea. Deltaplanul se avîntă iar, ridicat de curenții de aer cald care măturau versanții. Pilotul, care părea să fixeze cu privirea valurile ce se rostogoleau spre plajele Estrellei de Mar, nici nu părea să observe că mă tîram de-a bușilea și tot alunecam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
fază dacă apărea vreun medic rival pe gazonul ei. Acum se uita de la balcon la carul alegoric al forțelor de ordine, care trecea pe lîngă Înghesuiala de la cafenele. ZÎmbi fugar cînd Bobby Crawford, Într-o cămașă hawaiiană de Împrumut, se avîntă către platformă, mimînd un tînăr englez beat crăci și cu chef de scandal; Îi luă cîteva clipe să transforme exercițiul de securitate Într-o scenă de Keystone Kops(##notă - De fapt Keystone Cops, serie de comedii mute centrate pe aventurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
rampă, îl văzu, dar se mulțumi să ridice din umeri. În definitiv, în ultimul timp erau atâția vizitatori care își petreceau ziua să se joace în felul ăsta de-a v-ați ascunselea, încât nu-i mai păsa. Omar se-avântă ca un înotător într-un râu. În labirint era cald și, brusc, se simți ca mai demult, în deșert, când nu era vânt. Îi păru că și iedera, și arbuștii, ca și celelalte încrengături crescuseră alandala. „Ce uituc și nepriceput
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Al lui Gogu, cu ceata, pleca spre Grant sau spre Tarapana. O săptămână nu le ajungea. Treceau în galop prin grădini, de-a dreptul peste malurile abia înverzite, acoperite cu gunoaie, și de acolo, de sus, pe lângă țevile unsuroase, se avântau în fundul negrii și adânc, unde se încurcau cățelele chivuțelor. Câinele croitorului se oprea departe, mirosea și, cu ochii lui ageri, își alegea potaia. O târcolea înfiorat, cu coada ridicată, mârâind. Se apropia și lătra scurt. De sub colții albi scotea limba
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
despartă. Când cădea noaptea, treceau Grivița tot fugind. Șina Constanței era aproape. De la canton săreau zăvozii celui ce schimba macazurile. Tăiau apoi liniile albe de fier. Peste iarba crudă, de primăvară, cădea o bură. Câinii scoteau urlete lungi și se avântau spre drumul Chitilei. Nunta se desfășura înverșunat. Se întorceau beliți, chiori, șchiopătând. Nu se mai arătau multă vreme. Trăgeau să moară. Nu le mai priau nici oasele, nici măruntaiele de la măcelării. În iunie, cățelele gâfâiau la umbră și așteptau să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un subiect. În cazul de față, mai degrabă o forțare a pătrunderii, o efracție, deoarece, pentru aproape toți specialiștii problemei, dandysmul e un fenomen exclusiv masculin (fapt ce nu le-a Împiedicat totuși pe numeroase amazoane ale scrisului să se avânte pe câmpul de luptă al temei). Apoi, respectând canoanele și litera dicționarului, o introducere trebuie Înțeleasă și ca inițiere, preambul, etapă preliminară În studiul unui teritoriu „de mare Întindere, cu nebănuite profunzimi”. Dar dandysmul e privit Îndeobște ca o realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Împotriva lor, cu bună știință, ca o privire neagră de Meduză. Asta mărturisesc paginile lui Byron, Barbey, Baudelaire, Stendhal sau Proust. Așadar, cum? Luciferi definitiv căzuți? Sau, dimpotrivă, mesageri ai luminii divine? Spre marea noastră uimire, majoritatea celor care se avântă să scrie despre damnarea sau mântuirea dandy-lor le exaltă natura solară, Îngerească. Între cuvintele prin care Încercam la Începutul cărții să definim lapidar dandysmul, câteva se adună În jurul unui sens mai puțin previzibil până aici: „angelism”, „asceză”, „martiriu”, „mistică”, „ordin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu noroi; fiindcă un om care Îi stropește cu noroi, ocrotește sau cârmuiește pe ceilalți vorbește, mănâncă, doarme, tușește, se Îmbracă, se distrează În alt fel decât cei stropiți, ocrotiți și cârmuiți”. Și VIAȚA ELEGANTĂ a izbucnit!... Și s-a avântat, nespus de strălucitoare, nespus de nouă, nespus de veche, nespus de tânără, nespus de mândră, nespus de spilcuită, nespus de Încuviințată, Îndreptată, sporită și reînsuflețită de acest monolog uimitor de moral, religios, monarhic, literar, constituțional, egoist: „Stropesc cu noroi, ocrotesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
buzunar. Bez, maistrul tâmplar, stătea sprijinit de perete, lângă ușa ce dădea spre scenă, fumând o țigară pe care și-o făcuse singur, cu ochii mijiți în fâșiile de lumină palidă. Toate bune? ne întrebă cu prietenie în timp ce eu mă avântam afară din mașină. Să vă ajut? Sally dispăru invocând o scuză subțire, în timp ce eu și Bez înfundarăm gențile prin intrarea îngustă, de-a lungul unor coridoare aglomerate, și în jos, pe scările acoperite cu linoleum, până la subsol. Când trecusem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
