1,792 matches
-
scenariilor ritualice”, desfășurarea lor are loc la date fixe, reprezentate prin „zile memorabile” care comemorează „evenimente” sau „personaje” exemplare din viața cetății. Aceste „scenarii colective” repetă sau reactualizează evenimentele cu caracter valoric pozitiv având ca efect restaurarea și Întărirea ordinii axiologice și psihomorale atât a persoanei, cât și a cetății. Ele au un rol educativ-moral prin readucerea trecutului În prezent ca o formă de „retrăire”, de factură simbolică, fiind În egală măsură și ritualuri de retrăire dar și de restaurare psihomorală
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este permis, de ceea ce nu trebuie făcut și nu este permis. Imoralistul este persoana perversă, slabă, care nu-și poate satisface/Împlini nevoile și aspirațiile decât prin polarizarea actelor sale către scopuri negative. Ea nu este numai o polarizare slabă axiologic, ci și o personalitate negativă, cu o cenzură morală slabă a actelor sale, datorită unui supraeu imatur. Imoralistul este o persoană frământată și neliniștită. Constrânsă de o conștiință perversă, aceasta trăiește sub presiunea complexelor sale de inferioritate, care o Împiedică
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
detenție, exil, deportare etc.Ă. Asistăm, În aceste cazuri, la o schimbare În timp, care va reprezenta, În final, o veritabilă conversiune (iămorală de factură valorică negativă a persoanelor respective. Rezultă de aici faptul că persoana umană are dubla disponibilitate axiologică de a fi În egală măsură, și bună, și rea. Această constatare ne amintește de afirmația lui L. A. Seneca, care spunea: Binele și răul nu au sedii distincte În noi. Ele nu sunt altceva decât firea omenească Înclinată către bine
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
nebuniei, trebuie precizat faptul că imaginea acesteia reprezintă „limbajul simbolic” al unui mod de „a-fi-alt-fel” comparativ cu normalul care este considerat și acceptat ca fel de a fi În cetate. Diferența dintre persoana normală și nebun este dată de semnificațiile axiologice morale și de natura psihologică a acestora. Așa cum am mai arătat și cu alte ocazii, nebunia este negativul axiologic al normalului; un mod de „a-fi-alt-fel”. De aici diferențele, refuzul reciproc și conflictul dintre normalitate și nebunie. În cazul analizei imagologice
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este considerat și acceptat ca fel de a fi În cetate. Diferența dintre persoana normală și nebun este dată de semnificațiile axiologice morale și de natura psihologică a acestora. Așa cum am mai arătat și cu alte ocazii, nebunia este negativul axiologic al normalului; un mod de „a-fi-alt-fel”. De aici diferențele, refuzul reciproc și conflictul dintre normalitate și nebunie. În cazul analizei imagologice a nebuniei morale, se discută două aspecte: cum se vede Nebunul pe sine și cum este văzut de către ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
morții se raportează la conștiința realistă a actului morții, ca eveniment biologic (E. Morină. Această conștiință traumatică este cea care generează ceea ce E. Morin numește „complexul pierderii identității, mai exact, „traumatismul morții”. Aceasta reprezintă, În planul conștiinței morale, o dezînvestire axiologică a Persoanei. Este semnificativ faptul că putem face o analogie interesantă Între „traumatismul morții”, menționat de E. Morin, și „traumatismul nașterii”, despre care a vorbit O. Ranck. Ambele teme aparțin, În egală măsură, și psihologiei morale. Trebuie să acceptăm ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
morală, acea voce interioară a etosului, „daimonul”-ul meu interior. Conștiința morală este cea care mă judecă ca ființă morală, ca valoare. Pentru ea, moralitatea persoanei constă În valoarea acesteia, este dată de etosul personal, cel care-mi atribuie calitatea axiologică (valoarea moralăă de a fi astfel (bună sau de a fi altfel (răuă. Acțiunea psihologică a etosului se manifestă prin conștiință. În privința acesta, I. Kant spune: „Legea din noi se numește conștiință. Ea ne dictează purtarea pe care trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
esențială pentru persoană, prin analiza destinului acesteia, Înțeles ca ceea ce a făcut persoana, cum a fost și cum și-a trecut viața. Acest proces nu trebuie Înțeles ca o judecată decât În sens mitologic. Ca esență, el este o evaluare axiologică a individului, raportat la modelul arhetipului suprem, al Persoanei lui Dumnezeu - modelu: Tatălui. În această Întâlnire, sunt puse față-n față două conștiinței: Conștiința mea, a persoanei umane, și conștiința divină, a Persoanei lui Dumnezeu, arhetipul suprem, modelul perfecțiunii morale
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
