3,263 matches
-
ă Dacă sunt vinovat de a ascunde ceva este doar fiindcă nu am nimic precis de împărtășit. Nu am descoperit nimic. Soluția îmi scapă în aceeași măsură în care îți scapă și dumitale. ă Dar bănuiești ceva? ă Poate. Însă bănuielile în faza asta a cercetărilor sunt fără valoare. ă Vezi! Nu vrei să-mi împărtășești nici măcar bănuielile! ă Îți spun atâta. Nu cred că Boria l-a omorât pe Goriancikov - nici că s-a sinucis. ă Asta e evident. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Nu am descoperit nimic. Soluția îmi scapă în aceeași măsură în care îți scapă și dumitale. ă Dar bănuiești ceva? ă Poate. Însă bănuielile în faza asta a cercetărilor sunt fără valoare. ă Vezi! Nu vrei să-mi împărtășești nici măcar bănuielile! ă Îți spun atâta. Nu cred că Boria l-a omorât pe Goriancikov - nici că s-a sinucis. ă Asta e evident. Nu-mi spui nimic nou. ă În ceea ce îl privește pe studentul Virginski... ă L-ai făcut scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
la ușa lui Limașin pe care tocmai intra un bărbat înalt. Ceva legat de spatele acestui personaj i se păru familiar. Văzu cum bărbatul aruncă o privire fugară peste umăr înainte de a intra, iar acea privire îi confirmă lui Porfiri bănuiala. Paloarea feței bărbatului era de neconfundat, alături de buzele sale subțiri și strânse și de ochii săi gri și reci. ă Porfiri Petrovici! Porfiri se încruntă auzindu-și numele strigat. Locotenentul Salitov fugea spre el. Strigătul său atrase atenția mai multor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Spuse simplu: ă Porstii, și își puse ochelarii înapoi la ochi. Dar spuneți-mi, cum de v-ați dat seama? întrebă acesta batjocoritor. ă Să începem cu Boria. ă De ce să începem cu el? ă Fiindcă cu el au început bănuielile mele. Boria nu s-a spânzurat. Altcineva a făcut-o pentru el. Erau urme de ulei pe gulerul hainei. Cum a ajuns uleiul acolo? Abia când am venit aici mi-am dat seama. Am observat atelierul care vinde aparate mecanice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
armonioase, fără asperități sau ezitări nătânge. Un bărbat adevărat. Cum era posibil să nu fie căsătorit, să nu aibă măcar o prietenă? — Ce faci de Sf. Valentin? Întrebă Kitty, Încercând să afle cât de lipsit de angajamente era. Îi Înțelese bănuielile, o privi În ochi și zâmbi. Nu știu, poate iau cina cu tine? Prea frumos ca să fie adevărat, Își zise Kitty. Matthew trecu pe lângă un bărbat care stătea la una din mese și care-l salută. — Are o galerie aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
sau nu. Taxiul opri pe aleea minunată a casei lui, iar Kitty coborî. Matthew ieși s-o Întâmpine, Îmbrăcat În jeanși și Într-o cămașă roz, și pe când venea spre ea cu un zâmbet larg pe buze, Kitty avu o bănuială care-o făcu să se-nfioare. Era mai mult decât o pasiune. Asta era. Era Îndrăgostită, iar intuiția Îi spunea că nu avea să găsească mai mult de-atât. Niciodată. Oricât ar mai fi căutat, așa ceva nu avea să mai Întâlnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
va trece de o simplă amenințare, deși Marçal Gacho are intenția să reia subiectul când va fi singur cu nevasta, în dormitor și cu ușa închisă. Cu o ușurare vizibilă, Cipriano Algor lăsă deoparte păpușile de lut ca să-și expună bănuielile iscate de incendiu, poziție pe care Marçal, încă enervat de desconsiderația căreia îi căzuse victimă, o negă cu o anume bruschețe în numele deontologiei, a conștiinței etice și a procedeelor curate care, prin definiție, au distins întotdeauna forțele armate, în general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
încălcat atunci, Martei îi stătea pe limbă să spună Tată, am impresia că sunt gravidă, dar și-a luat seama și a reușit să-și înghită cuvintele. Marçal n-a observat, neclintit în angajamentul luat, nici Cipriano, neatins de nici o bănuială. De altfel, o astfel de revelație ar fi putut s-o aibă numai cineva care nu numai că știe să citească pe buze, abilitate relativ obișnuită, dar e și în stare să prevadă ce vor pronunța ele când gura abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ploaia care curgea fără oprire, și de acolo, întorcându-și puțin capul, întrebă, Nu ai nimic să-mi spui, Ba da, răspunse tatăl, Atunci, vorbește, sunt numai urechi. Cipriano Algor se rezemă de ușă, respiră adânc, apoi începu, Aveam o bănuială, știam că s-ar putea întâmpla, unul dintre subșefii departamentului mi-a spus că vor face o anchetă pentru a evalua dispoziția clienților față de statuete, cel mai probabil ideea i-a venit chiar șefului, Așadar, în ultimele trei zile, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