chiar să răspund la telefon îmi părea o intruziune excesivă în munca mea, acum mă vedeam prinsă într-un vârtej nebun, antrenant, încă centrat pe studio, dar care se pierdea în depărtare, pe măsură ce apăreau noi locuri în centrul atenției. Mă avântai jos din pat, așezai plapuma și bătui pernele. Coborând tiptil scara ce ducea de la platforma pe care dormeam în studioul principal, îmi verificai programul pe ziua aceea, atât de absorbită încât abia dacă le aruncai o privire mobilelor strâns îngrămădite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
înainte că trebuie să-mi pun pantofi potriviți, eram încălțată cu ghetele mele Timberland false, cu talpă de cauciuc, care scârțâiau pe oțel, dar care-mi dădeau o stabilitate ce mă făcea să mă simt în siguranță. După ce m-am avântat peste șina cu știfturi și am ajuns pe pod, m-am prins de cablurile de pe laturi și am început să merg, întâi șovăitor, apoi mai încrezătoare. Placa de oțel se balansa foarte puțin sub greutatea mea. Ghemuindu-mă, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vedea acum scările din lateral. Se gândi să coboare pe acolo, dar ezită. Dacă nu era Uri? Rămase ascunsă în umbră, așteptând până când, în cele din urmă, auzi un geam electric coborând încet și apoi un „psst“ șoptit. Uri. Se avântă pe scări și se ghemui pe scaunul din dreapta. —Frumoasă mașină. Cum reușești? Am trecut pe la biroul portarului, am găsit cabina de parcare a valetului și am pus mâna pe prima cheie pe care am văzut-o. —De asta ai uniforma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-se să alunece câteva minute într-un somn epuizat. Visă că rătăcea pe străzile Ierusalimului, nu în propriul ei trup, ci în cel al avatarului cu maiou creat de sora ei în Second Life. Plutea deasupra Domului aurit al Stâncii, avântându-se mult deasupra Zidului de Vest. Bărbații de dedesubt, cu bărbi, haine negre și șaluri de rugăciune priveau către ea, cu gurile căscate... Se trezi deodată cu fruntea scăldată de sudoare. Se putea așa ceva? Era oare posibil? Se repezi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aceea trebuie puși la muncă. (Către cei trei.) Spuneți, mă, ceva! GARDIANUL: Spun eu! GUFI: Spune! GARDIANUL (Jovial.): Grubi e un prost. GUFI: Așa, așa! Grubi, ce culoare are iarba? CĂLĂUL: Verde... GUFI: Dar culoarea verde, ce? culoare are? GARDIANUL (Avântat.): Spun eu, spun eu! GUFI: Spune! GARDIANUL: Tot verde! (Euforie.) COLONELUL (Pentru sine.): Cretin! GUFI (Sever, către COLONEL.): Ai zis ceva? COLONELUL: Nu, domnule. Mă doare dintele. GUFI (Lui ARTUR.): De ani de zile îmi usuc nervii cu ei. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sufletul și să lași restul În mâinile soartei, era singura regulă pe care o respecta mama. „Vot zapomni“ (ține minte)“, spunea ea pe un ton conspirativ când Îmi atrăgea atenția asupra cutărui sau cutărui lucru frumos de la Vira - o ciocârlie avântându-se spre cerul ca laptele covăsit al unei zile mohorâte de primăvară, fulgere fotografiind noaptea, un pâlc de copaci, paleta frunzelor de arțar pe nisipul cafeniu, urmele palmate ale picioarelor unei păsări mici pe zăpada proaspătă. Ca și cum ar fi simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Printre mirosurile mlaștinii am reperat parfumul subtil al aripilor de fluture pe degetele mele, parfum ce variază de la o specie la alta - de vanilie, de lămâie, de mosc sau cu miros dulceag, mucezit, greu de definit. Încă nesatisfăcut, m-am avântat mai departe. În sfârșit, am văzut că ajunsesem la capătul mlaștinii. Terenul ce se Înălța dincolo de ea era un paradis de lupine, căldărușe și scrophulariacee. Sub pinii Ponderosa Înfloreau crini Mariposa. În depărtare, umbrele norilor fugari Împestrițau verdele Întunecat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o mai vedeam. Aveam doar, iar și iar, imaginea marelui fluture de pe un timbru de demult, cu aripile larg desfăcute. Dintr-un joc al luminii sau al privirii, dintr-o taină a desenului, părea marele meu fluture că se tot avântă și se răsavântă într-un cuprinzător zbor spre un tărâm doar de el știut, spre înălțimi doar lui menite. Îmi plăcea să mă las fugit din mine, când mă simțeam furat de chemări neînțelese, pe urma zborului închipuit al marelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]