privind măsurile aplicative în diverse domenii ale vieții sociale: școlar, judiciar, medical, profesional ți altele. Nu ne îndoim că lectura acestei cărți ne poate folosi tuturor în străduința noastră de autoechilibrare, efort indisolubil legat de procesul integrării noastre în suistemul axiologic al conștiinței, al „deschiderii” spre altul și al participării fiecăruia la elanul comun al umanizării omului. 1 sept. 1978 Academician VASILE PAVELCU ARGUMENT Hotărrea de a recurge la reeditarea lucrării de față∗ a fost determinată, pe de o parte, de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și regresiuni. Fenomenele de frustrație și conflict sunt legate, astfel, în sistemul de explicație al lui G.W. Allport, în primul rând de activitatea instanței „Propriumului”, care niciodată nu va putea să-și realizeze integral dezideratul său suprem: impunerea sistemului axiologic personal. Numeroasele blocări, contrarieri, care vor apărea în funcționalitatea sa îl vor determina să adopte roluri și modalități de acțiune care nu-i sunt proprii, care nu sunt conforme cu tendințele sale native, fapt care împiedică manifestarea și exteriorizarea plenară
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
îl vor determina să adopte roluri și modalități de acțiune care nu-i sunt proprii, care nu sunt conforme cu tendințele sale native, fapt care împiedică manifestarea și exteriorizarea plenară a „Propriumului”, a „matricelor sale valorice și a sistemului său axiologic”. Faptul că structurarea persoanei rămâne însă „deschisă”, asigură atât caracterul evolutiv, dinamic, al personalității, cât și posibilitatea unei activități constructive din partea persoanei care, odată cu însușirea progresivă a unor noi sisteme adaptative, va deveni o ființă tot mai rațională, mai unitară
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
maximum de complexitate psihologică, deoarece el implică acum „diferențierea în raport ceu diferite roluri și statuturi sociale”, deci un grad ridicat de „conștiință de sine”, un rol mai important al „inteligenței” (de conducere și control al conduitei), al „maturității” afective, axiologice etc. Alături de condițiile social-economice, culturalell și educative, un roll hotărâtor în dezvoltarea personalității și, implicit, în transformarea calitativă a conținutului „fenomenului de frustrație”, îl au la acest nivel, „procesul de conștientizare” (care determină, prin intermediul principiilor, aprecierile morale, și a sistemelor
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Fenomenul frustrației” este strâns legat, mai a gradul flexibilității psihicului persoanei la găsirea răspunsurilor la solicitările multiple și adesea contrariate ale mediului, grad care constituie și măsura adaptabilității sale. De asemenea, o insuficintă maturizare manifestată, de exemplu, în plan afectiv, axiologic sau volițional, afectează modul de percepere și evaluare corectă a situației conflictuale și posibilitatea traducerii eficiente, în acțiuni concrete, a deciziilor luate, a obiectivelor propuse. Incapacitatea, de exemplu, de a înțelege și asimila trăirile și motivațiile altora dă naștere unui
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și-a pierdut vitalitatea, protecția împotriva agenților frustranți). Determinarea obiectivă/realistă a condițiilor situației conflictuale în procesul de evaluare și interpretare a motivației și atitudinilor semenilor este, în schimb dovada prezenței unei flexibilități în planul gândirii, al autodominării afective și axiologice a persoanei în cauză. Cerceătorii au clasificat marea varietate a modalităților de reacție la frustrare în funcție de mai multe criterii. Astfel, S. Rosenzweig ia în considerare următoarele trei puncte de vedere principale: 1) „economia” (gradul de deposedare) trebuințelor frustrante, 2) „sinceritatea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
alta care-i poate oferi o satisfacție echivalentă. Comportamentul la frustrare diferă, așadar, sub raportul complexității psihologice, al caracterului lui mai mult sau mai puțin „adecvat”, „rațional”, sau „emoțional”, „neintegrat”, în funcție de vârsta subiectului frustrant, de gradul maturității sale afective și axiologice. Un anumit gen de reacție la frustrare vom întâlni, de exemplu, la copilul mic, comparativ cu preadolescentul, și altele la vârsta tinereții și maturității. Vom face în continuare câteva noțiunii, în acest sens. 1) Frustrația la copil se manifestă, de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
propriului punct de vedere, sentimentul securității, conștiința valorii personale etc. Așa cum arată C.I. Gulian, „Faptul că cineva are un statut social, un rol social etc. nu face să dispară nevoile lui individuale de securitate, adaptarea, realizare de sine, cerințele lui axiologice, complexele de superioritate sau inferioritate, experiența biografică, cuprinzând anume asociații afective, reușite și ratări, într-un cuvânt subiectivitatea lui”. Important este ca momentul contradicției între interesul individual și cel general (cel al comunității în care trăiești) să poată fi depășit
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și de neintegrare familială și socio-profesională a individului respectiv. Consecințe nu mai puțin periculoase apar și în situația în care individul nu este capabil de a realiza — datorită, în primul rând, unor deficiențe apărute în planul dezvoltării sale caracteriale și axiologice — „priza de conștiință” morală asupra implicațiilor și a consecințelor pe care le au în plan social propriile conduite și acte de comportament realizate. Este vorba, în acest ultim caz, de acele persoane care sunt structurate în ideea că au doar