m-ar fi crezut cu mare ușurință - și mai ales față de alții, mascarada fiului iubitor, pătruns de admirație pentru tatăl său. Atunci relațiile dintre noi ar fi devenit suportabile. Numai că, din nefericire pentru amândoi, tocmai asta nu vroiam eu. Bănuiala că părerea lumii îl interesa chiar mai mult decât afecțiunea mea m-a jignit, a dat aripi nesocotințelor mele, m-a împins să-i arăt, îndrăzneală nerușinată!, că nu-mi păsa de autoritatea lui. Or, așa ceva un om ca el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
continuare, fără să contest nici una din ipotezele care mă afundau din ce în ce mai mult în gravitatea faptelor respective. Cu mâinile încleștate pe genunchi, cu capul sus, privind fără să văd pe nimeni în afară de tata, am rezistat la toate întrebările și la toate bănuielile. Nici un moment în timpul procesului nu mi-am încovoiat umerii. Căpătasem o monstruoasă stăpânire care mă condamna fără scăpare, dar de care eram din ce în ce mai mândru. Era cea mai mare biruință a mea. O biruință chiar mai mare decât intrarea la Belle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am deschis ochii, am observat că mă privea cineva. Era o femeie, frumoasă în ciuda pistruilor care îi umpleau obrajii; ochii, însă, aveau ceva neliniștitor, o fixitate anormală. Am bănuit imediat că mă găseam în fața unei nebune și, zăpăcit de această bănuială, am încercat să bâigui ceva, când a năvălit pe ușă o femeie grasă, corpolentă, cu părul puternic oxigenat care a strigat cu o voce autoritară, de hochmarschall: „Mefista, ce cauți aici?” Da, Mefista, de la Mefisto. E drept, un Mefisto feminin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mâncat de molii; fusese un om cult, un filosof, devenise ciudat din prea multă învățătură. Și, ce-i drept, ochii miopi și trupul încovoiat ca o paranteză (poate din pricină că stătuse ani în șir aplecat deasupra cărților) se potriveau cu această bănuială. Cea mai mare ciudățenie a lui Victor era că ținea ascuns sub pernă un dicționar vechi din care tăia zilnic un cuvânt. Cuvintele tăiate nu le mai folosea. Când vorbea, frazele lui erau eliptice. Nu supăra pe nimeni, stătea lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ne urmărește de-acolo. Se distrează...” De data aceasta toți tăcură, cu un amestec de aprobare și spaimă. Dar oricât de proastă era părerea pe care o aveam despre mine, tot am rămas perplex în clipa când m-a fulgerat bănuiala că amintirile la care se refereau bătrânii puteau fi, în întregime sau în parte, pură închipuire. Asta s-a întâmplat într-o zi în care Mopsul se lăuda: „Hei, puișori, în meseria mea n-aveam voie să greșesc. Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cât timp nu greșeam, încât trageți și voi concluzii de aici”. Ceilalți se enervaseră. Nu știu de ce atunci am fost aproape sigur că Mopsul nu fusese niciodată acrobat la trapez și că mințea cu nerușinare. N-aveam nici un temei pentru bănuiala mea și totuși am început să fiu mai atent. Ce se întâmpla acolo? Într-o clipă, toți mi s-au părut niște acrobați care jucau fără plasă, dar nu într-o arenă, ci deasupra realității, trăncănind despre un trecut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
anume îl putea îngriji pe bolnav din moment ce nici unul dintre cei trei doctori din azil nu fusese chemat vreodată să-l consulte, iar când am încercat să exprim eu această nedumerire au trecut peste ea. Anton a lansat într-o zi bănuiala că Bătrânul paralizase (Nelson a fost de părere că poate orbise, iar Dominic le-a povestit că văzuse la bar un nobil decăzut care dase în mintea copiilor) și că se închisese în sala cu oglinzi ca să nu se compromită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