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
individ într-o postură de a se simți mereu frustrat în drepturile sale, și de a-l transforma într-un revendicativ de „profesie”. Or, „sentimentul de vinovăție”, nu se poate forma decât o dată cu realizarea procesului integrării noastre treptate în sistemul axiologic al „conștiinței sociale”, al deschiderii. Eului individual spre altul, și al participării noastre la efortul general depus de societate pentru „umanizarea” omului. Integrarea morală autentică presupune interiorizarea „valorilor” și a „normelor morale” în așa fel încât să se realizeze acea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Ursachi, Mihai / 339 Vasiliu, Codrin Dinu / 352 Vasiliu, Lucian / 356 Zilieru, Horia / 365 Bibliografie generală (selectiv) / 379 Cuvânt-înainte la ediția I Orice intenție de a cartografia întregul teritoriu al poeziei ieșene de astăzi înseamnă, în fond, a opera o sistematizare axiologică care să aibă măcar pretenția obiectivității. Adică a face abstracție de parti pris-urile determinate de prieteniile extraliterare sau de apartenența obligatorie, orice s-ar clama sus și tare, într-o literatură ca a noastră, în care dacă nu ai susținere
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cea mai mare parte sau chiar întreaga viață destinul cu cel al Iașului. Cum dicționarul de față include doar cincizeci și trei dintre ei, este de la sine înțeles că face o selecție riguroasă, operând cu cele mai firești criterii de gen, cel axiologic și cel istoric. În cazul autorilor în viață, m-au interesat exclusiv cei care au publicat cel puțin două cărți măcar notabile, dacă nu cumva bune și foarte bune. Excepțiile sunt puține, dar întru totul semnificative: dintre cei debutați în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Adenium, Iași, 2013. Volume științifice publicate: Paideia. Fundamentele culturale ale educației, Editura Polirom, Iași, 1996; Nautilus. Structuri, momente și modele în cultura interbelică, Editura Cronica, Iași, 1999; Managementul universitar (în colaborare), Editura Polirom, Iași, 2000; O introducere în pedagogie. Dimensiunile axiologice și transdisciplinare ale educației, Editura Polirom, Iași, 2002; Polis și Paideia. Șapte studii despre educație, cultură și politici educative, Editura Polirom, Iași, 2005. Volume de eseuri: Semnele timpului, Editura Junimea, Iași, 1988; Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
parte nu privesc deloc ori cel mult tangențial literatura propriu-zisă. Dovadă că intelectualul polivalent și, de ce nu, transdisciplinar (dacă e să luăm în calcul, pe lângă preocupările extinse, și titlul uneia dintre cărțile sale de pedagogie, O introducere în pedagogie. Dimensiunile axiologice și transdisciplinare ale educației, traducându-l drept o indirectă nu și imprudentă, precum în alte cazuri! confesiune), nu a putut niciodată să rămână indiferent la deliciile pharmakon-ului literar și, în particular, ale celui poetic. Exceptând volumul de proză scurtă Check
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lovească în tarele acestei lumi lipsite de orice aură salvatoare. În volumul Solitudine, scriitorul utilizează imaginea unei Atena sau a unei Minerva estropiate, simbol al pierderii oricărei șanse a umanului de a se salva într-o epocă în care scara axiologică este fatal răsturnată: "zeița ocrotitoare a înțelepciunii/ mi-a arătat brațele/ ce i-au fost smulse/ și mi-a șoptit/ nefericirea de a fi expusă/ într-un muzeu/ al antichităților umane". În Călcâiul cu săgeată, simbolistica este înlocuită cu enunțul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
uzitează tocmai dintr-un apăsat spirit de frondă. În răspărul, în pofida modelor pe care le traversează poezia contemporană lui, Horia Zilieru optează, perfect lucid, pentru resuscitarea unui fond cultural clasic și, prin urmare, cu mult mai sigur postat pe scara axiologică decât actualul. Într-un deceniu din secolul trecut al șaptelea în care tinerii debutanți păreau să scrie aproape exclusiv o poezie a comunicării de sine într-o expansiune cvasiexpresionistă a stărilor de spirit specifice vârstei (abia ulterior va fi observată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
al autorului sau pe cel al personajului care controlează descrierea. Ceea ce, la nivel textual, se manifestă prin prezența izotopiilor euforice sau disforice, în funcție de "starea de spirit" a celui care descrie și printr-o condensare a mărcilor subiectivității (verbe propoziționale, modalizatori, axiologici). (10) A mă trimite la Torino era, după părerea mea, a-mi asigura o viață bună acolo, a-mi găsi o situație potrivită cu mine. Nu mai aveam nici o grijă în privința mea; alții se însărcinaseră să-mi poarte de grijă
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]