parfumase, avea un miros de femeie provocator și eram gata să ascult de chemarea ei tacită și de instinctele care mă îndemnau s-o răstorn în pat, s-o dulce maltratez cum dorea, când mi-a fulgerat prin minte o bănuială. Nu cumva era o cursă? Dacă vroia doar să mă scoată din minți ca să se plângă apoi Bătrânului? Dinu mă avertizase că Moașei nu-i convenea, probabil, sosirea mea la azil; risca să-și piardă exclusivitatea accesului în sala cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decât celălalt. A doua zi când m-am sculat eram hotărât să le vorbesc bătrânilor despre sala cu oglinzi. Nu mai puteam rezista să nu mă laud. Dar, bineînțeles, nu le puteam vorbi despre o sală goală. Le puteam trezi bănuiala că Bătrânul își bătuse joc de mine, că nici nu se sinchisise de persoana mea. Cine știe ce făcea Bătrânul în vreme ce sculptorul stătea ca un caraghios în fața fotoliului de răchită gol? ar fi rânjit Mopsul. Poate stătea culcat în cortul de tuareg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în locul scaunului. Individul m-a privit prin ochelari fără smerenia de altădată, întrebându-mă cu răceală: „Ce dorești?” Era prima oară că mă tutuia. Arăta foarte sigur de sine și mulțumit, ca în sala cu oglinzi. Mi-a încolțit o bănuială: „Nu cumva...?” Și fuma, pe deasupra. Răsturnat în fotoliu, lovea cu un creion în masă și scotea rotocoale de fum din gura cu dinți îngălbeniți și mici, de rozătoare. Aștepta să-i explic de ce venisem și gusta cu plăcere, ticălosul, încurcătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care urmează, contest visul. Cată de-ți amintește, cunoști și ții minte totul și ți-ai Încheiat toate socotelile acelea, sau nici măcar nu le Începuseși. Nu există nimic despre care tu să nu știi unde e. Nu există nimic. Rămâne bănuiala că am uitat nu știu ce lucru, că l-am lăsat printre pliurile solicitudinii, așa cum uiți o bancnotă sau un bilet cu o informație prețioasă Într-un mini-buzunar al pantalonilor ori Într-o jachetă veche, și numai Într-un moment anume Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
e interzis pentru că-i Înșelătorie a Demiurgului. Nu pe calea aceea vei găsi Drumul“. „Ieri-seară mi-a picat În mână manualul pentru permis de conducere categoria B. Ori din cauza semiîntunericului, ori a ceea ce-mi spuseseși dumneata, deodată am avut bănuiala că paginile alea spuneau Cu Totul Altceva. Și dacă automobilul o fi existând doar ca metaforă a creației? Dar nu trebuie să te limitezi la exterior sau la iluzia tabloului de bord, trebuie să știi să vezi ceea ce vede numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ingenioasă. Dar face tot cât supoziția colonelului“. „Până În acest punct, da. Dar imaginează-ți că faci mai multe supoziții și toate se susțin una pe alta. Ești deja mult mai sigur că ai ghicit, nu? Eu am pornit de la o bănuială. Cuvintele folosite de Ingolf nu sunt cele sugerate de Trithemius. Sunt În același stil asiro-babilonian cabalistic, dar nu sunt aceleași. Și totuși, dacă Ingolf ar fi căutat cuvinte care să Înceapă cu literele care-l interesau, la Trithemius ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sărați, dăduse drumul la televizor. Tot Berlinguer, bineînțeles. Astfel că știrea aceea apăruse aproape În treacăt, la Încheierea emisiunii. În prima parte a zilei, către amiază, În Trans-Europe-Express, pe ruta Bologna-Florența, În vagonul 8, un pasager cu barbă Își exprimase bănuiala asupra unui călător ce coborâse la Bologna, lăsând o mică valiză În plasă. E adevărat că spusese că trebuia ca la Florența să vină cineva să o ia, dar oare nu așa acționează teroriștii? Și pe urmă, de ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
coborâse la Florența deoarece nu voia să apară În jurnale. I se lansa un apel să ia legătura cu polițiștii. Ceilalți pasageri Își aminteau În mod foarte limpede de bărbatul care lăsase valiza. Trebuia să fie un individ care stârnea bănuieli de la prima vedere. Avea un sacou englezesc albastru, fără nasturi auriți, o cravată bordò, era un tip taciturn, părea că vrea să treacă neobservat cu orice preț. Dar lăsase să-i scape că lucra la un jurnal, sau la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
fi fost nunțile un subiect constant în ziarele locale, dar, de obicei, nu ajungeau pe prima pagină decât dacă una din domnișoarele de onoare era un tigru sau dacă fericitul cuplu își făcea intrarea ca la helischi. Francesca avea o bănuială că era mâna lui Jack Allen, redactorul-șef de la Express și coșmarul vieții lui Fran. Jack își făcuse ucenicia la ziarul tatălui ei și nu îi iertase niciodată faptul că era fiica șefului și că avea să-i moștenească tronul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]